Viața ca superla(xa)tiv

   

     A trecut doar un an de zile de când scriam un articol legat de o gafă memorabilă a unui pastor adventist ploieștean de la Speranța TV. Criticam atunci în mod dur nu pe omul Liviu Dumitrașcu ( cui dintre noi nu ni se întâmplă să facem gafe mai mari sau mai mici ?), ci balta morală plină de pești morți în care se zbate nu numai acel pseudo-post de televiziune, ci adventismul românesc ( și nu numai ) în ansamblul său. Și iată că la doar un an de-atunci, un alt mare scandal cutremură de data asta nu numai redacția acelei televiziuni, ci toată suflarea adventistă română: divorțul cu cântec (lugubru) al starului media AZS Cornel Dărvășan.

   
     Ca unul care am trecut personal prin furcile caudine ale unui astfel de eveniment dureros, doresc să mă debarasez din start de can-can-ul bolnăvicios care se pune în funcțiune în urma unui astfel de cutremur. Știu din proprie amară experiență că turma adventă adoră să mănânce ceva urât mirositor în astfel de situații și chiar se delectează cu zvonurile de fel și chip care încep să înflorească pe la toate colțurile . Nu sunt dispus de aceea să dau nici măcar doi bani pe informațiile despre presupusele legături extraconjugale ale lui Cornel și cadânei sale, și nici să fac din tragedia unor oameni ( mai ales a unor copii nevinovați ) un subiect de interes pe blogul meu, sporindu-mi ratingul cu 1000%, așa cum se întâmplă de exemplu pe Adventomania. Îmi e lehamite nu numai de adventism, ci și de caterinca specific românească . Am cunoscut lupii pe propria-mi piele acum 5 ani, și știu bine cât de nesătui sunt de sânge și de ce imaginație debordantă sunt capabili în astfel de ocazii.

    Cu toate acestea, nu pot să pierd ocazia de a aduce în atenția cititorilor mei adevărata problemă în discuție, pe care o consider sursa autenticăd a puroiului de neoprit care amenință de la un an la altul să dinamiteze nu numai destinele a cinci oameni în particular, ci biserica adventistă în general. Constat cu amărăciune patosul cu care se discută pe Facebook sau pe diverse bloguri AZS doar despre efectele acestei probleme, în timp ce rădăcinile ei rămân ascunse privirilor sau înțelegerii publicului larg. Și nu mi se pare deloc inteligent să discuți zile în șir unde trebuie ascuns sau ce trebuie făcut cu gunoiul din ograda adventă în astfel de situații, în timp ce nimeni nu se întreabă care este de fapt sursa acestui gunoi. 

     Cititorii mai vechi ai acestui blog știu de mult timp ceea ce cred eu că reprezintă adevărata drăcovenie, generatoare de gunoi pe bandă rulantă în orice sistem bisericesc: RELIGIA. Am prezentat de-a lungul a peste doi ani de zile, cu argumente teologice dar mai ales istorice, cât de departe este „ creștinismul ” instituționalizat de astăzi de cel timpuriu, apostolic, nemaivorbind despre cât de departe este de Hristos. Am încercat să arăt oamenilor cât de aberantă este conceptul „ zeciuielii pentru Dumnezeu ” la 2000 de ani după cruce. Am scris pe larg despre efectele dăunătoare moral ale instituției pastorale, ale amvonului, ale atmosferei „sacre” de dinaintea și de după serviciile divine, despre bagatelizarea sau denaturarea totală a sfintei cine și botezului biblic, despre aberația hirotonosirii clerului, despre diferența păgână care se face în toate bisericile „creștine”, cel puțin la nivel mental, între laici și cler. 

   Am scris zeci de articole despre misticismul și prostia strigătoare la cer care se ascund în spatele riturilor și regulilor bisericești, despre fascinația nebună pe care o are turma adventă ( și nu numai ) pentru „liderul harismatic ” care vorbește elocvent și e îmbrăcat la patru ace. Am spus clar că nu Dumnezeu este cel care se află în spatele alegerilor de orice fel din biserică( fie biserică locală, fie conferință generală ), ci doar planuri și ambiții pur omenești-drăcești. Am încercat să arăt, așa cum am putut de aproape trei ani încoace … că problema gravă nu o constituie individul, ci sistemul care sugrumă din toate punctele de vedere individul!

   Degeaba. Multe dintre încercările mele au fost etichetate drept „frustrări personale”, iar critica mea ascuțită la adresa sistemului fanariot, corupt și laș a fost confundată de fiecare dată cu „ un limbaj execrabil ” la adresa oamenilor. Și asta în timp ce realitatea de pe teren arată un adevăr mare cât casa pentru creștinismul de duzină de ziua a șaptea: Împăratul adventist e gol ! Și nu e gol de ieri, de azi, ci gol de peste 120 de ani…sau probabil chiar de mai devreme, de când era încă în fașele teologice ude ale nașterii sale. 

   Replica legată de tragedia lui Cornel și a familiei sale, care se repetă ca o mantra pe Facebook sau pe bloguri în aceste zile este următoarea: „ nu trebuie să privim la oameni, ci la Hristos. El e singurul care nu ne dezamăgește”. Puțin pricep sărmanele oi adventiste spălate la creier o viață întreagă cu biblia și scrierile EGW că , deși zicala conține într-ânsa cel mai mare adevăr, ele fac exact altceva decât ceea ce spun. 

     Pentru că, nu-i așa, ce altceva faci atunci când asculți mai mult sau mai puțin extaziat evanghelizări bombastice ale unor staruri media-Tv, gen Cornel Dărvășan, Iacob Coman sau Lucian Cristescu? Ce altceva faci atunci când te instalezi mut în fața amvonului ( situat și-așa la o înălțime amețitoare față de tine, un laic prăpădit)  și asculți predici fără să le analizezi critic? Ce altceva faci atunci când deschizi televizorul sau internetul cu prea-cuvioasă atitudine victoriană de secol XIX, ascultând vrăjit „Viața la superlativ”?!? Ce altceva faci atunci când participi într-o adunare administrativă mai lungă decât un film de groază de Hollywood ( cu diferența că ăla e imaginar, iar ceea ce trăiești tu e real )ca să votezi pentru niște … oameni? Sau ce altceva faci atunci când crezi copilărește că Dumnezeu te primește în „ biserica Sa ” doar dacă accepți … 28 de puncte de doctrină redactate și votate tot de … oameni?!? În toate aceste activități „ spirituale ” adânc înrădăcinate în conștiința adventistului de rând, tu nu faci altceva decât să privești la oameni. Iar consecința cât se poate de logică este că atunci când acei oameni pe care îi adori calcă în străchini, credința ta începe să șchioapete de asemenea. 

    Poate exista o orbire mai mare decât aceea de a spune că nu te interesează ce fac oamenii, și cu toate astea le dai zecimea ta în mod mecanic, spălat la creier de aceeași mafioți care apoi, fără ca să știi, o cheltuie pe Apple-uri, chirii , vizite „evanghelistice” în străinătate, iar nu de puține ori pe mofturile amantelor lor? Poate exista tâmpenie mai mare decât aceea de a spune că mântuirea ta depinde de apartenența la o biserică organizată, în timp ce Hristosul invocat de tine nu avea absolut nimic de-a face cu sistemul religios al epocii lui? 

     Isus n-a mântuit niciodată pe nimeni doar pentru că vorbea în fața mulțimilor. Ascultarea în sine a unei predici nu e niciun act spiritual, iar mersul săptămânal  la sinagogă cu atât mai puțin. Mântuirea poate fi accesibilă oricui, atât în interiorul, dar mai ales în afara religiei. Și are de-a face cu gesturile mici, anonime, cu empatia, cu compasiunea, cu paharul cu apă rece oferit celui însetat. Aia e adevărata religie, în timp ce mersul la biserică e de prea multe ori circ și un car de nervi. Circ de prost gust, din moment ce împricinatului principal i se oferă aplauze și flori, dacă e star TV, sau excludere fără drept de apel și denigrare, dacă e un anonim vinovat de gândire independentă de biserică. 

