Probabil că nimeni nu mai susține azi o corespondență literală strictă între templul pământesc și cel ceresc. În orice caz, dacă insistăm în legătură cu o asemănare fizică, subliniind cele două „ camere ” și anumite perdele, trebuie să fim consecvenți și să recunoaștem că aceleași argumente sunt la fel de valabile în dreptul altor obiecte din sanctuar: heruvimi de aur, chivot, altarul de aur, tămâie, candelabrul, masa cu pâinile, ligheanul, toiagul lui Aron, mana și tablele legii, pe care Ellen White ( CET 1847:91 ) le-a văzut în viziune.
Numărul camerelor a fost important în sanctuarul pământesc, dar în cel ceresc camerele nu sunt mai importante sau mai de folos decât tămâia, pâinile de aducere înainte și clopoțeii. Marvin Moore a înțeles foarte bine acest aspect, scriind că „ sala tronului unde Isus a intrat după înălțare cuprinde atât Sfânta cât și Sfânta Sfintelor ” și că „ nu este nicio perdea în sanctuarul ceresc. ” Gerhard Pfandl comentează că „ în acest fel Moore evită critica legată de faptul că Isus a intrat în prezența lui Dumnezeu în anul 31 , și nu la 1844. Moore a făcut o muncă admirabilă, arătând că aceasta este învățătura scripturii. ”
Ar trebui mai înainte de toate să rezolvăm o problemă fundamentală de hermeneutică, legată de funcția viziunilor profetice. Un studiu comparativ al viziunilor și vedeniilor ( biblie și Ellen White ) m-au convins că acestea au avut un scop didactic, pentru a ne da o cunoștință spirituală într-un limbaj familiar, dar ele nu livrează o informație științifică despre realitățile cerești. Locuința cerească a lui Dumnezeu este numită în biblie în mai multe feluri, și chiar atunci când este văzută și descrisă de profeți nu avem de-a face cu o imagine fizică consistentă a ei. Două imagini de bază sunt folosite arbitrar ca să descrie sanctuarul ceresc: orașul Ierusalim ( capitala cerească a lui Dumnezeu ) și Sanctuarul ( palatul lui Dumnezeu ), în acord cu modelul pământesc. Isus a numit templul de la Ierusalim „ casa Tatălui meu ” ( Luca 2, 49; Ioan 2, 16 ), a dat același nume locuinței cerești a celor salvați ( Ioan 14, 2 ). Descriind orașul ceresc, vizionarul Ioan declară că „ nu am văzut niciun templu în cetate, pentru că Domnul Dumnezeu cel Atotputernic și Mielul sunt templul ei.” ( Apoc 21, 22 ). Aceste cuvinte arată faptul că în orașul ceresc nu există nicio structură ceremonială, nicio catedrală, așa cum a fost cazul cu Ierusalimul pământesc, deoarece Tatăl și Fiul sunt prezenți vizibil în mijlocul poporului lor, fără ca să mai existe vreo perdea despărțitoare sau vreun perete între ei. Ei se vor închina lui Dumnezeu în imediata Sa prezență inundată de lumină. Iar orașul însuși este templul lui Dumnezeu, deoarece este numit „ cortul lui Dumnezeu cu oamenii ” ( un limbaj al legământului din Apoc 21, 3 ). Cort al lui Dumnezeu este locuința sa cu ființele cerești ( Apoc 3, 16 ).
Noul Ierusalim este descris ca având o formă cubică, la fel ca Sfânta Sfintelor din sanctuarul pământesc ( Apoc 21, 16c; Ezechiel 41,4 ). Are 12 fundații de pietre prețioase, practic identice cu cele 12 diamante de pe pieptul marelui preot. Așadar orașul și templul ceresc sunt unul și același lucru. Templul ceresc nu este o imitație a formei, camerelor, mobilierului și ceremoniilor „ umbrei ” sale pământești, la o scară mai înaltă și mai strălucitoare. Este altceva și ar putea fi foarte diferit, mult mai frumos și mai profund decât orice ar putea să ne fie descoperit printr-o viziune profetică ( vezi 1 Cor 13, 9,12 ). Convingerea mea este că viziunile profeților nu descriu realitatea cerească sau viitoare așa cum o face o videocameră. Viziunile sunt date de Dumnezeu doar ca un simplu instrument didactic pentru scopuri practice și spirituale, și nu pentru a facilita informații concrete științifice despre realitățile cerești. Ele nu sunt experiențe șamaniste, dar sunt totuși subiective, deși sunt induse supranatural. Sunt descoperiri dramatice făcute să treacă prin mintea profetului ( Daniel 4, 10, 13; 7,15 ). Profeții nu sunt transportați niciodată în sens real într-un timp și spațiu transcendent, nici măcar atunci când ei au această impresie.
