sâmbătă, 25 iunie 2011

Domnia legii ( I )

     

       În epocile demult apuse ale antichităţii şi precedente acesteia, omul credea că toate acţiunile naturii, benefice sau malefice, sunt cauzate în mod direct de către zei. Existau zei pentru orice fenomen al naturii, pentru orice acţiune a omului, zei ai iubirii şi ai războiului, zei creatori şi zei distrugători.            Această concepţie despre univers şi viaţă a început să se schimbe încet-încet, începând cu filozofia din Grecia antică, continuând cu uluitoarele descoperiri ştiinţifice ale renaşterii şi culminând cu potopul de cunoştinţe despre natură, univers şi viaţă pe care le avem azi. Dar, inevitabil, această nouă şi bogată cunoştinţă despre tot ceea ce ne înconjoară s-a vândut pe un preţ scump în societatea seculară de azi: „Dumnezeu a murit”! Care este adevărul, aşadar? Implică cunoaşterea în detaliu a misterelor universului şi vieţii  dispariţia fizică a lui Dumnezeu, sau dimpotrivă, atotprezenţa legilor naturale la toate nivelele indică spre o cauză, un agent creator?

vineri, 24 iunie 2011

Kellog: eretic sau victimă? ( V )







 Ellen White a fost adesea acuzată de duşmanii ei de plagiat. Deşi plagiatul nu era în secolul 19 şi începutul secolului 20 o infracţiune aşa cum este astăzi, ea fusese totuşi avertizată de Kellog să nu comită această greşeală, pentru că nu era corect din nici-un punct de vedere. În cartea "Marea Luptă" plagiatul din rapoartele istorice de atunci s-a folosit într-o mare măsură, precum şi în alte cărţi, inclusiv în ceea ce priveşte reforma sanitară. Pentru că nici ea şi nici stafful tehnic care îi superviza lucrările nu au dorit să îndrepte această eroare, asupra ei planează  volens-nolens până azi o umbră. De fapt, asta arată încă odată, dacă mai era nevoie, că Ellen White era doar un om...cu punctele lui tari şi slabe. Pe de altă parte reiese în continuare rolul tot mai clar de "Păpuşar" al lui W.C. White care deja din timpul mamei lui tăia şi spânzura în voie corespondenţa şi literatura scrisă de Ellen White...Şi uite aşa ajungem la o concluzie dureroasă: adevărul este de mai multe culori...Numai Dumnezeu îl cunoaşte în întregime.

luni, 20 iunie 2011

Creaţiune sau evoluţie ( V) : argumente teologice şi concluzii





         
               Este frapant pentru mine faptul că teoria evoluţiei şi străvechiul raport al creaţiunii din Geneza au totuşi un lucru în comun : viaţa a apărut mai întâi în mare, şi nu pe uscat. Iar omul este produsul final al procesului de creaţie/ evoluţie. Să fie oare acest lucru de puţină importanţă? Să fie lipsit de importanţă că omul şi cimpanzeul posedă acelaşi genom în proporţie de 98%?  Dacă nu este lipsit de importanţă şi dacă genetica actuală dă în foarte mare parte "vânt în pupă" evoluţiei, să însemne oare că Darwin a avut totuşi dreptate?

duminică, 19 iunie 2011

Remember






     Se întâmpla acum fix doi ani, atunci când timpul încetase să mai existe pentru el. Un tânăr , obosit de viaţa care îl tratase cu mare nedreptate, hotărâse să plece unde-o vedea cu ochii, în lumea largă. Îşi pierduse soţia, fetiţa lui scumpă în vârstă de trei ani, serviciul, zâmbetul şi speranţa. Iar acum considera o ruşine să mai rămână " acasă", " pe "spatele"  a doi părinţi în vârstă care se descurcau şi ei cu viaţa cum puteau.

sâmbătă, 18 iunie 2011

Creaţiune sau evoluţie ( IV) : argumente paleontologice şi biologice







            Un alt argument al criticilor neodarwinismului are de-a face cu fapte din sfera biologiei şi paleontologiei. „Potopul” de dovezi ale formelor intermediare dintre specii sub formă de fosile se lasă mult aşteptat. În realitate este evident că în diferitele pături ale istoriei pământului există lipsuri scandaloase de fosile datorate dispariţiei multor specii, după care apar deodată şi fără vreo legătură între ele mii de alte specii, parcă „ din pâmânt”...