    Din câte pot constata, reacțiile mafioților din stafful tehnic al uniunii AZS române sunt exact cele la care mă așteptam după celebrul videocirc de la Excelsis: 

- au suprimat emisiunea „ Viața la superlativ ”.

- au șters videoul buclucaș cu „ spășitul” CD( deși băieții deștepți l-au descărcat la timp în calculatoarele personale )

-  păstrează deocamdată o tăcere de mormânt, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat sub soare.

    Păi lămuriți-vă „ fraților ”, ca să pricepem și noi ăștia proștii: ori îl aplaudați și muriți cu el de gât, ori îl aruncați cât colo ca pe-o măsea stricată, cum ați făcut și cu Lăiu. 

     Din nou, accentul meu nu cade pe vreo Ana Cosânzeana aducătoare de ispite, nici pe adulter, nici chiar pe divorț. Cine-i condamnă pe Cornel și presupusa lui amantă pentru curvie, nu știe ce face.  Toți facem greșeli cumplite, alegeri neinspirate, nedreptăți mai mari sau mai mici. Dar nu toți suntem însă PLĂTIȚI din banii văduvei și bătrânilor (care au și-așa o pensie mizerabilă) ca să „instigăm”  „ poporul ales ” la o înălțime pentru care noi înșine suntem, iată, prea mici. Nu toți luăm alura aceea sfântă de „unși ai Domnului ”, prin mâinile cărora e musai să curgă binecuvântările cerului la fiecare naștere sau la fiecare nuntă. Și nu toți ne bucurăm de ratinguri colosale pe sticlă, după care ne grăbim să ne dezbrăcăm de haina de pastor în 12 minute. 

     Știu însă că nimic nu se va schimba sub soare. Chiar dacă povestea „ Cornel Dărvășan ” se va transforma încet-încet într-o amintire dureroasă pentru mulți, și chiar dacă cu siguranță vor mai apare alte cazuri de nedreptate sau murdărie strigătoare la cer în care liderii AZS să aibă protagonismul, oile adventiste ( și orice fel de alte -iste ) tot oi vor rămâne. Cu toate acestea, am speranța că unii se vor trezi cu chiu cu vai din cumplita manipulare în care și-au trăit toată viața. Vor vedea imensa discrepanță dintre vorbele mieroase ale pastorilor lor și faptele acestora din urmă. Vor mirosi că ceva putred e în Danemarca. Vor înțelege că amploarea catastrofei e cu mult mai mare decât au îndrăznit să creadă vreodată. Vor pricepe în sfârșit că Dumnezeul adevărat chiar nu are nimic de-a face cu biserica lor. Ei bine, pentru cei care încep deja să nu mai suporte constiparea din intestinul gros al religiei lor, sper din toată inima ca „viața la superlativ ” să li se transforme încet, dar sigur, în mult mai sănătosul „ viața ca superlaxativ ”. Vă asigur, viața ne învață mai multe decât un milion de emisiuni și predici la un loc.

   Și doar după ce vor elimina odată „ superlativele” acelea care i-au făcut să se screme până acum sabat de sabat, doar atunci vor putea și ei să dea de viața și odihna adevărată. Da, viață din belșug, 7 zile din 7, și nu doar una pe săptămână. O viață în care nu mai trebuie să ții speech-uri penibile preocupându-te de imaginea ta, nici să culegi aplauze omenești și nici să porți răspunderi la care nu Dumnezeu te-a chemat. O viață liniștită, pur și simplu, doar tu cu familia ta și Dumnezeu. Că ce e mult… iată… pute întotdeauna.