Adevărul- veșnică sursă de conflicte

         

   

     Știu că v-am plictistit pe cei mai mulți dintre voi cu ultimul meu serial despre datările radiometrice. Știu că pentru mulți a fost ceva prea tehnic, prea științific, prea mulți termeni de specialitate , izotopi radioactivi, chimie și/sau fizică. Îi înțeleg perfect pe cei care n-au urmărit așadar nici măcar un singur episod despre datările radiometrice. Cum spunea cineva, nu e musai ca preocupările acestea științifice să aibă ecou la majoritatea dintre noi, și cu atât mai puțin e musai ca ele să fie predicate de la amvoane oamenilor simpli, care constituie majoritatea celor din biserici.

    Pentru marea majoritatea a creștinilor, mult mai mult umple de bucurie inima și parcă dă un sens existenței noastre literatura , proza, poezia, muzica și arta în general. Oamenii sunt mult mai motivați să audă o predică sau un cuvânt de încurajare, decât să participe la un seminar despre fizica nucleară sau la un curs de cosmologie. Relatarea unei experiențe supranaturale cu Dumnezeu încălzește inima mai mult decât chimia organică sau neurologia. Până aici înțeleg perfect dezinteresul total al multora dintre noi față de o implicare serioasă în analiza științifică a realității, deoarece această analiză cere eforturi mentale deosebite. 

    Avem însă o problemă de care suntem conștienți foarte puțini dintre noi. Cunoașterea realității ( când spun realitate mă refer la realitatea care poate fi cunoscută, cea observabilă ) implică nu numai folosirea emisferei drepte a creierului ( cea responsabilă ptr emoții, creativitate, intuiție, vizualizare spațială, etc) , ci și a celei stângi (responsabilă ptr analiză, structură, categorizări, logică, rațiune, matematică ). Altfel spus, în fiecare dintre noi zace în același timp un matematician și un poet/ un filozof și un inginer, numai că mediul în care ne petrecem copilăria determină până la urmă care emisferă a creierului o vom folosi preponderent. Viața și lumea în care trăim nu este alcătuită doar din filme și romane lacrimogene, poezie și picturi,cărți de filozofie și spiritualitate, ci și din analize și calcule matematice grele, nesuferita fizică a particulelor, ca să nu mai spun de atât de urâta( chiar de către studenți ) chimie organică. Dacă cei mai mulți dintre noi fug cu oroare de cunoașterea realității prin intermediul acestora din urmă, asta nu înseamnă că se pot ascunde și de realitate. Adevărul rămâne tot acolo, fie că ei îl acceptă sau nu, fie că ei sunt interesați de domeniul științific sau nu. 

   Am încercat pe parcursul a 6 luni de zile, deci de la începutul anului, să arăt prin intermediul celor două seriale de pe blogul meu, primul despre lacunele de ordin semantic din cronologiile Genezei, și al doilea despre datările radiometrice, că adevărul despre vârsta Terrei este altul decât cel cu care am fost obișnuiți să-l auzim toată viața. Ptr cei interesați cu adevărat voi relua foarte succint ideile principale:

1. Dumnezeu  ( și cu atât mai puțin autorul Genezei … care apropo, nu este cunoscut cu absolută siguranță ) nu a intenționat niciodată să ne dea prin raportul cronologic al Genezei informații precise de ordin statistic despre data la care a avut loc creațiunea. Nici nu a intenționat să ne spună CUM și mai ales CÂND a avut loc creațiunea. Mesajul Genezei , și al bibliei în general, este de o cu totul altă factură: una spirituală, nicidecum științifică.

2. Credința modernă că de la creațiune până în prezent s-au scurs doar 6000 de ani derivă din calculele lui James Ussher, un episcop irlandez anglican din sec 16-17, el fiind primul care a alcătuit un calendar al timpului scurs de la creațiune, sprijinindu-se exlcusiv pe cronologiile din biblie. Așadar, e bine de știut ptr adventiști, faptul că Ellen White amintește aceeași vârstă a vieții pe Terra în cărțile ei nu are de-a face cu vreo inspirație directă divină, ci cu mentalitatea și cunoștințele epocii respective, unde majoritatea covârșitoare a creștinilor luau ca indiscutabile calculele lui Ussher. Să te mai bazezi însă în sec 21 pe acest lucru este însă o dovadă de ignoranță, în cel mai bun caz, sau de rea voință. 

3.  Genealogiile biblice au fost folosite adesea în încercarea de a calcula o dată pentru creațiune, dată care a fost citată după aceea ca o dovadă a unui pământ tânăr. Însă o examinare mai atentă a ebraicii vechi dezvăluie lacune ale acestor genealogii, făcându-le nepotrivite pentru astfel de calcule. Am analizat sub lupă dpdv lingvistic istoria lui Moise, a lui Noe și a fiilor săi, și istoria lui Abraam , istorii care demonstrează tocmai astfel de lipsuri. În prima parte a acestei serii am arătat importanța fundamentală a cuvântului ebraic „ yālad ” - tradus în mod obișnuit prin „ begat ” ( KJV ) sau  „ a devenit tatăl lui… ”, „ a născut pe … ( NIV, NASB ) în calcularea unor date istorice la care au avut loc evenimente biblice, precum creația și potopul. Cei care fixează astfel de date pleacă de la premiza că yālad implică o relație părinte - copil în pasajele cronologice biblice. Cu toate acestea, povestea lui Moise pare să demonstreze că yālad  are de-a face numai cu o relație familială generală, iar ca urmare a acestui lucru oferă o puternică evidență a unor lacune genealogice în raportul biblic. Presupunerea atât de larg răspândită azi în cercurile nouprotestante cum că „ yālad ”  înseamnă întotdeauna „ begat ” sau „ a născut pe …” ridică probleme critice din punct de vedere hermeneutic. Și le-am discutat rând pe rând care sunt aceste probleme…

   4. Noi, cititorii bibliei din secolului 21 , avem impresia atunci când citim rapoartele ei, fie despre geneză, fie despre cronologiile de neamuri, etc… că intenția autorului textului respectiv a fost aceea de a furniza informații concrete despre ceva nume, exact așa cum face astăzi un jurnalist.  Ei bine, această concepție este total greșită. Autorii bibliei nu au făcut jurnalism, adică nu erau deloc preocupați ptr aspecte tehnice, științifice, statistice în relatările lor. Ei doar au povestit ceva urmașilor lor, exact în aceeași măsură în care noi povestim ceva copiilor noștri, sau exact așa cum apostolii Marcu, Ioan, Matei și Luca au povestit viața lui Isus. Biblia este în proporție covârșitoare o simplă narațiune, cu scopuri strict spirituale și morale, dar nu are de-a face cu adevăruri științifice. Și e lesne de priceput de ce stau așa lucrurile, nu-i așa? Oricum nu ar fi priceput nimeni nimic dacă Dumnezeu s-ar fi apucat atunci să toarne cu pâlnia genetică, astronomie sau geologie în biblie. 

    De aceea, convingerile noastre de azi referitoare la vârsta pământului, la creațiunea perfectă, la păcatul originar, la cei 6000 de ani scurși de la creațiune, la absurditatea existenței hominizilor, necredința în teoria Big-Bangului șamd… are în totalitate de-a face nu cu biblia, ci cu interpretarea dată bibliei de-a lungul secolelor trecute de către teologi precum James Ussher, Thomas Burnet, Thomas D-Aquino și din propria ogradă Ellen White, oameni de toată isprava de altfel, dar care însă nu s-au ridicat dpdv științific deasupra mentalității epocii lor. De altfel, ca și autorii bibliei, intenția lor a fost să ne trimită un mesaj eminamente spiritual, de încredere în Dumnezeu, și nicidecum adevăruri științifice despre univers și natură. 

