Superba parabolă a lui Isus despre samariteanul milos trezește și azi emoții în suflet, la peste 2000 de ani de când a fost rostită pentru prima oară. Cum a fost posibil oare ca tocmai oamenii legii, învățătorii de frunte ai poporului, cei care luau într-una numele lui Dumnezeu pe buze, să treacă cu dezgust și nepăsare pe lângă biata victimă scăldată în sânge, iar un păgân anonim să-și riște viața și să-și cheltuie parte din avutul său pentru cel în nevoie? Ce îi învățase religia lor? Care fuseseră roadele mersului săptămânal la sinagogă de atâția ani de zile?
Răspunsul lui Isus este drastic: indiferența. Nepăsarea. Egoismul. Religia îi transformase în monștri. Și iată că un samaritean, „ agnostic ” în raport cu volumul de informații „ biblice ” de care dispuneau levitul și fariseul, a dat o lecție peste milenii tuturor acelora care se ( auto)consideră „ poporul lui Dumnezeu” de ieri și de azi: nu contează cine este victima și ce religie are, nu contează riscurile sau pagubele inerente acțiunii de ajutorare, nu contează planurile sau agenda ta de lucru din acea zi, importantă este doar să ajuți pe cel aflat în nevoie. Aceasta este singura religie care contează…
Se spune că Isus nu și-a inventat pilda respectivă. Acea întâmplare fusese autentică și era cunoscută foarte bine de învățătorul legii care pretindea că nu știe cine îi este aproapele. Iar pentru faptul că întâmplarea fusese autentică, cărturarul a refuzat să răspundă direct la întrebarea lui Isus, numindu-l pe samaritean după numele etniei sale. Probabil a preferat să strâmbe din nas că Isus amintise de întâmplarea cu pricina și că-l dăduse ca exemplu de „ aproapele său ” tocmai pe păgânul acela.
La 2012 ani de atunci, nimic nu s-a schimbat. Mi-a fost dat săptămâna aceasta să trăiesc din nou același clișeu, într-o variantă modernă. Doi adventiști români retardați mintal, fără adăpost și fără niciun fel de venit, pricopsiți aidoma unor câini vagabonzi prin orașul meu, au fost ajutați de … neadventiști. Prin intermediul pastorului adventist, am intrat și eu în legătură cu cazul respectiv, o dramă cumplită, încercând sâmbătă împreună cu el, cu prezbiterul și diaconii comunității să ajungem la o soluție pentru acești năpăstuiți ai soartei. Până acum, doar pastorul ( moldovean de peste Prut, stabilit aici de peste 15 ani ) e singura persoană din biserică care a dat dovadă de un real creștinism, dând telefoane peste tot, spre exemplu. Ceilalți … doar au căzut pe gânduri, și nimic mai mult. De primit în casă pe „ nenorociții fără adăpost ” (Isaia 58,7 ) nici vorbă. Aspectul și mirosul pe care îl emană cei doi ( tată și fiu ) sunt suficiente ca să-ți întorci privirea de la ei, d-apăi să-i mai și inviți în casa ta.
Intrând în vorbă cu cei doi, am aflat lucruri izbitor de asemănătoare cu cele din pilda de acum 2000 de ani. Amândoi aveau enorme probleme cu dinții ( chiar urgențe, cu dureri atroce de măsele, sângerare, etc), dar un medic stomatolog adventist din biserica din Stutgart a refuzat categoric orice intervenție, din motive numai de el știute… Sâmbătă, în timp ce adventiștii din orașul meu se odihneau nestingheriți , cei doi au fost ajutați însă de un dentist neamț ( probabil catolic sau ateu ), care îndată ce a aflat despre ce este vorba, nu a mai stat pe gânduri. Nu a mai întrebat nici de asigurare medicală obligatorie, nici de nimic. Doar le-a rezolvat durerile…
În Stuttgart, nimeni de la biserică nu i-a băgat în seamă, nimeni nu a vorbit cu ei sau nu le-a dat o masă caldă. În schimb, un imigrant argentinian i-a văzut pe stradă, „ i s-a făcut milă de ei ” și i-a luat la el, pentru o lună. Fără să se gândească la riscuri. Fără să se gândească la consecințe. Când i-am întrebat pe cei doi ce „ religie ” avea argentinianul, am aflat că nici nu dorea să audă de Dumnezeu. Uimitor, nu-i așa?
