Prejudecăți și neînțelegeri comune cu privire la datările radiometrice
Printre creștini prevalează de multe ori câteva prejudecăți legate de știință în general, și datările radiometrice în particular. Voi încerca în cele ce urmează să redau aceste îndoieli și să vedem dacă ele sunt îndreptățite sau nu din punct de vedere științific. Iată așadar cum vor argumenta apărătorii unei creațiuni tinere și a unui pământ (univers ) tânăr - în jurul la 6000 de ani, cel mult 10.000 - în defavoarea rezultatelor și observațiilor științifice, și care este de fapt realitatea. Acestea sunt obiecțiile lor:
1. Datările radiometrice sunt bazate pe un index de fosile ale căror date au fost asignate cu mult timp înainte ca radioactivitatea să fie descoperită.
Nu este deloc adevărat, deși acest lucru este implicit adus în atenția opiniei publice creștine de literatura creaționistă tânără YEC. Datările radiometrice sunt bazate pe timpii de înjumătățire ale izotopilor radioactivi care au fost studiați în ultimii 50-90 de ani. Ele nu sunt stabilite/calibrate după vreun index de fosile.
2. Nimeni nu a măsurat vreodată direct rata de dezintegrare a izotopilor. Aceasta este cunscută doar prin deducții.
Ratele de dezintegrare au fost direct măsurate în ultimii 40-100 de ani. În anumite cazuri este cântărită o mostră de pur material-părinte, apoi este păstrat bine în laborator, după care este cîntârit materialul-fiică rezultat în urma dezintegrării. În multe cazuri este mai ușor să detectezi dezintegrările radioactive prin impulsul energetic pe care îl emană fiecare dezintegrare radioactivă. Pentru aceasta o mostră de material-părinte pur este cântărită cu grijă și apoi pusă în fața unui numărător Geiger (link WIki ) sau detector de raze gama. Aceste instrumente numără rata dezintegrărilor efectate pe termen lung.
3. Dacă timpii de înjumătățire însumează miliarde de ani, este imposibil să se determine acești timpi prin măsurarea lor doar pe durata unor câțiva ani sau decenii.
Exemplul dat în capitolul ” Ceasuri radiometrice ” arată că o corectă stabilire a duratei timpilor de înjumătățire este obținută prin numărătoarea directă a dezintegrărilor pe parcursul unui deceniu sau mai puțin. Aceasta deoarece:
a) toate curbele( diagramele) de dezintegrare au exact aceeași formă
b) trilioane de dezintegrări pot fi numărate într-un singur an folosindu-se doar o fracțiune dintr-un gram de material cu un timp de înjumătățire de câteva miliarde de ani. În plus, roci de lavă datând din epoci mai recente au fost corect datate folosindu-se chiar metode de datare cu timpi de înjumătățire mari.
4. Ratele de dezintegrare sunt de-abia cunoscute în detaliu, de aceea nu sunt de încredere.
Multe dintre ratele de dezintegrare folosite la datarea rocilor sunt cunoscute cu o marjă de eroare de 2%. Incertitudinile sunt puțin mai mari ( dacă 2% poate însemna totuși o marjă de eroare mare …) doar pentru rhenium ( 5% ), lutețiu ( 3% ) sau beriliu ( 3% ). Astfel de incertitudini nu reprezintă însă un motiv serios pentru a pune la îndoială acuratețea datărilor radiometrice. Dacă o rocă este veche de 100 milioane de ani sau de 102 milioane nu este chiar atât de important…
5. O mică eroare în ceea ce privește calculul timpilor de înjumătățire conduce la o eroare foarte mare a datării în sine.
Având în vedere că în ecuațiile din spatele datărilor radiometrice sunt folosiți exponenții ( link wiki roman ), e posibil ca cineva să gândească că acest lucru este corect, dar în realitate nu este. Ex: dacă un timp de înjumătățire variază cu 2%, acest lucru va conduce la o eroare de doar 2% a rezultatului definitiv al datării generale.
6. Ratele de dezintegrare sunt afectate de mediul fizic înconjurător.
Acest lucru este cu totul fals în ceea ce privește datările de roci. Atomii radioactivi folosiți la datări au fost expuși la temperaturi, presiuni, vacuum, accelerații extreme și reacții chimice puternice care sunt dincolo de ceea ce o rocă obișnuită poate experimenta în mediul e natural, fără ca să se fi observat vreo schimbare semnificativă a ratei de dezintegrare. Singurele excepții , care nu sunt relevante pentru datările de roci, au fost discutate în capitolul anterior, ” Credincioșii se îndoiesc ”.
7. O mică schimbare a forțelor nucleare ( tare și slabă )a accelerat probabil ceasurile nucleare în timpul primei zi a creațiunii acum câteva mii de ani, cauzând astfel erorile legate de datările radiometrice care dau vârste vechi rocilor.
Rocile sunt datate de la timpul formării lor. Pentru ca să aibe vreo influență asupra datărilor de roci, astfel de schimbări ale forțelor nucleare trebuie să fi avut loc după formarea planetei noastre ( cu rocile de pe ea ). Pentru a avea o idee despre diferența propusă de creștinii YEC, și anume că timpii de înjumătățire trebuiesc reduși de fapt de la câteva miliarde de ani la doar câteva mii de ani, aceasta înseamnă o reducere de cel puțin un milion de ori!!! Dar timpi de înjumătățire reduși la un factor de un milion ar cauza schimbări fizice majore. Pentru a aminti doar un singur exemplu sugestiv, să ne aducem aminte că pământul este încălzit substanțial prin dezintegrări radioactive. Dacă rata dezintegrării este grăbită, așa cum doresc creștinii YEC, atunci ar fi vorba de o căldură imensă care ar topi lesne întreaga planetă, inclusiv rocile de pe ea! Numai în acest caz datările radiometrice ar da vârste recente …
8. Rata de dezintegrare s-a încetinit de-a lungul timpului, conducând astfel la date foarte vechi incorecte.
Sunt două moduri prin care putem ști că acest lucru nu s-a întâmplat. a) am verificat ratele de dezintegrare ale diferiților izotopi radioactivi cu ajutorul unor „ mașini ale timpului ”; b) acest lucru nu face sens dpdv matematic. Am explicat ambele puncte în capitolul ” Putem crede sistemele de datare?”
9. Ar trebui să măsurăm timpii întregi ( timpul scurs de la începerea dezintegrării materialului-părinte până la dispariția sa totală ) mai degrabă decât timpii de înjumătățire ( timpul în care s-a dezintegrat jumătate din materialul-părinte ).
Spre deosebire de nisipul din clepsidră, care se scurge cu o rată constantă de timp indiferent de cât nisip a rămas deasupra, numărul dezintegrărilor radioactive este proporțional cu cantitatea de material-părinte rămasă. De ex, după 2 timpi de înjumătățire ( TJ ) a mai rămas un sfert de material-părinte, șamd. După 10 TJ a mai rămas 2 la puterea -10, adică 0,098%. Un TJ este mult mai ușor de definit decât un anumit punct în care întreg materialul părinte a dispărut. Savanții folosesc în acest sens termenul „ viață medie ”, adică durata de viață medie a unui atom-părinte. O viață medie este întotdeauna 1/ln(2)=1,44 ori TJ. Pentru cei mai mulți din oamenii de știință este mai simplu de înțeles și mai efectiv calculul cu TJ.
10. Pentru o rocă, trebuie știut mai întâi cantitatea inițială a elemntului părinte. Dar nu există vreo cale de a măsura cât de mult element părinte a fost la început în roca respectivă.
Este foarte ușor să calculăm cantitatea inițială a elementului părinte, dar o astfel de informație nu e necesară la datarea rocii. Toate schemele de datare lucrează plecând de la cantitatea prezentă a elementului părinte și a izotopilor-fiică. Cantitatea originală a elem. părinte este dată de formula N0= N e la puterea kt, unde N este cantitatea actuala a elem.părinte, t este timpul, iar k este o constantă relaționată cu timpul de înjumătățire.
11. Există foarte puține șanse sau chiar deloc să știm ce cantitate de element-fiică a fost inițial în rocă, acest lucru conducând inevitabil la vârste vechi false.
O mare parte din acest serial este conceput special ca să explice cum cineva poate spune cât anume dintr-un element chimic sau izotop a existat la început într-o rocă. De obicei acest lucru implică folosirea mai multor mostre dintr-o rocă. Se compară relația matematică dintre izotopul părinte și fiică relativ la un izotop stabil pentru mostre de roci cu cantități diferite de izotop-părinte. De exemplu, la metoda rubidiu-stronțiu se compară rubidiu-87/stronțiu -86 cu stronțiu -87/stronțiu-86 pentru diferite minerale. Astfel se poate stabili cât de mult din izotopul-fiică s-ar găsi dacă nu ar fi fost niciun izotop-părinte. Acesta este același cu cantitatea inițială ( nu s-ar schimba dacă nu ar fi niciun izotop părinte care să se dezintegreze). În timp ce această metodă nu este infailibilă, compararea diferitelor metode de datare arată mereu dacă datarea este de încredere sau nu.
12. Există doar câteva metode diferite de datare.
Acest serial a listat și discutat mai multe metode diferite de datare radiometrică, precum și câteva metode de datare nonradiometrice. În realitate există mai multe metode de datare decât cele descrise sumar, pentru publicul larg, în acest serial. Peste 40 de metode diferite de datare radiometrică sunt folosite azi, precum și un număr de metode non-radiogenice care nu au fost deloc menționate aici.
13. ” Aure de radiații” în roci dovedesc că pământul este tânăr.
Acest lucru se referă la halouri minuscule provocate de deteriorări ale cristalelor din minerale, unde sunt concentrate elemente radioactive. În orice caz, cele mai comune astfel de aure radioactive sunt cele ale uraniului. Din cauza TJ foarte lungi ai uraniului, aceste aure sau halouri se formează pe parcursul a sute de milioane de ani, așa încât cei mai mulți savanți sunt de părere că ele aduc de fapt dovezi evidente pentru un pământ vechi.
14. Un grup de cercetători YEC a raportat că a trimis la datare o rocă eruptă din vulcanul Santa Helena din 1980 și a primit prin metoda de datare potasiu-argon o vârstă de câteva milioane de ani. Acest lucru arată că n-ar trebui să avem încredere în datările radiometrice.
Există într-adevăr căi de fenta datările radiometrice dacă o singură astfel de metodă este folosită impropriu pe o mostră. Oricine poate să seteze ceasul de la mână altfel și să obțină astfel un timp incorect. În același fel, oameni care caută dinadins erori în metodele de datare radiometrică le pot găsi. Geologii știu de peste 40 de ani că metoda potasiu-argon nu poate fi folosită cu roci de 20 sau 30 de ani vechime. Publicarea acestei vârste incorecte drept o nouă eroare a științei a fost un gest neortodox. Motivele sunt enumerate și explicate pe larg la secțiunea despre metoda potasiu-argon. Trebuie însă să fim siguri că diferite metode de datare folosite împreună la rocile vulcanice sunt aproape mereu corecte, în afara faptului că sunt dificil de datat datorită unor factori precum metamorfismul sau unei mari cantități de xenoliți.
15. O cantitate scăzută de heliu în nucleul de zircon arată că aceste minerale sunt de fapt mult mai tinere decât sugerează datările radiometrice
Nucleul de zircon este important pentru datarea cu uraniu-toriu-plumb deoarece el conține izotopi părinte de uraniu și toriu. Heliul este produs de către dezintegrarea uraniului și toriului. Oricum, fiind un gaz cu o mărime atomică foarte mică, heliul tinde să scape foarte ușor în atmosferă. Savanții au studiat recent ratele de difuzie a heliului din zircon, arătând că de fapt heliul ar putea fi reținut în cantități mai mari decât cele preconizate. Presupunerile unor condiții de temperatură deosebite ale rocii de-a lungul timpului nu au nimic de-a face cu realitatea în acest caz.
16. Faptul că heliul și argonul sunt încă degajate din interiorul pământului demonstrează că planeta trebuie să fie tânără.
Izotopii părinte de uraniu și potasiu au TJ foarte lungi. Acești izotopi-părinte încă mai există din abundență în interiorul Terrei, și astfel încă se mai produce heliu și argon. Există de asemenea o diferență de timp între producerea izotopului-fiică și degajarea lui în atmosferă. Dacă Terra ar fi dpdv geologic foarte tânără, s-ar fi produs de fapt foarte puține gaze precum heliu și argon! În realitate, se pot calcula cantitățile de argon și heliu din atmosfera terestră astăzi și se poate compara rezultatul cu acela care ar rezulta din dezintegrarea potasiului pe parcursul a 4,6 miliarde de ani, iar rezultatele sunt compatibile între ele…
17. Apele potopului ar fi putut spăla izotopii radioactivi din roci, dereglând astfel vârstele lor.
Acest lucru este doar o presupunere, și nimic altceva. În timp ce e adevărat că apa poate afecta datarea corectă a suprafeței rocilor, în general nu este niciun fel de problemă cu datarea interiorului rocilor respective de pe fundul lacurilor, rîurilor sau oceanelor. În plus, dacă datările ar fi afectate de apă, spălarea ar afecta diferiți izotopi la rate diferite de dezintegrare. Vârstele determinate de diferite metode de datare ar fi în completă neconcordanță unele cu altele. Dacă potopul a fost global, de ce am avea atunci măcar o singură rocă la care metodele diferite de datare să dea același rezultate între ele? În realitate, o corespondență foarte apropiată a rezultatelor între diferite metode de datare este marca de calitate a datărilor radiometrice.
18. Știm că pământul este mult mai tânăr datorită indicatorilor non-radiogenici precum rata sedimentărilor pe fundul oceanelor.
Sunt unii parametri care, dacă îi extrapolăm din prezent fără să ține seama de schimbările care au afectat planeta de-a lungul timpului, ar sugera într-adevăr ceva de genul unui pământ tânăr. Aceste argumente pot să sune bine la un nivel de cunoaștere rudimentar a geologiei, dar nu mai țin apă dacă sunt luați în considerare toți factorii. Unii factori neluați în seamă de către apologeții YEC sunt de exemplu deteriorarea câmpului magnetic al pământului ( fără să mai menționăm evidența largă pentru reversibilitatea magnetică ), salinitatea oceanelor, rata de sedimentare a oceanelor ( fără să mai menționăm cutremurele și mișcările scoarței terestre, adică plăcile tectonice ), relativa absență a meteoriților de pe suprafața terrei, grosimea stratului de praf de pe lună ( fără să mai luăm în calcul breciațiunea de-a lungul timpului ), rata de distanțare dintre pământ și lună ( fără să mai luăm în considerare schimbări ale mareelor și forțe interne), etc… Ca urmare, în timp ce argumentele YEC nu stau în picioare atunci când este privit întreg tabloul, teoria unei creațiuni foarte vechi se potrivește perfect în toate domeniile de investigație.
19. Doar ateii și liberalii sunt implicați în datări radiometrice.
Adevărul este cu totul altul. Creștini care apreciază biblia sunt implicați în datările radiometrice, observând de la prima mână validitatea mesajului ei. Mulți alți creștini care nu sunt specialiști neapărat, sunt ferm convinși că Dumnezeu a creat pământul acum câteva miliarde de ani, și nu acum câteva mii de ani. Dovezile științifice în acest sens sunt copleșitoare în secolul nostru.
