Dumnezeu nu este o carte (III)

     Dar revin la frământările mele despre ştiinţă în legătura cu divinitatea. Nu este ştiinţa oare tot o carte, poate la fel de "sacră" ca şi biblia despre Dumnezeu? Astăzi ştiinţa este atacată cu ignoranţă copilărească de către creştinul „atotcunoscător”. Dar puţin ştie el că ştiinţa modernă este de fapt un produs al creştinismului. Da, nu islamismul, nici budismul, nici vreo altă religie nu au adus omenirii progresele şi avantajele incontestabile datorate ştiinţei. Ci creştinismul, ceea ce nu mă miră deloc, având în vedere extraordinara deschidere a lui Hristos către nou. Dar să mă explic.
     În secole de plină dominaţie papală când întunecimea spirituală şi intelectuală se răspândea ca o pecingine peste tot ce avea suflare de viaţă, Dumnezeu a trimis nu numai un Martin Luther sau un John Wesley, ci şi pe un Nicolaus Copernic, Galileo Galilei,  Johannes Kepler şi Isaac Newton. Lumina a strălucit nu numai în domeniul teologic prin tezele lui Luther, dar şi în domeniul ştiinţific prin descoperirile remarcabile ale celor de mai sus. Numai că la început lumina adusă de corifeii ştiinţei moderne a fost considerată drept întuneric de biserică, un întuneric primejdios izvorât din străfundurile Adâncului unde locuieşte Satana. Ascultaţi ce spunea Thomas Caccini, cel mai crunt duşman al lui Galilei, preot dominican:
     " Dacă matematica şi ştiinţa contrazic biblia, sunt eretice. Ideea că pământul se învârte în jurul soarelui este eretică pentru că biblia ne spune că pământul este imobil. Eu nu voi accepta o concluzie ştiinţifică care contrazice biblia."
    De prisos să mai spun cine se înşela şi cât de tare...şi de asemenea de prisos să mai spun câte milioane de Thomas Caccini umplu în plin secol XXI până la refuz  băncile bisericilor sau urcă la amvoanele acestora.
     În 1613, Galilei scria o scrisoare pe această temă ducelui Castelli, unul dintre sponsorii săi, în care aborda astfel subiectul, vis-a-vis de titlul articolului meu:
    " Dumnezeu a scris două cărţi: cartea revelaţiei şi cartea naturii. Cartea revelaţiei a fost scrisă ca să ne spună cum să mergem la cer, cartea naturii a fost scrisă ca să ne spună cum merg cerurile. Pentru că amândouă vin de la acelaşi Dumnezeu, ele nu se pot contrazice. Cartea naturii nu ne va spune că nu trebuie să mergem la cer, aşa cum spune biblia, şi nici biblia nu ne va spune că cerurile nu merg, aşa cum ne spune cartea naturii. Cartea naturii a fost scrisă în limbaj matematic, de aceea ştiinţa e metodă corectă de a o citi. Cartea revelaţiei a fost scrisă ca să ştim tot ce ne trebuie pentru a duce o viaţă sfântă. Înţelegerea ei are la bază exegeza biblică, dar chiar şi interpreţii înţelepţi pot înţelege greşit Scriptura, aşa încât chiar şi exegeza biblică trebuie să fie deschisă pentru revizuire." 
    Puţin bănuia atunci Galilei ce reverberaţii nebănuite va avea acest soi de gândire, chiar la 400 de ani aproape de când a scris acele cuvinte. Trebuiau însă să mai treacă câteva  secole până când teoria lui avea să fie unanim acceptată de toţi şi ştiinţa învingea astfel nu biblia, ci concepţia că Biblia este infailibilă.
    Poate însă ştiinţa să fie de asemenea cartea de ultimă instanţă despre Dumnezeu? Poate ea să ne redea portretul exact al Dumnezeirii şi să ne descopere planurile acesteia? Chiar dacă este bazată pe rigori matematice universal valabile, poate ea cuprinde într-o formulă ceea ce este de necuprins? Unul dintre favoriţii mei din ultima vreme, celebrul fizician tetraplegic Stephen Hawking, şi-a dedicat viaţa căutării febrile după Dumnezeu. Nu, să nu credeţi că este creştin, dimpotrivă, este agnostic. Dar întreaga-i carieră s-a văzut impregnată de sforţările imense, supraumane uneori, de a găsi formula unei teorii M( de la Mystery, Myracle, Master) a totului care să reunifice toată ştiinţa la nivel macro şi micro( cosmologia şi mecanica cuantică) într-un singur enunţ matematic. Speranţa lui, că "dacă descoperim o teorie completă, va fi triumful suprem al raţiunii umane, pentru că atunci vom ajunge să cunoaştem <mintea lui Dumnezeu>"...mi se pare însă o utopie, deşi intenţia este vrednică de lăudat. Mă îndoiesc profund că Dumnezeu poate fi rezumat la o simplă ecuaţie matematică, deşi nu am dubii că Dumnezeu e un matematician desăvârşit. Dacă aşa ceva ar fi posibil, Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeul infinit si intranscendet cunoaşterii umane, ci o formulă. Ceva explicabil, vizibil şi de ce nu, corectibil(sic). Eu nu vreau să cred însă într-un Dumnezeu care se corectează şi updatează pe parcurs, pe măsură ce face anumite experimente cu creaturile Sale.
    De aceea, atât din punct de vedere ştiinţific, cât mai ales religios, ideea de a crede într-o carte ca adevăr suprem despre Dumnezeu mi se pare o batjocură la adresa Ştiinţei Infinite. Ca să nu mai vorbesc despre aberaţia care frizează schizofrenia atunci când se mai şi impune această "credinţă" altora. Apreciez biblia nu pentru că nu are greşeli( şi nu mă refer aici deloc la cele de ortografie), ci chiar din cauza asta. E un puzzle fascinant despre Dumnezeu care merită investigat cu pasiune. Apreciez ştiinţa nu pentru că ar fi explicaţia finală a dumnezeirii, ci pentru că este în sine însăşi căutarea febrilă după Dumnezeu.  Şi una şi alta sunt nişte cărţi sublime despre Înţelepciunea infinită, în ciuda greşelilor sau a caracterului lor incomplet.
   Dar dragii mei foşti "fraţi" şi actuali prieteni, vă rog din suflet ceva: nu-mi spuneţi vă rog ...că Dumnezeu este o carte. O să vă roşească obrazul în cer, dacă ajungeţi acolo. Mai degrabă, reset your religion...

Martin Luther, 18 noiembrie 2010