Geneza, între mit și realitate ( IIb ) „ Și totuși este vechi” - zilele creațiunii

    

     În orice epocă a istoriei am îndrepta privirile, cititorii Genezei au fost familiarizați cu săptămâna de 7 zile, ciclul temporal de bază al vieții. Dar ce fel de săptămână a fost în realitate săptămâna creațiunii, una literală sau una logic/cronologică? Exodul 20, 8-11, adică acel pasaj atât de drag adventiștilor și iudeilor, indică ferm spre 6+1 zile literale. Pentru foarte mulți dintre prietenii mei adventiști, aici s-a încheiat orice discuție: în Geneza, Moise scrie despre o săptămână literală, o zi de repaus literală, confirmată în plus și de porunca a patra a decalogului. Și totuși… o singură întrebare este menită să țină dezbaterea deschisă în continuare: „ Odihna lui Dumnezeu din ziua a șaptea este tot literală?” Cu ce măsură stabilim ceea ce este literal și ceea ce este simbolic? Cu tradiția și mentalitatea ideologică moștenite de la părinți sau cu rațiunea și logica?

     Cititorii atenți ai capitolului 1 din Geneza vor observa următoarele lucruri interesante: Dumnezeu se oprește să-și „tragă răsuflarea” din munca sa de creator în fiecare noapte, de la căderea serii până a doua zi dimineața. În plus, în ziua a șaptea, el se odihnește cu totul, nemaifăcând nimic. Cu toate acestea, verbul iudaic „ bara” folosit pentru „ a crea” indică spre faptul că lucrarea de creație divină este foarte diferită de cea umană. Verbul „bara” este folosit în biblie având ca subiect doar pe Dumnezeu. 

   În plus, odihna omului nu poate fi asemuită cu odihna lui Dumnezeu, deoarece Creatorul „nici nu ațipește, nici nu doarme” (Psalmi 121:4) sau ” Tatăl meu lucrează, și eu de asemenea lucrez ” ( Ioan 5:17 ).Rațiunea ne spune imediat, în afara textelor biblice, că Dumnezeu nu obosește literal, și nu are nevoie de odihnă fizică literală, precum creaturile sale. Mai mult, săptămâna de lucru a lui Dumnezeu nu s-a mai repetat niciodată, fiind total diferită de cea a omului, care se repetă „de când e lumea și pământul ”. Așadar…similară, da! Dar nu identică. Întrebarea care se pune acum este cum trebuie înțelese zilele creației lui Dumnezeu?

      Semnificația cuvântului „ zi ” în Geneza 1:1 - 2:4

   A. Cuvântul „ yom” ( zi) este menționat pentru prima dată în Geneza 1:5: „ Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte”. Care este citirea naturală ( vezi episodul 1 al serialului ) a acestui text? Aici lumina este pusă în contrast cu noaptea, ca urmare autorul nu a intenționat să ne vorbească despre o zi de 24 ore! Mai degrabă este vorba despre „day” în sensul lui „daytime” , adică o porțiune anumită din cele 24 ore în care strălucește lumina! Studiind versiunea greacă (și chiar ebraică a noului testament) a textului din Ioan 11:9, unde Isus spune „ oare nu sunt douăsprezece ceasuri într-o zi?” ne dăm seama că „yom ” are diferite sensuri, iar acela de „daytime” e unul dintre ele. 

    Moise ar fi putut scrie astfel, dacă ar fi fost la curent cu astronomia secolului XXI: „ Primul lucru pe care l-a făcut Dumnezeu a fost lumina. Aceasta a luat ființă în prima zi.” John Lennox găsește extrem de provocatoare confirmarea științifică a faptului că în primele nanosecunde după Big-Bang tocmai lumina este prima „creație” care apare, fotonii fiind eliberați din amestecul acela misterios de energie și densitate care întrece puterea imaginației omenești. Pentru un astrofizician din secolul nostru, afirmația lui Moise de acum aproape 4 milenii este pur și simplu stupefiantă: da, universul și tot ce este în el a început cu o descătușare incredibilă de fotoni! Lumina a fost primul actor apărut în scenă, iar biblia are dreptate!  

   Să fie așadar vorba, atunci când citim „ziua întâi” din Geneza 1:5, despre scheletul fundamental al creației oricărui lucru, și anume spațio-timpul? Acest lucru pare cel mai verosimil în raport cu cosmologia modernă, nu contravine bibliei, și face casă bună cu logica lucrurilor. Altfel… întrebați orice cititor ad-literam al Genezei ce-ar putea să însemne concret„lumina” din cap 1:5 și veți obține numai pure speculații, din moment ce … soarele a fost creat în ziua a patra! Vrem să credem știința modernă și să interpretăm lumina din ziua întâi drept explozia Big-Bang-ului de la nașterea universului, confirmând astfel în mod extraordinar prezicerea antică a lui Moise, sau vrem să speculăm în mod abstract, întorcând spatele științei și logicii? Alegerea este a fiecăruia dintre noi.

   B. A doua apariție a cuvântului „yom” este tot în Gen 1:5, într-un context clar de „dimineață și seară”, indicând categoric spre o zi de 24 ore. Avem așadar ingrediente pentru toate gusturile: sărat și dulce în aceeași farfurie. Să nu vi se pară deloc ciudat! Lumina este în același timp undă și particulă, universul poate fi explicat foarte bine prin fizica cuantică sau teoria relativității( total opuse rațional ), materia este o formă de energie și invers. Geneza 1 nu putea rămâne nici ea mai prejos. Și totuși… pe creaționiștii literaliști care sunt tentați să spună imediat :„aha, te-am prins”, îi sfătuiesc să nu se grăbească, deoarece surprizele continuă…

   C. În Gen 2:2-3 sabatul zilei a șaptea avem o altă interesantă discuție despre semnificația lui „yom”. Aici nu mai apare sub nicio formă exprimarea repetitivă „ a fost o seară și a fost o dimineață” care duce cu gândul la 24 ore. Cu toate acestea, este vorba de ziua a șaptea. Dar unde este seara care închide ciclul săptămânii din Geneza 1 și 2? Ei bine, nici urmă de ea! Ori tocmai lipsa aceasta ar trebui să pună pe gânduri și să determine un studiu serios, și nu unul sub auspiciul dogmei. 

   Dacă Dumnezeu (s-a odihnit)  s-a oprit din lucrarea sa creativă, lucrare diferită de cea actuală de susținere a universului, atunci sugestia lui Augustin că Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea, făcând din ea o epocă care se întinde până la începutul eternității, face sens din plin, fiind acceptată de altfel atât de susținătorii YEC cât și de cei OEC. Iată astfel o dovadă tangibilă că ziua a șaptea este foarte diferită de celelalte șase: ea a început după crearea omului, dar încă nu s-a terminat! Dumnezeu s-a oprit din procesul creației propriu-zise pe Terra. Ziua a șaptea nu este o zi de 24 ore literale, ci de cel puțin 6000 de ani, dacă ar fi să dăm dreptate YEC. 

 D. În cele din urmă, în Gen 2: 4-5 întâlnim expresia interesantă „ when God created” ( când a făcut Dumnezeu ), care este traducerea engleză a următoarei variante originale ebraice: „ În ziua ( yom) în care Dumnezeu a făcut ”. În mod categoric, autorul nu a avut aici intenția de a vorbi de o zi literală mai mult decât cineva care ar spune: „ In my day there were very feew aircraft in the sky” ( „Pe vremea mea erau puține avioane pe cer ”). Biblia e plină de altfel de expresii de genul „ ziua Domnului ” sau „ ziua judecății ”, care descriu perioade nespecificate de timp. 

  E. O altă obiecție gramaticală foarte interesantă vine din faptul următor: traducerea engleză a enumerării zilelor creațiunii deține în dreptul fiecărei zile un articol hotărât „the” ( ziua, în rom. subliniat). Originalul ebraic însă nu are acest articol hotărât, atât de folosit de noi în orice limbă modernă, în dreptul zilelor 1 -5 !!! Cu alte cuvinte, dacă citim corect și onest ceea ce a scris Moise, avem următoarea surpriză: „ Dumnezeu a văzut că lumina era bună… a fost o seară și o dimineață. Day one (zi unu ”…( și nu „the first day” ziua întâi)!!  

   Teologul irlandez David Gooding  consideră remarcabil faptul că primele cinci zile sunt lipsite de articol hotărât în originalul ebraic, în timp ce ziua a șasea ( a creării omului) și a șaptea îl conțin. Astfel, o traducere adecvată a zilelor din Geneza 1 și 2 este aceasta: „ day one, day two, day three”… și „the sixth day, the seventh day ”. Cu alte cuvinte, Moise a dorit să remarce în mod deosebit ziua a șasea și a șaptea de celalte 5, lucru total necunoscut cititorilor de engleză, română sau oricare altă limbă contemporană! De aici deducem faptul că intenția autorului biblic nu a fost aceea de a scrie un raport cronologic al creației, ci de a sublinia importanța covârșitoare a vieții umane în cadrul mai larg al acestei creații. 

   Având în vedere avansul secularismului din societatea contemporană, avans datorat ideologiei ateiste conform căreia „ viața umană nu are nimic extraordinar în ea însăși în comparație cu cea a plantelor și animalelor” sau că „ nu suntem altceva decât praf de stele ”, propunerea Genezei este în total conflict intelectual/spiritual cu această ideologie. Menirea vechiului raport biblic despre creațiune nu este aceea de a contrazice per-se teoria evoluției sau de a ne informa despre galaxii, vârsta vieții și cronologia formării universului. Pentru aceasta este responsabilă ( și se achită cu brio!) știința contemporană. Ci menirea lui este să ne aducă speranță, stabilind o relație misterioasă între afirmațiile Genezei, descoperirile științifice moderne și … eternitate. Moise nu vrea să ne spună când a fost făcut soarele sau luna, egretele, dinozaurii și furnicile. Nici cât timp a trecut de când s-a îndrăgostit la prima vedere Adam de Eva. Ci vrea să ne transmită un mesaj spiritual: dincolo de ceea ce se vede există transcendentul. Mai presus de creație există un Creator! Atât și nimic mai mult. Și nu pentru că se opun John Lennox sau alte persoane „căzute de la credință” nu este „mai mult”. Ci pentru că destinatarii direcți ai Genezei, contemporanii lui Moise, chiar nu puteau pricepe deloc „mai mult”. 

     Acestea sunt faptele, dincolo de orice îndoială. Doar încăpățânarea sau ignoranța te face să le refuzi. Dar cum trebuie ele oare interpretate? Care este natura săptămânii creației? Când este începutul creației, în Gen 1:1 sau în 1:3? Ce s-a întâmplat în ziua a patra? Și cum distingem corect între ceea ce este literal sau simbolic? 

  ( va urma )