Enigmele cosmosului ( III b): cine l-a creat pe Creator?

      Ultimul capitol al cărții sale este dedicat de Hawking unui exemplu de model matematic, care după părerea lui produce propria realitate: „ jocul vieții ” al lui John Conway. Conway și-a imaginat o „lume” care constă dintr-o distribuție de pătrate, asemănătoare unei table de șah, dar care se întinde la infinit în toate direcțiile. 

     Pătrățelele pot fi „moarte” sau „ vii”, reprezentate astfel de culoarea verde, respectiv neagră. Orice pătrat are opt vecini: sus, jos, stânga, dreapta și în cele patru colțuri. Jocul începe cu desenarea a câtorva pătrate „vii” apropiate unul de celălalt, și există doar trei reguli simple care determină precis ce se va întâmpla în continuare. Totul se petrece determinist începând de la starea aleasă inițial. 

    Unele modele rămân la fel, altele se schimbă de-a lungul „ generațiilor” ( timpul este chiar tabla de pătrățele) și mor. Apoi altele reapar la viață în forma lor inițială și așa mai departe, repetând procesul la infinit. Această lume cu legile ei simple este foarte atrăgătoare pentru matematicieni și s-a dovedit extrem de utilă la dezvoltarea importantei teorii a automatismelor celulare. Conway și studenții săi au putut să demonstreze că numai pe baza unor legi simple configurațiile inițiale de pătrate vii și moarte s-au putut reproduce pe sine într-un mod extrem de variat. Unele configurații ajung mai târziu să fie extrem de complexe,compuse din trilioane de astfel de pătrățele, amintind de numărul celulelor din corpul uman sau de numărul bazelor din ADN. „ Jocul vieții ” al lui Conway este fascinant deoarece dă „viață” matematicii…

     Să ne întoarcem acum la proiecția mentală a lui Stephen Hawking cu privire la acest model matematic din cartea sa „ The great Design”. Să-i dăm din nou cuvântul:

   „ Exemplul jocului lui Conway arată că până și un set de legi simple poate să genereze elemente complexe, asemănătoare cu cele din natură. Cine alege în universul nostru legile fundamentale care îl guvernează? Exact ca în lumea lui John Conway, și în universul nostru legile sale hotărăsc evoluția sa ca întreg, atunci când se pleacă de la o anumită stare a sa cunoscută în timp și spațiu. În lumea lui Conway, noi suntem creatorii, alegând starea inițială a „universului” prin faptul că hotărâm care pătrate sunt „vii” și poziția acestora.”

     În acest moment Hawking își invită cititorii să se conformeze cu incertitudinea în ceea ce privește Creatorul sau creatorii universului real. Cititorului îi este provocată impresia că, la fel cum în lumea matematică a lui Conway un set de legi precise pot da „naștere” vieții complexe, la fel și în universul nostru legile fizicii sau alte legi naturale pot crea varietatea pe care o vedem azi. Dar deși această logică  pare sublimă, ea lipsește totuși cu desăvârșire. Să explic de ce.

   În primul rând, legile matematice din lumea lui Conway nu produc nimic de la ele însele. Indiferent de cum s-ar putea scoate în evidență acest lucru, o lege nu generează niciodată absolut nimic, indiferent despre ce lume e vorba. Legile doar acționează programat asupra a ceva anume, dar acel ceva trebuie deja să existe mai dinainte. În univesul lui Conway, matematicienii sau inginerii trebuie să configureze în sistem obiectele extrem de complexe care apar ca urmare a acțiunii legilor respective. Acele sisteme complicate de pătrățele nu au apărut din nimic, și nici ca urmare a hazardului, ci sunt produse ale unor minți inteligente umane. Iar același lucru este valabil și pentru legi. 

   În al doilea rând „ universul ” lui Conway trebuie să fie trezit la viață într-un computer, iar acest lucru are loc prin intermediul unui hardware foarte performant și al unui software extrem de inteligent compus din algoritmi complicați.   Pătrățelele vii și moarte sunt reprezentate de pixeli-pătrat pe ecran iar legile care le hotărăsc soarta sunt de asemenea adăugate algoritmic în software-ul respectiv. Toate acestea presupun un efort uriaș, inteligență și acumulare de informație. Mai pe scurt: activitate spirituală, formatoare, creatoare. O activitate care nu este produsă de materia în sine sau de legile care o guvernează, și este total independentă de acestea(total independentă de calculator). 

      Așadar, chiar dacă Hawking reacționează alergic oridecâteori este cazul să recunoască o Inteligență supremă în spatele universului, argumentul matematic oferit de el despre lumea lui Conway este cel mai bun argument teist cu putință. Fără să vrea, tocmai el recunoaște acest lucru atunci când spune că noi, oamenii, suntem creatorii în lumea lui Conway. Dar refuză cu încăpățânare să meargă mai departe pe firul logicii, și să recunoască de asemenea în spatele creației mărețe din univers un Creator suprem și inteligent. 

   Hawking poate că este un fizician și matematician ilustru, dar în ceea ce privește filozofia și logica este un preșcolar corijent. Și nu e deloc de mirare, din moment ce chiar de la începutul cărții sale, cântă sigur pe sine prohodul filozofiei. Pavel avea dreptate când îi numea pe acești oameni nebuni care s-au fălit că sunt înțelepți. Nu există înțelepciune adevărată separată de Sursa ei. Așa cum nu există lumea fascinantă a lui Conway separată de mințile inginerilor și matematicienilor care au proiectat-o. Și cel mai de mirare este cum niște oameni simpli sau analfabeți pot pricepe asta mai degrabă decât cei pricepuți. Dar parcă am mai auzit asta pe undeva( Luca 10,21)…

( va urma)