-Când ne ocupăm cu natura universului şi ne punem întrebări despre începutul şi sfârşitul acestuia, trebuie mai întâi să avem o foarte bună imagine despre ceea ce reprezintă o teorie ştiinţifică. Aş pleca de la concepţia că o teorie constă dintr-o serie de reguli ca şi dintr-un model al universului sau anumite părţi ale sale care pune anumite dimensiuni din interiorul modelului în relaţie cu observaţiile noastre. O teorie exisă numai în imaginaţia noastră şi nu posedă o altă realitate(orice ar însemna aceasta).
O teorie este bună atunci când împlineşte două condiţii: ea trebuie să descrie o clasă întreagă de observaţii la temelia modelului respectiv care conţin puţine elemente arbitrare şi trebuie să facă posibil clare preziceri în legătură cu rezultatele unor observaţii viitoare. Orice teorie ştiinţifică este provizorie atâta timp cât prezintă doar o ipoteză: nu poate fi niciodată dovedită. Oricât de des ar coincide rezultatele unor experimente cu o teorie anume, nu se poate spune cu siguranţă că rezultatul nu va contrazice teoria data viitoare. O teorie este refutabilă atunci când se găseşte o singură observaţie care nu concordă cu prezicerile care derivă din aceasta. Aşa cum filozoful Karl Popper a subliniat, o teorie corectă se descrie prin aceea că face o serie de preziceri care în orice moment pot fi contrazise, pot fi falsificate prin rezultatele unor experimente. Oridecâteori observaţiile noilor experimente sunt de acord cu prezicerile anterioare, nu numai ca teoria supravieţuieşte, dar dobândeşte şi mai multă credibilitate; totuşi, îndată ce apare o observaţie care se dezice de prezicere trebuie ca să se renunţe la teorie sau ca aceasta să fie modificată.
- Care este după părerea dvs, scopul suprem al ştiinţei? Doreşte cumva ştiinţa să-l detroneze pe Dumnezeu din gândirea umană?
- Scopul final al ştiinţei este să găsească o singură teorie prin care să fie descris tot universul. În practică însă savanţii descompun problema în două părţi: în primul rând există legi care ne comunică cum se schimbă universul cu trecerea timpului. De exemplu, dacă ştim cum arată universul într-un anume moment, aceste legi fizice ne comunică cum va arăta într-un punct temporal din viitor.
În al doilea rând există întrebarea despre starea de la început a universului. Unii gândesc că ştiinţa ar trebui să se ocupe numai de prima parte a problemei şi să lase întrebarea despre începuturi „pe mâna” metafizicii sau religiei. Ei invocă faptul că Dumnezeu în toată puterea sa ar fi putut crea universul sau lumea noastră în orice fel ar fi dorit. Poate că aşa şi este, teologic vorbind, dar atunci ar fi trebuit ca să creeze premizele pentru dezvoltarea ulterioară a vieţii şi a materiei de asemenea într-un mod arbitrar.
-Doriţi să insinuaţi că Dumnezeu ar trebui să fie supus legilor fizice, aşa cum sunt ele astăzi cel puţin cunoscute?
-Dacă există vreun Dumnezeu , se pare că el s-a decis pentru o dezvoltare ordonată a universului, o dezvoltare în comun acord cu anumite legi, într-adevăr. De aceea pare foarte rezonabil să accepţi că există anumite legi precise care au determinat starea incipientă a universului, şi că nu e vorba despre vreun accident.
-Dacă universul n-a apărut la existenţă în mod arbitrar, ci a fost determinat să existe de anumite legi, se pot unifica toate teoriile ştiinţifice într-una singură, care să descrie tot ce se petrece în univers?
-Fizica actuală descrie universul prin două teorii de bază: una este teoria generală a relativităţii iar alta este mecanica cuantică. Prima descrie structura universului în mod general, adică explică într-o ordine a mărimilor începând de la câţiva km până la miliarde de miliarde de miliarde de km( 1 urmat de 24 de zero-uri) mărimea universului observabil. Mecanica cuantică dimpotrivă se ocupă cu apariţii în domenii neobişnuit de mici, de ordinul a unei milionime de milionime de centimetru. Din păcate aceste două domenii nu pot fi aduse în armonie – nu pot fi amândouă corecte. Una din principalele bătăi de cap azi în fizică este căutarea febrilă după o unică teorie care să includă pe cele două -după aşa-numita teorie cuantică a gravitaţiei. Deja cunoaştem în parte unele preziceri care ne îndrumă într-acolo.
-Se aude ca şi cum ştiinţa umană ar fi capabilă într-o bună zi să înţeleagă ceea ce se petrece în mintea lui Dumnezeu.
-Dacă sunteţi de părerea că universul nu este arbitrar, dezordonat, ci că este condus după legi fixe imutabile, ar trebui în mod normal ca teoriile izolate despre acesta să ne pună la dispoziţie instrumentele necesare pentru aflarea unei teorii unificate, care să descrie totul. Cu toate acestea există un paradox fundamental în această căutare a noastră. Explicaţiile despre teoriile ştiinţifice, aşa cum le-am descris mai înainte, impun ideea că suntem fiinţe raţionale care studiază universul şi care trag concluzii logice din aceste observaţii. Aceste explicaţii ne permit să plecăm de la ipoteza că putem înţelege legile care guvernează universul nostru. Dar este fascinant că dacă ar exista o teorie a totului(o puteţi numi şi Dumnezeu dacă doriţi n.r.) aceasta ar trebui probabil să determine până şi comportamentul nostru! Cu alte cuvinte, teoria însăşi ar determina căutarea noastră după ea. De ce ar trebui însă ca să determine să tragem deducţiile corecte din propriile observaţii? N-ar putea la fel de bine să stabilească că tragem concluziile false sau chiar nici-o concluzie?
-Credeţi că unificarea tuturor teoriilor ştiinţifice într-una singură ar contribui cu ceva la satisfacţia noastră sufletească?
-Deşi teoriile pe care deja le avem, cu excepţia unor anumite cazuri, sunt suficiente ca să ne
ofere preziceri exacte în multe domenii, se pare că teoria definitivă despre univers se lasă cu greu descoperită din punct de vedere practic. Aş remarca faptul că şi despre teoria relativităţii sau a mecanicii cuantice au fost făcute aceleaşi ironice remarci, şi apoi aceste teorii ne-au adus energia nucleară şi revoluţia microelectronică!!! Posibil că descoperirea unei astfel de teorii complete a totului nu va contribui la supravieţuirea rasei umane, şi poate că nici nu va impacta asupra modului nostru de viaţă. Totuşi oamenii nu s-au dat niciodată mulţumiţi ca să considere lumea ca o simplă înşiruire de evenimente inexplicabile. Mereu s-au străduit ca să înţeleagă ordinea care stă la baza tuturor lucrurilor. La fel ca mai înainte avem o nevoie neliniştită să ştim de unde venim şi unde mergem. Adânc înrădăcinata dorinţă a omului după recunoaştere este justificare suficientă pentru căutările noastre continue. Şi nu avem o ţintă mai mică decât aceea de a obţine o descriere completă a universului în care locuim.
Dialog imaginar cu Stephen Hawking. Răspunsurile îi aparţin în exclusivitate, din cartea „O istorie şi mai scurtă a timpului”. Traducerea efectuată de Martin Luther, 13 noiembrie 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu