Singura dogmă care contează

       Atunci când se apropia ora plecării din această lume, Isus și-a adunat ucenicii în jurul lui, dându-le ultime indicații și sfaturi. Printre cuvintele de rămas-bun rememorate de cronicarul Matei, Isus le spune „ prietenilor ” săi să învețe pe oameni despre „ tot ce v-am poruncit ” ( Matei 28,20 ). Bisericile creștine de astăzi, indiferent de nume sau de numărul de membri, fac ocolul pământului în căutarea după noi adepți pe care să-i învețe ce „ a poruncit ” Isus. Sunt cheltuite efectiv miliarde de dolari și resurse umane nebănuite ca păgânii de peste mări și țări să fie „ învățați ” despre ce „ a poruncit ” Isus. Foarte bine. „ Nimic ” de criticat aici. Dar … ce a poruncit Isus ucenicilor săi în mod concret? Ce învățătură le-a pus în sarcină cu limbă de moarte ca să fie dată mai departe, din gură în gură, generație după generație?

     Păi… ce să fie… La masa aceea „ de taină ” din camera de sus, în acea seară de joi culminantă pentru destinul său și destinul oamenilor, Isus a început nici mai mult nici mai puțin să le înșire ucenicilor … dogmele sfinte. Aceea era seara când își întemeia biserica sa de pe pământ, și ca să se asigure că „ porțile iadului nu o vor birui ”, a început  ca un organizator iscusit să-și administreze Biserica sa. Că doar El este capul ei, nu-i așa?

    A spus ucenicilor că fără să fie organizați în mod riguros, începând de la diaconi, diaconese, dascăli și diriginți de cor și până la episcopi, arhiepiscopi și Pontifex Maximus … biserica lui va da cu siguranță faliment, având în vedere valul de păgânism pe care avea să-l înfrunte în curând. De aceea, cu cât mai strict, mai ordonat și mai militărește aveau să fie organizați, cu atât era succesul creștinismului mai garantat. Tot în același sens, le-a lăsat cu limbă de moarte ca atunci când vor apare oarece probleme interne în Biserica lui, nu Scriptura să fie supremul și ultimul etalon de judecată, ci un așa numit manual al bisericii în care să se scrie cu lux de amănunte trei sute șaizeci și cinci de reguli interne despre cum trebuie să fie soluționat cazul respectiv. Câte una pentru fiecare zi a anului. Cu cât mai multe reguli în manualul intern, cu atât mai sigur că Biserica sa nu va ajunge de prăpăd, ca lumea păgână de afară. 

    După ce s-a asigurat că ucenicii , care pricepeau greu și uitau repede, au băgat la cap acest lucru, a început acolo, la cina cea de taină, să le explice cine este Dumnezeu. Filip îl întrebase ceva despre Tatăl său, iar Isus s-a văzut nevoit ca să intre în amănunte cu privire la dogma trinității. Oh, cum de uitase el oare, tocmai el, să nu le spună nimic ucenicilor săi timp de trei ani și jumătate despre piatra unghiulară a tuturor învățăturilor creștine ? Acela a fost primul moment când dogma despre hypostasis a lui Dumnezeu a fost rostită în auzul urechilor omenești. Chiar dacă era o „ taină ” pe care ucenicii săi inculți nu prea aveau să o priceapă imediat, Isus știa foarte bine că avea să fie înțeleasă pe deplin peste vreo 380 de ani, când Biserica Sa avea să se întâlnească la consiliul de la Nicea și mai ales la cel de la Constantinopol. Atât de deplin avea să fie înțeleasă această dogmă, încât a dat dispoziții clare ucenicilor ca orice eretic care avea să o refuze, să fie ars pe rug, schingiuit pe masa de tortură sau excomunicat din biserică. 

     Având în vedere că moartea sa pe cruce avea să anuleze vechiul legământ dintre Dumnezeu și poporul iudeu, și că odată cu această moarte pe cruce chiar Legea morală urma să fie „ pironită pe cruce cu zapisul ei ”, a dat porunca ca începând din acel moment creștinii să nu mai păzească sabatul iudeu al vechiului legământ, ci duminica învierii sale. Precum botezul, care semnifica „ moartea împreună cu Hristos ”, păzirea duminicii era de-acum de o importanță fundamentală , deoarece simboliza „ renașterea la o viață nouă împreună cu El ”. Apostolii s-au conformat imediat după înălțarea la cer, începând să serbeze euharistia duminica, la început sub forma unor nevinovate mese „ agape ” de părtășie, până când euharistia adevărată, după placul Maestrului ( aia cu „ hocus-pocus ” și vinul devine instantaneu chiar sângele lui Hristos ), avea să-și intre în drepturi vreo câteva sute de ani mai târziu. 

   Și cum Isus știa că fără bani nimic nu este cu putință, și că banii fac minuni acolo unde credința ori lipsește, ori e mai mică decât un grăunte de muștar, a dat dispoziții ferme ca apostolii, episcopii și arhiepiscopii să fie plătiți de către laici în „ lucrarea misionară ” de salvare a sufletelor. Că doar nu s-or speti sărmanii de pomană, doar așa…de amorul retoricii și omileticii. Cu câți mai mulți bani aveau să fie zdrăngăniți în cutiuța sfântă a vistieriei lui Maleahi, cu atât mai multe suflete aveau să fie sigure de salvare, binecuvântare și acceptare divină. Fiind conștient că Biserica lui e totuși în lume ( deși nu din lume ), ea trebuia să facă precum lumea din punct de vedere financiar, dacă avea de gând să supraviețuiască. 

     Isus nu a uitat să le spună apostolilor nici despre dieta edenică. Carnea trebuia lepădată de acum încolo cu desăvârșire din alimentație, dacă doreau să vadă paradisul în care pleca el. Alcoolul, fumatul și drogurile trebuiau interzise ( sic).  Mersul la cinema, la teatru, citirea de literatură lumească, îmbrăcarea după moda lumii ( fetele să poarte pantaloni iar bărbații să poarte fuste ), purtatul de podoabe de către femei, păzitul zilei de odihnă musai în hotarele ei „ sfinte ”, fotografiatul, bărbieritul, îmbăiatul sau orice satisfacere a unui alt gust personal în ziua Lui de odină, etc, etc, etc, etc, etc, etc, etc… toate acestea TREBUIAU INTERZISE  cu desăvârșire. El știa că oile sale sunt oi…adică…trebuia să le spună musai cu lux de amănunte toate aceste indicații și porunci divine, ca nu cumva aleșii săi să se scuze după aceea că n-au știut sau că n-au înțeles. 

    Atât de multe reguli și porunci a dat Isus apostolilor după învierea sa, încât dacă s-ar scrie în cărți toate aceste reguli, cu siguranță ar încăpea în manualele de doctrină și catehizare a tuturor bisericilor creștine. Niciuna nu a fost uitată. Nicio dogmă nu a fost disprețuită.  Iar această organizare militărească până în cel mai mic amănunt a Bisericii sale a făcut posibil ca după 2012 ani de la înălțarea sa la cer, Biserica creștină să fie astăzi triumfătoare, bogată, atotcunoscătoare și universală. Planeta este astăzi plină ochi cu Isuși Hristoși, și asta datorită faptului că ucenicii și-au făcut datoria: au învățat pe oameni poruncile lui Isus. 

… Deodată, după ce Iuda plecase pe-afară plictisit de atâtea porunci, iar ceilalți ucenici moțăiau deja cu capul pe masă, pe Petru iar l-a luat gura pe dinainte, întrebându-l pe Maestru cum rămâne cu dragostea. Dragostea dintre ei, cei „ aleși ”. 

- Ah, dragostea? Ce atâta dragoste?  Că doar suntem bărbați… Hmmm, mă rog, spuneți urmașilor mei că dacă vor păzi tot ce v-am spus până la ora asta, dacă vor împlini la literă toate regulile mele, dacă vor avea considerație față de toate dogmele și doctrinele despre care v-am vorbit până acum, doar așa voi cunoaște că mă iubiți cu adevărat. Că de dat cu gura oricine e capabil, nu-i așa? Eu vreau fapte, nu vorbe… 

    

   … Desigur că v-ați dat seama de ironia mea amară. Probabil că unii o vor gusta și alții nu. Dar nu asta e important. Pe mine mă lasă rece că unii aplaudă sarcasmul meu îndreptat împotriva bisericii „ creștine ”, sau că alții strâmbă din nas deranjați de stilul meu de scris „ execrabil ”. Ceea ce consider eu important este doar ADEVĂRUL. Ei bine, din fericire( sau din nenorocire ) situația stă cu totul invers decât am prezentat-o mai sus. Singura poruncă sau dogmă pe care Isus a formulat-o cu buzele lui este privitoare la dragostea față de aproapele: „ Vă dau o poruncă nouă. Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit eu ( Ioan 13, 34 ). ” Aceasta este singura poruncă dată de el apostolilor în acea seară de paște, la răspântia dintre viață și moarte, dintre eternitate și efemer. I-a învățat să se iubească unii pe alții așa cum fuseseră iubiți de El. 

   Dar cum fuseseră iubiți de El? Îi acceptase Isus așa cum erau, adică ignoranți, înfumurați, încăpățânați, diferiți, egoiști, materialiști? Sau le impusese reguli de protocol atunci când trebuiau să intre în contact cu el? I-a izgonit cumva Isus de la el pentru faptul că nu înțeleseseră mesianitatea lui? I-a certat pentru că nu rămăseseră lângă el în cele mai crunte momente de agonie? Sau după învierea sa a început să-i bată la cap datorită necredinței lor în această înviere? Nici vorbă. Isus i-a iubit în continuare așa cum îi iubise până atunci. Până la capăt. Fără prejudecăți. Fără să le pună etichete. Și fără să-i constrângă cu ceva anume. 

   Așa-zisul creștinism de astăzi care pretinde că învață pe oameni poruncile lui Isus, în realitate nu-i poartă decât numele acestuia și nimic mai mult. Toată religia de astăzi este o religie pe verticală, cu un Dumnezeu nevăzut și neauzit, care tace mâlc atunci când îl întrebi ceva. Toate dogmele și doctrinele, toate riturile și formele din biserici sunt menite ca să mulțumească zeul. Nu ai cum să mulțumești zeul dacă nu crezi și nu respecți toate aceste rituri și dogme. Religia adevărată însă, nou testamentală și cu adevărat creștină, cea care a zguduit din temelii împărăția diavolului, este orizontală. Dumnezeul ei este peste tot: prin pușcării, prin azile de orfani, în casele văduvelor, pe la marginile insalubre și periculoase ale orașelor, prin lanuri de grâu, pe plajă sau prin păduri și dumbrăvi. Unde te aștepți mai puțin, acolo dai de El. Și culmea, acel Dumnezeu nu dorește de la tine decât … dragoste. Să-L iubești așa cum este: murdar, sărac, tâmp, cu plete, tatuat, analfabet, bolnav, divorțat, agnostic, nesuferit, eretic, mizantrop … păcătos. Da, un Dumnezeu păcătos!!! Aceasta este evanghelia: Dumnezeu devine una cu omul păcătos!!! 

   Nu știu cum se face însă că oamenii religioși îl caută pe Dumnezeu numai prin sinagogi, catedrale impunătoare, biserici somptuoase și comitete, consilii sau conferințe generale care duhnesc a sfințenie. Numai sfinți pe-acolo. Numai neprihăniți îmbrăcați impecabil la patru ace, cu biblia în mână, și care împlinesc legea și poruncile lui Isus la literă și chiar la virgulă. Unde am mai auzit eu despre oameni religioși care ascultau de lege la literă și chiar la virgulă? A, da! Evreii! Tocmai ei, cei mai sfinți dintre sfinți, cei mai religioși dintre religioși, spuma universului și aleșii aleșilor… tocmai ei , plini de rituri și de dogme, L-au răstignit pe Isus! Și L-au răstignit pentru că… nu era ca ei și nu credea ca ei. Era altfel. Era lipsit de respect până și față de … ditamai Templul. Era un nesimțit și un arogant față de cele mai sacrosancte tradiții primite prin Moise. 

   Dar Isus acesta a schimbat lumea. Distrugând toate dogmele și riturile, nimicind orice zid de despărțire dintre oameni, Isus L-a descoperit pe Dumnezeu cu adevărat. Iar Dumnezeul lui Isus are nevoie de un singur lucru din partea ta, dacă vrei să-ți demonstrezi dragostea față de El: „ Milă și dreptate voiesc, iar nu jertfă !” ; „ Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le voi la fel ! ” „ Oridecâte ori ați făcut aceste lucruri celor mai neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut ! ” Ei bine, dacă găsiți în biserica în care mergeți de o viață empatie, dreptate, milă, dragoste și armonie desăvârșită, atunci fără îndoială aia e biserica Lui. Dacă găsiți însă oameni cu fețele posomorâte care își conduc viața după reguli și dogme, aia e  sinagoga Satanei, versiune modernă. Deoarece diavolul are o mie și una de reguli și regulițe, iar Dumnezeu doar una și bună: dragostea. Singura dogmă care contează cu adevărat.