Cu siguranță, acei adventiști ( români sau nu ) care au strâmbat din nas la vederea celor doi, refuzând să-i ajute într-un fel sau altul, au motive serioase să o facă. Cei doi amărâți ai soartei au evidente probleme de sănătate mintală, cel tânăr este bolnav în plus de enurezis nocturn și diurn, sunt săraci lipiți,etc, etc, etc… Motive suficiente ca să-i vezi ... „ și să treci înainte pe alături ” ( Luca 10, 31-32 ), părându-ți rău că ți-au ieșit în cale. Acei neadventiști care i-au ajutat însă în mod concret nu s-au gândit însă la inconveniențele inerente unui astfel de ajutor, așa cum samariteanul din pildă nu s-a gândit că întârzie la întâlnirea lui, că ar putea fi atacat de aceeași tâlhari sau că trebuie să cheltuie bani pentru… un necunoscut. N-au stat atâta pe gânduri, căutând soluții. Au acționat imediat, din instinctul uman de a-și ajuta semenul aflat în nevoie. Și cu asta-basta.
Trăgând linie, stau și mă întreb care să fie oare religia adevărată ( vezi Iacov 1, 27 )? Aia care-ți explică cu lux de amănunte ce nu trebuie să faci în sabat, sau aia care FACE ceva în sabat, fără să-i pese atâta de sabat, ci doar de aproapele? Și care este mai „spiritual” în ochii lui Dumnezeu? Un adventist care are posibilități să ajute, dar închide ochii la nevoile unor amărâți cu sânge rece ( culmea, pe deasupra și din aceeași biserică cu el ), sau un om fără religie, fără Dumnezeu și fără biblie sau Ellen White, dar care nu stă pe gânduri ca să-și ajute semenul nenorocit?
Și încă ceva. Fariseul și Levitul au cântărit cu siguranță situația omului căzut între tâlhari și după câteva clipe, au ajuns la concluzia că e mai bine pentru ei „ să treacă pe alături ”. S-au gândit la implicații. Au fost inteligenți și prevăzători! Nu și-au complicat viața cu un „ străin ”… Samariteanul, în schimb, a acționat instinctiv, neprevăzător, neinteligent. A pierdut chiar financiar. O fi întârziat probabil și la întâlnirea lui, pierzând vreo eventuală afacere. Și s-a pus singur în pericol, din toate punctele de vedere. Un om … nechibzuit, în comparație cu iudeii cei deștepți. Dar el a rămas pe paginile bibliei pentru totdeauna ca o palmă divină peste obrazul celor „ sfinți ”, celor „ aleși”, celor „ credincioși ”… Este felul direct și necruțător al lui Isus de a spune peste milenii „ creștinilor născuți din nou ” că „ nu cei ce zic Doamne, Doamne ” zi de zi sau sabat de sabat sunt adevărații săi ucenici, ci păgânii care „ fac voia lui Dumnezeu ”, fără ca măcar să știe acest lucru. Nu cei care frecventează bisericile „ creștine ”cu regularitate săptămânală sunt adevărații creștini, ci acei care nu pot sta nepăsători la durerea aproapelui lor.
Ca unul care am frecventat peste 30 de ani tot felul de biserici „creștine”, pot să spun cu certitudine un lucru: „ mari și încurcate sunt căile Domnului ”! … Și ... „ Mulți din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, iar cei de pe urmă vor fi cei dintâi ”. Și, Dumnezeu să mă ierte, am ajuns să am o infinită greață față de „ creștinisme” și „ creștini” … Dragii mei adventiști ( și alți -iști …), învățați să fiți OAMENI înainte de toate!!! Prea „ multul ” studiu și rugăciune și prea regulatul mers la biserică v-a uscat inima, transformând-o într-un mormânt rece, fără empatie. Un mormânt plin de oasele dogmelor și regulilor omenești…dar lipsit de duhul de milă și dreptate care vine de sus.
O curiozitate. Tu in ce categorie ai intrat? Ai fost samaritean? Sau doar observator....
RăspundețiȘtergereUn articol bine gandit si scris, ca o sageata indreptata spre tinta de mana unui om antrenat . Ceea ce nu este LEGAL insa, e faptul ca inainte de a fi trasa, a fost inmuiata in veninul frustrarilor tale, devenind incapabila de a atinge inimile vizate cu dragoste AGAPE
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereCele povestite in acest articol mi-au trezit si mie amintiri din anul 1998, cand incepuse sa scada nivelul de trai din tara si abia ne puteam asigura painea in fiecare zi . Obtinusem o viza si o excursie sponsorizata in vederea participarii la congresul energeticienilor din Atlanta, Georgia , si aveam ocazia sa raman cateva luni sa muncesc acolo, cum auzisem ca facusera mai multi " frati " .
