Earth and God Wikipedia sau doar ... Ellen?

                    

    

      M-am născut într-un mediu religios a cărui mentalitate, cel puțin cu 20 de ani în urmă, era dominat într-o măsură covârșitoare de influența scrierilor Ellenei White. Pentru un adventist de atunci nu prea existau alte mijloace de informare și căutare a adevărului în afara celor oficiale ale bisericii, în parte datorită cenzurii și pericolelor societății comuniste, în parte datorită carenței enorme de informații în general din mass-media sau a literaturii de specialitate din diferite domenii. Tocmai de aceea, prin spectrul larg al temelor atinse (educația copiilor, teologie, dietă, filozofie creștină, curtenie și căsătorie, etc )  scrierile EGW suplineau această carență de informații pentru adventistul de rând și dădeau în plus o siguranță deplină cu privire la dilemele vieții. Ellen White reprezenta pentru mulți adventiști de atunci unicul canal de informare despre lume, viață și Dumnezeu. Nu e deloc greu de înțeles de ce mentalitatea adventistă universală ( dar cu precădere cea românească ) este încă pătrunsă „până la os” de opiniile profetesei de peste ocean. Dar ce relevanță mai au astăzi scrierile Ellenei? Pot fi ele considerate efectiv vocea lui Dumnezeu sau mai degrabă doar opinii omenești în cea mai mare parte?

    Sunt perfect conștient că ating cu acest articol un punct extrem de sensibil pentru adventiști. Așa cum am arătat aici și în alte articole din ultimii trei ani de pe acest blog, continui să am un respect deosebit față de Ellen White ca persoană. Setea ei de cunoaștere în general, sinceritatea cu care căuta adevărul și dispoziția de a-l comunica imediat fraților ei de credință sunt virtuți pe care ar trebui să le aibă orice creștin devotat. 

     Din păcate pentru fundamentaliștii din această biserică, cred că este evident în ceea ce mă privește că nu mai am însă respect față de autoritatea „ profetică ” a EGW, nu numai pentru faptul că ea însăși nu s-a considerat ca atare ( chiar dacă adventiștii după 1919 au făcut-o cu forța „profet”), ci mai ales pentru că foarte multe dintre opiniile și scrierile ei din diferite domenii  se zdruncină serios la o evaluare atentă, serioasă, nedogmatică, a faptelor. Ellen White a fost omul epocii ei în sfera adventistă din multe puncte de vedere și merită un oarecare respect. A considera însă scrierile ei un etalon după care trebuie înțeles adevărul în diferitele și complicatele sale aspecte este o greșeală fatală în secolul 21. De ce este o greșeală? 

    În primul rând, chiar teologi marcanți ai bisericii adventiste ( începând chiar cu Florin Lăiu în România aici și mai ales aici) nu mai sunt de mult de acord cu folosirea scrierilor ei pe post de „lampa fermecată a lui Alladin”, nici măcar în ceea ce privește teologia pe care ar trebui să o promoveze biserica.  Ai vreo întrebare despre univers sau constelația Orionului? Earth and God Wikipedia îți răspunde. Ai vreo întrebare despre creațiune/evoluție, amalgamarea raselor de animale sau oameni sau vârsta vieții pe Terra? EGW te ajută. Ai vreo întrebare despre sănătatea ta sau evitarea unor boli? Earth and God Wikipedia e la post. În realitate, chiar o căutare serioasă printre canalele de informație adventistă de peste ocean ( Spectrum, de ex) demonstrează cu vârf și îndesat naivitatea dpdv științific a explicațiilor EGW din acea epocă cu privire la diferite subiecte de interes mai mult sau mai puțin general. 

     În al doilea rând, a fost chiar dorința EGW ca scrierile ei să nu fie folosite drept arbitru într-o dezbatere aprinsă despre anumite teme biblice, lucru care este trecut complet cu vederea de adventiștii de ieri și de azi. În pofida acestui lucru, chiar dacă în doctrina oficială este enunțată răspicat preferința pentru principiul „ Sola Scriptura ”, în practica adventistă Ellen este cea care decide cu privire la orice detaliu din viață, chiar cea intimă, a adepților ei. Urmarea fatală a acestei mentalități copy-paste  din sec. 19 atunci când vine vorba despre decizii personale pentru sec. 21 este aceea că adventiștii, ca să nu mai spun reformiștii, sunt incapabili să se adapteze societății moderne din multe puncte de vedere ( teologic - evanghelizările AZS mai atrag doar oameni din lumea a treia în timp ce în Europa și lumea civilizată retragerile și excluderile din biserică deja depășesc numărul botezurilor, intelectual- dogmele bisericii sunt complet în opoziție cu adevărurile științifice, sau în ceea ce privește relațiile conjugale - unde, de ex, bărbatul continuă să fie privit ca având un rol dominant în familie, spre deosebire de femeie, care trebuie să fie supusă și ascultătoare, etc ), mesajul lor devenind de aceea irelevant pentru o lume în veșnică schimbare. Iar aceia dintre adventiști care reușesc să se adapteze din mers provocărilor lumii în care trăiesc sunt considerați automat „dușmani ai intereselor poporului ”. 

      În al treilea rând, idolatrizarea așa numitului „spirit profetic” este o greșeală fatală deoarece constituie un handicap major pentru intelect. Iar intelectul constituie după părerea mea platforma de bază pentru construirea unei spiritualități sănătoase, deși recunosc că nu este absolut obligatoriu să fii inteligent pentru ca să fii un creștin nobil. Există însă posibilitatea prea ades întâlnită în mediile religioase fundamentaliste ca cineva cu puține cunoștințe    (chiar din spiritul profetic sau biblie ) să fie peste măsură de mândru de ceea ce„ știe”, refuzând sistematic noul, complexitatea, și baricândându-se mental în spatele unei cortine de fum teologic. Dar de ce spun că idolatrizarea „spiritului profetic” este un handicap pentru intelect? Simplu: paleta informativă din diferite domenii de cercetare din zilele noastre este copleșitor mai bogată și mai accesibilă publicului larg decât cea de care dispunea Ellen White în secolul 19. Astăzi oricine poate pune la probă veridicitatea opiniilor ei cu privire la vârsta vieții pe Terra, creațiunea literală în 7 zile, apariția raselor de oameni distincte, dietă „ cerească ”, sexualitate sănătoasă, șamd, confruntându-le cu adevărul științific existent la ora actuală. A refuza insistent studiul și cercetarea pe o temă anumită pentru că ești ferm convins că tu deții deja adevărul de peste 150 de ani, aceasta nu este altceva decât sinucidere intelectuală. A te agăța orbește de mentalități victoriene din secolul 19 ( de exemplu opiniile ei despre curtenie și căsătorie, sau modă și sexualitate în general ), crezând că în acest fel îi faci pe plac lui Dumnezeu, este o falsă evlavie și o autoamăgire grozavă. 

      Opinia larg răspândită printre adventiști, potrivit căreia diminuarea credinței în spiritului profetic duce automat la lipsa de respect față de biblie și apoi la ateism sau agnosticism nu constituie întotdeauna o regulă. Nici pe departe. Am întâlnit sau am citit cărțile unor creștini exemplari care nu au auzit niciodată de Ellen White, și nici nu consideră textul biblic ca fiind supremul și ultimul adevăr despre viață, univers și Dumnezeu, dar cu toate acestea continuă să fie … creștini, refuzând argumentele ateiste și făcând o apologie foarte inteligentă a credinței în Dumnezeu. Și am întâlnit din păcate prea mulți „ creștini” care iau ad-literam scrierile EGW și biblia, considerându-le drept singurul adevăr, suficient și definitiv, dar ei nu sunt în realitate nici măcar oameni, darămite creștini. Lipsiți de empatie, fără scrupule, cu nervii întinși la maximum atunci când le ataci ideile preferate și incapabili să poarte un dialog. 

    De ce această mare diferență între unii și alții? Cum se explică  așa ceva? Răspunsul este unul singur: EDUCAȚIA! În timp ce creștinii autentici preferă o educație în care setea de cunoaștere nu poate fi astâmpărată niciodată, oricât de informat ai fi, cei fundamentaliști sunt partizanii „ credinței care ne-a fost dată pentru totdeauna”. În timp ce oamenii culți înclină spre o educație bazată pe studiul efectiv, laborios, mai mult sau mai puțin profesional al unei teme anumite , dar folosindu-se de resurse diferite și puncte de vedere diferite, bigoții religioși sunt oamenii unei singure cărți, al unui singur unghi din care trebuie să privești lucrurile. Rămân supefiat când mă gândesc la procentajul rușinos de mare de membri adventiști care nu au citit în viața lor altceva decât… biblia și lecțiunea școlii de sabat ( cu prezumția că au citit măcar atât ), și alea pe frunzărite, dar care sunt ferm convinși că ei știu „tot adevărul”. În timp ce oamenii educați caută neîncetat adevărul, participă activ la dezbateri, preferă dialogul și dialectica, sunt partizanii opiniei libere, ai rațiunii și argumentelor logice, cei proști nu au niciun fel de dileme, urăsc să fie întrerupți, preferă predicile monotone, nu sunt capabili sub nicio formă să-și respecte partenerul de dialog, cataloghează ca „ posedat ” pe cel care gândește altfel ca ei și sunt totdeauna siguri că au dreptate. 

    Motivul pentru care mulți adventiști au carențe educaționale este tocmai atenția exagerată care a fost acordată de-a lungul timpului „spiritului profetic”. Ei nu pricep că prin idolatrizarea scrierilor Ellenei ucid tocmai spiritul care a mânat-o pe ea să scrie, acel spirit curios și îndrăgostit de adevăr. Ei nu înțeleg că repetarea obsesivă a gândurilor și ideilor altcuiva le știrbește capacitatea de analiză critică, le îngustează orizontul de vederi și prin urmare, le întunecă mintea. Chiar dacă Ellen White merită laudele noastre pentru stilul poetic din cărți precum „Hristos Lumina Lumii” sau pentru preocuparea pentru sănătate din „Dietă și hrană”, puțini sunt în stare să înțeleagă că HLL este doar o combinație între literatura religioasă a vremii sale ( în proporție de vreo 33% vezi studiul lui Fred Veltman) și propria ei imaginație artistică ( care nu e totuna cu viziune sau vedenie ) sau că din secolul 19 și până astăzi știința a făcut progrese enorme în domeniul nutriționist, astfel încât sfaturile EGW din Dietă și hrană sunt în mare parte depășite astăzi. 

     Speranța mea e că tinerii care vin din urmă vor abandona rigiditatea în gândire a generațiilor trecute, îmbrățișând flexibilitatea opiniilor și libertatea în cugetare și exprimare. Trăim într-o epocă a relativismului în care pisica lui Schroedinger e vie și moartă în același timp, lumina este deopotrivă particulă și undă, iar biblia…ei bine, biblia este în același timp mit omenesc, literatură naționalistă, dar și mesaj supranatural. Nimic nu trebuie luat în râs, nimic nu trebuie idolatrizat. Iar E.G.Wikipedia adventistă se înscrie și ea în aceeași listă lungă a relativismului. Pentru unii demon, prin faptul că și-a atribuit de multe ori prerogative divine fără să fie deloc cazul ( atunci când copia ideile altora, spunând în schimb că „ Domnul mi-a vorbit”, „ Domnul mi-a arătat ” ), pentru alții profet fără cea mai mică îndoială, Ellen rămâne pentru mine doar un simplu om. Un om cu greșeli, ca orice om, și nu mă refer aici la erorile din viața ei privată, ci la cele evidente din opera sa literară. În timp ce profetul Ellen White trebuie privit cu suspiciune, omul Ellen White, cu dragostea sa de nou, de Dumnezeu, de oameni, trebuie apreciat fără îndoială. 

     Mă întrebam cu ani în urmă de ce azi nu mai apar „profeți” ca Ellen, care să uimească audiența sau să își desfate cititorii. Oameni prin care Dumnezeu să vorbească, intelectul să fie dezvoltat iar sufletul să fie înnobilat. Ei bine, greșeam când îmi puneam întrebarea în felul acesta. Adevărul este că mai există și astăzi Wikipedii vii ediția n.0, numai că sunt luate peste picior de către turma obișnuită să venereze de o viață doar Wikipedia 1.0. Foarte puțini adventiști pricep că însăși ea, atotcunoscătoarea și bătrâna doamnă Wiki, are nevoie de resetare, de înnoire, de îmbunătățire, în raport cu ceea ce cunoaștem astăzi despre lume, viață și univers. Că tot sunteți la lecțiuni la capitolul „Reciclare, redeșteptare, reformare”, dragi adventiști, nu-i așa? Dacă tot folosiți până la epuizare timp de 13 săptămâni concepte pompoase precum „redeșteptare și reformă”, începeți măcar cu temelia religiei voastre, și anume „ spiritul profetic” al EGW! Deoarece ea, Ellen, este fundamentul pe care clădiți credința voastră mult mai mult decât vă vine să credeți! Iar eu știu că biblia nu are cuvinte de laudă cu privire la „ omul care se încrede în om”...

     Știu însă că orice biserică refuză cu încăpățânare să se reformeze, tot așa cum un bătrân refuză să arunce obiecte vechi din propria-i gospodărie, obiecte care-i provoacă amintiri plăcute. Știu de asemenea că orice sistem religios nu se poate redeștepta sau înnoi tot așa cum nicio dictatură nu poate admite că e greșită. Și mai știu că niciun meșter în construcții nu poate face o vilă de lux dintr-o casă veche și dărăpănată, ai cărei pereți stau gata să se dărâme. Problema adventismului de azi este identică cu cea a bătrânului nostalgic sau a proprietarului casei dărăpănate: este îndrăgostit de trecut, nemulțumit de prezent și temător de viitor. Sau biblic spus, ca un om care fuge de un leu, întâlnește un urs dar ajunge acasă și-l mușcă un șarpe. Leul ateismului, ursul panteismului ( sau ocultismului ) și șarpele fundamentalismului.