Se afișează postările cu eticheta reflectii lutherinogene din castelul Wartburg. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reflectii lutherinogene din castelul Wartburg. Afișați toate postările

miercuri, 24 august 2016

Creștinism „ deschis și onest ” ?!?


    ”Este important ca în apărarea doctrinelor pe care le considerăm articole de credință fundamentale, să nu ne permitem niciodată să întrebuințăm argumente care nu sunt cu totul sănătoase. Acestea ar putea reduce la tăcere pe un oponent, dar ele nu fac cinste adevărului. Ar trebui să prezentăm argumente sănătoase care nu doar să închidă gura oponenților, ci să suporte cea mai strictă și mai minuțioasă cercetare. ... Noi nu pretindem că în doctrinele cercetate de aceia care au studiat cuvântul adevărului, n-ar putea fi oarecare greșeală, fiindcă nici un muritor nu este infailibil. … Frații noștri ar trebui să fie dispuși să cerceteze într-un mod deschis și onest, fiecare punct de dispută..” 

   ” Va exista o dezvoltare a înțelegerii, pentru că adevărul este capabil de o continuă extindere.... Explorarea adevărului din partea noastră este încă incompletă. Noi am adunat doar câteva raze de lumină ”  Ellen White, Testimonies, vol. 5, pp. 708-709; RH, March 25, 1890; RH, August 7, 1894

joi, 4 februarie 2016

Adventismul în Republica Heterortodoxă Română


     

    Recentul demers al bisericii adventiste din România de a se alătura așa-zisei „Coaliție pentru familie” în vederea revizuirii Constituției țării este cea mai categorică dovadă că oamenii care se pretind evlavioși una spun din gură , și alta fac în practică, de cele mai multe ori.

duminică, 13 decembrie 2015

Cazul Bodnariu: un atotputernic Dumnezeu neputincios


    Ca unul care trec personal, de 8 ani și jumătate, printr-o tragedie aproape identică cu a soților Bodnariu, cunosc foarte bine durerea indescriptibilă a acestor părinți care au avut până nu de mult 5 copii, dar care acum nu mai au ... niciunul, toți fiind „confiscați” de mai bine de o lună de statul norvegian, mai concret de Protecția Copilului din această țară ( Barnevernet ). Sunt zile în care nu mai ai chef să mai trăiești, și ai urla de durere. O durere care nu poate fi descrisă de niciun cuvânt. Și nu poate fi înțeleasă de nimeni care nu a trecut pe aici. A priva un părinte de copilul său ( sau invers ), în afară de faptul că respectivul părinte este un alcoolic violent sau vreun pedofil periculos, este în opinia mea o crimă abjectă. Sufletul părintelui sau al copilului maltratat astfel nu va mai fi niciodată la fel. Așa că emoțional vorbind sunt alături de familia de penticostali români din Norvegia. Da, și ateii sau agnosticii pot să empatizeze cu cineva aflat în suferință…

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Despre prostie și proști

             

     Într-o epocă în care informația de calitate despre orice temă abundă pe internet sau în librăriile și bibliotecile publice, când există mii de documentare extrem de bine realizate sau cursuri online gratuite la marile universități ale lumii accesibile oricui, este întristător să constați cum mult prea multe persoane, indiferent de vârstă sau ocupație, se zbat într-o mocirlă intelectuală greu de definit, alegându-și surse de informare extrem de dubioase, de un conținut pseudointelectual îngrijorător și o penibilitate scriitoricească strigătoare la cer. Am șters de curând din lista de prieteni de pe Facebook destui amici sau cunoscuți din vechea mea viață religioasă, amici care publicau constant astfel de deșeuri intelectuale și o voi mai face foarte curând cu cei care au mai rămas în lista mea de „prieteni”. De data asta nu înainte de a le dedica din toată inima acest articol, care sper să-i ajute cumva să recunoască prompt prostia, și eventual chiar să renunțe definitiv la ea, dacă vor. Că asta e cel mai important: DACĂ VOR.

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Dumnezeu, un piroman de nota 10


       

   Două tragedii cumplite țin capul de afiș al știrilor internaționale în această tristă sâmbătă de final de octombrie: mai întâi incendiul dintr-un club bucureștean, soldat cu 27 de morți și 184 de răniți ( dintre care mulți vor mai muri încă în chinuri teribile ) și prăbușirea unui avion de pasageri rusesc deasupra peninsulei Sinai, cu 224 oameni la bord. Ce au în comun aceste catastrofe? Ei bine, cele două evenimente sunt legate între ele, nici mai mult nici mai puțin, de interpretările mistico-religioase ale creștinilor „adevărați”. „ Dumnezeu”… spun ei în cor și fără să clipească, „ le-a dat o lecție păcătoșilor”. 

duminică, 20 septembrie 2015

Iluzia unui Dumnezeu bun

              