vineri, 17 iunie 2011

Kellog: eretic sau victimă? ( IV )




         În episodul de azi reiese şi mai pregnant dorinţa lui Daniels ( preşedintele CG adventiste de atunci) să preia controlul total al sanatoriului privat condus de Kellog. Datorită negării primite din partea doctorului, începe o campanie murdară de minciuni, cenzură a scrisorilor dintre Ellen White şi doctor, manipulare a corespondeţei dintre cei doi făcută de Willy White, şantaj, bârfă şi multe alte acţiuni subversive contra doctorului. Din nou reiese că de multe ori acuzaţiile lui Ellen White împotriva lui Kellog erau de fapt pure speculaţii şi îngrijorări personale. Până azi însă sunt considerate ca fapte reale, deoarece cei care au învins  în această luptă murdară au fost capii Conferinţei generale...

joi, 16 iunie 2011

Kellog: eretic sau victimă? ( III )



    În acest episod Kellog continuă să dezvăluie minciunile sfruntate împotriva sa vehiculate de capii Conferinţei generale adventiste de atunci: Daniells, Prescott, W.C. White. Uluitor este că sora White s-a lăsat antrenată în acest joc murdar, crezând uneori mult prea uşor nenumăratele zvonuri care se răspândeau peste tot în defavoarea lui Kellog. Dacă nu aş fi cunoscut pe propria-mi piele şi pe pielea prietenilor mei cu lux de amănunte murdăria greţoasă a jocurilor de culise ale sistemului, aş fi spus că Kellog exagerează sau minte. Dar ceea ce spune el seamănă "ca o picătură de apă" cu ura,răutatea şi minciuna îndreptată de biserică împotriva mea şi a prietenilor mei în ultimii cinci ani. Acum îmi devine din ce în ce mai evident că greşeala fatală pe care a făcut-o Kellog( precum şi Jones şi Waggoner) este aceea că au "îndrăznit" să arate pe faţă  liderilor greşelile şi păcatele lor.

marți, 14 iunie 2011

Kellog: eretic sau victimă? ( II )







                          
          În episodul de azi începe discuţia despre cartea sa, Templul viu, carte despre care toţi adventiştii ştiu doar că ar fi panteistă, datorită unor scrisori de condamnare a acesteia venite din partea Ellenei White. Vă las să " savuraţi" detaliile legate de apariţia cărţii care aruncă o umbră de îndoială asupra a tot ceea ce "am ştiut" până acum. De fapt, tot ceea ce "am ştiut" , a fost o minciună grosolană inventată de câştigătorii evenimentelor de-atunci, Prescott, Daniels, W. White... într-un cuvânt conferinţa generală a adventiştilor de ziua a şaptea. Aşa cum bănuiam personal de mult timp, în această campanie de denigrare a unui om total nevinovat a fost târâtă şi Ellen White, mult prea manipulată deja de pe atunci de fiul ei Willi White.

luni, 13 iunie 2011

Kellog: eretic sau victimă? ( I )





        John Harvey_Kellogg . Unul dintre cele mai influente nume ale adventismului. O figură marcantă în domeniul sănătăţii şi nutriţiei mondiale, ale cărui produse bazate pe fulgi de cereale mai sunt savurate chiar şi astăzi de milioane de oameni din întreaga lume. Doctor fondator al sanatoriului de la Battle Creak, devenit curând de la deschidere unul dintre cele mai căutate centre de tratament din USA, John Kellog rămâne până azi o figură extrem de controversată pentru adventiştii de ziua a şaptea.  În timp ce pentru marea masă a adventiştilor, el este considerat drept iniţiatorul crizei "Alfa" în biserica adventistă datorită ideilor sale panteiste despre divinitate, dosarele istoriei referitoare la acest personaj aşteaptă să fie cercetate serios, şi să fie scos la lumină adevărul: a fost Kellog într-adevăr un panteist, un eretic apostaziat şi un om mândru, sau dimpotrivă, doar o victimă nevinovată a unui sistem ecleziastic dictatorial? Ei bine, a sosit vremea ca adevărul să iasă la suprafaţă, după 100 de ani...

duminică, 12 iunie 2011

Creaţiune sau evoluţie ( III ) : argumente matematice şi informatice

   
    
     Neodarwiniştii arată cu mândrie la faptul că în scurta istorie a existenţei sale, omul a reuşit să creeze o varietate mare de fiinţe vii prin mutaţii genetice, încrucişări de rase sau selecţie artificială. Ei fac aluzie de exemplu la deosebirile consistente dintre nenumăratele rase de câini, diferite tipuri de cereale sau chiar legume şi fructe modificate genetic.

sâmbătă, 11 iunie 2011

Călcând pe cioburi

    


        Sâmbăta asta trecută (întâmplare povestită pe un forum acum un an) am fost după o pauză de vreo 3-4 luni iarăşi pe la biserica din S, Germania. Nu mai văzusem de mult timp pe cineva drag şi mi-am zis...hai că dau o raită pe acolo să vedem ce se mai discută. "Fierbeam " de dor de "hrană" spirituală nouă şi am zis să mai fac o mică pauză de la studiul meu zilnic şi să văd ce mai au de zis şi alţii. Ce să aibă de zis?...

vineri, 10 iunie 2011

joi, 9 iunie 2011

Creaţiune sau evoluţie ( II ) : Dumnezeu contra Darwin





      

            De la Darwin încoace ştim că speciile s-au modificat mereu prin mutaţii genetice întâmplătoare dintr-un strămoş biologic comun şi că dintre acestea au avut şanse de supravieţuire numai cele mai puternice, capabile să reziste condiţiilor de mediu dificile de atunci. Dezvoltându-se una din cealaltă, speciile au evoluţionat având la bază acelaşi cod genetic, formând un minunat arbore al vieţii . Aceasta este cea mai răspândită şi acceptată teorie din şcolile şi universităţile de pretutindeni din lumea civilizată: teoria evoluţiei .  Dar aşa de simplu cum ni se spune nu este în nici-un caz...

sâmbătă, 4 iunie 2011

Creaţiune sau evoluţie (I) : argumente biochimice





  
      De vreo două luni,  oraşul în care locuiesc a fost invadat de dinozauri de toate soiurile şi mărimile. Dinozauri de mărimea unui câine până la celebrul deja Tiranosaurus Rex, în mărime naturală, împânzesc oraşul în număr de peste 40, atrăgând atenţia oricărui trecător. Felul în care sunt oferite amănunte publicului larg despre dinozauri m-a făcut să mă întreb fireşte ce este adevărat şi mai ales cât este adevărat din teoria evoluţiei lansată acum peste 150 de ani de Charles Darwin. În episoadele care urmează, voi încerca să arăt argumente ştiinţifice care pun sub semnul întrebării această teorie larg răspândită despre originea vieţii, trecând pe rând prin domenii cum ar fi biologia, chimia, genetica, matematica şi informatica, precum şi argumente filozofice şi teologice. Pentru început, argumente din biologie şi chimie care "răstoarnă" teoria evoluţiei.

joi, 2 iunie 2011

Biserica şi controlul minţii - A. T. Jones

          De-a lungul evului mediu întunecat, biserica "a reuşit" să ţină sufletele şi minţile oamenilor într-o beznă totală cu privire la Dumnezeu. Minţile oamenilor erau manipulate grotesc la gândul că dacă nu plătesc tribut bisericii nu le vor fi iertate păcatele. Sau că dacă nu acceptă crezul oficial al acesteia, vor arde în iad în cele mai teribile chinuri. Împotriva acestui uriaş curent de orbire şi teroare, Dumnezeu a ridicat un val de adevăraţi eroi care prin scrierile şi atitudinea lor au provocat adevărate revoluţii spirituale în Europa. Astăzi, datorăm libertatea noastră de închinare şi exprimare, ca şi libertăţile de orice alt fel, acelor eroi. Şi, în timp ce azi pretutindeni în lumea civilizată biserica şi religia cad în derizoriu, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului devin parte integrantă a conştiinţei colective.