Problematica zilei a patra
Așa cum am amintit până acum, există trei variante principale de interpretare a celor 7 zile ale creației: cea literală, cea cronologică a timpului adânc ( day- age view ) și cea logică ( frame-view ). Fiecare dintre noi este tentat să aleagă pe cea care îi place cel mai mult, susținându-și apoi punctul de vedere cu citate biblice sau de altă natură. Lucrurile nu sunt însă așa de simple. Iar ceea ce le complică și mai mult este raportul despre ziua a patra. Ce s-a întâmplat în această zi cu adevărat: au fost create soarele, luna și stelele în a patra zi, sau doar atunci au devenit vizibile de pe Terra?
Dacă interpretăm textul literal, în sensul că soarele și luna au fost create chiar în această zi, întrebarea lui Origene este mai mult decât pertinentă:
„ Dacă soarele nu a existat până aici, cum trebuie să înțelegem primele trei zile cu ale lor „ a fost o seară și a fost o dimineață? ”
Cuvântul „ zi ” nu face deloc sens în absența soarelui și a rotației pământului în jurul său. Ca să fenteze această dificultate, unii literaliști au postulat existența unei „lumini” necunoscute din prima zi , care a funcționat doar primele trei zile, apoi a făcut loc soarelui. Biblia nu ne spune însă absolut nimic despre ce anume a fost acea lumină, iar știința cu atât mai puțin.
Alternativa serioasă ( științifică și logică ) este că soarele exista chiar de la începutul săptămânii și că raportul despre ziua a patra trebuie înțeles ținând cont de asta. Spre exemplu, astrofizicianul Hugh Ross sugerează că în a patra zi soarele nostru și celelalte stele ale galaxiei au devenit pentru prima dată vizibile de pe Terra. Atmosfera planetei noastre nu era prielnică la începuturile sale ( acum 4,5 - 3,5 miliarde ani ) vieții, datorită concentrării masive de azot și hidrogen. Abia după ce atmosfera se răcește, iar oxigenul devine predominant ( aprox. acum 2,4 miliarde de ani ), ca urmare a procesului de fotosinteză rezultat în urma creării vegetației din „ ziua a treia ”, perdeaua de nori și gaz care alcătuia până acum atmosfera terestră este înlăturată, iar soarele , luna și celelalte stele din galaxie devin vizibile. Totul face sens atât din punct de vedere astronomic, cât și bio-geologic.
În plus, C. John Collins sugerează o a treia posibilitate interesantă, și anume dintr-o perspectivă lingvistică: verbul „ a făcut ” din Geneza 1:16 nu înseamnă neapărat „ a crea ” , ci poate să se refere că Dumnezeu a lucrat la ceva care deja exista demult. O altă traducere prezintă verbul „ appointed” - „a numit ”, ducând cu gândul la faptul că tot ceea ce a făcut Dumnezeu în această zi a fost să stabilească rolul soarelui și al lunii în legătură cu Terra. De fapt, versetele următoare chiar ne confirmă acest lucru în mod explicit.
Viziunea framework sugerează în mod interesant că ziua a patra ne vorbește despre aceleași lucruri create în ziua 1, dar dintr-o perspectivă diferită. În ziua întâi, Dumnezeu a numit lumina „ zi ”, iar întunericul „ noapte ”. În ziua a 4-a, Dumnezeu explică despre ce fel de lumini sunt responsabile efectiv pentru zi și pentru noapte. Așadar, în viziunea framework, ziua a 4-a nu urmează cronologic zilei 1, ci exprimă în detaliu procesul creației zilei întâi, despre cum Dumnezeu a separat ziua și noaptea prin intermediul soarelui și lunii. Face foarte mult sens, numai că o consecință a adoptării acestei vederi framework este contopirea zilelor creației în 3 zile efective în loc de 6 ( 1 și 4, 2 și 3, 5 și 6) pierzându-se astfel paralela cu săptămâna de lucru a omului din Exodul 20.
Oricum, este evident că există dificultăți reale în interpretarea în sine a textului. Nu avem de unde să știm ce „a văzut” Moise atunci când a scris Geneza 1, ca atare nu știm sigur care interpretare este cea mai corectă. Iar dificultatea legată de hermeneutica textului nu derivă neapărat din provocările venite din știință, așa cum sunt de părere cei mai mulți susținători YEC, ci chiar din traducerea textului în sine. Iată de ce, conchide John Lennox în stilul său consacrat , „ ar trebui să fim mai umili atunci când vorbim despre începuturi: niciunul dintre noi nu a fost acolo, martor al Genezei. Iar singurul care ipotetic ar fi putut întrezări printr-un „ reality-show” momentele creației, Moise, s-a adresat în primul rând generației sale, cu o cultură total diferită de a noastră, cu bagaje științifice net diferite de ale noastre, și într-o limbă foarte diferită de cele moderne. ”
Lăsându-l deoparte pe John Lennox și afundându-ne pe terenul astronomiei, este dincolo de orice îndoială că felul în care iau naștere și apoi mor sori și sisteme solare întregi este astăzi cunoscut până în cel mai mic amănunt de către savanți. Celebrul telescop Hubble a reușit în ultimii 15 ani să ne ofere imagini superbe ale unor constelații îndepărtate, precum cea a crabului sau Orion, cu o precizie și focalizare nemaiîntâlnită vreodată în istorie. În urma analizării acestor imagini, se poate lesne vedea „ evoluția ” în timp a stelelor și sistemelor solare din acele constelații. Nicio stea nu apare spontan pe firmament, ci este produsul unor procese fizice specifice, în cadrul cărora un rol major îl joacă legile fundamentale ale fizicii, precum gravitația. A susține în secolul 21 că Dumnezeu a creat soarele și luna într-o singură zi, încălcând de altfel legile după care funcționează universul, legi pe care presupunem că tot el le-a conceput inițial, este o atitudine la fel de sprijinită de știință, logică și bunul simț precum cea a geocentrismului secolelor evului mediu.
( va urma )
Ca sa nu ma dezmint, observ un lucru. Cand aveam 5-6 ani, i'am pus la mama intrebarea care si' a pus'o Origene cand era mare....
RăspundețiȘtergereIncolo, foarte realist articolul.
Material din genul: "Si totusi Biblia este adevarata!". Facem noi sa fie cumva adevarata. Eu astept materialul in care o sa ne arati ca Moise nu a scris Geneza si apoi ca Moise de fapt nu a existat si mai apoi si mai apoi....
RăspundețiȘtergerePăi da, exact extrema ailaltă a spălaților la creieri religioși. Ptr ăia Dumnezeu e în orice trosnitură de degete, ciripit de păsărică și curcubeu de pe cer, iar ptr atei ... ei bine, nu numai DUmnezeu nu există, dar nici Moise, nici Geneza, nici biblia... Numai ei cu ideologia lor.
Ștergere