Datarea radiometrică - o perspectivă creștină ( IX )

   Credincioșii care se îndoiesc

     Unii creștini au încercat și încă mai încearcă să desconsidere datările geologice în mod abil , afirmând că nicio rocă nu este un sistem complet închis ( adică nicio rocă nu este complet izolată de mediul înconjurător astfel încât să nu fi pierdut sau primit unii dintre izotopii folosiți la datare ). Vorbind dintr-un punct de vedere strict tehnic, acest lucru este real - probabil un atom dintr-un miliard dintr-un anume izotop s-a „ evaporat ” din toate rocile, dar o așa mică schimbare ar fi total irelevantă pentru rezultatul final al datării. 

    Întrebarea care trebuie pusă în realitate este însă aceasta:  „ Este roca suficient de asemănătoare cu un sistem închis astfel încât rezultatul să fie același ca la un sistem închis?” Începând din 1960 au fost scrise multe cărți despre acest subiect. Ele detaliază experimente în cadrul cărora s-a putut arăta ce minerale lucrează împreună în cadrul unui sistem închis, care lucrează numai în anumite condiții, și care minerale sunt predispuse să piardă atomi și să dea astfel rezultate incorecte.  A înțelege aceste condiții este parte esențială a științei geologiei. Geologii sunt atenți în a folosi cele mai de încredere metode oridecâteori este posibil acest lucru și , așa cum am discutat mai sus, a testa concordanța dintre metodele diferite de datare. 

  Unii creștini au încercat și încearcă să apere teologia unei creațiuni recente spunând că timpii de înjumătățire ai radionuclizilor pot fi de fapt schimbați, și că acest lucru poate fi făcut de anumite particule prea puțin înțelese astăzi precum neutrinii, muonii sau razele cosmice. În timp ce anumite particule pot cauza într-adevăr schimbări nucleare, ele nu schimbă însă timpii de înjumătățire. Schimbările nucleare sunt foarte bine înțelese și sunt aproape întotdeauna extrem de minore în ceea ce privește rocile. De fapt, principala schimbare nucleară într-o rocă este chiar dezintegrarea radioactivă care face obiectul acestui serial. 

  Există doar trei ocazii tehnice în care se pot schimba timpii de înjumătățire, dar acestea nu afectează metodele de datare despre care am vorbit până acum. 

  1. Doar o singură excepție de ordin tehnic are loc în condiții terestre, și aceasta nu privește vreun izotop folosit la datări. Conform teoriei, captura de electroni este tipul cel mai probabil de dezintegrare pentru a arăta schimbări ale presiunii sau combinației chimice, iar acest lucru ar trebui să fie mai pronunțat la elementele foarte ușoare. S-a demonstrat că izotopul artificial Beriliu-7 suferă o schimbare de 1,5% a stării sale nucleare, în funcție de mediul chimic înconjurător (Earth Planet. Sci. Lett. 171, 325-328, 1999; see also Earth Planet. Sci. Lett. 195, 131-139, 2002).

     În alt experiment, o mică schimbare ( de ordinul a mai puțin de 1%) a timpului de înjumătățire a izotopului de beriliu-7 a fost detectată atunci când respectivul izotop a fost supus unei presiuni de 270.000 de atmosfere, echivalent unei adâncimi mai mari de 720 km în interiorul pământului (Science 181, 1163-1164, 1973). Toate rocile cunoscute, cu posibila excepție a diamantelor, provin de la adâncimi mult mai mici, de suprafață. De fapt, berilium-7 nu este folosit pentru a data roci, deoarece are un timp de înjumătățire de doar 54 zile, iar atomi mai grei sunt chiar mai puțin expuși  acestor minuscule schimbări. Astfel că datările de roci făcute cu ajutorul capturii radiometrice de electroni ar putea fi false doar la o deviere de 500%! 

2. Condițiile fizice în centrul stelelor sau în ceea ce privește razele cosmice diferă substanțial de orice lucru experimentat în rocile de pe pământ. Cu toate acestea, autoproclamați ”experți” fac adeseori confuzie în ceea ce privește aceste condiții. Razele cosmice sunt nuclizi atomici foarte încărcați energetic care zboară prin spațiu. Dezintegrarea de electroni menționată mai sus nu are loc în razele cosmice decât după ce ele încetinesc. Aceasta se întâmplă deoarece nucleul atomic cu o viteză foarte mare al razei cosmice nu are electroni care se învârt în jurul său, care sunt necesari pentru această formă de dezintegrare. 

   Alt caz este materialul din stele, aflat într-o formă de plasmă în cadrul căreia electronii nu sunt legați așa încât să formeze atomi. În mediul stelar extrem de fierbinte are loc un cu totul altfel de tip de dezintegrare. Dar toată materia obișnuită, așa cum orice fel de obiect de pe Terra, lună, meteoriți, etc, are electroni în poziții normale, așa încât astfel de cazuri speciale de schimbare a timpilor de înjumătățire enunțate de apologeții pământului tânăr nu se aplică niciodată în dreptul rocilor, sau oricărui obiect cu o temperatură mai rece de câteva sute de mii de grade. 

   Un exemplu de aplicație incorectă a acestor condiții de datare propusă de un susținător al creațiunii recente din echipa Answers in Genesis  este propunerea sa potrivit căreia Dumnezeu a folosit condițiile nucleare care au loc în mediul plasmatic atunci când a creat pământul acum câteva mii de ani în urmă. Acest scriitor sugerează că rata rapidă de dezintegrare a rheniumului în condiții extreme de plasmă ar putea explica de ce rocile dau o vârstă așa de veche în loc de o vârstă  mult mai recentă. Acest scriitor creștin a neglijat însă câteva lucruri, și anume:

  a) plasma afectează doar câteva din metodele de datare, dar mai important…

 b) rocile și plasma gazoasă fierbinte sunt forme total incompatibile de materie! Materialul respectiv trebuie să iasă din starea de plasmă mai înainte de a se putea transforma în rocă. Într-un astfel de scenariu, pe măsură ce rocile s-au răcit și întărit, vârstele lor ar fi complet resetate la zero așa cum am descris în episoadele anterioare. Dacă scenariul acestui susținător frenetic al creațiunii recente ar fi corect, atunci ar însemna ca toate rocile să arate o vârstă uniformă, indiferent despre ce material geologic este vorba - 6000 de ani de la creațiune! Desigur, de prisos să mai spun că nu aceasta este ceea ce se observă în nenumărate cazuri. 

 3. Ultimul caz implică materie care se deplasează cu viteze foarte mari. Experimente făcute cu ceasuri atomice în avioane supersonice au demonstrat că aceste ceasuri încetinesc ușor ( doar aproximativ o secundă/an) , așa cum a prezis teoria relativității lui Einstein. Nicio rocă din sistemul nostru solar nu călătorește prin spațiu atât de repede pentru ca să aibă loc vreo schimbare notabilă în datarea ei. Aceste cazuri sunt foarte speciale, dar sunt astăzi bine înțelese. Concluzia finală este aceea că timpii de înjumătățire sunt vrednici de încredere în orice context al datărilor de roci de pe terra sau chiar de pe alte planete. Terra și toată creația par să fie foarte vechi.   

   Vârstă aparentă? 

   Nu ar fi deloc inconsecvent cu evidența științifică ca să concluzionăm că Dumnezeu a creat totul relativ recent, dar cu aparența unei vârste vechi, exact așa cum Geneza 1 și 2 ne spune că Dumnezeu l-a făcut pe Adam direct în stare adultă  ( ceea ce implică de la sine aparența unei vârste!). Această idee a fost enunțată de Philipp Henry Gosse în cartea sa „ Omphalos: An Attempt to Untie the Geological Knot ” ( ”Buricul: o încercare de a desface nodul geologic” ) scrisă cu doi ani înainte de „ Originea speciilor ” lui Darwin. Ideea unei false aparențe a unei vârste vechi este însă o temă filozofică și teologică care nu face subiectul acestui serial. 

  Principalul dezavantaj al acestei teorii dragă susținătorilor unei creațiuni recente este acela că ea face din Dumnezeu în mod automat un înșelător - deși evidențele științifice din matematică, chimie și fizică indică spre o vârstă veche, în realitate Dumnezeu a întins o capcană oamenilor de știință, doar pentru a râde de ei și a-i condamna eventual că n-au avut încredere oarbă în intepretarea teologilor despre creațiune…  

  Cu toate acestea, mulți creștini nu au o problemă cu datările radiometrice. Civilizații întregi s-au înșelat în trecut cu privire la teorii științifice și teologice. Oricare ar fi concluziile filozofice în această chestiune, e important de remarcat că un aparent pământ vechi este consecvent cu o mare cantitate de evidențe științifice. 

    Mânuind corect Cuvântul Adevărului

   Este extrem de important pentru noi creștinii ca să înțelegem corect cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, din timpuri antice până în secolul 18 credincioșii au insistat că Biblia învață faptul că pământul, și nu soarele, este centrul sistemului solar. Acest lucru nu se datora faptului că oamenii au gândit asta pur și simplu. Ci Scriptura însăși îi învăța așa:  ” Tu ai așezat pământul pe temeliile lui; și niciodată nu se va clătina.” ( Ps 104, 5 ) sau: „ soarele s-a oprit din mersul său ” ( Iosua 10,13 ) De ce ar spune Dumnezeu aici prin autorul narațiunii că soarele s-a oprit, când știm azi foarte bine că rotația pământului în jurul propriei axe cauzează în realitate noaptea și ziua?!? Suntem azi cu toții de acord că nu Dumnezeu se află în spatele acelui verset, ci înțelegerea științifică precară a autorului antic al textului respectiv. Ori astfel de exemple abundă în Sfânta Scriptură. 

   Îmi este teamă că dezbaterea despre vârsta pământului și a vieții are similitudini importante cu povestea din Iosua. Astăzi sunt din ce în ce mai mulți creștini sinceri care acceptă viabilitatea datărilor geologice , dar care nu fac compromis cu mesajul spiritual al bibliei. Ca om de știință angajat al NASA, am de-a face zilnic cu ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit despre Sine prin intermediul universului creat. Psalmistul se minuna despre cum poate un Dumnezeu infinit în înțelepciune , creator al unui vast univers, să-i pese de oameni: 

   „ Când privesc cerurile - lucrarea mâinilor Tale - luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul, ca să te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă? ” ( Psalmi 8, 3-4 )

     La începutul secolului 21 putem să ne minunăm despre iubirea lui Dumnezeu cu atât mai mult cu cât știința ( și nu teologia ) este cea care ne permite azi să ne adâncim privirile în colțuri extrem de îndepărtate ale universului, înțelegând foarte bine cum funcționează stelele, cât de vechi sunt planetele și galaxiile, și cât de atent a fost orice detaliu conceput inițial în mintea divină. Adevăratul Dumnezeu este cu mult mai uimitor decât cel care a fost înțeles de oameni chiar din Biblie! 

   ( va urma)