marți, 15 noiembrie 2011
Nişte pizza şi o salată verde
Care este sâmburele creştinismului? Dacă l-am putea reduce la o singură propoziţie simplă, dar care să sublinieze esenţa acestuia, cum ar suna aceasta? Tot ce am învăţat şi auzit în mii de predici, în mii de ore de discuţii la şcoala de sabat, la seminare religioase sau institute teologice, cum ar putea fi redat succint?
duminică, 13 noiembrie 2011
Creştinism păgân ( IV b): predica, vaca sacră
Într-adevăr, Biblia consemnează cazuri în care bărbaţi şi femei au predicat, conduşi fiind de Duhul Sfânt. Însă între predicarea lor şi ceea ce se întâmplă azi prin biserici atunci când se predică este o diferenţă ca de la cer la pământ. Această diferenţă este aproape întodeauna trecută cu vederea pentru că am fost condiţionaţi să ne justificăm practicile, în mod inconştient, cu Scriptura. Suntem convinşi că prestaţia săptămânală a pastorului în faţa bisericii este întemeiată biblic, nou testamental vorbind. Dar aceasta este o eroare.
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Creştinism păgân ( IV a): predica, vaca sacră
În intenţia mea de a deconstrui bucată cu bucată toate tradiţiile din creştinismul contemporan şi a localiza punctele sale nevralgice, am ajuns astăzi la apogeul discuţiei noastre despre acest subiect( deşi sunt departe de a fi finalizat seria). Predica, adică predicarea cuvântului lui Dumnezeu, este privită ca ceva sacrosanct, intangibil, fără de care nu poate exista creştere spirituală într-o biserică. Este absurd pentru majoritatea creştinilor să critice obiceiul de a predica. În cel mai rău caz, poate fi criticat cel care predică. Voi încerca să arăt, din mai multe puncte de vedere, că această practică încetăţenită azi pretutindeni în protestantism are prea puţin de-a face cu obiceiurile creştine iniţiale şi este prea puţin benefică pentru o sănătate intelectuală şi spirituală.
sâmbătă, 5 noiembrie 2011
Creştinism păgân ( III b ) : „serviciul divin”
Aşa după cum arătat până acum, serviciul
de închinare protestant s-a deosebit foarte puţin de consacrata liturghie
romano-catolică. După inventarea tiparniţei în anul 1540, producţia de cărţi
liturgice a grăbit implementarea noilor reforme ale lui Martin Luther în viaţa bisericească. Astăzi
voi vorbi despre contribuţiile celorlalţi mari reformatori europeni în acest
sens.
vineri, 4 noiembrie 2011
Mitul poporului ales
De curând, în cadrul unei evanghelizări din Ploieşti, pastorul Cornel Dărvăşan a răspuns cu o ironie fină la adresa unei întrebări din sală care-i viza pe reformişti. Nu mi-au parvenit cuvintele sale exacte, ci doar ideea de bază: reformiştii nu au nici-un drept să existe. Cine sunt aceşti „mâncători de morcovi”?... Ca unul care m-am născut într-o familie reformistă dar care cunosc de asemenea foarte bine şi „barca” adventistă, ba chiar pe el personal într-o anume măsură, îmi permit să-mi dau cu părerea în mod nepărtinitor despre „incident”.
miercuri, 2 noiembrie 2011
Ce se întâmplă cu RRRom ânia?
Întrerup pentru puţin seria mea de articole dedicate bisericii ca să-mi exprim în scris uimirea şi scârba organică faţă de ce se întâmplă într-o mocirlă numit Rrrom ânia. Este o descărcare lutherinogenă personală dintr-un alt colţ de lume unde iarba este verde iar soarele răsare la răsărit şi apune la apus. Şi nimeni nu înjură de mamă pentru asta.
marți, 1 noiembrie 2011
Creştinism păgân ( III a) : „ serviciul divin”
„ Tradiţia fără adevăr este eroare încetăţenită”, spunea Tertulian, un teolog creştin din secolul al treilea. Astăzi, aşa cum voi încerca să arăt în continuare, biserica creştină este cufundată într-o mocirlă de erori omeneşti pe care însă le consideră divine. Una dintre ele este concepţia falsă că ceea ce facem noi în biserici o dată pe săptămână este un serviciu divin, adică un serviciu adus unei divinităţi. Nimic mai absurd.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