  5. În serialul despre datările radiometrice , am adus în atenția dvs, prin traducerea acelui material operă a unui creștin baptist angajat al NASA, că datările radiometrice nu sunt nicidecum vreo conspirație științifică contra credinței în biblie, ci purul adevăr științific. Faptul, repet, că foarte mulți dintre noi ori sunt total dezinteresați de acest subiect, ori sunt incapabili să înțeleagă complicata lume a fizicii nucleare și a chimiei organice ( și fie vorba între noi… dezinteresul multora dintre noi are legătură cu neputința de înțelegere a acestor domenii ) nu suprimă adevărul științific despre vârsta de miliarde de ani a universului și a Terrei, despre fosile vechi de zeci și sute de milioane de ani, șamd. 

   Personal înțeleg perfect de unde vine disprețul acesta generalizat vis-a vis de evidențele științifice și față de știință în general. Eu însumi eram până acum doi-trei ani extrem de sceptic față vârsta de milioane de ani a dinozaurilor, de pildă. Îmi aduc aminte cum acum doi ani au fost amplasați în colțurile cele mai tranzitate din orașul meu tot felul de dinozauri în mărime naturală, într-o campanie de informare a publicului despre acest subiect. În dreptul fiecărui dinozaur era o plăcuță informativă despre respectivul exemplar, unde printre altele era furnizată vârsta de zeci sau chiar sute de milioane de ani a acestuia. Îmi aduc aminte cum râdeam pe sub nas, spunându-mi în sinea mea cum totul erau doar speculații și teorii omenești. Nu m-am oprit însă aici. Am cercetat însă cu sinceritate să văd cum stă treaba, am căutat adevărul și mi-am resetat vechile prejudecăți, astfel încât azi nu mai pot să râd în fața evidențelor știinșifice dspre un pământ vechi și o creațiune veche. 

   Asist însă cu mâhnire la următorul fenomen, la care am fost și eu părtaș până acum doi-trei ani: un creștin sincer, dar neinformat științific , se contrazice logic din următorul pct de vedere: pe de-o parte afirmă răspicat că el nu este adeptul dictonului medieval „ crede și nu cerceta ”, că este open-mind și că nu disprețuiește știința,  dar pe de altă parte refuză cu încăpățânare să cerceteze în mod serios argumentele științifice… așa cum am zis.. ori ptr că nu se pricepe, ori ptr că pleacă din start cu prejudecăți. Ori aceasta este o flagrantă contradicție logică: nu poți să spui că ești adeptul cercetării în vreun domeniu anume, dar în același timp să pornești din start cu idei preconcepute în acel domeniu despre care în realitate nu ai nici cel mai mic habar. 

   Mi-a fost dat de curând să trăiesc de curând un astfel episod trist (pentru mine) într-o conversație cu un prieten pe Facebook, care de altfel este despărțit ca și mine de biserică, este chiar foarte open-mind și deschis să învețe. Cu toate acestea, vechile metehne adventiste încă nu l-au părăsit cu totul, chiar dacă el neagă acest lucru. Publicasem pe pagina mea de facebook o fotografie superbă cu o galaxie aflată la 50 milioane de ani lumină depărtare de Terra, și comentam acolo cum luminii îi trebuie 50 de milioane de ani ca să ajungă de la acea galaxie până la noi. Ei bine, tocmai în jurul acestei cifre amețitoare de 50 milioane de ani a început discuția, eu spunând că în spatele ei sunt ecuații matematice concrete, metode specifice diverse de aflare a distanței respective, zeci și zeci de ani de muncă titanică ale oamenilor de știință, iar el replicându-mi pe tonul sarcastic atât de bine cunoscut că TOTUL SUNT SPECULAȚII ȘI PRESUPUNERI OMENEȘTI. Ceea ce nu înțelege prietenul meu este că pe baza presupunerilor și speculațiilor nu poți construi nici măcar un telescop capabil să fotografieze atât de clar o galaxie atât de îndepărtată, darămite să înțelegi felul în care funcționează universul. 

   În mod clar, astfel de persoane, foarte sincere de altfel,  nu pricep că matematica care stă în spatele teoriilor științifice este la fel de divină ca și profețiile biblice, și că ea nu dă greș niciodată. Ei nu pricep , sau mai bine nu vor să priceapă că o teorie științifică nu are absolut nimic de-a face cu speculații și presupuneri, ci cu mii de experimente unde rezultatul a fost întotdeauna același, cu mii de revizuiri , analize și supunerea la testul falsificabilității mai înainte ca enunțul respectiv să devină o teorie științifică. Ei nu pricep că dacă unele teorii științifice sunt îmbunătățite de altele noi, asta nu înseamnă că știința merge pe dibuite și ghicite, ci că este vorba tocmai despre caracterul autocorector intrinsec al științei. 

   De exemplu, faptul că teoria newtoniană a mișcării corpurilor cerești din sec 17 și viziunea lui despre un univers static a fost înlocuită în sec 20 cu teoria relativității speciale a lui Einstein și viziunea lui revoluționară despre un univers dinamic, unde timpul și spațiul sunt relative, ca acum fizicienii să lucreze intensiv la teoria stringurilor, care prevede matematic că universul nostru nu este nicidecum singurul univers … toate astea nu înseamnă că știința se contrazice, ci că evoluează spre „ o lumină mai mare ”, cum am spune noi în limbajul religios. Și asta nu ar însemna că Newton s-a înșelat sau că Einstein s-a înșelat, ci doar că efectiv adevărul este prin sine însuși mult mai înalt decât o teorie sau o carte oarecare. 

   Ei bine, exact același lucru e valabil și în dreptul bibliei. Am fost acuzat aiurea, în nenumărare rânduri, de prieteni foarte creștini care mă iubesc categoric cu o dragoste agape… că eu nu mai cred în biblie. Că intenționez să distrug credința creștină în Dumnezeul creator și că nu mai cred că biblia este cuvântul lui Dumnezeu. În realitate, ei nu au înțeles că ceea ce mă animă să scriu pe acest blog este tocmai respectul meu profund față de biblie, în ciuda erorilor ei, și admirația mea profundă pentru Dumnezeu, în ciuda faptului că ajung la concluzia că cu cât citesc mai mult despre acest Dumnezeu, cu atât mai multe dureri de cap am. Există însă mereu două variante de alegere:

1. Ori ne dăm stupefiați și scârbiți înapoi atunci când ni se spune adevărul, și încetăm să mai mergem înainte de frică ca nu cumva să ne pierdem mântuirea, să ne pierdem legăturile din biserică, din familie, etc…

2. Ori săpăm după el cu o frenezie și mai mare, vecină cu nebunia uneori, exact cum a făcut omul din pilda mărgăritarului de mare preț.

   Problema majorității covârșitoare a creștinilor de astăzi este aceea că ei tratează biblia ca pe un album de fotografii ale lui Dumnezeu. Vă invit neapărat să ascultați în acest sens ultima predică lui Sorin Petrof „ Fosilizarea mentalităților ” și acuzați-l barem și pe el de ce aceleași lucruri de care mă acuzați pe mine.

   Prea mulți creștini din păcate nu studiază biblia, ci doar o lecturează, crezând că prin asta și-au făcut datoria. Prea mulți creștini din păcate se duc la biserică și ascult o predică sau o slujbă fără ca să-și pună în funcție spiritul critic, rațiunea, logica, adormindu-și conștiința că prin simpla acceptare a vorbelor de la amvon și-au făcut datoria. Prea mulți creștini din păcate idolatrizează biblia, textul, litera legii, fără ca să priceapă că Dumnezeu nu este și n-a fost niciodată de găsit în litera sau în textul bibliei, ci dincolo de ea. Dumnezeul pe care eu îl admir este mult mai mare decât biblia, tot așa cum Isus hristos a fost mult mai mare decât Torah lui Moise  și interpretările teologice ale fariseilor. Și spunând aceste lucruri nu înseamnă că nu mai cred în biblie, ci doar că o înțeleg cu alți ochi. 

