Geneza, între mit și realitate ( III c ): Omul, o creație specială?

    

     Un studiu al savanților de la Universitatea Cornell, New York, publicat recent în prestigioasa revistă de specialitate Nature confirmă afirmația biblică că viața de pe Terra și-ar fi putut avea originea în țărâna pământului. Într-adevăr, studiul explică pe larg faptul că noroiul de la marginea oceanelor este un mediu foarte propice pentru formarea aminoacizilor și mai târziu a proteinelor. Numai că acești aminoazici și proteine nu iau naștere per se din elemente anorganice. Trebuie să existe neapărat inginerie genetică dezvoltată pentru realizarea acestui lucru, este de părere John Lennox. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o inteligență în spatele formării aminoacizilor și proteinelor, hidrogelul despre care vorbesc savanții fiind doar mediul propice de evoluție al compușilor organici. Așadar, e foarte posibil ca atât biblia cât și teoria evoluției să descrie același proces al apariției vieții, dar din perspective diferite. Adevărul, ca întotdeauna, pare să fie și de data asta la mijloc … între Darwin și Moise. 

    În cartea sa „ Evolution ”, paleontologul Collin Patterson descrie selecția naturală drept un proces în care indivizii unei specii care produce urmași mai slabi sunt eliminați selectiv în cele din urmă, supraviețuind doar cei puternici. În acest sens, selecția naturală nu este după părerea sa o teorie științifică, ci un truism. Dar chiar dacă selecția naturală are loc indubitabil, nu înseamnă că ea reprezintă singura explicație pentru evoluție. La fel de nesigur a fost însuși Darwin. În cartea sa „ Originea speciilor ”, el spunea: „ Sunt convins că selecția naturală este cel mai important, dar nu și singurul mijloc prin care are loc schimbarea unui organism”. 

Patterson spune în continuare:

  „ Dacă selecția naturală este generalizată ca explicație pentru toate schimbările evoluționare sau pentru fiecare trăsătură a fiecărui organism, acest lucru devine așa de cuprinzător și abstract încât poate fi încadrat acelorași categorii „științifice” precum psihologia freudiană sau astrologia. ”

   Descrierea lui Patterson scoate în relief un lucru trecut cu vederea foarte ușor de către evoluționiști: selecția naturală nu este creativă. Așa cum spune el, ea este doar un proces selectiv care permite indivizilor puternici să supraviețuiască. Dar acest lucru înseamnă că indivizii puternici există deja. Ei nu sunt produsul selecției naturale. Însăși noțiunea de „ selecție ” ar trebui să ne îndrepte atenția spre faptul că ea are loc doar în cadrul unei specii deja existente. Acesta este un punct extrem de important al discuției, deoarece partizanii neodarwinismului folosesc extrem de des cuvintele „ selecția naturală” în sensul descrierii unui proces creativ, de exemplu prin scrierea cu majuscule a lui „ Naturală ”. După părerea lui Gerd Mueller, expert în biologia dezvoltării evoluționare ( Evo-Devo ), acest lucru este foarte amăgitor:

  „ În lumea neodarwinismului, selecția naturală este factorul care influențează  schimbarea morfologică a unui organism, care poate explica schimbarea sau pierderea unei părți a corpului. Dar selecția naturală nu conține în ea însăși capacitate inovativă: ea doar sortează ceea ce există deja. Aspectele care vizează apariția sau ordinea în care are loc dezvoltarea morfologică lipsesc în teoria evoluției. ”  „Homology: the Evolution of Morphological Organization” . 

  Mueller ne confirmă astfel ceea ce logica ne spune: selecția naturală nu este capabilă să creeze ceva nou, așa cum declară sus și tare Richard Dawkins că „ ea explică pe deplin forma și existența fiecărei ființe vii ”. Chiar Dawkins și alți neodarwiniști de seamă sunt gata să ne avertizeze că evoluția nu este un proces cu totul întâmplător. Calcule matematice cu teoria probabilităților l-au impresionat suficient ca să respingă pe de-antregul gândul că ochiul uman a evoluat în timpul disponibil cu totul întâmplător. În felul să inimitabil, Dawkins scrie:

    „ Este clar ca ziua  și dincolo de orice îndoială că dacă darwinismul ar fi doar o teorie a întâmplării nu ar putea niciodată să funționeze. Nu trebuie să fii un matematician sau fizician ca să pricepi că ar putea dura până la paștele cailor ca un ochi sau o moleculă de hemoglobină să se formeze prin procese haotice.” Richard Dawkins, Wonder of Evolution, pag 89.

    Explicat mai pe înțelesul tuturor, esența acestui argument este următoarea: atunci când resursele ( de hrană de ex) sunt limitate, selecția naturală îi favorizează pe indivizii puternici, ajutându-i să dezvolte mutații genetice avantajoase, deși nu selecția naturală produce mutația în sine. Având în vedere faptul că resursele reprezintă în această ecuație un parametru variabil, John Lennox, ca matematician de profesie, este interesat ce s-ar întâmpla dacă valoarea acestui parametru ar fi ridicată, și nu din ce în ce mai scăzută, așa cum presupune teoria evoluției. El propune astfel un experiment de gândire în cadrul căruia resursele cresc până acolo încât există hrană suficientă atât pentru indivizii puternici cât și cei slabi ai unei specii. Dar prin creșterea resurselor ar rămâne în mod logic din ce în ce mai puțin lucru pentru selecția naturală, deoarece cei mai mulți urmași ai unei specii ar supraviețui. Ce ar mai rămâne atunci din prezumția neodarwinistă, potrivit căreia întâmplarea joacă un rol predominant în teoria evoluției? Ar fi ei gata să spună în acest caz că evoluția ar deveni din ce în ce mai puțin probabilă? 

     Această logică nu este însă doar produsul unui detractor al evoluționismului neodarwinist, precum John Lennox. Ea l-a impresionat și neliniștit chiar pe Darwin în persoană, în schimburile sale de scrisori din 1862 cu renumitul botanist Joseph Hooker , în care acesta din urmă argumenta că selecția naturală nu este în niciun sens un proces creativ:

  „ Imediat ce ați susține opinia că selecția naturală poate produce o schimbare, adică poate crea o nouă ființă, întreaga dvs teorie se prăbușește de la sine. Selecția naturală este la fel ca orice altă cauză materială neputincioasă să provoace o variație de fenotip la nivelul speciei. Legea (genetică) „ the same cannot produce the same ” ( în populația unei anumite specii niciun individ nu este exact genetic cu altul - variație fenotipică) constituie baza întregii cercetări și este de necombătut ca viața însăși. Dar există ceva adevăr în obiecția ridicată contra dvs, după cum îmi devine clar acum: dvs faceți din selecția naturală un Deus ex machina, și asta deoarece omiteți să luați în considerare realitatea nesfârșitelor variații de fenotip. Cei opt copii ai dvs sunt toți diferiți unul de celălalt. Ei nu se aseamănă în nicio trăsătură pe deplin unul cu altul. Acum… nu este o insolență din partea mea să vă învăț eu pe dvs? ” Clark, R.E.D „ Darwin before and after ”

    Răspunsul lui Darwin a venit la scurt timp după aceea: 

 „ … Dar partea din scrisoarea dvs care m-a tulburat nespus de mult este aceea în care dvs afirmați că fiecare variație ( de fenotip ) pe care o vedem se poate să fi apărut fără intermediul vreunei selecții naturale. Am fost dintotdeauna de acord cu această idee, dar dvs ați făcut în așa fel ca ea să-mi apară acum într-o lumină cu totul nouă . Când mi-ați arătat cum stau lucrurile, am fost pur și simplu uluit… Dumnezeu să mă ierte pentru scrisoarea mea lungă. Dar nu mă veți crede cât de mult m-a acaparat scrisoarea dvs și cât de important este pentru mine și pentru cartea pe care o scriu acum… să înțeleg corect aceste lucruri. ” 

   Darwin a intuit imediat puterea argumentelor lui Hooker, pe care le-a aprobat în toată amplitudinea lor. Într-adevăr, această argumentație este importantă deoarece dă naștere altor întrebări referitoare la faptul dacă macroevoluția ( sau evoluția moleculară ) ar dispune de probabilități matematice de confirmare suficient de mari, având în vedere timpul geologic și cosmologic cunoscut. Desigur că argumentația lui Hooker nu are de-a face cu microevoluția și variantele acesteia pe care le-a observat Darwin în Galapagos. Următoarea întrebare ( și episod din serialul meu ) ar fi dacă microevoluția are granițele ei dincolo de care nu poate trece și în ce măsură scenariile lui Dawkins prin care selecția naturală are supremul și ultimul cuvânt pot fi demontate dintr-o perspectivă matematică. 

   ( va urma )