O mult prea covârșitoare ( și rușinoasă) majoritate a teologilor și credincioșilor neoprotestanți este de părere că nu numai pământul și viața de pe el au o vârstă recentă de 6000 de ani, ci chiar și universul întreg, din moment ce în ziua a patra Dumnezeu a făcut soarele, luna și stelele. Motivul: interpretarea literalistă a Genezei. Episodul de azi este o încercare de a arăta că lucrurile stau altfel, fără ca prin aceasta mesajul bibliei să fie alterat cu ceva. Doar că adevărurile strict științifice, la fel ca în cazul conflictului dintre susținătorii geocentrismului și cei ai heliocentrismului, primează în fața interpretărilor teologice diverse, de ieri și de azi.
Primele două versete din Geneza 1 se deosebesc fundamental de următoarele, în care zilele creației încep fiecare cu expresia „ Și Dumnezeu a zis ” și se termină cu afirmația „ a fost o seară și o dimineață… ziua n.” Aceasta înseamnă că ziua 1 a creației începe în versetul 3, și nu în versetul 1. Puțină cunoaștere a gramaticii ebraice ne va fi din nou de ajutor: în Gen 1:1 verbul „ a creat ” este la timpul mai mult ca perfect ( „ Dumnezeu crease... ”) , C.John Collins trăgând de aici concluzia că evenimentul relatat a avut loc înainte de începerea poveștii propriu-zise din vers 3, care folosește perfectul compus narativ.
Aceasta implică faptul că începutul din Geneza 1:1 nu a avut loc neapărat în ziua 1 a creației la care se referă Moise. De fapt, Moise nu ne spune chiar nimic despre data la care „ Dumnezeu crease cerurile și pământul”. Cu siguranță, nu aceasta a fost intenția sa. Așadar, discuția despre vârsta pământului și a „cerurilor” este cu totul separată de cea a interpretării zilelor Genezei, lucru scăpat din vedere de foarte mulți creștini.
Prin urmare, credința că zilele Genezei sunt zile literale de 24 ore ( ale unei săptămâni literale ) se împacă perfect cu aceea că universul și Terra sunt extrem de vechi. Acest lucru nu are nimic de-a face cu știința, ci cu ce ne spune textul în sine. Este un pericol în a înțelege mai puțin din ce ne spune textul, și de asemenea un alt pericol în a forța textul să spună mai mult decât o face. Avem din nou același conflict dintre geocentrism/heliocentrism discutat la începutul serialului. Atunci am văzut că, deși biblia ar putea fi înțeleasă ca sprijinind teoria pământului fix în spațiu, ea nu trebuie musai să fie interpretată astfel, și că aceasta nu este singura interpretare logică.
Acum despre zilele în sine. Așa cum am spus deja, doar zilele 6 și 7 au articol hotărât în textul ebraic original, indicând prin aceasta către importanța lor deosebită față de celalte cinci ( ceea ce, în paranteză fie spus, mă duce cu gândul imediat la principiul antropic din cosmologie, conform căruia orice teorie despre univers trebuie să fie consistentă cu existența omului, om care verifică aceste teorii). Omul poartă imaginea Creatorului, ca atare este dotat cu capacitatea de a gândi rațional despre creație și a săvârși chiar acte creatoare la rândul său. Acest intermezzo gramatical care ne parvine din ebraica antică este mai important așadar decât pare la prima vedere. Iar textul lui Moise este mai sofisticat decât am putea crede.
Ce ne spune deci textul Genezei până acum? Există mai multe posibilități:
1. Intenția autorului a fost să povestească despre 7 zile literale de 24 ore.
2. Moise ne vorbește despre 7 perioade de o lungime nedeterminată ( day-age view)
3. Moise trasează o structură logică, și nu neapărat cronologică a creațiunii ( framework view )
John Lennox mai aduce pe tapet încă o posibilă variantă, destul de plauzibilă logic, și anume: scriitorul Genezei nu a intenționat ca să ne gândim la zilele creației ca fiind zile dintr-o singură săptămână, ci mai degrabă o secvență de 6 zile de creație propriu-zisă, separate de foarte lungi perioade de timp. Deja am văzut că textul separă „începuturile” străvechi ale universului și Terrei de cele ale vieții propriu-zise pe Terra. De ce nu s-ar putea atunci ca zilele creației enumerate de Moise să fie de asemenea separate una de alta de perioade nespecificate de timp? Lennox este de părere că cele 6 zile cuprind o secvență de acte creative, fiecare dintre ele conținând un „fiat” ( poruncă, din latină:„Fiat lux”- „ să fie lumină”) introdus de afirmația „ și Dumnezeu a zis ”. La fiecare stadiu al creației, Dumnezeu a injectat un nou nivel de informație în creația deja existentă, tot așa cum un inginer de software îmbunătățește unul mai vechi sau cum un inginer genetician modifică ADN-ul unei celule anume.
Mulți creaționiști literaliști s-ar grăbi aici să-l acuze pe Lennox că cochetează cu teoria evoluției, care folosește cam același limbaj. În realitate, în timp ce neodarwinismul afirmă că ADN-ul speciilor s-a modificat de la sine, prin selecția naturală, și fără implicarea vreunei inteligențe din afară, Lennox face pledoarie pentru intervenția unei inteligențe cosmice în acest proces misterios al apariției vieții. Procesul în sine nu a fost însă unul instantaneu, sub imperiul unei baghete magice care nu ține cont de legile fizicii și geneticii, ci unul evolutiv, de-a lungul unor lungi perioade de timp, în care selecția naturală a diversificat, cum bine spune Darwin, proprietățile genetice ale strămoșului comun existent. Singura diferență majoră dintre Darwin și Lennox este aceea că în timp ce primul afirmă că strămoșul comun a evoluat la rândul său, Lennox consideră că a fost opera directă a unei intervenții divine.
O consecință logică a acestei variante ar fi aceea că ne-am aștepta să găsim exact ceea ce ne spun paleoantropologii și biologii - evidențe fosile care vorbesc despre apariția bruscă, în Cambrian, a unei faune cu multe asemănări cu cea actuală, cu nivele extrem de complexe de organizare celulară, urmată de lungi perioade de timp în care nu se mai întâmplă nimic ( până la următoarea „ zi ” a creației). Această variantă propusă de Lennox include așadar elemente ale tuturor celorlalte trei, dar este diferită totuși de fiecare dintre ele. De exemplu, nu vede nicio problemă în a interpreta zilele propriu-zise ale creației ca fiind literale, dar nu este de acord că procesul apariției vieții așa cum o cunoaștem astăzi a durat o săptămână literală. Este de acord cu viziunea day-age, susținând că fiecare din zilele creației inaugurează o perioadă de evoluție a unor noi forme de viață, dar care perioadă nu se mărginește la o zi de 24 ore. Și în cele din urmă acceptă paralelele de bază dintre prima și a doua triadă de zile din viziunea framework, dar diferă de ea prin neacceptarea cronologiei implicate de succesiunea zilelor, în special cu privire la ziua 1 și 4.
O variantă interesantă pe această temă a fost propusă de Alan Hayward în cartea sa „ Creation and Evolution”. El este de părere că fiecare din zilele creațiunii , la fel cum se întâmplă în Faptele Apost 1: 15, implică niște paranteze de natură descriptivă, care aduce detalii despre ziua respectivă. De exemplu, ziua 1 ar putea fi citită astfel:
„ Și Dumnezeu a zis: Să fie lumină. ( Și a fost lumină. Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună. Și Dumnezeu a separat lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte). Și a fost o seară și o dimineață, ziua întâi. ”
Conform acestei abordări, Gen 1:3-5 este în esență o poveste despre acele porunci creative care au fost puse în dreptul fiecărei din cele șase zile. Aducerea la îndeplinire a poruncilor divine ( „ să fie …”) poate însă să fi durat exact perioadele de timp geologic cunoscute astăzi, adică milioane și sute de milioane de ani. Altfel spus, deși procesul de creație începe într-o singură zi literală și este opera unui Creator inteligent, el se întinde pe lungi perioade de timp.
Îmi imaginez acum prietenii mei adventiști sau cititori-literaliști ai Genezei cum mă vor opri, argumentând pe bună dreptate: „ Dar răspunsul trebuie să fie mai simplu decât îl complici tu sau Lennox, pe baza versetului din Exodul 20, 8-11: „ …căci în 6 zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit…” De aceea, zilele trebuie să fie cu siguranță dintr-o săptămână literală”.
Așa este. Însă ei uită că săptămâna creației lui Dumnezeu prezintă nu numai similarități cu cea cunoscută nouă, ci și deosebiri fundamentale:
- săptămâna lui Dumnezeu a fost unică și nu s-a mai repetat. A noastră se repetă încontinuu de la momentul creației omului.
- Activitatea creativă a lui Dumnezeu este foarte diferită de a noastră.
- Odihna lui Dumnezeu este diferită de a noastră: el nu are nevoie de odihnă fizică, ci biblia vorbește despre încetarea procesului creativ în ziua a șaptea .
Săptămâna de creație divină este un model pentru cea umană, dar nu trebuie ca să fie neapărat identică. Chiar dacă Exodul 20, 8-11 vorbește aparent despre o săptămână de 7 zile literale ( și este lipsit de orice dubiu că așa au înțeles atât Moise cât și evreii ), asta nu înseamnă automat că textul cere în mod expres ca zilele Genezei să fie literale ( vezi analogia pământ fix- mobil vs. Biblie din episodul 1 ).
„ Ar fi o greșeală, spune John Lennox, ca să scoatem exagerat în evidență diferențele dintre versiunile menționate mai sus. Mesajul intrinsec al bibliei nu este alterat dacă cineva crede că zilele Genezei au fost zile analogice, framework, cronologice sau literale. Versiunile acestea diferite nu afectează nicio doctrină majoră biblică. ” După care conchide antologic, cu o ușoară ironie destinată în mod accidental chiar adventiștilor de… ziua a șaptea: „ În afară de cazul în care cineva chiar consideră lungimea zilelor Genezei una dintre cele mai importante doctrine ale bisericii sale. ”
( va urma )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu