Azi
doresc să abordez o temă care îmi provoacă personal amintiri foarte neplăcute :
corul profesionist al bisericii. V-aţi putea întreba cum ar putea oare ca ceva
legat de muzică să trezească astfel de amintiri? Doar muzica este în sine ceva...
divin. Cum ar putea oare ca o activitate atât de înălţătoare, ca aceea de a
cânta într-un cor laudă la adresa lui Dumnezeu, nu numai să nu aibă nimic de-a face cu El, dar să devină chiar ceva grotesc şi
nesuferit la urechile Acestuia?
Pentru mine a fost din nou o surpriză să constat că şi la acest subiect aparent banal, păgânismul şi-a infiltrat adânc aberaţiile lui de
mult timp în conştiinţa creştină. Chiar dacă pomul poate părea verde şi
maiestuos pe dinafară, seva care curge prin el este otrăvitoare pe termen lung.
Şi chiar dacă melodiile superbe şi ţinuta oficială a corului încântă până la
extaz ochiul şi urechea, ceea ce produce oficiul corului pe termen lung este o
marfă care nu are absolut nimic de-a face cu Dumnezeu.
Să
încep cu începutul, aşa cum am făcut mereu până acum în această serie. Cum se
desfăşoară lucrurile acum şi cum au fost la originile creştinismului în ceea ce
priveşte muzica? A intenţionat Dumnezeu vreodată ca să existe „specialişti” în
muzică în biserica sa? Sunt bineveniţi „liderii muzicali”? Şi trebuie să cânte
în biserică de fiecare dată la început şi sfârşit numai corul, ca un fel de
pecete muzicală a mesajului transmis?
În
biserica apostolică, închinarea şi cântarea erau în mâinile tuturor
credincioşilor. Nu exista nici-un lider muzical, deoarece ekklesia îşi conducea
singură propriile sale cântări de laudă. Muzica nu era o activitate dedicată
doar profesioniştilor. Toate acestea au început să se schimbe odată cu apariţia
clerului şi a corului creştin, prin secolul IV. În timpul lui Constantin cel
mare, s-au organizat coruri care să contribuie la celebrarea euharistiei. Pentru
pregătirea corurilor s-au înfiinţat şcoli speciale, iar membrilor de cor li se
acorda un statut de clerici de rangul doi ( Liemohn, The Organ and Choir in
protestant Worship,8).
Dar
practica aceasta a fost preluată de creştini de la curtea imperială romană,
unde ceremoniile începeau de fiecare dată cu muzică de procesiune. Originile
corului creştin se găsesc însă în templele păgâne greceşti şi piesele de teatru
greceşti. Iată ce scrie Will Durant în cartea sa „ Age of Faith”:
„ În Evul mediu, ca şi în Grecia antică,
principala sursă de inspiraţie în ceea ce priveşte lucrările dramatice era
liturghia religioasă. Aceasta era în sine un spectacol dramatic. Sanctuarul era
o scenă sacră. Preoţii care celebrau liturghia purtau veşminte simbolice.
Aceştia şi ajutoarele lor se angajau într-un dialog cantabil. Şi replicile
antifonale schimbate între preot şi cor, sau între un cor şi altul, indică
limpede aceeaşi evoluţie a piesei de teatru de la dialog care a dat naştere
dramei dionisiace sacre.”
Prin
anul 367, cântarea în comun a bisericii dispăruse cu totul, fiind acum înlocuită
cu muzica produsă de coruri profesioniste. O cauză a apariţiei „corului de
specialişti” a fost faptul că cei care deţineau puterea se temeau că prin
imnurile intonate de către toată adunarea se puteau răspândi erezii doctrinare,
foarte la modă în acele timpuri. Aşa că prin limitarea dreptului laicilor de a
cânta, ei au dorit să stopeze inflitrarea acestor erezii. Cât de bine au reuşit
asta, e inutil să mai spun...
O
altă cauză a fost pur şi simplu mândria şi setea de putere. Deoarece clericii
dobândeau o importanţă din ce în ce mai covârşitoare în conştiinţa mireanului de
rând, cei care nu puteau pune mâna pe putere ca clerici de rangul unu( preoţii
şi episcopii), atunci cel puţin doreau să devină dascăli, instructori muzicali sau
măcar membri în corul liturgic.