     Copilăria și adolescența mea, întreaga mea viață până la anii maturității de fapt, mi-a fost marcată de tradiția creștină a unui Dumnezeu bun și iubitor, mult mai bun ca orice părinte omenesc, care se implică activ în istoria omenirii, care ascultă fără îndoială rugăciunile celor care cred sincer în el și care „ face dreptate văduvei și orfanului ”. Concepția tradițională creștină este aceea a unui Dumnezeu interesat de creaturile sale și care se află în controlul evenimentelor , fie că este vorba despre legile fizice care ne spun unde trebuie să se spargă valurile mării, fie că avem de-a face cu limitele până care la poate ajunge răutatea celor nelegiuiți. 

luni, 6 iulie 2015

Dublul standard la creștinii conservatori


  
     Deși  pe blogul Reset Your Religion nu a comentat nimeni cu privire la ultimul meu articol legat de homofobia creștinilor conservatori, pe pagina personală de Facebook am avut însă o săptămână extrem de agitată cu privire la acest subiect. Discuțiile pe marginea homosexualității sau celorlalte  (dez)orientări sexuale ( transsexualitate, pedofilie) au devenit cu atât mai interesante cu cât la un moment dat ni s-au alăturat doi medici: un prieten mai vechi, medic rezident în domeniul pediatriei, de religie adventist-reformist și domnul Sergiu Pașca, profesor de medicină la Standford University, proaspăt autor al unui studiu publicat în Nature, specialist în neuroștiințe. 

sâmbătă, 27 iunie 2015

Homofobie cre(ș)tină


       

     Deunăzi, Curtea Supremă de Justiție a SUA a aprobat proiectul de lege care conferă dreptul legal  al căsătoriei  persoanelor de același sex. Ziua de ieri a fost una istorică pentru comunitățile Gay de pe tot cuprinsul Americii, celebrată cum se cuvine într-un astfel de caz, cu defilări spontane și șampanie. Pe de altă parte, majoritatea covârșitoare a creștinilor conservatori de pe glob ( și din păcate SUA este lider mondial atunci când vine vorba de fundamentalism creștin neoprotestant ) se dau literalmente de ceasul morții: „gata, vine potopul! Nu ne mai rabdă Dumnezeu! ” 

vineri, 24 aprilie 2015

Neputință...

        

    Ceea ce am experimentat în ultimele săptămâni, atât în vizita făcută în România cât și în discuții cu persoane dragi care au trecut în vizită prin Germania, a fost sentimentul unei totale neputințe. Am să explic imediat la ce fel de neputință mă refer. Niciodată nu am realizat însă mai bine decât acum ravagiile incomensurabile ( și de multe ori ireversibile ) aduse de religie în viețile oamenilor. Nu aș fi dat curs punerii în pagină a acestei idei dacă nu aș fi vizionat adineauri clipul unei organizații creștine, alcătuit ca răspuns la videourile pline de sălbăticie și orori la adresa creștinilor, editate de islamiștii ISIS. Toate bune și foarte frumoase în clipul creștin cu pricina . Ceea ce nu realizează cel sau cei care l-au făcut este imposibilitatea oricărei comunicări cu indivizi ale căror creiere sunt iremediabil spălate de propria lor religie. Și ca atare infima ( sau poate chiar nula ) influență în lumea islamică ISIS  a materialului creștin respectiv. Părerea mea.

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Papa catolic, papa adventist și evoluția

   
      

     Săptămâna aceasta mass-media mondială a vuit de uimire în urma unor declarații ale papei Francisc, care se pronunța categoric în favoarea teoriei Big-Bang-ului și a teoriei evoluției. Tot de curând, liderul adventist mondial Ted Wilson făcea aproape un apel disperat la frățietatea adventistă de pretutindeni ca viziunea din secolul 19 a fondatoarei bisericii, Ellen White, precum și interpretarea strict literalistă a Genezei despre origini să fie păstrată și încurajată în biserică, în defavoarea interpretărilor științifice moderne. Ce explicație poate fi găsită pentru această enormă diferență de paradigmă în ceea ce privește originile, dintre biserica adventistă și cea catolică? Care sunt dedesubturile apelului public al lui Wilson la neîncredere vis-a-vis de evoluție, iar în același timp, de ce se distanțează liderul bisericii catolice de interpretarea literalistă a Genezei? 

duminică, 26 octombrie 2014

Basme evreiești ( concluzii după 4 ani de blogărit )

      

      Astăzi se împlinesc 4 ani de la lansarea blogului meu. S-au întâmplat foarte multe transformări cu mine în acești ultimi ani și aș vrea să fac o succintă restrospectivă a temelor abordate pe blog, precum și un bilanț sub formă de concluzii după 4 ani de blogărit. Mai întâi…

vineri, 24 octombrie 2014

Despre ce fel de creștinism vreți să îmi vorbiți?!?

       





 O parafrazare după un articol de Andrei Pleșu


    Mi se spune, mereu, pe multiple glasuri, că trebuie să fiu mîndru că sunt creștin ( adică de faptul că cred într-un Dumnezeu și în Isus Hristos ). Încerc. Sunt unii creștini pentru care am o sinceră şi statornică preţuire. Sunt alţii care mă fac să vomit. Şi oricum - am mai spus-o - nu mă pot mobiliza să fiu mîndru pentru o „calificare“ venită asupra mea din senin, fără merit, fără opţiune personală. Faptul că sunt creștin e, totuşi, o pură întîmplare...

vineri, 12 septembrie 2014

Proști, da' mulți...

 

   
   
      Sunt impresionat pe zi ce trece tot mai mult de disprețul și aroganța uluitoare a celor din biserică față de știință. Și asta în plin secol 21. Sunt peste măsură de uluit și scârbit de atotsuficiența intelectuală a creștinului de rând, care de la înălțimea amețitoare a adevărurilor sale „prezente”  privește în jos sfidător spre savantul ( sau laicul ) care nu-i împărtășește convingerile religioase. Atitudini sau replici de genul „ Degeaba vă străduiți să studiați, degeaba vă aflați în căutări... Isus nu-și va termina lucrarea cu oameni intelectuali ,ci din contră cu oameni simpli,ca niște pescari...."; "Dumnezeu este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, nu al filozofilor "... Sau: “întelepciunea lumii acesteia este un gunoi" șamd… sunt leit-motivul gândirii neoprotestante în special, și al creștinismului dogmatic-instituționalizat în general. Pentru asemenea indivizi este cât se poate de clar faptul că Dumnezeu nu se identifică cu cei bogați intelectual, ci cu ei, cei inculți, analfabeți și „săraci cu duhul”. A lor, nu-i așa… este împărăția cerurilor…

sâmbătă, 9 august 2014

Dumnezeu în vechiul și noul testament, pedepse utilitare și retributive, islamizarea bibliei



   Cunoașteți deja insistența cu care apărătorii fanatici ai inspirației totale a Scripturii afirmă unitatea ei ideologică, fiind convinși că Dumnezeu este autorul ei principal, începând de la Geneza și până la Apocalips. Am purtat pe acest blog nenumărate discuții cu ei, încercând să le deblochez mințile din acele mantre „sfinte” care vorbesc despre infailibilitatea bibliei, mantre pe care le tot repetă oridecâteori vine ocazia. Am încercat prin numeroase articole să aduc argumente serioase cu privire la faptul că biblia este ( în foarte mare măsură ) doar un produs omenesc, o reflectare a culturii și mentalității arhaice a autorilor ei. Nu ai cu cine să te înțelegi. Eu am devenit ateu, iar ei… sunt vajnicii apărători ai lui Dumnezeu. Eu mi-am pierdut ireversibil credința, iar ei… cunosc gândurile lui Dumnezeu și îi îndeplinesc voia sa cea sfântă. Aici încetează din păcate orice discuție între noi. Pentru că nu-i așa…atunci când îți privești partenerul de dialog ca „unealtă a Satanei” dialogul devine în mod subit imposibil. Cum să stai de vorbă cu oamenii diavolului?!? Brrrrrrrr…..

sâmbătă, 26 iulie 2014

Dumnezeul trăznetului și al sabatului

   

   Într-un articol de săptămâna aceasta, revista adventistă „Semnele timpului ” încearcă să ne convingă subliminal despre binecuvântările uriașe care însoțesc decizia de a nu călători în sabat. Binecuvântări ale unui dumnezeu adventist pentru copiii săi adventiști, se înțelege. Ceilalți oameni, care nu „păzesc” sabatul, sunt carne de tun numai bună pentru trăznete, accidente sau … rachete rusești. Lor Dumnezeu nu le vorbește. Pe ei nu-i avertizează. Adică, mai pe șleau spus: nu-i iubește așa de mult ca pe cei ce „țin sâmbăta” la minut și la secundă. 

miercuri, 9 iulie 2014

Între sentimente, ipoteze și certitudini

   
     

   
     Înfrângerea istoric-scandaloasă de aseară a Braziliei din semifinala C.M. mi-a demonstrat din nou două, ba chiar trei  lucruri importante, dincolo de vorbăria fără sfârșit legată de minunea fotbalistică în sine: imprevizibilitatea psihicului uman și penibilul încredințării totale în mâinile sentimentalismului. Și că unii găsesc teorii ale conspirației până și într-un meci de fotbal. Fiecare cu credința și cu certitudinea lui. Deși… fie vorba între noi… e o distanță uriașă, ca de la Rio la Berlin și înapoi, între cele două. Iar asta mă face să mă duc cu gândul și la lucruri mai „sfinte”. Dar să le luăm pe rând, încetul cu încetul…

sâmbătă, 14 iunie 2014

Mărturisire de credință

   

  La aproximativ 3 și jumătate de la lansarea blogului meu, și ca urmare a unor interesante discuții/dezbateri în jurul unor  teme diferite pe pagina personală de Facebook, aș dori să răspund acelor prieteni care sunt de părere că eu, Martin Luther, am ajuns să nu mai cred în nimic, ducându-mi viața în mod frustrat, într-un non-sens fără bucurii, fără Dumnezeu, și fără țintă. Pentru a evita orice urmă de îndoială sau speculație în ceea ce mă privește, consider că este cazul, așadar, să fac niște precizări binevenite despre credința(credințele) mele.  Acestea sunt după cum urmează: