Geneza, între mit și realitate ( IIb ) „ Și totuși este vechi” - zilele creațiunii

    

     În orice epocă a istoriei am îndrepta privirile, cititorii Genezei au fost familiarizați cu săptămâna de 7 zile, ciclul temporal de bază al vieții. Dar ce fel de săptămână a fost în realitate săptămâna creațiunii, una literală sau una logic/cronologică? Exodul 20, 8-11, adică acel pasaj atât de drag adventiștilor și iudeilor, indică ferm spre 6+1 zile literale. Pentru foarte mulți dintre prietenii mei adventiști, aici s-a încheiat orice discuție: în Geneza, Moise scrie despre o săptămână literală, o zi de repaus literală, confirmată în plus și de porunca a patra a decalogului. Și totuși… o singură întrebare este menită să țină dezbaterea deschisă în continuare: „ Odihna lui Dumnezeu din ziua a șaptea este tot literală?” Cu ce măsură stabilim ceea ce este literal și ceea ce este simbolic? Cu tradiția și mentalitatea ideologică moștenite de la părinți sau cu rațiunea și logica?

Geneza, între mit și realitate ( II a) ”Și totuși este vechi” - zilele creațiunii

   

   

    La începutul anului am oferit cititorilor mei posibilitatea parcurgerii unor studii profesioniste despre lacunele de ordin lingvistic din genealogiile Genezei , respectiv despre validitatea datărilor radiometrice. Ambele seriale au urmărit să caute adevărul în mod onest în legătură cu concepția generalizată despre creațiune din neoprotestantism, potrivit căreia viața pe Terra a apărut recent ( acum 6000 de ani ) în urma unui proces de tip „ creatio ad nihilo” de 7 zile literale. Serialul de față ( care se dorește a fi un rezumat exhaustiv al cărții apologetului creștin John Lennox „ The seven Days that divide the World ”) este menit să aprofundeze controversa referitoare la zilele creațiunii din raportul Genezei. Au fost ele într-adevăr zile literale, așa cum pretind majoritatea covârșitoare a teologilor neoprotestanți, sau adevărul este mult mai complex decât pare la prima vedere? De ce există două rapoarte complet diferite despre crearea omului în Geneza 1, respectiv 2? Poate fi demnă de încredere vechea narațiune despre crearea vieții pe Terra, în ciuda numeroaselor sale inadvertențe de ordin științific? Care sunt punctele de convergență dintre biblie și știința modernă cu privire la acest subiect extrem de controversat? Despre toate acestea aflați amănunte pe larg în acest serial.

Geneza - între mit și realitate ( I ): „ Și totuși se mișcă ”- o lecție din istorie

     S-au scris o sumedenie de cărți despre Geneza și felul în care trebuie interpretată corect narațiunea lui Moise despre creațiune. Problema legată de literalismul cu care trebuiesc înțelese și citite cele 7 zile ale facerii, apoi cea legată de vechimea vieții pe Terra sau a sistemului solar și universului sunt prilejuri de aprigă dezbatere în mediul filozofico-religios. Din înțelegerea lor (corectă sau nu ) decurg o serie întreagă de implicații spirituale, legate mai mult sau mai puțin de ziua de odihnă, de problema suferinței, de imaginea corectă despre Creator. Cum trebuie înțeleasă deci Geneza? Ca mit preistoric al originilor neavând nimic în comun cu realitatea, ca narațiune de facto gen „reporter la fața locului ” sau ca expunere filozofică despre începuturi raportată la înțelegerea primitiv-științifică a autorului cărții Genezei și a generației sale? Serialul pe care îl încep astăzi este de natură să lămurească aceste serioase și fascinante întrebări.

Lumina, un pericol pentru cei ce văd ( II )

      

     Dacă editorialul anterior cu acest titlu a fost o șarjă la adresa fundamentaliștilor religioși care consideră că „ au lumina”, cel de față este menit să condamne o altă ideologie umană care, prin intransigența și siguranța de sine cu care se exprimă , cauzează aceeași învrăjbire între oameni la fel ca orice sistem religios: ateismul. Prin negarea hotărâtă a existenței unei puteri creatoare supranaturale, ateii îndrăgesc la rândul lor cuvântul ultimei instanțe la fel ca și bigoții. Diferența între unii și alții este una singură: spre deosebire de primii, al căror idol întru orbire este Biblia și literatura religioasă din care se hrănesc exclusiv, ateii sunt copleșiți de admirație în fața propriului ego. Creierul lor le este Dumnezeu, iar știința le servește drept biblie. 

Îmbrăcămintea femeii

Motto: PROVERBE 9:6 - „Părăsiți naivitatea și progresați în căile priceperii”.

Încă din primele luni (sau chiar zile) ale vieții creștine, o persoană proaspăt venită în absolut orice biserică neo-protestantă (baptist, penticostal, adventist, etc.) se izbește vrând-nevrând de un verset ciudat, controversat și chiar aducător de certuri. Este vorba despre DEUTERONOM 22:5. Redau mai jos acest verset în traducerea cea mai răspândită în România, adică traducerea lui Dumitru Cornilescu:

„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău”. 

Lumina, un pericol pentru cei ce văd ( I )

                    

   

    Acum aproximativ 13,7 miliarde  de ani, din lumea sa inaccesibilă, „ de dincolo ” de orice știință și filozofie umană,  „Dumnezeu a zis:  Să fie lumină! Și a fost lumină”. Universul nostru a început printr-o descătușare indescriptibilă de fotoni și plasmă de quarci și gluoni, rămășițele acelei explozii fenomenale putând fi încă astăzi observate sub forma radiației cosmice de fond. De atunci și până astăzi, lumina călătorește neobosit prin univers, fiind subiect principal pentru nenumărate domenii de cercetare umană, începând de la fizica particulelor și până la … teologie. Știți de ce am amintit teologia printre ele, nu-i așa?… 

O peșteră de tâlhari

           

   Știu. Eu sunt „pierdut în lume”, „căzut din har”, „despărțit de Hristos”. Am luat-o razna, sunt un rebel neînduplecat, cu accente de paranoia uneori. „Îmi bat joc de biblie și spiritul profetic”, „ nu mai cred în nimic” și am „devenit agnostic”. Un frustrat din cale-afară, care vrea să se răzbune pe biserică pentru eșecurile din viața personală. Fie ca voi, dragii mei creștini adventiști. Bine că ați scăpat de mine, tulburătorul. Dar spuneți-mi și mie: cu Gili Cârstea ce-ați avut? Pentru că el, și alții ca el, nu sunt nimic din toate acestea. Și totuși, v-ați bătut joc de el la fel ca și de mine. Și i-ați băgat pumnul în gură, lui și prietenilor lui, cu același cinism preabinecunoscut de mine. De ce „fraților”? De ce? Doar e unul dintre voi, care crede ca voi în multe aspecte și se închină cu voi în aceeași biserică. Cu el ce-ați mai avut, creștinilor?