„ Dumnezeu și-a sfârșit lucrarea ” ...

            

   Ciclul de lecțiuni ale școlii de sabat din acest trimestru se dorește a fi un „ studiu ” despre felul în care viața a apărut pe pământ. Inutil să mai spun că „ este clar ” din capul locului că a fost creată. De prisos să mai spun că a fost creată în doar 6 zile. Doar o singură nelămurire am. Una singură: de ce simt nevoia adventiștii să mai „ studieze ” mereu și mereu aceleași lucruri, în speță despre creație, dacă ei DEJA ȘTIU CU CERTITUDINE TOTUL despre subiect? Dacă ei cunosc foarte bine etapele creațiunii, potrivit străvechiului raport din Geneza 1 și 2, dacă ei sunt așa de siguri de vârsta tânără a pământului sau chiar a universului(... doar 6000 de ani !!), dacă ei au înțeles perfect din biblie toate datele științifice,  DE CE MAI ESTE NEVOIE DE REPETIȚIA ACELORAȘI SUBIECTE, an după an, la intervale mai mult sau mai puțin regulate? Învățătură? Studiu? Sau crasă spălare pe creier?!? 

Frica, argumentul final al religiei

       

       Religia a avut dintotdeauna pretenția că oferă omului singura posibilitate de conexiune cu Creatorul. Începând cu sistemul levitic instituit de Moise, continuând cu toate practicile și ritualurile spirituale păgâne și terminând cu apariția pe scena lumii a „ creștinismului ” centralizat sub sceptrul Cezarului, religia a strigat sus și tare că doar ea îl poate „ re-lega ” pe omul păcătos de Dumnezeu, așa cum spunea sf. Augustin via Lucius Lactantius, oferindu-i prin practicile și doctrinele ei un statut de „ liberă trecere ” înaintea Stăpânului suprem. Fie că este vorba despre sacrificiile umane păgâne ale incașilor, maiașilor sau ale „ fiilor lui Moloh ”, fie că este vorba despre sacrificiile a milioane de animale cerute de sistemul levitic, un principiu comun străbate din timpuri imemoriale paginile istoriei: omul este dependent de ceva sau cineva ( mai ales ) ca să-și poată ispăși vina păcatului originar. Iar combustibilul care hrănește necontenit flacăra acestui principiu este întotdeauna aceeași: teama. Dar poate fi considerată o relație autentică atunci când ea este bazată pe teamă? Și mai mult: este posibil ca un Dumnezeu benevolent și îndurător să cerșească atenția sau închinarea creaturilor sale prin intermediul fricii? 

De la Noe la Moise - evidența unor lacune în genealogiile biblice ( II )

      

     Genealogiile biblice au fost folosite adesea în încercarea de a calcula o dată pentru creațiune, dată care a fost citată după aceea ca o dovadă a unui pământ tânăr. Însă o examinare mai atentă a ebraicii vechi dezvăluie lacune ale acestor genealogii, făcându-le nepotrivite pentru astfel de calcule. Istoria lui Moise, pe care o vom analiza sub lupă în cele ce urmează, demonstrează tocmai astfel de lipsuri. În prima parte a acestei serii am arătat importanța fundamentală a cuvântului ebraic „ yālad ” - tradus în mod obișnuit prin „ begat ” ( KJV ) sau  „ a devenit tatăl lui… ”, „ a născut pe … ( NIV, NASB ) în calcularea unor date istorice la care au avut loc evenimente biblice, precum creația și potopul. Cei care fixează astfel de date pleacă de la premiza că yālad implică o relație părinte - copil în pasajele cronologice biblice. Cu toate acestea, povestea lui Moise pare să demonstreze că yālad  are de-a face numai cu o relație familială generală, iar ca urmare a acestui lucru oferă o puternică evidență a unor lacune genealogice în raportul biblic. 

Cronologiile din Geneza - metodă sigură de aflare a vârstei vieții pe Terra?! ( I )

      

        În dezbaterile despre vârsta planetei, creaționiștii partizani ai concepției despre un pământ tânăr se sprijină adesea pe genealogiile din Biblie pentru a calcula timpul până la creațiune, ajungând aproximativ la un rezultat de 6000 de ani.  Dar există motive și argumente suficient de serioase pentru a vedea în aceste genealogii niște înregistrări importante, dar … incomplete. Ori, dacă se poate demonstra că aceste linii genealogice sunt incomplete, orice efort al creaționiștilor pământului-tânăr de a calcula vârsta vieții de pe Terra sau chiar a planetei în sine se va dovedi o luptă cu morile de vânt. Pentru următoarele câteva săptămâni vă invit alături de mine să cercetăm adevărul despre … vârsta vieții pe pământ, dar altfel de cum l-ați auzit de la amvoanele bisericilor!  Autorii materialului pe care îl voi traduce în continuare sunt creștini care cred în întregime în valoarea mesajului biblic, dar nu întorc spatele evidențelor de necontestat din știință. De fapt, este vorba despre Hugh Henry, cu doctorat în fizică la Universitatea din Virginia 1971  și Daniel Dyke, doctorat în teologie la Princeton Theological Seminary 1981 , actualmente profesor de Vechiul Testament la Cincinnati Christian University, Ohio. 

„ Alături de Tine... ”

     O dedicație muzicală pentru toți acei cititori care mi-ați fost alături în 2012. Fie ca anul care vine să ne găsească mai aproape ... unii de alții. Fără resentimente. Fără prejudecăți. Fără etichete pe care să ni le punem unii altora. Mai umili. Mai nesiguri de sine. Mai dispuși de a asculta și a învăța. Mai dispuși să iubim. Gata să iertăm, sau ... cel puțin, să uităm. Tuturor, un an nou mai fericit!



 

Samariteanul milos 2012.0

            

     Superba parabolă a lui Isus despre samariteanul milos trezește și azi emoții în suflet, la peste 2000 de ani de când a fost rostită pentru prima oară. Cum a fost posibil oare ca tocmai oamenii legii, învățătorii de frunte ai poporului, cei care luau într-una numele lui Dumnezeu pe buze, să treacă cu dezgust și nepăsare pe lângă biata victimă scăldată în sânge, iar un păgân anonim să-și riște viața și să-și cheltuie parte din avutul său pentru cel în nevoie? Ce îi învățase religia lor? Care fuseseră roadele mersului săptămânal la sinagogă de atâția ani de zile?

„ Fiul străzii ”

       

    ..... „ Crăciunul acela îl demoralizase cumplit. Stătea ore întregi în casă, preferând să se plictisească la televizor decât să fie ispitit de lumea mincinoasă de afară. Toată bucuria celorlalți i se părea un afront personal. Și toate reclamele publicitare de Crăciun, toate cadourile și toată atmosfera aceea de basm i se păreau cea mai mare minciună posibilă, iar uneori chiar cea mai mare tortură.