Compunerea primelor imnuri creştine postapostolice îi este atribuită lui
Ambrozie. Cel mai vechi text complet al unui imn creştin datează din anul 200
aproximativ. Ambrozie a popularizat scrierea imnurilor creştine. Iar muzica
creştină din vremea aceea se inspira din idiomurile populare greceşti. Sistemul
muzical grecesc a fost precursorul muzicii bisericii primare, linia de
descendenţă fiind neîntreruptă din Grecia, prin Roma, prin evul mediu şi până
în timpurile moderne ( Bauer & Peiser, How the Music grew, 71).
Începând cu secolul al V-lea, au apărut corurile papale. Grigorie cel
mare, proaspăt devenit papă, a reorganizat Scola Cantorum din Roma. În această
şcoală, Grigorie forma cântăreţi profesionişti care instruiau corurile creştine
din întregul imperiu roman. Instruirea cântăreţilor dura 9 ani! Aceştia
trebuiau să memoreze fiecare imn cântat. Aşa s-a născut faimosul imn gregorian,
apreciat de mulţi până astăzi. Grigorie a îndepărtat până şi ultimele relicve
ale cântării în comun, considerând că muzica este o funcţie clericală, fiind de
competenţa exclusivă a profesioniştilor. Astfel, încet dar sigur, cultura
grecească construită în jurul dinamicii audienţă- interpret s-a impus definitiv
în biserica creştină. Ceea ce păgânii greci făcuseră în templele zeiţei Diana
de pildă şi în operele lor dramatice, îşi găsise acum căutare şi respect
printre creştini. Adunarea poporului a devenit o masă tăcută de spectatori nu
numai în ceea ce priveşte vorbirea în biserică, dar chiar şi în muzica de laudă
la adresa lui Dumnezeu. Aşa se face că până azi este prezent prin bisericile
creştine spiritul grecesc de a asista ca simplu spectator la cântările de cor
profesioniste.
Atunci când a apărut reforma, principala contribuţie protestantă a fost
reintroducerea cântării în comun a bisericii, precum şi a instrumentelor
muzicale. Jan Hus, împreună cu urmaşii săi, husiţii, au fost primii care le-au
reintrodus în bisericile din Boemia. Luther este cunoscut nu numai ca un teolog
de seamă, ci şi ca un compozitor de muzică sacră. Şi el a dat din nou voie
oamenilor simpli să cânte în biserici, anulând liturghia latină, precum şi cea
consacrată germană şi transformându-le în liturghii luterane, unde corurile nu
mai aveau ce căuta, fiind de provenienţă romană.
Au
fost introduse de asemenea tot mai multe instrumente muzicale, nesocotind
astfel părerea părinţilor bisericii care consideraseră că instrumentele erau
obiecte păgâne, fiind asociate cu imoralitatea şi idolatria. Cu excepţia
calviniştilor, orga a devenit instrumentul muzical de căpătâi în biserica
reformatorilor. O explozie de muzică clasică de cea mai bună calitate a avut
loc ca urmare a noilor puncte de vedere ale reformatorilor.
Primele
coruri protestante au apărut în a doua jumătatea a sec XVIII. LA început, ele
doar dădeau tonul cântării în comun, dar treptat au început să intrepreteze
propriile cântări. Aşa s-a născut muzica de cor protestantă, cântată spre
audierea pasivă a restului bisericii. Cu timpul, scaunele coriştilor au fost
amplasate cât mai aproape de altarul de unde vorbea clerul, iar coriştii au
îmbrăcat de asemenea haine clericale, pentru ca să iasă în evidenţă ( Madeley
Richardson, Church Music, 57)!
Ar
mai fi multe de spus despre felul în care au evoluat corurile profesioniste de
astăzi, dar mă opresc aici cu amănuntele. Important este să reţinem măcar un
singur lucru: corul bisericii, aşa cum arată el astăzi, nu are deloc rădăcini
creştine, ci păgâne! În biserica apostolică, Pavel spunea la o întrunire : „
Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare...” ( 1 Corinteni
14,26) contextul fiind chiar acela al unei participări masive, neorganizate,
din partea membrilor de rând. Desigur că Pavel dorea ca totul să se facă în
ordine şi cu rânduială...numai că mai târziu biserica a transformat mesajul său
din acest capitol într-un mesaj al organizării şi sistematizării darurilor în
biserică, concept cu totul străin de
apostoli!
Ca
urmare a faptului că numai unei mâini de oameni calificaţi i-a fost dată să
conducă biserica în închinare, au apărut două efecte nedorite: pe de-o parte
paralizarea clasei laicilor şi transformarea lor doar în spectatori muţi ai
unei reprezentanţii muzicale, iar pe de altă parte mândria şi cultul
personalităţii, inevitabil strâns legate de fenomenul muzical în sine. Muzica ,
chiar muzica de laudă la adresa lui Dumnezeu, este o imensă capcană pentru cântăreţul
profesionist. Primind ovaţiile sau aprecierile necontenite ale mulţimilor,
fiind rugat sistematic să oficieze în faţa unui auditoriu prin voce sau prin
vreun instrument oarecare, duminică de duminică, este imposibil ca să nu apară
în inimă ...mândria. Mândria şi goana după mai mare atenţie şi celebritate, la
gândul că fără el...nu se poate!
Am
fost martorul tăcut, timp de aproape opt ani de zile, al culiselor din spatele
scenei unde cânta corul profesionist al bisericii din Spania, unde mergeam
regulat săptămână de săptâmână. Fie că vedeam cu proprii mei ochi atunci când
făceau interminabile repetiţii, fie că primeam rapoarte minuţioase din partea
fostei mele soţii ( care şi azi este o solistă extrem de apreciată în biserica
de acolo), ceea ce se petrecea în culise nu avea nimic de-a face cu
creştinismul. Certuri interminabile între membrii corului, invidie sau gelozie
bolnăvicioasă, bârfă de cea mai joasă speţă între femei, etalarea celor mai
scumpe garderobe, jigniri şi glume deochiate, ba uneori chiar ură pe faţă între
dirijor şi unii din membrii corului : acesta era tabloul adevărat pe care numai
eu şi încă foarte puţini alţii îl vedeau. În schimb, atunci când apărea pe
scenă, muzica corului aceluia te răpea literalmente în sfere cereşti. Şi te
răpeşte şi astăzi...dacă nu cunoşti conflictele şi mândria umană care se află
în spatele lui.
Dar fenomenele
triste din culisele lui nu sunt unice, specifice doar acelui cor. Regula generală
este aceeaşi peste tot. Ca unul care am avut de-a face indirect cu multe coruri
adventiste superprofesioniste, pot spune cu mâna pe inimă că ori aceste coruri
îşi cântă lor însele, în goana de publicitate şi afirmare( ah, şi câte
festivaluri de muzică adventiste nu au loc an de an tocmai pentru aceste
motive), ori Dumnezeu închide ochii la toată mizeria şi practicile necreştineşti
din culise numai că să mai fie gâdilat puţin la urechi de muzica „divină”
cântată acolo.
Nu am
nimic contra festivalurilor de muzică adventiste sau creştine. Pot să cânte până
le-or exploda plămânii... Pot să-şi dea daruri, flori şi ovaţii fără măsură. Dar
a face lucrul acesta cu rugăciune şi în numele lui Dumnezeu mi se pare cea mai
mare înşelăciune de sine posibilă. Trebuie să fii cumplit de orbit de mândrie
să crezi că Dumnezeu ţi-ascultă capodopera cântată pe scenă pentru că numai tu
eşti ...specialist în muzică!
crezi ca adunarile din vremea apostolilor nu aveau instrumente?
RăspundețiȘtergeredaca raspunsul tau este afirmativ, pe ce te bazezi?
si cum poti contrazice pe cei ce citeaza versetele din VT care fac referinta la coruri ingeresti, harfe, etc?
Impartasesc parerile tale din acest articol, dar nu am nici o dovada ferma pro sau contra!
ai uitat sa mentionezi fanfara si faptul ca s-a pierdut controlul decibelilor in adunarile (penticostale si baptiste?)
dar despre colinde ai o parere?
Articolul meu nu tratează exhaustiv problema muzicii religioase, ci doar punctual istoria corului bisericesc. Nu am spus nici că pe vremea apostolilor nu ar fi existat instrumente, şi nici că instrumentele ar fi rele.
RăspundețiȘtergereDepinde la ce te referi când spui că nu ai o dovadă fermă pro sau contra. ideea principală din articol, sprijinită cu dovezi istorice, este că instituţia corului profesionist este o invenţie umană, ba chiar păgână. Desigur, şi mie îmi plac cântecele de cor, iar muzica clasică e plină de ele. Dar de aici şi până la a crede că asta era voia lui Dumnezeu pentru biserica Sa...ca o mână de oameni să domine partea muzicală, iar ceilalţi să privească şi asculte decât...e o aberaţie.
Personal apreciez orice fel de muzică, mai puţin hard-rock şi lălăiala religioasă gen gregorian. Dar despre ce gusturi are Dumnezeu, habar nu am. Ştiu sigur însă că gusturile noastre ne dau "dreptul" să judecăm pe alţii pentru gusturile lor şi să-i vedem mai "nevrednici" decât noi.
Colindele sunt frumoase, dar e şi aici mult de vorbit. Din păcate, nu am timpul necesar pentru toate. A merge cu colindatul este un obicei frumos, dar pur omenesc. Ar trebui să învăţăm odată să facem distincţia dintre sacru şi profan. Multe, foarte multe lucruri profane sunt frumoase şi chiar foarte frumoase.
sa inteleg ca daca videoul de la sfirsit ma dezgusta sint un crestin nenascut din nou sau ca tu ai facut reforma numai pe jumatate?
RăspundețiȘtergereHa, ha...uite,facem un târg: nici eu nu zic că eşti un creştin nenăscut din nou, şi nici tu nu zici că m-am apucat eu de făcut reforme:-)
RăspundețiȘtergereDar de ce te dezgustă video de la sfârşit? Pentru că m-ai văzut pe acolo?!?:-)
o...nu, nu o lua personal!
RăspundețiȘtergeredar care esti tu din tot cinematograful ala; pe ce rind esti?
vorbind serios, nu sint de acord ca femeile sa stea linga barbati fie ei si ai lor
am fost intr-o biserica mai ,,evoluata''unde se tineau in brate deja si Il iau pe Dumnezeu ca martor ca nu exagerez
muzica ce se cinta acolo aduce ca inteles cu muzica crestin ortodoxa-neinteligibila si cred ca nu zideste pe prea multi dupa atitudinea plictisita din banci; de intors la Domnul prin ea...
mi-a placut in schimb parada de costume!
Nu mă vezi? Cel mai plicitisit dintre toţi spectatorii...ăla sunt eu. De pe atunci mi se făcea greaţă de muzica "sacră". Eram predestinat...:-)
RăspundețiȘtergeream fost putin cam vorbaret in seara asta dar promit sa ma opresc aici cu comentariile!
RăspundețiȘtergeream vazut in ,,profilul tau'' ca-ti place muzica new age; ce este acest tip de muzica ca m-ai facut curios...si mi-ai dat
fiori!
multumesc de raspunsuri,
CM
Ţi-am dat fiori că îmi place muzica new age?
RăspundețiȘtergereUIte aici o mostră: http://www.youtube.com/watch?v=mZlVaAMsoM8&feature=related
Am descoperit grupa asta de curând and I like it.
Ce parere ai despre mesajele subliminale din muzica new age?
RăspundețiȘtergereOvidiu, Ce numești tu de fapt subliminal? Și mai ales cine detectează subliminalul din muzică ca să avertizeze că e acolo subliminal? Crezi că poate asta oricine? Mă îndoiesc.
RăspundețiȘtergereMuzica new age este o muzică ca oricare alta. Dă/mi te rog un exemplu despre un mesaj subliminal în muzica new age ca să știm despre ce vorbim.
Pina la un anumit punct sint de acord cu tine, si eu caut sa ma rup de sistemul asta institutionalizat, de inchinarea tip cenaclu, de adunarea tip club social.
RăspundețiȘtergereNu pot sa nu recunosc ca totusi in aceste adunari mai sint inca frati sinceri, smeriti si credinciosi cu care incerc sa am partasie.
