Îmbrăcămintea femeii

Motto: PROVERBE 9:6 - „Părăsiți naivitatea și progresați în căile priceperii”.

Încă din primele luni (sau chiar zile) ale vieții creștine, o persoană proaspăt venită în absolut orice biserică neo-protestantă (baptist, penticostal, adventist, etc.) se izbește vrând-nevrând de un verset ciudat, controversat și chiar aducător de certuri. Este vorba despre DEUTERONOM 22:5. Redau mai jos acest verset în traducerea cea mai răspândită în România, adică traducerea lui Dumitru Cornilescu:

„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău”. 

În multe comunități, mai ales acolo unde așa zisa „sfințenie” se manifestă prin semne exterioare concrete, acest verset este invocat foarte des (în special de către bărbați), cu rolul de a stabili o „ordine divină” în viața surorilor sau nevestelor lor. E de prisos să vă spun că eu personal cunosc câțiva prezbiteri, diaconi sau chiar pastori care pun mare accent pe îmbrăcămintea femeii, mai ales când vine vorba de purtatul pantalonilor (fie ei chiar și de pijama).

Vă invit așadar să faceți ceea ce nu ați mai făcut poate niciodată: Să lăsați pentru un moment la o parte atât de mult fetișizata traducere Dumitru Cornilescu și să aruncăm împreună o privire în originalul ebraic. Dacă nu mă credeți pe cuvânt în ceea ce spun, vă spun doar că pe internet puteți găsi suficiente dicționare, concordanțe biblice, programe specializate în textele biblice, etc., cu care puteți verifica dacă ceea ce spun eu aici este autentic sau este (cum îmi spunea odată cineva) „o învățătură bine ticluită” în scopul deturnării de la „calea cea dreaptă”. Așadar, despre ce este vorba în acest mult disputat verset?

La prima vedere lucrurile par destul de clare: femeia nu trebuie să poarte pantaloni și desigur, nici bărbatul nu trebuie să poarte fustă, rochie, dres, etc. Cine procedează altfel este declarat a fi o „urâciune” înaintea lui Dumnezeu însuși, or despre urâcioși se spune în altă parte că nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. Iată așadar, cum de la o simplă haină îți poți pierde mântuirea, nu-i așa? Dacă așa stau lucrurile, dacă Dumnezeu este teribil de ofensat de pantalonii femeii sau de fustele scoțienilor, atunci cu adevărat acest verset merită studiat temeinic…

De-a lungul vieții mele creștine am asistat la câteva studii ce s-au vrut a fi serioase, pe marginea acestui subiect. Diverși pastori au încercat să aducă argumente pro sau contra, să explice evoluția vestimentației de-a lungul secolelor, să ne spună cum pe vremea lui Moise și bărbații și femeile purtau acele robe lungi, acele „cearșafuri” pe ei, cum că pantalonii încă nu existau, sau dimpotrivă, cum că în fiecare epocă îmbrăcămintea masculină s-a diferențiat vizibil de cea feminină și că în epoca modernă, purtatul pantalonilor (ferească sfântul să nu fie și mulați pe deasupra) este interzis în cazul femeilor credincioase. Însă în mod ciudat, niciodată nu am auzit vreun pastor să-și pună întrebarea dacă în limba ebraică textul sună la fel ca în limba română, sau nu…

Nu vreau să condamn prin acest articol pe nimeni, însă după mulți ani de studiu biblic superficial uneori, socotesc că ar fi momentul să facem un studiu „pe bune”, autentic și care să țină cont de cel mai important punct ce trebuie luat în calcul atunci când te apuci de așa ceva: TEXTUL ORIGINAL!

Să aruncăm pentru început o scurtă privire asupra contextului, căci un studiu serios presupune și examinarea contextului, nu doar a textului propriuzis. În versetul 6 de exemplu din același capitol 22, se vorbește despre ocrotirea păsărilor din cuib. Cu un verset mai sus, adică în versetul 4, se vorbește despre ajutorul dat unui măgar sau bou căzut pe drum. În versetul 8 se vorbește despre construirea unei balustrade pe acoperiș (terasă) pentru a evita accidentele iar în versetul 12 se vorbește despre confecționarea unor ciucuri la colțurile ștergarului (tallit) cu care bărbații își acopereau capul. Așadar, tot contextul se ocupă de niște norme sociale, nicidecum de „pierderea mântuirii”. Ce caută atunci o amenințare de tipul acesta, legată de „pantaloni”, într-un context care se ocupă de balustrade, ciucuri, ouă și măgari? Redau mai jos textul original din biblia ebraică și apoi vom analiza fiecare cuvânt pentru a verifica autenticitatea traducerii din limba română (și mai ales a interpretării…).

