joi, 3 septembrie 2015

Este realitatea o iluzie?!?




   Este posibil ca realitatea de zi cu zi să fie de fapt o iluzie? Este planeta noastră, viața însăși precum și universul nostru o uriașă simulare efectuată pe un computer, într-o altă realitate inaccesibilă nouă, de către ființe extrem de avansate tehnologic? Pe zi ce trece se înmulțesc tot mai mult vocile ( și indiciile ) care ne pot determina să ne îndoim de propria existență. Sau cel puțin să înțelegem existența cu totul altfel ca până acum. Dacă până în urmă cu 10 ani tema despre care vorbim părea să fie un domeniu exclusiv al filozofiei sau al filmelor SF, cele mai recente descoperiri din cosmologie vin să întărească ipoteza că universul ca simulare ( sau hologramă ) ar putea fi mai mult decât un gând ciudat și grotesc. Să le luăm pe rând.

duminică, 12 iulie 2015

„Iminența” revenirii lui Hristos

  

   
    Dintre toate cultele neoprotestante, cel puțin la nivel teoretic, adventiștii trăiesc din fragedă pruncie și până la moarte, în modul cel mai intens, în paradigma „iminenței ” celei de-a doua reveniri a lui Hristos pe norii cerului. Deși orice alt cult sau religie creștină afirmă speranța în acest eveniment mondial - climax al propovăduirii evangheliei - adventiștii se deosebesc de toți chiar prin numele pe care îl poartă: așteptători ai venirii iminente a lui Isus Hristos. Nimeni nu poate nega că adânc înscris în ADN-ul spiritual al fiecărui adventist există concepția iminenței sfârșitului lumii. 

luni, 6 iulie 2015

Dublul standard la creștinii conservatori


  
     Deși  pe blogul Reset Your Religion nu a comentat nimeni cu privire la ultimul meu articol legat de homofobia creștinilor conservatori, pe pagina personală de Facebook am avut însă o săptămână extrem de agitată cu privire la acest subiect. Discuțiile pe marginea homosexualității sau celorlalte  (dez)orientări sexuale ( transsexualitate, pedofilie) au devenit cu atât mai interesante cu cât la un moment dat ni s-au alăturat doi medici: un prieten mai vechi, medic rezident în domeniul pediatriei, de religie adventist-reformist și domnul Sergiu Pașca, profesor de medicină la Standford University, proaspăt autor al unui studiu publicat în Nature, specialist în neuroștiințe. 

sâmbătă, 27 iunie 2015

Homofobie cre(ș)tină


       

     Deunăzi, Curtea Supremă de Justiție a SUA a aprobat proiectul de lege care conferă dreptul legal  al căsătoriei  persoanelor de același sex. Ziua de ieri a fost una istorică pentru comunitățile Gay de pe tot cuprinsul Americii, celebrată cum se cuvine într-un astfel de caz, cu defilări spontane și șampanie. Pe de altă parte, majoritatea covârșitoare a creștinilor conservatori de pe glob ( și din păcate SUA este lider mondial atunci când vine vorba de fundamentalism creștin neoprotestant ) se dau literalmente de ceasul morții: „gata, vine potopul! Nu ne mai rabdă Dumnezeu! ” 

sâmbătă, 13 iunie 2015

Multivers sau Dumnezeu?!?


    

     Apariția în anii 1920 a teoriei Big-Bangului, nașterea universului, a pricinuit o mare frământare printre savanții astrofizicieni ai timpului. Motivul? Ea demonta opinia unanimă de până atunci că universul ar fi fost acolo dintotdeauna și dădea dintr-o dată apă la moară creaționiștilor: universul are un început, așa cum spune și Geneza 1:1. Treptat, în urma observațiilor prin telescop ale lui Edwin Hubble și ecuațiilor din teoria relativității speciale ale lui Einstein, savanții au fost siliți să accepte adevărul: universul avusese un început. Era momentul de glorie al creaționiștilor: „ vedeți?… v-am spus noi că există un Dumnezeu care a creat totul…” Astăzi însă, la aproape un secol de la acel moment de glorie, varianta creaționistă se clatină din nou în mod serios…Care este motivul?

joi, 4 iunie 2015

Evanghelia după Darwin? ( IV ): Concluzii


   
    
         

    Am întâlnit creaționiști care ironizează afirmațiile teoriei evoluției prin expresia ciudată „evanghelia după Darwin”, dorind parcă prin aceasta să arate în mod tendențios contrastul dintre bucuria adusă de vestea mântuirii prin evanghelie și lipsa vreunui sens al vieții din perspectivă evoluționistă.