luni, 26 septembrie 2011

Rugăciunea ( I ) - puncte de vedere



                                 

      
      Fiind integrant timp de peste 30 de ani al unui mediu religios, a fost şi îmi este imposibil să nu vorbesc şi despre rugăciune. Mi-am resetat religia din foarte multe puncte de vedere în ultimii cinci ani, astfel încât îmi dau seama că aproape tot ce se face în biserici a devenit o formă goală şi lipsită de viaţă. Inclusiv rugăciunea. Am abandonat multe dintre obiceiurile vechi religioase, iar altele le mai „săvârşesc” doar ocazional, atunci când se întâmplă să mai trec prin vreo biserică. Dar când vine vorba despre rugăciune, deşi sunt la fel de raţional şi în dreptul ei, în ceea ce priveşte mecanismul ei, locul şi rolul ei în viaţa creştinului, simt că rugăciunea este mult mai mult decât o formă sau un ritual sec, omenesc.  Este un pământ sfânt...

marți, 20 septembrie 2011

Moartea – blestem sau binecuvântare ? ( II )






          După ce am schiţat pe scurt apoptoza şi impactul ei asupra  celulei, cineva se poate întreba ce are asta de-a face cu durata vieţii noastre. Cert este că prin ea un adult normal pierde zilnic în jur de 10 miliarde de celule bătrâne sau nefuncţionale. Locul ocupat de acestea este preluat însă de celule noi, ceea ce duce teoretic la gândul că această reînnoire ar putea contribui la menţinerea permanentă a tinereţii sau vieţii. 

luni, 19 septembrie 2011

Moartea – blestem sau binecuvântare ? ( I )




          După ce primii oameni creaţi au mâncat din pomul interzis, blestemul lui Dumnezeu ca urmare a neascultării a inclus munca grea( cu sudoarea frunţii) pentru bărbat, durerile naşterii pentru femeie şi în final moartea pentru amândoi, aşa cum de fapt fuseseră avertizaţi. Temută dintotdeauna, prezentă în nenumărate poezii sau filme, icoană nedespărţită  de zidurile conştiinţei umane, moartea este unul dintre obstacolele de netrecut în calea spre progres a rasei umane. Dar este în realitate moartea un blestem sau o binecuvântare?

vineri, 16 septembrie 2011

Rădăcina religiei - frunza de smochin






      Într-o discuţie recentă cu cineva drag căutam să identificăm împreună care este adevărata bază a tuturor religiilor. O simplă deschidere a dicţionarului ne va arăta că religia este "o formă a conștiinței sociale caracterizată prin credința într-o divinitate, într-o ființă supranaturală, creatoare și guvernatoare a cosmosului. Oamenii bisericii spun mai poetic că religia este o re-legare de Dumnezeu, după ruptura din Eden. De acord, să zicem. Dar v-aţi întrebat vreodată ce constituie sâmburele acestui fenomen incredibil de puternic numit "religie"? 

miercuri, 14 septembrie 2011

Biblia- autoritate supremă obiectivă sau subiectivă?





       Dialogul meu cu domnul Florin Lăiu pe marginea importanţei bibliei continuă, deşi este un dialog uneori ba întrerupt  de lipsa de timp a noastră, ba ascuns de privirile multora pe un blog obscur. Dar  cel puţin mie tema mie se pare una fascinantă, nu numai prin prisma faptului că interlocutorul meu are o experienţă de o viaţă în studiul meticulos al Scripturii, cel puţin din punct de vedere lingvistic, cât mai ales datorită fascinaţiei cărţii în sine: Cartea cărţilor. Şi chiar dacă domnul profesor se situează pe o poziţie uşor diferită de a mea, dialogul nostru îmi produce satisfacţie, poate tocmai din cauza acestor divergenţe.

vineri, 9 septembrie 2011

Dezvăluiri din negura istoriei adventiste ( II )

    (continuare)


       Deţin într-o scrisoare pasaje din alocuţiunea sorei White din biblioteca colegiului, chiar înainte de conferinţa generală din 1901, citate considerabile în ceea ce priveşte  principiile greşite ale lucrărilor conferinţei generale şi despre necesitatea unei "schimbări" şi a "unei întregi noi reorganizări". 

duminică, 4 septembrie 2011

Dezvăluiri din negura istoriei adventiste ( I )





    
     Articolul de azi este un scurt remember al evenimentelor din 1901 din inima bisericii adventiste, când s-a încercat( fără succes)schimbarea sistemului instituţional care durează până astăzi. Cuvintele următoare îi aparţin în exclusivitate lui Alonzo. T. Jones, una dintre cele mai importante figuri ale adventismului şi fac parte din cartea sa "Ultimul cuvânt şi o mărturisire", editată în 1906. Ce s-a întâmplat în 1901, de ce a eşuat încercarea de schimbare a sistemului, de ce a devenit A.T. Jones un paria exclus din biserică şi felul în care sfaturile EGW au fost cu totul desconsiderate de către conducere ,puteţi afla în continuare.