Mitul poporului ales

       De curând, în cadrul unei evanghelizări din Ploieşti, pastorul Cornel Dărvăşan a răspuns cu o ironie fină la adresa unei întrebări din sală care-i viza pe reformişti. Nu mi-au parvenit cuvintele sale exacte, ci doar ideea de bază: reformiştii nu au nici-un drept să existe. Cine sunt aceşti „mâncători de morcovi”?... Ca unul care m-am născut într-o familie reformistă dar care cunosc de asemenea foarte bine şi „barca” adventistă, ba chiar pe el personal într-o anume măsură, îmi permit să-mi dau cu părerea în mod nepărtinitor despre „incident”.

       Să spunem lucrurilor pe nume: ironia cu morcovii este reuşită. Ba chiar şi insinuarea lui că reformiştii sunt sublimi, dar lipsesc cu desăvârşire din peisajul religios românesc sau mondial, cel puţin din punct de vedere numeric. O mână de oameni pierduţi în timp şi suspendaţi în spaţiu.  Obsedaţi de farfuriile fraţilor, cu sindromul persecuţiei şi rigla de măsurat fustele surorilor în mână ca elemente principale din statut, deşi ascunse desigur sub filacterii. Ah, şi era să uit cel mai important lucru : întruchiparea nici mai mult nici mai puţin a îngerului din Apocalips 18!!! Cel puţin în viziunea liderilor lor...

    Dar prietene pastor Cornel, dă-mi voie să spun că în timp ce arăţi cu un deget spre reformişti, alte patru degete sunt îndreptate către tine şi biserica al cărei membru de seamă eşti şi pe care o slujeşti din convingere. Nu te judec pentru slujirea ta, chiar îmi place cum vorbeşti. Semeni uluitor de mult, ca stil de a predica,cu un văr de-al meu, de asemenea pastor foarte cunoscut reformist. Dar convingerea ta că slujeşti unei cauze bune nu e cu nimic mai presus decât a lor, a reformiştilor, care sunt dedicaţi şi ei sincer împinsului la „ carul de biruinţă” al Domnului, ca să citez din limbajul de lemn consacrat. Problema nu este care dintre cele două biserici, adventistă sau reformistă, este mai convinsă de ceea ce face şi de ceea ce este. Problema care se pune în discuţie are  conotaţii mult mai serioase decât dieta sau numărul membrilor unei biserici sau alteia. Ci este vorba despre LEGITIMITATE, aşa după cum insinuezi chiar tu în ironia cu pricina. Are deci adventismul la ora actuală vreo legitimitate de a mai exista ca biserică? Pentru că la nivel de mişcare, ştim bine cu toţii că şi-a dat obştescul sfârşit cu mult timp în urmă, nu vreau să zic când.

     Judecând lucrurile la rece, aşa ...cu o cafea caldă în faţa calculatorului în timp ce citeşti( dacă vei citi) pe aici, trebuie să fii de acord cu mine că atât reformiştii cât şi adventiştii, cât şi orice biserică şi religie de pe faţa pământului din anul 2011, au ca bază pentru pretenţiile lor de fiinţare juridică( şi nu numai) argumentul poporului ales. Adică: Dumnezeul universului probabil infinit, cel care a creat  nu numai miliarde de galaxii din acesta ci foarte posibil chiar multe alte universuri, are un "popor ales" pe Terra, pe care îl mângâie frumuşel  pe ceafă învăţându-l seara istoria sacră. Şi uite aşa, la gura sobei, îi spune de vreo 166 ani că nimic nu ar putea mişca în universul ăsta, nici măcar El, dacă nu ar fi poporul advent, poporul său ales.  E nevoie stringentă de milioane şi milioane de dolari pentru NET-uri şi evanghelizări, e nevoie de televiziuni peste televiziuni, de colportaje peste colportaje, ce mai...de un imens arsenal de idei şi eforturi misionare pentru că numai „poporul ales” poate grăbi venirea lui Isus a doua oară. Fără acest „popor ales”, e cu neputinţă să iasă Isus din sanctuarul ceresc. Şi astfel, e cu neputinţă să se termine odată nebunia generală de pe planeta asta. Ştim amândoi aceste lucruri, le-am învăţat împreună la măsuţa cu nisip.

     Dar are vreo acoperire argumentul „poporului ales” pentru secolul XXI? Este acesta un argument serios ( că e des întâlnit atât la "Ierusalim" cât şi la "Capernaum" se înţelege din capul locului...) sau un mit ca acela că dinozaurii au fost creaţi de om prin inginerie genetică? Hai să stăm strâmb şi să judecăm drept.

    Dacă e să fiu de acord cu chiu cu vai că a existat într-adevăr cândva un popor ales, atunci acela a fost fără îndoială Israelul antic. Cel puţin ei puteau să afirme aşa ceva, dacă e adevărat că deasupra îi escorta ziua un nor, iar noaptea îi lumina un misterios stâlp de foc. În plus, aveau o cutie ciudată care zgâlţâia la propriu cu o tensiune mortală pe cine se atingea neglijent de ea. Aşadar, puteau să pretindă pe bune dreptate că  erau „aleşi”. Dar adventismul azi, fie de culoare roşie, fie de culoare verde...ce argumente vizibile mai are ca să pretindă că e  "poporul ales”?  Clădirile, doctrina ,numărul membrilor, nivelul de educaţie şi predare spirituală a acestora?  Ce anume îl mai face azi pe adventism demn ca să poarte o aşa mare distincţie, de ...”popor ales”, nici mai mult nici mai puţin?

    Orice nebun din casa de nebuni este foarte convins că el este un „ales”. O repetă de atâtea ori până ajung să creadă asta şi doctorii care îl tratează. Dar asta nu îl face mai puţin nebun. 

     Ah, vorbim de persoane? Atunci sunt gata să schimb foaia. Recunosc deschis că de-a lungul veacurilor, Dumnezeu a avut mulţi „aleşi”. Începând cu Avraam, Moise, Samson, David...trecând pe la profeţii mici sau mari, şi terminând cu Pavel, Martin Luther şi marii reformatori. Sunt gata să fac( şi nu din condescendenţă) chiar şi afirmaţia( aberantă pentru mulţi azş deveniţi între timp agnostici sau atei) că Ellen White a fost aleasă de Dumnezeu. Toţi aceştia au fost persoane unice pentru timpul lor, care au impregnat spiritualitatea a milioane de oameni pentru totdeauna. Cinste lor, fără îndoială. Dar un „popor ales”? De unde şi până unde? Numai datorită faptului că aşa ni s-a spus nouă de mici copii până la saturaţie?

        Să nu fiu înţeles greşit. Adventiştii trebuiau să apară pe scena istoriei, aşa cum trebuiau să apară şi creştinii lui Pavel sau luteranii lui Luther. Dar a pretinde că eşti poporul ales deoarece urmezi învăţăturile lui Ellen White e ca şi cum ar pretinde azi nemţii protestanţi acelaşi lucru fiindcă sunt urmaşii spirituali ai lui Luther. Sau cum pretind ortodocşii şi catolicii deopotrivă că sunt „aleşii” deoarece sunt urmaşii apostolilor. Babilonie curată. Fiecare pacient cu talismanul şi poezia lui, pe care şi-o repetă în neştire, astfel că ajunge mai bolnav la „tratament” ( adică în biserici, desigur) decât era când s-a internat.

    Poate că o să-ţi pice greu, dar o s-o spun şi pe-asta: chiar şi reformiştii trebuiau să apară pe scenă acum aproape 100 de ani, într-o vreme când adventiştii sărutau pios mâna lui Hitler, mergând în sabat nu la sinagogă, ci ca să-şi ucidă semenii pe front. Că deh, dacă zice Pavel că orice orânduire e de la Dumnezeu, trebuie să-l credem ad-literam, nu? Mai ales că Hitler ţinea reforma sanitară...

       Aşa că dacă îmi aduci argumentul că adventiştii erau indispensabili pentru omenire ca „popor ales” datorită faptului că au reinventat sabatul( printre altele), la fel de bun este argumentul reformiştilor că ei au „ înălţat steagul Legii lui Dumnezeu”, când adventiştii l-au aruncat în noroiul linguşirilor, laşităţii şi ipocriziei. Iar ce(i)rcul continuă la nesfârşit până în ziua de azi, reformiştii fiind la rândul lor rupţi în două( sprezece) alte ramuri şi rămurele, toate convinse că sunt „poporul ales”.

    Concluzia: sintagma „poporului ales” este un mit din vremea dinozaurilor. Nu cei din piele şi oase, ci cei care oficiau la templu în numele Domnului, aducându-i ofrande pe care El niciodată nu le-a dorit în realitate. Dar după episodul crucii, biblia mea spune că orice zid dintre oameni este dărâmat de Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nici rob, nici slobod; nici femeie, nici bărbat; nici cler, nici laici; nici învăţător, nici elev; nici noi, nici voi. Şi da, nici poporul ales, nici neamurile. Toţi suntem una în Hristos, adică din aceeaşi specie Homo care învaţă greu şi uită repede.

     Sintagma de „popor ales” este aberantă după cruce. A te crede buricul pământului sau chiar al universului numai pentru faptul că Dumnezeu a avut ceva de spus către omenire prin fundatorul mişcării tale este ofensator la adresa crucii care le-a făcut chiar pe toate în locul nostru. Un popor ales? Ales să ce? Să vestească întregului pământ puterile minunate ale lui Dumnezeu( 1 Petru 2,9) sau 28 de puncte de credinţă? Să vestească lumii caracterul „plin de farmec” al lui Hristos sau dieta pe bază de ierburi?

      Pentru conformitate biblică, dacă vei mai fi vreodată întrebat din public „ care biserică este actualul popor al lui Dumnezeu?”( sau mă rog, ceva de genul ăsta) răspunde-le că „împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, nici nu vine ca să izbească privirile”, ci „ este fără pată, fără zbârcitură sau ceva de felul acesta”. Ah, şi să nu uit: morcovii sunt foarte buni pentru vedere. Te pot ajuta să distingi între aberaţiile tradiţiei moştenite de la părinţi şi „lumina cea minunată” a lui Dumnezeu. Poftă bună!