A dorit Dumnezeu jertfa Fiului Său?

     Urmăream de curând pe Youtube o dezbatere despre Isus dintre recent răposatul ateu Cristopher Hitchens și un apologet creștin. Printre noianul de afirmații în defavoarea credinței creștine de care mă distanțez, am prins  totuși o idee a cunoscutului ateu care este extrem de interesantă și profundă, și ca atare merită investigată. Având în vedere că bate la geam Crăciunul cu atmosfera lui tipică de colinde despre nașterea Mântuitorului, o discuție filozofică despre Isus și jertfa sa este mai nimerită ca oricând. Considerați acest editorial o reflexie de Crăciun proprie poate mai neobișnuită ca oricând.
   Aseară vorbeam cu un fost profesor de-al meu despre implicațiile uriașe ale venirii lui Isus pe Terra. Își mărturisea și el uimirea, alături de mine, despre faptul că Cel care a creat universul a ales să-și manifeste interesul în mod cu totul disproporționat pentru o planetă mică cât un grăunte de nisip din acest univers vast. Având în vedere numai dimensiunile universului cunoscut la ora actuală de știință, relatarea evangheliilor care pun în prim-plan planeta noastră în raport cu întregul univers pare în mod logic născocirea minții egoiste a omului care s-a văzut dintotdeauna în centrul a toate... Este greu de crezut pentru un om rațional, așadar, că într-adevăr planeta noastră a reprezentat vreun interes major pentru un Dumnezeu ipotetic.
   Dar odată ce crezi totuși în incredibilul interes divin pentru om, ajungi vrând-nevrând la următoarea întrebare profundă pe care o punea Hitchens în dezbaterea cu pricina: "A fost nevoie neapărat de o jertfă divină prin care Dumnezeu să-și arate acest interes față de noi"? " Nu se putea și fără jertfă?"
   Hitchens argumenta puternic pentru omul secolului XXI că oricine pretinde vreo jertfă a unei ființe de orice fel numai pentru a-și ajunge scopurile sau ca să-i fie potolită mânia este un monstru crud. Iar dacă Dumnezeu a făcut acest lucru, în cazul în care există, atunci este cel mai mare monstru și tiran care poate fi imaginat.  Fie că a cerut viața lui Isaac într-un test abraamic, fie că L-a dat la moarte pe Fiul Său pentru ca să-i fie potolită mânia pentru păcatele oamenilor, Hitchens era de părere că un astfel de Dumnezeu este un Stalin de dimensiuni cosmice, vrednic de toată ura noastră. Bineînțeles, în cazul în care există. Dar...din fericire pentru Hitchens, Dumnezeu nu există...
   Așa cum a formulat el fraza, este inevitabil să nu-i dai dreptate dacă ești un om întreg la cap. Pentru că în portretul pe care i-l face Hitchens lui Dumnezeu, acesta nu este cu nimic mai bun decât temperamentalii zei ai Olimpului, începând cu Zeus și terminând cu Bachus. Care om civilizat și-ar ucide fiul numai ca să-și atingă scopurile, indiferent care ar fi acestea? Iar dacă unui om civilizat de azi nici nu i-ar trece prin cap o astfel de oroare, concluzia care derivă de aici este irefutabilă: Dumnezeu este doar produsul imaginației omului antic. Și cu asta am încheiat discuția.
     O astfel de abordare însă, practicată la scară largă de către atei, este infantilă. Dar și mai infantil este creștinismul organizat care nu a fost și nu este în stare să se ridice la "înălțimea" provocării ateiste, căzând în mod ridicol în capcana întinsă de atei. Și nu oricum, ci cu Biblia în mână, desigur. Voi încerca în cele ce urmează să explic pe scurt de ce cred eu asta.
    Atunci când încerci să explici cu Biblia că Dumnezeu a DORIT de la început jertfa Fiului Său, și că nu exista pur și simplu altă posibilitate prin care Dumnezeu să fie împăcat cu omul păcătos, intri pe o străduță înfundată de origine păgână. Pentru că ...cum este posibil ca pe de-o parte Dumnezeu să pretindă ființelor create de El să nu ucidă, dar pe de altă parte El să-și trimită la o moarte sigură pe propriul Său fiu? Este Dumnezeu duplicitar? A DORIT El ca Fiul Său unic să moară pentru rasa căzută?
     Creștinismul răspunde la unison afirmativ ultimei întrebări. Eu răspund negativ de vreo cinci ani încoace. Și asta nu pentru că vreau neapărat ca să gândesc și să fiu altfel decât toată lumea. Ci pentru că chestiunea în discuție a fost tratată de creștini cu prea multă ușurință. Creștinii au citit mots-à-mots în Biblie și au refuzat să mai gândească cu creierul lor. După ei, Isus este trimis pe pământ într-o acțiune sinucigașă de către Tatăl lui, întocmai cum babuinii islamiști își trimit tinerii lor să sară în aer . Ce contează că se jertfește cineva? Important este rezultatul...Să ne mai mirăm așadar de ce oamenii mai raționali resping din start jertfa de pe Calvar?
    Dați-mi voie, în ceea ce mă privește, să cred altceva. Nu, Dumnezeu nu a fost niciodată mâniat pe om după căderea sa din Eden. Dumnezeu nu a pretins niciodată ca omul să jertfească ceva pentru El. Istoria lui Isaac și Avraam îmi este revelatoare în acest sens. Dumnezeu nu a fost niciodată supărat cu omul, ci omul a fost supărat cu Dumnezeu. De aceea, toată istoria jertfelor umane sau de animale prin care chipurile Dumnezeu trebuia împăcat cumva este profund tulburătoare, iar explicațiile sunt absurde, sălbatice, păgâne. Dar facem acum următorul pas.
     A fost necesară jertfa lui Isus pentru ca Dumnezeu să se împace cu omul? Sau a fost necesară jertfa lui Isus pentru ca omul să se împace cu Dumnezeu? Oricât ar părea de asemănătoare întrebările, există o deosebire fundamentală între ele! Pentru zeii păgâni, omul trebuia să facă primul pas pentru a restabili relația stricată cu zeul: trebuia să aducă o jertfă. Dar pe primele pagini ale bibliei, ni se prezintă un Dumnezeu care a făcut El primul pas ca să repare relația stricată cu omul, căutându-l pe acesta prin grădină. Și nu ca să-l nimicească, ci ca să-i dea o speranță. Iar Pavel ne spune în Romani 5,6-10 că tot Dumnezeu a avut inițiativa de a ne împăca cu El, pe când eram departe de El, de unde reiese clar că noi eram cei supărați pe Dumnezeu, și nu invers. Noi suntem așadar cei care am inventat jertfe, moarte și sânge ca singure premize pentru iertare. Dumnezeu însă ne-a iubit dintotdeauna.
   Privit din acest punct insolit de vedere, Isus nu s-a jertfit pe Sine pentru a satisface pretențiile kim-jong-il-iene ale unui Suveran "prea iubit" și atotputernic. Moartea sa pe cruce a fost doar un accident nedorit de Tatăl, neplanificat, dar prevăzut în infinita Lui înțelepciune. Cu alte cuvinte, Tatăl nu a avut de ales atunci când și-a trimis Fiul pe Terra. Știau amândoi că Isus va muri, dar nu a fost niciodată intenția lor una sinucigașă. Iată ce spune Elliot Waggoner în comentariul său despre epistola către Romani:
   "O ispășire este o jertfă. Declarația din versetul 8 din Romani 5 afirmă pur și simplu că Hristos a fost trimis pentru a fi un sacrificiu pentru iertarea păcatelor noastre. Evident că ideea unei ispășiri sau a unui sacrificiu este aceea că există o mânie care trebuie liniștită. Dar vă rog să observați că noi suntem cei care am cerut o jertfă, și nu Dumnezeu. Este apogeul absurdității a afirma că Dumnezeu este atât de mâniat pe oameni încât nu îi iartă decât dacă Îi este oferit ceva pentru a-I liniști mânia, motiv pentru care El însuși își oferă Sieși un dar prin care să se liniștească"
     Logica lui Waggoner mi se pare magnifică. Cu toate acestea, nu este apreciată nici de biserica adventistă în mijlocul căreia a spus aceste vorbe, și nici de creștinism în general. Pentru ei toți Dumnezeu vroia...sânge. Vroia jertfă. Vroia moarte, inclusiv a Fiului Său. Iar azi are nevoie de mijlocirea acestuia la tronul Său ca să ierte păcatele oamenilor. Dumnezeul creștinilor cere mereu sânge, sânge, sânge ca într-un delir sirian, sau nord-coreean, mă rog...Poate fi ceva mai absurd și mai rușinos pentru creștinism decât această mentalitate?
    Altceva. Dacă Dumnezeu chiar vroia cu orice preț moartea lui Isus pe Golgota, atunci Satana, Caiafa, Pilat, Ana, Irod și toți gibonii sado-teologici de la Ierusalim merită indiscutabil magna cum laudae pentru îndeplinirea scopului divin. Ei au fost instrumente prin care planul lui Dumnezeu s-a îndeplinit. Toată acea tortură inimaginabilă fizică și psihică a lui Isus a fost voia Tatălui Său...iar Satan și evreii..ce să vezi, i-au cântat toți în strună fără să știe. Poate fi ceva mai respingător și mai schizofrenic decât asta?
     Dacă Isus ar fi fost primit de iudei așa cum și-ar fi dorit El, ar mai fi fost nevoie de jertfă? Dacă iudeii puneau ca popor în practică ca unul singur dragostea față de aproapele, săvârșind față de romani exact aceleași minuni apostolice de mai târziu, mai era nevoie de jertfă? Dacă romanii îl acceptau pe Isus ca Mesia și duceau pretudindeni în lume mesajul Său de pace și armonie, mai era nevoie de jertfă? Dacă toată planeta urma mai târziu să accepte pe Isus ca Fiul lui Dumnezeu, mai era nevoie ca Acesta să-și dea viața? Evident că nu! Scopul lui Dumnezeu ar fi fost atins fără violență și istoria ar fi fost alta...
   Dar Dumnezeu și Fiul Său știau viitorul și cunoșteau sufletul omului. Ei știau că un astfel de scenariu civilizat ca cel de mai sus este SF pe o planetă spălată la creier de diavol. Ei știau că oamenii, din timpuri imemoriale, CER JERTFĂ. Așa că acum vine minunea minunilor: știau ce va urma, și s-au supus voinței omului. Dar asta e cu totul și cu totul altceva...
   Așa că de crăciunul ăsta vă propun o nouă resetare: Isus nu a venit pe Terra ca să moară, satisfăcând astfel exigențele inflexibile ale Tatălui Său. Ci a venit știind că o să moară, deoarece filozofia lui de viață era la ani lumină depărtare de filozofia de viață a unui neam sălbatic. Deși pare extrem de asemănătoare ca semantică, cele două concepte sunt diametral opuse filozofic. Deoarece una implică participarea voită a Tatălui în tot ce i s-a întâmplat Fiului Său în ultimele ore de viață, pe când celalată îl exonerează pe Dumnezeu de orice răspundere. Pentru că tot ceea ce s-a întâmplat la cruce a fost o deturnare grosolană a planului inițial divin, și nicidecum planul în sine.
     Dar creștinii zeloși vor continua să apere orbește Cuvântul lui Dumnezeu atât timp cât va ține pământul. Mă îndoiesc că Hitchens ar fi primit vreodată un astfel de răspuns din partea vreunui creștin. A plecat de curând în mormânt, fără să știe de premiza lui Waggoner, de exemplu. Iar creștinismul oficial se chinuie să facă față cu greu celor mai logice abordări ateiste, fără să știe că este un cuprins de un cancer poate chiar mai periculos decât cel al lui Hitchens: cel al necunoașterii caracterului lui Dumnezeu.