20. Diferite tehnici de datare dau de obicei rezultate conflictive.
Nu este adevărat în totalitate. Chiar faptul că de cele mai multe ori tehnicile de datare corespund între ele în ceea ce privește rezultatele , este un motiv serios pentru oamenii de știință ca să aibă încredere în ele. Aproape orice colegiu și librărie universitară din America are reviste serioase precum ” Science”, „ Nature ” sau jurnale specifice de geologie care redau amănunte despre rezultate și experiențe noi în acest domeniu. Publicul laic este binevenit să studieze faptele în aceste librării. Așadar, rezultatele nu sunt ascunse. Nu există nicio agendă secretă de subminare a credinței creștine și nicio conspirație a oamenilor de știință contra religiei. Peste 1000 de reviste de specialitate despre datările radiometrice sunt publicate în fiecare an , și în mod general, toate sunt de acord în punctele esențiale. Pe lângă toate acestea, ofer publicului larg resurse web creștine care tratează pe larg disputa dintre Young Earth Crationists și Old Earth Creationists:
www. reasons. org
www. asa3.org
www. wheaton.edu/acg
www. LordIBelieve.org
www. origins.com
www. talkorigins.com
www. geocities.com/CapeCanaveral/8851/radiometric.html
www. c14dating.com
www. geo. cornell.edu/geology/classes/Geo656/656notes98.html
www. geo. cornell.edu/geology/classes/Geo656/656notes00.html
Alte cărți foarte bune în domeniu:
Dickin, Alan P. (1995) Radiogenic Isotope Geology. Cambridge University Press, 490 pp.
Dalrymple, G. Brent (1991) The Age of the Earth. Stanford University Press, 474 pp.
Faure, Gunter (1991) Principles and Applications of Inorganic Geochemistry: A Comprehensive Textbook for Geology Students. MacMillan Pub. Co., New York, 626 pp.
Faure, Gunter (1986) Principles of Isotope Geology, 2nd edition. Wiley, New York, 464 pp. Eicher, Don L. (1976) Geologic Time, 2nd edition. Prentice-Hall, Englewood Cliffs, NJ, 150 pp.
Snoke, David (1998) A Biblical Case for an Old Earth. Interdisciplinary Biblical Research Institute (IBRI), Hatfield, PA, 76 pp.
Sailhamer, John (1996) Genesis Unbound. Multnomah Books, Sisters, OR, 257 pp.
Ross, Hugh (1994) Creation and Time: A Biblical and Scientific Perspective on the Creation-Date Controversy. NavPress, Colorado Springs, CO.
Stoner, Don (1992) A New Look at an Old Earth. Schroeder, Paramount, CA, 191 pp.
Wiester, John (1983) The Genesis Connection. Interdisciplinary Biblical Research Institute, Hatfield, PA, 254 pp.
Young, Davis A. (1982) Christianity and the Age of the Earth. Zondervan, Grand Rapids, MI (now available through Artisan Sales, Thousand Oaks, CA).
Despre autorul acestui material:
Dr. Wiens are un doctorat în fizică la Colegiul Wheaton și un PhD de la Universitatea din Minnesota, făcând cercetări asupra meteoriților și rocilor lunare. A petrecut doi ani la Institul de Oceanografie din La Jolla, California, unde a studiat izotopii de heliu, neon, argon și nitrogen din rocile terestre. În 1997 a devenit angajatul NASA , devenind unul dintre membrii staffului care se ocupă cu misiunile spațiale. A publicat articole în peste 20 de reviste de specialitate, precum și în reviste creștine.
Dr Wiens este un creștin al fraților menoniți, Conferința Generală baptistă și denominațiunile Vineyard. Nu vede niciun fel de conflict între știință în forma ei ideală ( studiul creațiunii lui Dumnezeu ) și biblie sau miracole pe de-o parte, și nici într-o creațiune foarte veche pe de altă parte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu