Sabatu' ... și sabatiștii.

     Povestirea următoare ar putea fi un banc nemaipomenit, dacă nu ar fi tragi-comic de ADEVĂRATĂ. Dar ea surprinde perfect „ sănătatea ” mentalității și doctrinelor adventiste. Se întâmpla așadar aievea, prin primăvară, pe valea Prahovei. Doi pastori adventiști călătoreau cu mașina bisericii de la Brașov spre București într-o zi de vineri. Iar soarele ...după cum știe orice adventist... nu iartă vinerea seara!!! 

    Călătorind ei așa frumos pe șoseaua DN1, văd la un moment dat că cineva făcea cu mâna la „ ia-mă nene ”. Îl invită înăuntru și pleacă mai departe. Dar nu prea departe, că pe la Predeal începe să se facă coloană luuuuuuungă de mașini, de parcă tot Ardealul vroia musai să ajungă în vinerea aia în capitală. 

- Ptiu, mă omoară nevastă-mea, zice unul dintre pastori. Vine sabatu și nu ajung acasă la timp. 

- Apăi mai stăm acuma și la coloana asta interminabilă. Ne prinde sabatu pe drum, nu alta. 

Omul din spate aude, dar nu pricepe nimic. Sabatu? Cine o fi și sabatu ăsta așa de periculos? 

Coloana înaintează cu chiu cu vai, stârnind mânia și înjurăturile șoferilor care își văd frustrate ambițiile sau planurile. Șoferii noștri nu înjură, că-s pocăiți. În schimb, pe măsură ce trece timpul iar soarele se pitește tot mai tare dincolo de Bucegi, oamenii noștri intră tot mai mult în panică:

- Mamăăăăă, fi-mi-ar silă. Vine sabatu și ne prinde pe drum. Ce ne facem? 

    Celălalt nu răspunde nimic, dar dă de înțeles că îi împărtășește îngrijorările colegului său, trântind nervos cu pumnii în volan, atunci când vede cât de anevoie înaintează coloana. Omul din spate ascultă din ce în ce mai speriat cum sabatu e gata-gata să vină, iar co-pasagerii lui nu sunt deloc „ pregătiți ” pentru asta. Devine din ce în ce mai intrigat. Cine o mai fi și sabatu ăsta, de vreme ce oamenii din fața lui intră vădit în panică din cauza acestuia? O fi vreun recuperator? Vreun cămătar? Vreun... răufăcător? Dar tace din gură, dorind să asculte mai departe conversația celor doi. 

- Măi Rubene, dacă știam așa, nu plecam eu vineri după-masa la drumul ăsta lung, să trebuiască acuma să îmi pară rău. 

- Lasă mă Emanuele, că ne-o ierta Dumnezeu. Nu am vrut noi să se întâmple așa. Nu e vina noastră că am dat de coloana asta. 

- Da mă, da vine sabatu. Cum deschidem noi sabatu? 

Omul din spate se crucește și mai tare, neînțelegând nimic din ce aude, dar continuă să tacă din gură. 

- Hai că om vedea noi ce facem, răspunde celălalt după o pauză scurtă. Ne-om opri undeva la marginea drumului, să întâmpinăm sabatu... 

     Și tot așa: la ieșirea din Predeal, sabatu în sus , sabatu în jos. La intrarea în Sinaia, sabatu la stânga, sabatu la dreapta. La ieșirea din Sinaia, iar sabatu cel primejdios. Și în Azuga, și în Comarnic, sabatu e gata să-i sfâșie și să le distrugă viețile bieților oameni, nu alta...

     La un moment dat, omul ajunge la destinație, undeva pe la Florești. Plătește, dar înainte să coboare din mașină, nu mai poate să se abțină și îi întreabă pe cei doi pastori:

- Scuzați-mă, dar m-ați făcut tare curios. Îmi spuneți și mie cine e sabatu ăla de vă fugărește atâta ? Că numa de el vorbiți de vreo două ore...

Pastorii se uită bolânzi unul la altul, neștiind ce să zică. Deodată unul dintre ei îndrăznește:

- Ha, Ha, sabatul... sabatul e ziua noastră de odihnă. Suntem adventiști de ziua a șaptea. Nu ați auzit de noi până acuma? 

- Să-mi fie cu iertare, zice omul. De dvs și religia dvs nu am auzit. Dar un lucru mi-e clar de aici înainte: Cât oi trăi, o să mă feresc de sabatu ăla al dvs ca de dracu. Că prea speriați sunteți din cauza lui. 

P.S. ACEASTA ESTE O ÎNTÂMPLARE REALĂ!!! Prea tare, ca să nu fie spusă mai departe... inclusiv adventiștilor...