RăspundețiȘtergereObtinusem si promisiunea ca , daca ajung acolo, am deja pregatit un loc de munca in domeniul constructiilor . Insa de la vorba pana la fapta povestea se lungeste, ca nu-i " cuvantul din poveste : ZIS si FACUT " ci celalat cuvant : " INAINTE MULT MAI ESTE " ( de Petre Ispirescu sau Ion Creanga )
S-a intamplat asadar , dupa trei zile de incercari prin telefon, sa -mi spuna ca ne intalnim peste doua zile la biserica , despre a carei locatie habar nu aveam intr-un oras mare cat Transilvania .Cum insa stateam intr-o statie de autobuz si vorbeam romaneste cu colegul, vine la noi un om zambitor si ni se adreseaza cu bucurie : " Ce faceti pe aici, fratilor ? " Spunem noi ce vanturi ne purtau , spune si el istoria proprie , cum a trecut Dunarea innot, cum a stat in lagarul sarbesc si cum a debarcat pe tarmul Americii, de ce viata mizera a avut parte pana cand s-a integrat si a gasit locul de munca potrivit meseriei lui ( frezor, ne-a dus pana in vestiarul de la uzina General Motors,care avea posturi de santinela cu arma, ca sa-si anunte colegul sa faca o jumatate de tura in locul lui ) si o sotie americana, prin care si-a capatat drepturi de cetatean , fara sa cunoasca vre-un " roman adevarat ". Am fixat intalnirea pe a doua zi , cand a venit cu masina si ne-a luat direct de la sala de conferinte , si tot asa in zilele urmatoare, ducandu-ne sa vizitam orasul lui si sa mancam la restaurant cu el .
S-a scuzat pentru faptul ca nu ne poate invita la locuinta, fiindca tocmai isi vanduse casa si cumparase sase hectare de pamant in mijlocul carora sa-si construiasca o casa mai spatioasa , dupa conceptie proprie ,( locuia undeva, cu chirie, in spatiu limitat) in schumb ne-a aratat vechea casa si fostii lui vecini ne-au salutat bucurosi, schimband cu noi impresiile si unele informatii cu fostul vecin. Ne-a dus sa ne arate si terenul lui, si ne-a dus apoi si la intalnirea cu " fratele " la biserica . Insa fratele nu era acolo, si aceia pe care i-am intrebat despre el s-au purtat fata de noi in mod GLACIAL , spunand ca " azi nu l-am vazut
Noul nostru prieten nu era religios, si nici nu i-a past de atitudinea lor, mie si colegilor insa ,diferenta ne-a aparut ENORMA . Atunci ne-am dat seama ce inseamna sa simti pe propria piele STRAINATATEA, ca sa ai compasiune fata de alti straini pe care-i intalnesti , mai cu seama fiind DE ACELASI NEAM ( a nu se confunda cu ACEEASI RELIGIE )
RăspundețiȘtergereCa sa termin istorioara, va mai spun ca, din motivul incheierii congresului cu 2 zile mai repede decat ziua planificata pentru zborul de intoarcere, DOMNUL MUNTEANU s-a oferit sa ne plateasca si cazarea la un hotel, si tot el ne-a dus la aeroport .
Insa am avut parte si de o SURPRIZA ! Fratele, pe care se vedea clar ca l-a luat gura pe dinainte atunci cand a rostit promisiunea, ne-a sunat si ne-a vizitat la hotel, tocmai in ceasul cand ne grabeam sa ne imbarcam spre aeroport . Domnul Munteanu, luand de bune scuzele lui, a vrut sa-l lase sa ne conduca la aeroport, cu gandul ca pe drum am mai avea ceva timp de conversatie, insa - aici a fost surpriza, - s-a eschivat in mod elegant . Aici mi se sfarsesc cuvintele dulci in gura si incepe simtamantul amar din pantece, vorba profetiei scrisa de Ioan .