   Faptul că eu demontez piesă cu piesă pe blogul meu mentalitățile vechi în care am crescut, nu înseamnă că am devenit ateu, nu înseamnă că mi-am pierdut credința, sau altceva de genul acesta. Ci înseamnă că am ajuns la un punct în viața mea în care am de ales între un adevăr  șocant, dar adevăr până la urma urmei, și o minciună frumoasă, dar minciună până la urma urmei. Pentru mine cunoașterea reprezintă un scop nobil în sine, iar cunoașterea lui Dumnezeu pe toate căile posibile reprezintă veșnicia … parcă așa sună versetul, nu? Nu mă pot da cu oroare înapoi atâta timp cât evidențele de tot felul îmi arată că trebuie să merg înainte. Nu pot să refuz o treaptă de înțelegere mai înaltă datorită existenței dilemelor pe care le implică această nouă sferă de cunoștință . Există însă și creștini, nu puțini din păcate, ba chiar ucenici moderni ai lui Isus, al căror limbaj este și azi : „ Vorbirea aceasta este prea de tot: Cine poate s-o sufere?” Iată ce spune de exemplu Florin Lăiu în acest sens:

   "Pe mine, dimpotrivă, m-ar durea atât de mult să accept evoluţionismul, încât aş pune nu numai Biblia pe foc, ci toată planeta asta minunată, dacă aş ajunge la convingeri evoluţioniste. Ceea ce nu pricep eu, din toată povestea asta culturală (filozofică, social-politică) şi emoţională, este că atâţia oamenii preferă evoluţionismul cu nonşalanţă, deşi găselniţa asta nu aduce nimic. Vei spune că e important că este „adevărul”. Dă-l naibii de adevăr! Dacă aşa arată adevărul, găseşte şi tu o minciună mai atractivă! ”

   Dincolo de faptul că mă declar agnostic față de teoria evoluției și sceptic față de noul darwinism, ce înțelegeți voi citind printre rândurile de mai sus? Observați ca și mine că pericolul ateismului sau al răzvrătirii pe față contra lui Dumnezeu există în stare latentă tocmai în cei care se agață cu disperare de textul biblic? Observați că dacă ar ajunge cândva la convingerea că toată înțelegerea lor de până acum a fost greșită, ei ar fi gata să trântească cu biblia și cu Dumnezeu de pământ? Și nu vi se aprind în cap deloc niște beculețe că tocmai aceasta a fost atitudinea fariseilor și a celor 70 de ucenici care i-au întors spatele lui Isus, dorindu-i moartea… tocmai ptr că le înșelase grav așteptările? 

   În schimb, ca unul care apreciez știința și îmi dau seama de erorile de ordin științific ale bibliei, nu dau deloc de pământ nici cu biblia, și nici nu-mi iau câmpii de dezamăgire că adevărul e altul decât cel pe care l-am crezut. Florin Lăiu ca Florin Lăiu… este un cal bătrân care nu mai poate fi schimbat chiar dacă Dumnezeu personal i-ar spune că se înșeală. Ceea ce el spune cu alte cuvinte este: „Mai dă-l dracu de adevăr! Mai bine minte-mă frumos. E tare dureros să te faci mare și să vezi că Moș crăciun nu există, după ce ai crezut în el atâta timp…” 

  Problema este că tinerii din biserici, copiii noștri, aceia mai inteligenți puțin decât media… ei bine..  pe ei chiar îi paște foarte serios pericolul ateismului și al răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu dacă noi le negăm accesul la adevărurile științifice de necontestat. Dacă noi nu suntem dispuși să ne resetăm religia, și să ne transformăm teologia prezentă în funcție de descoperirile științifice, copiii noștri chiar vor deveni dușmani înverșunați ai lui Dumnezeu atunci când vor deveni adulți, spre deosebire de Lăiu, care doar dă cu gura. Nu îmi doresc așa ceva pentru copilul meu, și nu cred că vă doriți așa ceva nici dvs ptr copiii dvs. Dimpotrivă, vreau ca tinerii noștri să ofere scepticilor argumente inteligente și o teologie inteligentă, în pas cu vremurile moderne, despre existența lui Dumnezeu. Vreau ca să fim sinceri cu noi înșine, onești intelectual și spiritual, și să ne lăsăm conduși  de adevăr acolo unde ne duce el, nu unde am vrea noi ca el să ne conducă. 

