Afară!

   

        Adeseori mi-a fost fluturat pe sub nas argumentul că îți poți pierde credința în mod inevitabil dacă renunți la apartenența față de o biserică. Că nu poți rezista singur pe marea învolburată de încercări și ispite ale acestei vieți. Că tu, ca individ, nu contezi decât ca parte a unui angrenaj spiritual mai complex, și despărțit de acesta devii inutil, asocial, oxidat, Schrott aruncat la gunoiul existențial. De aceea nevoie de  ritualuri, de aceea nevoie de organizație, de aceea nevoia de O Carte ( una singură ) și dogmele-i adiacente. De aceea nevoie de religie. Bun, dar unde este Hristos în toată povestea asta?

    Oriunde te-ai uita cu ochii prin biblie, El este mereu afară, deși dorește să locuiască înăuntru. Înăuntrul inimii omenești. Nu e nevoie să citești mesajul lui Dumnezeu către Laodiceea încăpățânată a oricărui secol „ creștin”, nici să asculți interpretările care de care mai abracadabristice ale teologilor plătiți mai mult sau mai puțin din zecimea enoriașilor ca să-ți dai seama că Dumnezeul adevărat surprinde întotdeauna. Ba chiar șochează la fiecare pas pe care-l faci alături de El. Iar șocul este atât de mare încât nu mai rămân în preajma Lui decât stigmatizații societății: analfabeții, curvele și păcătoșii în general. Sfinții fug cu oroare din fața Sa, deoarece Dumnezeul acesta… este prea de tot și din cale-afară. 

   E nevoie în schimb să te concentrezi numai la persoana lui Isus Hristos ca să începi să pricepi cum ar putea arăta Dumnezeul cel adevărat. Nu trebuie să citești altceva decât evangheliile, ca să-ți dai seama. Fără literatura religioasă adițională a bisericii tale. Fără să asculți predicile siropoase ale pastorului tău favorit. Fără să asculți părerile altora. Doar tu și Isus cel din evanghelie e suficient. 

   Ei bine, vei descoperi în acel Isus un Dumnezeu incomod pentru elita religioasă. Un Dumnezeu care „ strică templul ” sacru al poporului ales. Un Dumnezeu neconvențional, care interpretează altfel pe Moise decât cărturarii cu multă școală. Un Dumnezeu „ușuratic”, care mănâncă și bea cu păcătoșii cei mai mari. Un Dumnezeu care liberalizează Sabatul în ochii norodului după bunu-I plac. Un Dumnezeu străin de Corban, neinteresat de putere și alianțe omenești, prieten cu femeile adultere și dușman învederat al prejudecăților de orice fel. 

   Dumnezeul acesta nu are program bătut în cuie în sabat. Nu are favoriții Săi, precum YHWH-ul iudeilor. Cartea lui din care citește este mai degrabă natura, decât Scriptura, deoarece mai toate parabolele sale sunt împrumutate de acolo, și nu din Moise sau din prooroci. Iar Împărăția sa este în mod uimitor, în mijlocul oamenilor, și nu departe de ei. El nu plătește taxa pentru templu din proprie inițiativă. Când merge în sinagogă se duce ca să provoace, niciodată doar ca să asculte. Iar mulțimile neștiutoare îl urmează cu duiumul, fie pentru pâine și pește, fie pentru că „ niciodată nu a mai vorbit vreun om ca omul acesta ”. 

    Cea mai mare dramă a creștinismului de astăzi este aceea că el nu există. Nici nu poate să existe de altfel, despărțit de Hristos, singura și autentica sursă a creștinismului. Creștinismul contemporan nu mai este de mult un stil de viață care copiază perfect Modelul său suprem. S-a transformat încă după moartea apostolilor într-o paiață de prost gust, care ia numele lui Dumnezeu pe buze precum iau musulmanii numele lui Alah pe buze. Aiurea și fără rațiune. Fără sens. Fără viață. 

   Și asta pentru că Isus stă afară. Întotdeauna stă afară. Și te invită afară. Afară din barcă pe marea furioasă, afară din sinagoga ta, afară din lumea ta religioasă aspră și rece. „ Dar… vei spune… afară sunt de asemenea pericole” . Ateismul, liberalismul, agnosticismul,relativismul, umanismul, toate pândesc asemenea unor valuri gata să te înghită. „ Ce mă fac dacă părăsesc „ barca ” în care am călătorit , de bine, de rău… o viață întreagă până acum? Unde mai este siguranță, unde mai este certitudine?”  

     Afară poate fi inconfortabil, cu siguranță. Poate fi vânt și furtună, dileme și frământări , zbucium și durere. Poate fi singurătatea cea mai cruntă și chiar o cruce pusă în spate de cei care pretindeau că te iubesc și te așteaptă. Dar uiți, atunci când te gândești la toate aceste inconveniențe… uiți că Isus însuși este … de asemenea afară! Iar dacă El te cheamă afară , vei mai îndrăzni să rămâi înăuntru? 

    Orice sistem, orice religie, orice ideologie, orice teologie… toate te obligă să rămâi supus înăuntru. Isus te invită să ieși afară și să fii liber! Să cunoști o altă lume, plină de culori. Să vezi o altă realitate și o altă viață, plină de surprize! O viață din belșug, autentică. Să vezi siderat minunea mersului pe apă. Să urmărești mut minunea potolirii furtunii de către glasul Său. Să înviezi împreună cu El la o nouă viață, pe care nu o mai cunoscusei mai înainte! 

   Nu prieteni, credință în Dumnezeu nu este aceea când ești cu grupul, ai siguranță, căldură și certitudini. Credință nu este atunci când mergi la biserică și cânți frumoase cântări de cor. Și nici când „ frații ” îți zâmbesc la intrarea în biserică sau fac spălarea picioarelor cu tine, o dată la trei luni. Ci credință autentică este atunci când ești singur, afară, doborât de frământări și obosit de poveri, dar nu renunți să mai speri. Când Dumnezeu tace și mugesc doar valurile nedreptăților de orice fel, dar tu nădăjduiești după dreptate.  Când strigi la El și nu vine niciun răspuns, dar îți încordezi auzul și mai mult.  Când te scarpini cu ciobul, iar „ prietenii ” tăi râd de tine, dar exclami: „ Știu că Răscumpărătorul meu este viu”! Când îți dai sufletul pe o cruce, iar pământul se cutremură în jurul tău de o sfântă indiferență la durerea ta, dar spui : „ În brațele Tale îmi încredințez duhul meu”.  

    Atunci, și doar atunci… dacă mai poți rosti încrezător numele lui Dumnezeu, înseamnă că ai credință. Acolo, și doar acolo, în întunericul tău existențial cel mai gros… este prezent chiar Dumnezeu, lângă tine. Dar întotdeauna misterios, întotdeauna surprinzător, întodeauna… AFARĂ! Ai însă curajul să ieși … afară?!?