Timpul a trecut si toate impreuna cu el, insa acuma, citind articolul, ma gandesc si la unele evenimente pe care nici eu nu le-am trait in mod corespunzator, si imi dau seama de adevarul ca exista o zi a judecatii tuturor faptelor pe care le-am facut pe cand traiam in trup , si ca, daca nu ar fi fost jertfit Mielul lui Dumnezeu, n-as avea nici cea mai mica sansa sa vad IMPARATIA . Si daca n-as fi fost " purtat " de El prin valtorile vietii , n-as fi cunoscut pacea si linistea IERTARII oferita de EL personal .
Mersi anonimule pentru împărtășirea poveștii tale. Din păcate, lista de povești și cazuri asemănătoare când oamenii sunt ajutați mai degrabă de străini ( de Dumnezeu, de familie, de neam, etc ) decât de rude, „ frați ”, conaționali, etc... este prea lungă ca să zici că aceste povești constituie excepțiile. De fapt este exact invers!!! Doar străinilor, necunoscuților, curvelor și păcătoșilor le pasă de tine, atunci când ajungi în nevoie disperată. Pilda lui Isus cu samariteanul milos confirmă acest lucru. Experiența mea de viață din ultimii 4-5 ani confirmă acest lucru.
ȘtergereReligiozitatea și „ evlavia ” din bisericile creștine deja îmi repugnă, când știu în realitate ce baltă plină de pirañas , gata să muște și să sfâșie , este biserica. Când scriu aceste rânduri este marți seară. De sâmbătă, de când am vorbit cu pastorul , prezbiterul și două diaconese din BAZS, absolut nimeni nu s-a mai interesat de cei doi amărâți. Nici măcar un telefon nu am mai primit. Nimic. D-apăi de mâncare, cazare, și tot tacâmul. Mai degrabă cred că se roagă la Dumnezeu ca să nu mai vină cei doi și sâmbăta următoare la biserică.
În schimb, cei doi au fost ajutați concret ( cazare, masă, dentist ) doar de neadventiști sau oameni care nu au nicio treabă cu Dumnezeu. Uimitor, nu-i așa? No comment.
P.S. Dacă poți și vrei, semnează cine ești sau măcar sub pseudonim.
Draga George, ai scris articolul acesta într-un mod foarte convingator si te pune serios pe gânduri, încât dupa citirea lui nu poti decât sa reflectezi serios la calitatea marturisirii credintei tale crestine. Din nefericire, asa de multi pretinsi crestini se comporta in privinta iubirii fata de aproapele asemenea celor din exemplul negativ pe care-l dai mai sus. Totusi, ar fi gresit sa facem o generalizare absoluta extinsa asupra tuturor crestinilor si bisericilor, fie si numai cu referire la zona adventista, deoarece exista si exemple laudabile in aceasta privinta. In plus, extinderea criticii tale juste din articol si asupra doctrinelor si practicilor religioase nu mi se pare corecta, deoarece nu învatatura crestina determina asemenea comportamente condamnabile, ci pur si simplu neangajarea serioasa a multor crestini moderni, laodiceeni, fata de învatatura Evangheliei, multumindu-se cu o raportare superficiala, atat fata de biserica, cât si fata de învatatura ei izvorâta din Scriptura. Conform proverbului, sa nu aruncam si copilul împreuna cu apa din copaie!
RăspundețiȘtergereMă îndoiesc să mă fi legat în articol de doctrinele adventiste. M-am legat destul doi ani de zile de asta pe blog, și știu că latru la lună, într-un fel. Rămân în sinea mea un credincios convins, admirator al lui Dumnezeu atât din punct devedere biblic, dar și științific. Dar nu mai vreau în ruptul capului să am de-a face cu oameni religioși sau cuv reo religie sau biserică anume...Mi-a ajuns definitiv...
ȘtergerePrefer să fiu agnostic ( samariteanul sec XXI ) dar să-mi pese de semeni, decât „ creștin ” instituționalizat care posed „ tot adevărul ”.
Nu cred ca agnosticismul ar putea produce vreodata "samariteni milosi", in timp ce învatatura crestina de 2000 de ani a demonstrat ca este capabila sa produca. Ca nu toti crestinii sunt niste samariteni milosi, este adevarat, dar, unii totusi sunt, si asta este foarte important. Conceptele de sacrificiu de sine, abnegatie, valoarea fiintei umane, binefacere, etc. sunt de sorginte crestina. Filozofia, politica, stiitele sunt fundamentate pe alte principii care nu au nimic de-a face cu samariteanul milos, chiar daca unii proslavesc fara temei asa numitele "binefaceri ale stiintei" din ultimii ani. Nu cunosc nici un club de agnostici sau atei care sa fi trimis misionari pentru a promova civilizatia, credinta si adevaratele valori printre cei aflati in barbarie si salbaticie. Dimpotriva, ori de câte ori si oriunde misionarii crestini au patruns, si au deschis drumul de acces, au fost urmati curând de atei, agnostici sau fara nici o religiei sau ideologie, sa exploateze, sa profite, sa-si extinda puterea politica, sa compromita ceea ce primii fara nici un interes meschin sau egoist au construit.
