Enigmele cosmosului ( III c) : cine l-a creat pe Creator?

  

       Așa cum spuneam la început, ateii batjocoresc ideea unui Dumnezeu infinit în timp, necreat și existent prin Sine însuși. Conduși de dogmatica lor deterministă, intră însă - după cum veți vedea -, la rândul lor pe o stradă înfundată atunci când doresc să explice începuturile. Și, spre uimirea mea, recurg la exact aceleași argumente de natură filozofică,nedemonstrabile, nerepetabile și netestabile în vreun laborator, precum creștinii. În fond și la urma urmei, căutând să-și explice cum și mai ales de ce a început totul, răspunsul lor ultimativ este…CREDINȚA! Vă prezint la sfârșitul acestui miniserial de trei episoade argumente din fizica modernă care conduc la aceeași concluzie la care credincioșii simpli au ajuns demult prin intermediul nu tocmai atât de moderne biblii! Și să dăm onoarea cuvenită cui o merită cu adevărat…

      Acceptând ideea unei inflații veșnice a universului, Stephen Hawking se întoarce pe ușa din dos în modelul depășit Steady- State,conform căreia universul ar fi veșnic, fără margini sau început și neschimbător. Și asta deoarece în roata expansivă a inflației veșnice domnește așa numitul echilibru staționar: universuri - balon s-ar forma fără încetare în vacum-ul cuantic inițial făcând astfel ca Big-Bang-ul să nu fie deloc ceva unic, multe alte „ baloane ” cosmice apărând la nesfârșit cu propriul lor Big-Bang. Teoria M permite un număr năucitor de aproximativ 1 urmat de cinci sute de zerouri de alte universuri !!! Mărimea acestui număr ar fi suficient de mare cât a unui editorial în sine, dacă l-aș pune pe hârtie…

      Cosmologii de astăzi bănuiesc așadar că universul nostru este doar unul între nenumărat de multele universuri posibile, apărut acum 13, 7 miliarde de ani dintr-un vacuum cuantic misterios. Astfel, tunarea extrem de fină a constantelor fundamentale ale universului nostru ar deveni o chestie de …noroc și hazard, prin faptul că în celelalte universuri legile fizicii ar fi cu totul diferite de cum le știm în realitate. Viața nu ar fi posibilă în ele, iar în multe nu ar fi nici măcar existența planetelor sau sorilor posibilă. 

      Cu toate că Hawking a cochetat în ultimii ani cu această idee îndrăzneață, ea nu rezolvă câtuși de puțin problema spinoasă a începutului universului. Cosmologul Michael Turner de la universitatea din Chicago, unul dintre cei mai cunoscuți militanți ai multiversului, recunoaște el însuși cu umor strada înfundată a unui astfel de concept, spunând: 

   „ Dacă inflația este dinamita din spatele Big-Bang-ului, atunci înseamnă că încă suntem în căutarea chibritului care a aprins fitilul ”.

       Între timp, Hawking și echipa sa a putut să demonstreze fără urmă de îndoială că universul nostru a avut un început. Timpul nu durează dintotdeauna, deoarece trecutul este finit. Acest lucru este indubitabil în cadrul mai larg al relativității generale einsteiniene. Urmărind retrospectiv filmul istoriei universului, se ajunge într-un punct în care ecuațiile matematice se împotmolesc în așa-numita singularitate. Noțiunea de singularitate, derivată din latinescul „ singularis ”, descrie în general o unicitate. În matematică și fizică, ecuațiile  o iau razna literalmente atunci când se introduce ca factor de calcul singularitatea. În matematica obișnuită este interzis să împarți de exemplu la zero. Nu face sens. Dar când vine vorba de singularități, matematica devine pură filozofie, f(x)= 1/x, unde x este zero. 

   Când savanții vorbesc despre Big-Bang, înțeleg prin asta o așa-numită singularitate de spațiu. Aici curbura spațiului crește spre infinit. De asemenea, temperatura, densitatea și energia devin infinite, în timp ce spațiul și timpul se contractă la infinit. Fizica și matematica, așa cum ne sunt cunoscute nouă muritorilor,devin irelevante. Toate legile naturale cunoscute nouă colapsează, pierzându-și orice valoare. Teoriile științifice nu mai sunt posibile. Singularitatea devine fără sens, imprevizibilă, unde 0 este mult mai mare decât 1 și 2 + 2 poate da orice sumă posibilă. Dar să-i dăm cuvântul chiar lui Hawking:

   „ În asemenea condiții( ale unei singularități), orice lege naturală își pierde valabilitatea. Aceasta ar fi o catastrofă pentru știință, deoarece orice teorie despre începutul universului devine din acel moment o pură speculație. Ea ar putea să sune doar astfel: „ universul este așa cum este, pentru că a fost așa cum a fost ”. Dar ea nu ar putea să explice de ce a fost așa cum a fost atunci, adică după Big-Bang. ”

      Hawking nu lasă nici cea mai mică îndoială așadar că avem de-a face cu o capitulare a științei în fața necunoscutului. Întrebarea cheie sună astfel: această singularitate a Big Bang-ului este „fizic” reală, un stop pentru cunoștința umană și sfârșitul tuturor căutărilor? Sau apare numai ca un artefact al unei teorii incomplete, putând să fie eliminat printr-o alta mai bună? Dacă orice lege naturală, matematică sau fizică, își pierde valabilitatea, și dacă până și logica umană nu mai are nici-un fundament pe care să poată construi mai departe, atunci orice efort disperat de a înțelege ceea ce se află dincolo de Big-Bang în timp și spațiu este sortit eșecului. Orice calcul matematic este irelevant, nu se mai pot face măsurători și teste, și ca atare orice teorie încetează să mai fie o teorie științifică, rămânând la stadiul de pură speculație sau credință. În contextul acesta, întrebările „ ce a provocat universul?” sau „ de ce există un univers?” ar deveni total lipsite de sens. 

        Cu mii de ani înainte de complicatele ecuații ale lui Hawking și echipei sale, vechea biblie spunea simplu și răspicat că dincolo de cortina nevăzută dintre transcendent și intranscendent există un Dumnezeu fără început. Spre deosebire de fizică, care propune un multivers extrem de speculativ drept răspuns la întrebarea „ de unde venim?” , biblia ne propune de asemenea o aventură pe tărâmul credinței: există un Dumnezeu atotputernic, veșnic și Creator inteligent a toate! Atât multiversul lui Hawking, cât și Dumnezeul creștinilor, se sustrag oricărei investigații directe omenești. Dar dacă Dumnezeu este o Persoană inteligentă căreia îi pasă de creaturile sale, și dacă universul și tot ce acesta conține are un scop precis determinat, credința creștinilor este infinit mai preferabilă decât credința ateilor pentru un simplu și fundamental motiv: dă sens existenței umane! Dacă până la urmă nu avem încotro și oricum trebuie să credem în ceva, prefer să cred într-un Dumnezeu inteligent cu care pot să sper în mod logic într-o anume comunicare, decât să mă predau filozofic multiversului rece și impersonal! 

    Spre deosebire de multiversul necunoscut și tăcut al ateilor, biblia afirmă în mod clar că Dumnezeu „ a vorbit în vechime părinților noștri prin prooroci, în multe rânduri și în multe chipuri, iar la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile. ” Evrei 11, 1-2. 
     Dacă a vorbit în trecut, putem avea cel puțin speranța că mai poate vorbi și în prezent sau în viitor. Pe înțelesul nostru, deși El este de neînțeles. Dar ce pretenție putem avea din partea unei supe cuantice misterioase, care nu scoate un cuvânt nici măcar inițiaților din prea înalta sferă a matematicii sau fizicii cuantice? Dacă tot e vorba SĂ CREDEM  în final și la urmei în ceva anume, haideți să credem nu numai în ceva inteligent, ci și că Inteligența poate fi personificată! Ce-am avea de pierdut?!?