Cum s-ar traduce acest verset de fapt?

Mai întâi trebuie precizat că verbul „a (se) îmbrăca” nu apare în dreptul cuvântului „femeia” ci doar în dreptul cuvântului care ar desemna „bărbatul”, cu toate că aici nu apare explicit cuvântul „bărbat”! Deja v-ați încurcat? Ar fi fost simplu dacă versetul ar spune ceea ce spune în limba română traducerea INCORECTĂ a lui Dumitru Cornilescu (și nu numai). Însă în realitate lucrurile sunt puțin mai complicate.

Verbul care apare mai întâi este „a deveni, a se face”, nicidecum „a îmbrăca”. Apoi urmează cuvintele „keli gever” care s-ar traduce astfel: „Keli” înseamnă „vas” , „armă” sau „echipament” în funcție de context, iar „gever” înseamnă „putere”, „tărie”. Prima parte a versetului spune așadar „SĂ NU FIE INSTRUMENTELE PUTERII PE FEMEIE” sau „SĂ NU FIE UN VAS DE PUTERE PE FEMEIE”. Rabinii evrei au înțeles de aici fie că FEMEIA NU TREBUIE SĂ POARTE ARME, ECHIPAMENT DE PUTERE (DE RĂZBOI) fie ca FEMEIA SĂ NU DEVINĂ UN VAS DE PUTERE (ea fiind un vas mai slab așa cum spune Biblia în altă parte), sau cu alte cuvinte SĂ NU PUI PE FEMEIE SARCINILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ UN BĂRBAT, SĂ NU O EXPLOATEZI….

Apoi textul continuă spunând: CEL PUTERNIC (CEL TARE – presupus a fi bărbatul) SĂ NU ÎMBRACE HAINELE (ÎNVELITOAREA) FEMEII. Rabinii evrei înțeleg până astăzi din acest verset, pe de-o parte interzicerea serviciului militar la femei, iar pe de altă parte interzicerea travestismului. Bărbatul care poartă rochii, poate fi în unele cazuri confundat cu o femeie și poate predispune pe cel care îl observă să comită adulter cel puțin la nivel mental. Excepție fac piesele de teatru, spun rabinii, unde nu există confuzii atunci când spectatorii privesc piesa, aceștia știind de la început că este vorba despre un rol, nu despre o inducere voită în eroare. „Urâciunea” sau „oroarea” despre care se vorbește mai departe în verset, se referă la actul în sine, nu la persoana respectivă. Cu alte cuvinte, lui Dumnezeu îi este scârbă de comportamentul unui travestit și de exploatarea unei ființe mai plăpânde, cum este femeia. Nu veți întâlni la nici un evreu interdicția pe care unii creștini neo-protestanți o pun aici în dreptul femeilor, de a nu purta pantaloni nici în public, nici chiar în privat, unii mergând până la interpretări de-a dreptul halucinante, interzicând femeilor să nu poarte pantaloni de pijama și forțându-le să doarmă în cămăși de noapte lungi.

Eu socotesc nimerit ca atunci când vrem să înțelegem un text dintr-o limbă ce nu ne aparține, să nu facem exegeză pe baza traducerii în limba română țipând cât ne ține gura „AȘA SPUNE BIBLIA FRATE (sau SORĂ)”, ci să ne îndreptăm atenția spre textul original, spre context și spre ceea ce au de spus cei care au vorbit (sau vorbesc) limba respectivă și care îi înțeleg cel mai bine subtilitățile și particularitățile (în cazul nostru, evreii). Altfel, exegeza nesănătoasă ne poate duce lesne pe panta fanatismului și a bigotismului, toate acestea desigur făcute fiind „în numele Domnului”…

   Autor: Ovidiu Iovanel