Unul din lucrurile care ne separa in idei, cred ca este muzica, pentru ca nu cred ca a ,,frecventa" muzica pop, new age si alte surate este un lucru crestinesc! Acum fiecare cu descoperirile lui; nu cred ca sint mai breaz decit tine pentru ca le evit!...si totusi este scris printre altele ,, sa nu iubim lumea si nici lucrurile din lume ".
O sa continui sa-ti citesc scrierile dar as dori totusi din partea ta mai multa evlavie si mai multa caldura in dialogurile cu cititorii tai.
Sper ca ochiul meu nu este rau:)
(Cred ca)am scris snerit si cu dragoste frateasca!
CM
Om al lui Dumnezeu ::: Tu crezi de fapt că ești înțelept...dar ai înebunit.... Trezirea ! Cum poti să trăiești separat de Biserica daca doar prin Ea poti veni la Dumnezeu.... Multe gâze mai ai la mintea aia .... TREZIREA !!!
RăspundețiȘtergereDeosebirile de vederi (și nu numai) dintre mine și cititorii mei nu mă face să îi disprețuiesc, sau să îi privesc cu răceală. Indiferent de muzica pe care o ascultați, indiferent de bisericile pe care le frecventați, indiferent de ideile bune sau nebune pe care le aveți: TOȚI cei care mă citiți, cu aprecieri sau critici, îmi sunteți dragi. Inclusiv Ady...:-)
RăspundețiȘtergereNe bucuram ca iti suntem dragi toti indiferent de comentarii..!
RăspundețiȘtergereSe vede ca esti un cunoscator al scripturii insa nu a celei folosite de crestini pentru ca muzica a fost prezenta din cele mai vechi timpuri ale poporului lui Dumnezeu,si nu neaparat cantata de tot poporul,plus ca existenta intrumentelor cred ca e mai mult decat evidenta.
Insa poate ca este normal caci nu ai ajuns la un stadiu mult mai avansat si vezi in spatele textului biblic cu totul altceva decat ce este scris!In fine este destul de discutabila situatia insa o intelegem.Omul firesc nu poate intelege lucrurile duhovnicesti si...
Vazand video de la sfarsit ma face sa inteleg ca este mai mult o problema personala decat reala poate ca erai satul de muzica ce-o canta tu ex...
O doza de adevar o ai insa cu privire la degenerarea care uneori se intampla in vre-un cor sau grup in ce priveste argumentul si motivatia lor de a canta ,insa nici decum nu se poate generaliza si cu atat mai mult judeca pentru cine si pentru ce(vorbesc de muzica sacra si nu de alte tipuri de muzica infiltrate in randul cercurilor de crestini).
Jony prietene, tu ia de bună ce ți-a plăcut din articol. Ce nu ți-a plăcut, dă-o încolo:-)
RăspundețiȘtergereOrice generalizare presupune și excepții, desigur. Dar excepțiile întăresc regulile. Și ca regulă generală, eu nu am văzut vreun cor fără probleme de genul celor amintite mai sus...poate or fi, nu știu.
Cât despre faptul că art sau serialul ăsta ar avea ceva de-a face cu fosta mea mea soție, țin să/ți spun că e absurd ce crezi/spui. Fosta mea va rămâne mereu în memoria mea cu o voce deosebită. Iar melodiile cântate de ea erau cel puțin atunci superbe. Iar asta nu o spun ca să/ți închid gura...Sper că mă înțelegi.
Dumnezeu exista, Satana exista;intreg cerul doreste binele pt orice fiinta,cel rau, distrugerea.Muzica este un mijloc prin care ''cel care a fost dirijor candva in cer'',stie f bine cum sa atace si sa distruga sensibilitatea si sa dezechilibreze total o persoana.Doar sub protectia Lui,poti fi ferit de influenta oribila a muzicii daunatoare.Biblia e Cuvantul Lui Dumnezeu,protejata de El,crede si vei trai...
RăspundețiȘtergereUnde scrie în biblie dragul meu că Satana a fost dirijor cândva în cer? Eu cred în biblie, dar nu în folclor adventist.
RăspundețiȘtergere