   Marea greșeală a creștinilor de azi este că ei consideră biblia ca fiind o carte închisă, un oracol mort. Ei afirmă cu gura că ea este Cuvântul lui Dumnezeu, dar în realitate acest Cuvânt este mort astăzi pentru ei. El a vorbit doar atunci, pe vremea profeților și apostolilor, dar azi nu mai vorbește sub nicio formă oamenilor, și cu atât mai puțini prin anonimi sau prin știință. Ascultați din nou ce spune supărat Lăiu:

 „ Nu am pus hotar dezvoltării, dar am pus hotar acceptării necondiţionate a orice se numeşte ştiinţă. Sunt de acord să fim progresişti în înţelegerea tot mai clară şi aplicarea Scripturii. Sunt de acord să accept evidenţa ştiinţifică absolută (mă refer la aspecte absolut incontestabile, cum ar fi modelul cosmologic – forma pământului, distanţele cosmice imense, viteza constantă a luminii, teoria relativităţii, aspectele ştiinţifice ale bolilor, evidenţa arheologică şi istorică corect interpretată etc.), deoarece asemenea probleme tangenţiale, de limbaj sau informaţii secundare, care apar ocazional în textul biblic, nu reprezintă mesajul lui Dumnezeu, ci aparţin contribuţiei umane imperfecte a autorilor şi/sau editorilor. Dar în nici un caz nu pot contrazice un mesaj intenţionat al autorului biblic; altmineri aş ajunge la concluzia că Biblia nu este revelaţie obiectivă, şi că revelaţiea subiectivă, raţionalistă, depăşeşte autoritatea Bibliei. Altfel spus, admiţând că Biblia este inspirată, am zice că noi, cei care o citim prin ochelarii ştiinţei moderne, am fi mai inspiraţi decât autorii ei. Iar asta nu pot să accept, pentru că îmi răstoarnă toată ordinea valorilor, îmi strică tot universul, subminează toată experienţa mea de admiraţie pentru Biblie, mă jefuieşte de orice speranţă şi sens. 

   Aș vrea să întreb pe toți acei prieteni dragi care gândesc ca și Lăiu, să-mi spună când a fost adevărul prin natura sa altfel decât spune el aici. Adică să-mi spună când n-a șocat adevărul, când n-a întristat adevărul, când n-a durut adevărul ? Cuvintele lui Lăiu sunt exact cuvintele iudeilor, șocați și dezgustați să constate că Mesia adevărat nu corespundea deloc cu imaginea minții lor despre Mesia cel biblic. Mesia cel adevărat, Adevărul viu și ultim, tocmai asta a făcut:  a răsturnat toată ordinea valorilor religiei iudeilor, a stricat tot universul lor, i-a jefuit de orice speranță și sens. Iar Lăiu și atât de mulți creștini fug cu oroare și azi  de el, preferând să trăiască într-o  minciună frumoasă, care-i clatină într-o falsă siguranță. 

   În realitate prieteni, adevărul niciodată nu jefuiește de speranță și sens. Acceptându-l, intri însă într-o sferă de cunoaștere mai înaltă, unde respectul față de biblie rămâne intact iar credința în Dumnezeu și admirația față de el crește. Ce este mai corect: să spunem copiilor noștri o minciună frumoasă, cum că viața pe Terra are 6000 de ani și că teoria evoluției este o minciună totală în toate aspectele sale , ca după aceea la vârsta adultă ei să întoarcă spatele lui Dumnezeu și credinței, sau să ne schimbăm din mers teologia noastră, imprimând copiilor noștri dragoste față de studiu, dragoste față de cercetare, analiză și spargerea oricăror bariere ale cunoașterii? 