RăspundețiȘtergereIn antichitatea greco-romana precrestina, in ciuda culmilor pe care le atinsese filosofia, totusi concepte asa de naturale si de la sine intelese, ca mila fata de cei neajutorati si fara aparare erau privite de catre filosofii acelor vremuri clasice ca slabiciuni vrednice de tot dispretul, în timp ce considerau ca este moral ca nou nascutii handicapati sau nedoriti sa fie lasati sa moara prin abandon. Daca n-ar fi venit Domnul Isus Hristos in lumea asta schilodita si alienata, noi n-am fi discutat acum despre ce inseama a fi samaritean milos, deoarece insusi conceptul acesta l-am fi privit cu tot dispretul pe care l-ar merita, in afara Revelatiei divine. (voi reveni)
Mă rog, nu văd întru totul ca tine. Ai pe undeva dreptate în partea a doua a postării, acolo unde scoți în evidență rolul lui Isus în accentuarea virtuților ( milă, dreptate ) versus filozofia grecească. Dar în primul fragment nu văd chiar ca tine. Uiți, se pare, că oridecâteori lumea „ civilizată ” a intrat cu biblia în ținuturi „ sălbatice ” s-a terminat cu exterminarea desăvârșită a băștinașilor. Uiți de cruciade, care au fost gândite de papi tot ca un fel de evanghelizare, așa... mai cu forța, a lumii musulmane. Și cruciadele s-au făcut cu biblia într-o mână și cu sabia în alta. Colonizatorii evului mediu, fie ei spanioli, sau portughezi sau britanici, nu au construit nici pe departe în teritoriile cucerite o lume mai bună. Și nici nu poți să spui că nu au avut deloc vreun interes meschin sau egoist. DImpotrivă. Britanicii au asasinat și făcut sclavi cu duiumul în India lui Gandhi sau aborigenii din Australia, de spanioli nu mai spun... ăia au ucis cu sânge rece popoare întregi până la exterminare într-un continent întreg.
ȘtergereE adevărat că ateii și agnosticii nu au un caracter declarat filantropist. Dar la fel de adevărat este că nici creștinii care iau numele lui Dumnezeu în gură una două .. nu sunt din start miloși, iar articolul a demonstrat chiar un caz real... unul dintre multele pe care le-am văzut și auzit în ultimii ani. Dar, în timp ce de la agnostici și de la atei nu ai pretenție de moralitate, milă și dreptate, de la așa-zișii creștini ai pretenții să ceri empatie. Altfel să nu se mai numească creștini, că fac de râs numele ăla. Excepții, știm cu toții, sunt și colo și colo. Pilda lui Isus cred că este un exercițiu de dezvățare de a mai categorisi oamenii în „ ăștia sunt pe placul Domnului ”, „ ăștia sunt păgâni și străini de Dumnezeu”.
Numai Dumnezeu cunoaște sufletul omului. Iar aproapele nostru este orice ființă umană, indiferent de ceea ce crede sau face. Asta este învățătura primordială, pentru mine, a pildei lui Isus. Din păcate, am observat prea clar că așa-zișii creștini strâmbă din nas și încep să te categorisească în fel și chip numai dacă nu mai crezi aceleași lucruri ca ei, dapăi să te mai numească „ aproapele ” lor, și să se comporte ca atare. Sunt sigur că nu e greu să înțelegi ce spun.
Purtarea „ creștinilor ” mi-a demonstrat cu vârf și îndesat că atârnă mai greu decât mărturisirea lor. Nu mai dau doi bani pe mărturisirea lor, din moment ce purtarea lor față de aproapele este... așa cum este. Vorba ceea: „ Un miliard de vorbe nu valorează cât o singură faptă ”...
