Sexualitatea în adventism ( III ) : Masturbarea

   

 Viziunea care avea să formeze mai târziu principiile reformei sănătății adventiste i-a fost dată Ellenei White în 6 iunie 1863. Atunci, se pretinde de către stafful Ellen White Estate, Dumnezeu i-a arătat în viziune, timp de 45 minute, avansuri și principii medicale moderne ale viitorului, principii care aveau să salveze mii și mii de vieți ( vezi de ex Ellen G. White: Prophet of Destiny, Rene Noorbergen, p. 98). Când cineva din secolul 21 aude o astfel de pretenție, merge cu gândul imediat la unele astfel de avansuri medicale care au revoluționat într-adevăr medicina și starea de sănătate generală a populației americane la sfârșitul secolului 19. Haideți să luăm în considerație câteva dintre cele mai importante:

Sexualitatea în adventism ( II ): energia vitală și excesul marital

    

       Înainte de a enumera ciudățeniile „spiritului profetic” despre sexualitate și a le supune unei analize raționale care să stabilească gradul lor de „inspirație” ( a se citi „ adevăr” ), permiteți-mi relatarea pe scurt a unei ultime amintiri personale. În vara anului 2008, în cadrul unor seminarii despre logodnă și căsătorie organizate de biserica reformistă, ascultam uluit cum pastorul încerca să convingă tinerii din sală că un băiat care încearcă „ să flirteze cu o fată sărutând-o pe obraz înainte de logodnă este emisarul direct al Satanei”( citat EGW redat din memorie )… Dincolo de revolta mea momentană contra unei astfel de inepții și a tragi-comicului unei astfel de situații, am realizat însă că problema era mult mai complexă. O astfel de mentalitate ( și sfaturi ) era(u) direct produsul spiritului profetic din sec 19. Mai pot fi însă aceste sfaturi luate în serios astăzi, în secolul 21? 

Sexualitatea în adventism ( I )

      Atunci când eram un adolescent curios ca să aflu cât mai multe despre sexul opus, la vârsta la care hormonii joacă feste teribile oricărui tânăr normal din punct de vedere fizic și psihic, singurele informații despre sex, curtenie sau căsătorie pe care le aveam personal la dispoziție erau într-o măsură prepoderentă cele religioase, mai concret scrierile și sfaturile Ellenei White pentru tineri. Nu exista informație alternativă de calitate în acest sens nicăieri. Nu exista internetul, nu aveai acces la cărți de informare a tineretului în acest sens. În biserică, școală sau familie nu se făcea niciun fel de educație sexuală, iar televiziunea de la începutul anilor 90 nu oferea de asemenea nimic serios în ceea ce privește informarea cu privire la sex și relații sexuale. Singura variantă „neortodoxă” pe care o aveai la dispoziție pentru a te informa despre sexul opus era gașca de prieteni sau colegii de la școală ( îmi aduc aminte cum pe la 14-15 ani ne îngrămădeam în pauză toți băieții din clasă să vedem primele reviste pornografice aduse din occident după revoluție ). 

Problema lui Dumnezeu

     

   Tema de astăzi nu mi-a fost inspirată doar de cartea cu același nume al cărei autor este Bart Ehrman și pe care o citesc în prezent, ci și de o experiență personală trăită acum vreo lună, precum și de știrile înfiorătoare care ne parvin zilnic despre atrocitățile islamiștilor ISIS săvârșite prin Siria și Irakul anului 2014. Tema de astăzi este despre suferința umană și Dumnezeu, adică cea mai grea și mai misterioasă temă despre care poate să vorbească un muritor, după cea a originii vieții. Să le luăm pe rând.

Pocăința- între mit și realitate

   

            

     Privind în urmă la parcursul meu intelectual și spiritual din ultimii ani, printre altele îmi revin în amintire discuțiile purtate cu creștinii conservatori.  Un numitor comun al acestor conversații este acela că stoicismul și încăpățânarea cu care aceștia țin încă la „vechile cărări” sau „ vechile hotare ” dogmatice sunt echivalate cu o … virtute. Chiar dacă informația menită să zguduie din temelii vechile concepții religioase abundă astăzi pretutindeni, acești soi de creștini consideră însă lipsa schimbării mentale drept calea cea dreaptă și bună de urmat. Schimbarea - de orice natură - este privită de creștinii conservatori drept un pericol de moarte. 

Legea a doua a termodinamicii ca argument împotriva evoluției?

  

     

     De curând am avut ocazia să discut pe Facebook câteva vorbe despre evoluție cu un prieten mai vechi, doctor rezident, practicant al credinței adventist-reformiste, ca atare al credinței creaționiste. Printre argumentele mai „tari” pe care el le-a furnizat în defavoarea evoluției a fost cel al entropiei, adică o caracteristică specială a termodinamicii care ar lucra sine-die pentru contracararea oricărui salt evolutiv în complexitate la nivel molecular. Având în vedere că acesta este un argument adesea folosit de creaționiști cu un IQ mai ridicat decât media generală, am considerat de cuviință să fac cunoscut și pe blog răspunsul meu în acest sens. Este așadar entropia un argument serios și puternic în defavoarea evoluției? Iată mai jos, pe rând, întrebarea lui și răspunsul meu:

Papa catolic, papa adventist și evoluția

   

      

     Săptămâna aceasta mass-media mondială a vuit de uimire în urma unor declarații ale papei Francisc, care se pronunța categoric în favoarea teoriei Big-Bang-ului și a teoriei evoluției. Tot de curând, liderul adventist mondial Ted Wilson făcea aproape un apel disperat la frățietatea adventistă de pretutindeni ca viziunea din secolul 19 a fondatoarei bisericii, Ellen White, precum și interpretarea strict literalistă a Genezei despre origini să fie păstrată și încurajată în biserică, în defavoarea interpretărilor științifice moderne. Ce explicație poate fi găsită pentru această enormă diferență de paradigmă în ceea ce privește originile, dintre biserica adventistă și cea catolică? Care sunt dedesubturile apelului public al lui Wilson la neîncredere vis-a-vis de evoluție, iar în același timp, de ce se distanțează liderul bisericii catolice de interpretarea literalistă a Genezei?