    Interesul și dorința mea este ca să fiu onest față de adevăr, din toate punctele de vedere. Adevărul nu trebuie posedat , ci trebuie căutat toată viața. Biblia trebuie scrisă mereu și mereu în fiecare generație, deoarece ea nu este un album de fotografi în alb și negru ale lui Dumnezeu, ci o colecție ciudată de schițe despre Dumnezeu, în raport cu cunoștințele și IQ-ul autorilor din epoca respectivă. Știu că este mult mai comodă vizionarea unor documentare sau a unor fotografii atunci când vine vorba despre adevăr și Dumnezeu, dar eu sunt ferm convins că interpretarea textului cere mult mai multă inspirație decât redactarea textului în sine. Isus spunea cărturarilor tobă de carte: „ Cum citești în Lege? ” sau „ Voi citiți Scripturile pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică…Dar tocmai ele mărturisesc despre mine ”. 

  Din păcate, nimic nu e nou sub soare. Creștinii de azi în majoritatea lor covârșitoare doar citesc Scripturile, lăsându-și creierul la îndemâna clerului lor religios, crezând că virtutea constă în simpla citire a bibliei și a literaturii religioase . Foarte puțini, extrem de puțini sunt cei care … vin direct la Dumnezeu ca să afle viața veșnică ( sau adevărul la urma urmei ). 

  Îmi doresc mie, și doresc și cititorilor mei, ca viziunea despre viață și Dumnezeu să fie alta decât cea de până acum. Să fim mereu nemulțumiți cu ce știm, mereu într-o căutare frenetică după Dumnezeu și adevăr. Mereu experimentând, mereu punând întrebări, mereu citind lucruri noi și înalte, lansați într-un dialog viu cu un Dumnezeu viu și nu morți într-o bancă de biserică, unde doar unul vorbește autoritar, iar toți ceilalți nu au dreptul să-l contrazică. Atitudinea potrivită este cea a lui Natanael, atunci când avem dubii și dileme cu Dumnezeu. Nu trebuie întrebați prietenii, nu trebuie întrebat pastorul, ci doar trebuie întrebat Dumnezeu, iar Dumnezeu va răspunde întotdeauna inimii sincere și devotate în mii de feluri ( Ioan 7,17). Atitudinea de genul „ crede și nu cerceta ” aparține însă definitiv trecutului. Ea nu numai că denotă frica și autosuficiența, ignoranța și încăpățânarea, dar este obstacolul major în calea unei experiențe noi cu Dumnezeu. Eu cred că există perfectă compatibilitate între știință și credință, între mecanismele naturii și mesajul bibliei, dacă este adevărat că Dumnezeu stă în spatele amândurora. Iar eu cred că Dumnezeu stă în spatele ambelor, dar în același timp că este infinit mai mare decât biblia oamenilor și știința oamenilor. Ideea că îți pierzi credința acceptând teoriile științifice este doar o teamă nejustificată și neancorată în realitate. Nu vă fie frică de aceea să vă resetați religia, să acceptați știința și să vă reîmprospătați credința. 

   Aștept comentariile și întrebările dvs , și sunt în continuare ferm dedicat pe acest blog  căutărilor de orice fel. Cine crede că posedă deja tot adevărul, și că nu mai are nevoie de nimic nou, îi recomand să nu intre pe acest site, deoarece s-ar putea ca vorbirea asta să fie ”prea de tot ”. Cine este însă interesat ca și mine să afle răspunsuri la întrebările noastre fundamentale și să-l căutăm împreună pe Dumnezeu, este binevenit. Avem nevoie unul de altul în acest demers înalt. Dumnezeu să ne ajute pe toți!