sâmbătă, 2 iunie 2012

Scrisoare deschisă către biserica adventistă spaniolă din Castellon, Spania



                                  
                     Stimați ex-colegi de credință,

        După cum lesne puteți observa chiar din introducerea scrisorii mele, limbajul religios de lemn mi-a devenit deja repugnabil. Asta nu înseamnă că persoanele dumneavoastră sau că multe dintre  învățăturile de bază creștine împărtășesc pentru mine aceeași soartă ingrată ca limbajul consacrat de lemn pe care dvs încă îl mai folosiți. Dimpotrivă, doresc prin această ultimă scrisoare să-mi exprim personal și public recunoștința pentru acele lucruri interesante pe care le-am  învățat prin biserică și pentru acele amintiri din biserica adventistă spaniolă din Castellon cărora le pot spune plăcute.

vineri, 1 iunie 2012

Când adevărul devine impertinență …



  

         … Minciuna devine o lege a firii. Imens trebuie să fi fost șocul evreilor atunci când Isus i-a acuzat că trăiesc în minciună și că sunt copiii tatălui minciunii. Imens trebuie să fi fost șocul poporului adunat pe muntele Carmel, atunci când Ilie le-a spus că religia lor este o slujbă adusă lui Baal. Și tot la fel de imens este chiar în aceste zile șocul de pe culoarele Vaticanului, produs de un majordom anonim care a deconspirat în presă murdăria și ipocrizia strigătoare la cer a bisericii. Ceea ce au în comun toate cazurile acestea, și multe altele asemănătoare, este faptul că de fiecare dată anonimi „ iluștri ” și-au ridicat glasul împotriva bisericii , împotriva puterii. Și fără deosebire, de fiecare dată au fost considerați de către aceasta niște … impertinenți. 

joi, 31 mai 2012

(I)raționalitatea reducționismului metodologic






        Când omul de știință dorește să explice ceva anume, va încerca o descriere simplă și accesibilă a compoziției sau funcționării obiectului ( fenomenului ) respectiv. Procedeul prin care se face acest lucru constă într-o divizare a întregului în părți sau aspecte mai mici, reducându-l astfel la componente din ce în ce mai simple, care sunt mult mai ușor de investigat. Acest tip de procedeu se numește reducționism metodologic și constituie partea esențială a felului în care se face știință, dovedindu-se de-a lungul anilor un succes. Dar are acest procedeu limitele sale? Care sunt pericolele reducționismului fără frâu? Se poate cunoaște TOTUL cu ajutorul reducționismului sau este nevoie de o revelație a cuiva din afara acestui TOT pentru a cunoaște mai mult și mai bine?

miercuri, 30 mai 2012

Enigmele cosmosului ( VII ): De ce există universul?




   

      Un element esențial în dogmatica științifică este convingerea că există pur și simplu un univers, care poate fi cercetat de noi, și că acest fapt este de la sine înțeles. Din păcate „ de la sine înțeles ”. Deoarece una dintre problemele de bază ale filozofiei este aceasta : de ce există universul, de ce există CEVA în loc de NIMIC? 

luni, 28 mai 2012

Sondaj de opinie



  După cum știți, de câteva zile am început ( în exclusivitate, din câte știu ) traducerea din limba engleză a studiului despre sanctuar al profesorului Florin Lăiu. Personal consider studiul foarte interesant, poate și datorită afinităților lingvistice pe care le am în comun cu profesorul. Desigur, și tema este ( ar trebui ) să fie interesantă pentru orice actual adventist sau reformist, deoarece doctrina sanctuarului este baza adventismului în sine.


     Cu toate acestea, pentru că studiul este unul greoi pe alocuri, mă simt îndemnat să vă întreb dacă doriți totuși continuarea acestui serial. Traducerea fiecărui episod îmi ia timp, plus corectarea ulterioară, și nu doresc să-mi pierd timpul de pomană. Dacă am siguranța interesului din partea voastră, cât de cât, atunci pot să-mi continui liniștit de treabă mai departe.


   Puteți răspunde la acest sondaj timp de o săptămână, până duminica viitoare ( 3.06.2012 ) la prânz. Pentru aceasta va trebui să vă înregistrați pe site, lucru pentru care politica comentariilor în această săptămână a fost de asemenea schimbată. Apoi voi lua hotărârile care se impun. Mulțumesc pentru atenția cu care mă citiți.





sâmbătă, 26 mai 2012

Doctrina sanctuarului, geniu adventist sau gafă monumentală? ( V )






    
                  2.2  Da :8 :11-13 ִמיד ָת ַהhat·tåmîḏ = ce?!?

           După cum știm, William Miller și mileriții au interpretat „ jertfa necurmată ” ( N Trad: „ zilnică ” în lb engleză ) din Daniel ;8:11-13 ;11:31 ; 12:11  ca fiind păgânismul antic, înlocuită apoi de urâciunea antihristică medievală. El a ajuns la o asemenea originală concluzie insistând că „ jertfa ” era un cuvânt „ inserat ” de traducători și astfel expresia „ necurmată” ( zilnică) nu are nici-o legătură cu serviciul din sanctuar. S-a simțit inspirat special văzând aparenta paralelă între înlăturarea „ necurmatei”, anunțată de Daniel, și înlăturarea Romei păgâne, anunțată de Pavel în 2 Tesaloniceni 2, 7-8, care precede „ așezarea pustiirii/ urâciunii ” sau „ taina nelegiuirii”.
Grafica profetică din 1843  a omis oricum această interpretare, din moment ce alți milleriți, în mod special Charles Fitch, nu au fost de acord cu ea. 

Doctrina sanctuarului, geniu adventist sau gafă monumentală? ( IV )







             2. Probleme lingvistice și exegetice în Daniel 9

      Nu este nici-o îndoială că orice exegeză biblică bună are la bază o atentă cercetare gramaticală și lingvistică. Prima problemă a lui JuST este chiar o provocare lingvistică. Această secțiune se adresează intrepretărilor adventiste și uneltelor pe care le folosim ( traducerile comune ale bibliei), avertizând că uneori aduc confuzie sau sunt chiar greșite. Deși nu fiecare problemă a traducerii din Daniel 8-9 poate afecta interpretarea noastră bazată pe legătura dintre cele două profeții, orice detaliu, cât de mic, poate fi folositor, și ar trebui să-l tratăm cu cea mai mare atenție. Observații similare au fost publicate de profesorii noștri de la BRI, etc.