Recitind Pilda Samariteanului am observat o "mICA eroare ? " in raspunsul religiosilor la intrebarea " cine este aproapele meu ? " Ei sugereaza ca aproapele ar fi omul jefuit de talhari, care avea nevoie de ajutor urgent , dar eu am inteles ca aproapele este ACELA care poate si vrea sa dea ajutor si care nu trece nepasator . Si Acela este , de fapt , Hristos, care se dovedeste VIU, locuind in oricare crestin autentic , care este " omul ascuns in inima (1Pet.3:4)" actionand la indemnul Duhului Sfant , nu la indemnul gandurilor lui desarte ( chiar daca cultura religioasa il lasa indiferent )" o, de ai fi rece , sau in clocot (Apoc.3:15)" Astfel de om va primi rasplata fara sa o pretinda ( cerseasca )sau sa se gandeasca la ea , macar .
ȘtergereEu am gasit o grupare de oameni formata din " venetici " ai diferitelor comunitati fara viata spirituala , care privesc dupa "vremurile asezarii din nou a tuturor lucrurilor; vremuri despre care a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai prooroci din vechime (Fapt.3:21) fagaduite a se manifesta chiar inainte de revenirea Domnului . In acele vremi nu va mai fi doar masa calda , medicamentele si schimbarea lenjeriei, ci si ceva in plus , anume schimbari in interior facute instant de puterea lui Dumnezeu , prin Cuvantul credintei, ca pe vremea lui Petru : " Argint si aur ( ca sa-ti asigur acomodarea la acest han care este lumea actuala ) n-am, dar ce am , iti dau : " mens sana in corpore sano "- vindecarea sufletului si a trupului - ca sa-ti poti purta singur grijile tale si nu numai, ci si pe acelea ale noii tale familii .Despre acest fel de crestinism aproape ca nu se mai vorbeste in zilele noastre Altfel, tatal si fiul despre care ai vorbit nu pot inceta sa fie ca o povara ce infiereaza lipsa de credinta a celor care probabil habar nu au cu ce se lauda
Pentru aceste zile " de pe urma " avem fagaduinta trimiterii Duhului si puterii lui Ilie , in dubla masura , in vederea pregatirii " luarii in vazduh " , adica a intalnirii cu Creatorul
Aceasta cale ingusta , pe care a pasit Elisei urmandu-l pe Ilie, pana la carul de foc cu care a plecat si pe care s-a intors cu mantaua acestuia pentru a despica pentru a treia oara apele Iordanului , si pe care a umblat Isus Hristos pana la poalele dealului Cap de mort ca sa ne ingroape acolo povara pacatelor
sunt " putini aceia care o gasesc " , cautand-o cu toata inima , chiar . Fiindca nu atarna de cine alearga, ci doar de mila lui Dumnezeu , Noi toti avem mare nevoie de aceasta oricat de indreptatiti ne-am considera de aprecierea Lui . Nu doar faptul ca L-am vazut facand "in ulitele noastre " lucrari miraculoase, ci daca i-am ingaduit sa lucreze prin noi ( in postura de unelte sfintite de Duhul Sau )ne va face sa auzim cuvintele de bun venit :"intra in bucuria stapanului tau!" (Mat.25:21) si nu pe acelea de usa trantita in nas : "departati-va de la Mine, voi toti lucratorii faradelegii." (Luc.13:27)
si mai cred ca nu e bine sa desfiintam o padure verde din pricina mai multor copaci uscati din cauza trasnetelor furtunilor care se abat asupra ei a vizuinilor
facute de vulpi si iepuri pe sub radacini
Poate nu am fost atent la toata relatarea,dar daca mi-a scapat corecteaza-ma.E usor sa cerem ajutor de la cei ce-si spun biserica crestina,dar mai nobil este sa-i fi putut gazdui tu,pe cei doi sarmani.Probabil ca ai facut-o,dar fiind o fapta buna nu o poti spune bublic.
Ștergere"CE FRUMOS E SA NU FI LAUUDAT,DAR S-O MERITI".Te incurajez sa nu pui armele in cui,ai un talant pretios de pus in negot.Ca un cercetator atent al scripturii,imi dau seama ca prezinti lucrurile intr-un mod destul de echidistant.La aceasta au contribuit multi din acei pe care-i critici.Si Isus a primit semnele din maini in casa celor ce-l iubeau.Vreau sa aduc o aprecire pe aceasta cale,prietenului tau Ovidiu Iovanel,pentru efortul acelor studii prezentate in mod atat de detailat.EUFRATUL SEACA,IMPARATII SE INTORC,ISRAELE!