Enigmele cosmosului ( IIIa): Cine l-a creat pe Creator?

  

      Nu de puține ori mi-a fost dat să aud această întrebare venind de pe buzele ateilor sau batjocoritorilor credinței. Incapabili să dea un răspuns coerent despre inteligibilitatea cosmosului și motivele care stau în spatele acesteia, ei recurg la această întrebare crezând că prin ea pot închide definitiv gura creștinilor, făcând astfel derizorie credința acestora. Ateii au pretenția ridicolă ca cei credincioși să poată răspundă logic oricărei întrebări venite din partea necredinței. Iar dacă credincioșii nu pot răspunde , atunci înseamnă că nici credința lor nu are nici-un fundament. Dar din ceea ce vom vedea în continuare, o astfel de mentalitate nu are decât darul de a umple de ridicol pe cel care o posedă, exact ca în zicala: „ cine sapă groapa altuia…”. Și asta pentru că premizele de la care pleacă chiar mentalitatea lor sunt  ridicole. 

        În ultimul articol al cărții sale „ Marea schiță”, Stephen Hawking recunoaște că legile naturale răspund la întrebarea „CUM” se comportă universul, dar eșuează să răspundă la întrebarea „ DE CE” se comportă astfel, întrebare formulată la începutul cărții. De ce există ceva în loc de nimic? De ce existăm noi? De ce există acest set de legi naturale și nu altul?  După cum recunoaște și SH, legile naturale nu pot oferi răspunsul la aceste întrebări. Dar această confesiune stă în totală contradicție cu principala teză a cărții, potrivit căreia tocmai legile naturale constituie răspunsul ultim la aceste întrebări. Vi se pare că mă învârt în loc? Sorry, nu fac altceva decât să urmez „logica” ateistă. Iată și concluzia „triumfătoare” a cărții sale:

    „ Dat fiind faptul că există o lege naturală ca aceea a gravitației, universul poate să apară și va apare din nimic. Producerea spontană este motivul pentru care există ceva în loc de nimic, pentru care există universul și noi.”

    

   Aici se afirmă așadar în mod explicit că legea gravitației este tocmai răspunsul la acele întrebări la care legile naturale nu pot răspunde!(sîc). Dar ce vrea să spună Hawking prin „producere spontană”? Aceasta seamănă izbitor de mult cu acea cauză necauzată, o descriere paradoxală frecvent utilizată atunci când vine vorba despre Dumnezeu. Chiar și dacă ar exista așa ceva precum „producere spontană”, ea nu ar putea fi motivul pentru ceva anume. Un motiv ar fi acela care ar putea înlocui punctele de suspensie la afirmația „ există ceva în loc de nimic pentru că…”. Hawking pare că vrea să spună însă tocmai așa: „ Există ceva în loc de nimic pentru că există ceva care s-a produs spontan, de la sine, fără cauză sau motiv.”. Impresionant, nu?

   Dacă un creștin ar înlocui „producerea spontană” cu noțiunea de Dumnezeu, cu siguranță că Hawking ar replica la fel ca în cartea sa: „ E normal și sănătos să te întrebi ce sau cine a creat universul. Dar dacă răspunsul sună „ Dumnezeu”, atunci întrebarea se transformă într-o alta: „ Cine l-a făcut pe Creator?” El introduce aici un argument care subliniază insuficiența percepției sale despre Dumnezeu. Când întrebi „cine l-a făcut pe Creator? ” presupui din start crearea Creatorului. Dar din punct de vedere creștin( și chiar iudaic sau musulman) acest lucru este un pleonasm: Creatorul nu poate fi creat. 

   Austin Farrer rezumă de fapt despre ce este vorba: 

  „ Disputa dintre atei și teiști nu este în jurul faptului dacă trebuie sau nu acceptată o ultimă instanță creatoare, ci în jurul întrebării „ Care este acea ultimă instanță?” Pentru atei, universul e ultima instanță. Pentru credincioși, Dumnezeu. Astăzi înlocuitorul modern al divinității poate fi de asemenea multiversul sau legea gravitației, dar asta are mai puțină importanță. Important e că NU ESTE Dumnezeu.”

      Dar cum răspunde matematica modernă concepției ateiste despre „producerea din nimic”? Poate avea sens ca nimicul să producă ceva? Și la  ce fel de „nimic” se referă ateii de fapt? 

  ( va urma)