Identificarea templului ceresc cu Ierusalimul ceresc a fost făcută chiar de William Miller în 1834, cel puțin într-un sens spiritual:
„ Pentru că nu e niciun cuvânt de-al profeților sau apostolilor că va fi construit vreodată un al treilea templu după cel de-al doilea construit de Zorobabel; cu excepția aceluia care se va coborî din cer, care este unul spiritual și care este mama noastră a tuturor ( iudei și neamuri ) și care este liber ( Galateni 4, 26 ). Și când noul Ierusalim este gata, atunci și noi vom fi curățiți și îndreptățiți. ” William Miller, Evidence, pag 34.
În 1846, O. R. L. Crozier a echivalat de asemenea orașul și templul din ceruri, într-un fel foarte revelator :
„ Când Mântuitorul era la Ierusalim și a profetizat pustiirea lui, ucenicii I-au arătat clădirea templului. Iar El a spus: „ Nu va rămâne nicio piatră care să nu fie dărâmată ” ( Matei 24, 1-2 ). Templul lor era orașul lor ( 1 Cron 22, 17-19; 28, 9-13; 2 Cron 29, 5,21; 36, 14,17 ). Un astfel de anunț trebuie să-i fi umplut de spaimă și tristețe, prezicându-le dezordinea, dacă nu chiar abolirea întregului lor sistem religios. Dar ca să-i liniștească și să-i învețe, El a mai zis: „ În casa Tatălui meu sunt multe locașuri ” ( Ioan 14, 1-3 ). Stând pe granița dintre legământul cel vechi și cel nou, și declarând că templul formal nu mai era valabil, și prezicând distrugerea lui, cât de natural a îndreptat el atenția ucenicilor spre Sanctuarul ceresc, spre care urma să se concetreze atenția și interesul lor, în timp ce ei priveau la formă. Templul noului legământ este legat de noul Ierusalim tot la fel cum templul vechiului legământ avea de-a face cu Ierusalimul pământesc. Așa cum acela era locul în care slujeau preoții vechiului legământ, la fel se întâmplă în cer, unde este locul în care marele preot al noului legământ lucrează. Acestor locuri, și doar acestora, le spune noul testament „ templu ”, și pare ca și cum asta ar lămuri chestiunea pentru totdeauna. ” O.R.L. Crozier „ The Law of Moses ”, in the Day-Star Extra, 7 febr 1846.
Cu zeci de ani mai înainte de a citi sugestia lui Miller sau Crozier, am găsit-o în biblie, atunci când încercam să memorizez Apocalipsa. Am fost copleșit de această idee magnifică din Apoc 21, potrivit căreia noul Ierusalim este cortul lui Dumnezeu și locul Său Prea Sfânt, și că îndreptățirea/reabilitarea sa este sinonimă cu pregătirea miresei ( Apoc 19, 7-8; Isaia 49,18 ). Dar din cauza dependenței mele mistice de Ellen White din acel timp, am respins total această probabilitate. De-abia în anii 90, după maturizarea hermeneuticii mele, am revenit la conceptul oraș - palat - sanctuar. A.M. Rodriguez a atins recent și el această idee, scoțând în evidență afirmația biblică, idee care merită atenția noastră și o dezvoltare teologică ulterioară:
„ La sfârșitul cărții ( Apoc 21,22 ) suntem informați că nu există niciun templu, și că întregul oraș servește drept templu al lui Dumnezeu, locul unde El locuiește cu poporul Său. ” The Sanctuary, 2000, pag 389.
Această completă identificare a orașului ceresc cu templul ceresc ne învață, printre alte lucruri, un adevăr mai mare: în împărăția cerească al lui Dumnezeu nu mai este nicio distincție între politic și religios. Secularul și sacrul nu mai sunt despărțite. Nimic profan ( nesfânt ) nu va mai fi acolo. Mântuiții lui Dumnezeu sunt în același timp regi și preoți; împlinesc ca și Domnul lor un rol politic și religios, după ordinul lui Melhisedec ( Apoc 20,6; Ps 110,4; Evrei 7 ). În statul ebraic vechi exista o clară separare între Sion și Moria, între palatul regelui davidian al lui Israel și palatul lui Yahweh, suveranul întregului univers. Exista de asemenea o distincție între templu și orașul în sine.
Astfel de distincții între domeniul politic și religios sunt de mare importanță în lumea noastră. Dar în planul divin al unei împărății veșnice în Isus Hristos, astfel de separări dispar. Jocul de cuvinte din vechea profeție spusă lui David ( 1 Cronici 17: 4, 10-14 ) arată că în timp ce David dorea să-i construiască un templu lui Iehova, Dumnezeu i-a promis lui David că dorea să-i construiască o casă: o împărăție ( dinastie ) veșnică. Regele Mesia este în același timp templu și împărăție ( Ioan 2,19; Zaharia 6,13 ) în deacord cu acest proiect. Și la fel trebuie să fie și sanctuarul Său ceresc , un palat sfânt al lui Iehova, templu și oraș în același timp. Teologia noastră despre identitatea sanctuarului ceresc trebuie să se dezvolte mai departe, de-a lungul unor linii biblice, iar în mod special relevanța ei în ceea ce privește conceptul unei judecăți pentru cei sfinți trebuie să primească mai multă atenție.
Autor: Florin Lăiu
( va urma )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu