marți, 1 noiembrie 2011

Creştinism păgân ( III a) : „ serviciul divin”





     „ Tradiţia fără adevăr este eroare încetăţenită”, spunea Tertulian, un teolog creştin din secolul al treilea. Astăzi, aşa cum voi încerca să arăt în continuare, biserica creştină este cufundată într-o mocirlă de erori omeneşti pe care însă le consideră divine. Una dintre ele este concepţia falsă că ceea ce facem noi în biserici o dată pe săptămână este un serviciu divin, adică un serviciu adus unei divinităţi. Nimic mai absurd.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Creştinism păgân ( II b) : "Locaşul lui Dumnezeu"




      Întrucât  clădirea bisericii începuse deja să fie considerată sacră, au început să fie construite catedrale tot mai impunătoare, copiind astfel atenţia pe care păgânii o dăduseră templelor lor. Edificiile bisericilor au urmat cu exactitate tiparele bazilicilor, acestea fiind la rândul lor corespondente medievale ale sălilor de spectacol de azi. Erau perfect adecvate unui auditoriu pasiv sau unei mulţimi docile care tace şi urmăreşte un spectacol. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Constantin a ales modelul bazilicii( Michael Gough, The early christians).

Creştinism păgân ( II a ): „Locaşul lui Dumnezeu”




          Cine dintre noi nu a auzit celebrele cuvinte de lemn „ îţi mulţumim Doamne, că ne-ai chemat în locaşul tău de închinare”? Cine dintre noi, fiind în concediu, nu a admirat şi fotografiat vreo biserică medievală impunătoare? Şi cine dintre noi nu a auzit din mii de predici invitaţia de a veni la „ casa lui Dumnezeu”? Toate acestea, şi încă multe altele, au în centru conceptul de biserică tradus printr-o clădire de beton. Şi de asemenea, inoculează de mii de ani ideea că o dată pe săptămână Dumnezeul infinit vine la...biserică. Problema este că toate aceste concepte sunt păgâne.

vineri, 28 octombrie 2011

Creştinism păgân ( I )




         De ce nu mai are astăzi creştinismul putere aşa cum a avut acum 2000 de ani când a cucerit printr-o mână de oameni simpli un întreg imperiu? De ce părăsesc tinerii (şi nu numai) cu sutele de mii bisericile creştine în Europa şi lumea industrializată? De ce există o apatie spirituală generalizată, o răcire a dragostei autentice şi o creştere fără precedent a conflictelor de orice fel în rândurile celor care mai compun încă biserica creştină? Şi de ce, în ciuda miliardelor de dolari sau euro cheltuite pentru evanghelizări în întreaga lume, roadele obţinute sunt prea modeste, în raport cu eforturile uriaşe economice şi mediatice ale bisericii?

luni, 24 octombrie 2011

Reset your religion a împlinit un an





          Azi se împlineşte un an de la prima mea postare. Iniţial publicasem un articol pe blogul unui prieten, dar gândindu-mă mai bine, mi-am zis să inaugurez propriul meu spaţiu virtual.

duminică, 23 octombrie 2011

Dovezi din (astro)fizică pentru existenţa unui Creator ( III )




    


        Cea mai impresionantă „coincidenţă” în ceea ce priveşte fina tunare a universului este aşa numita constantă cosmologică, despre care eu am mai vorbit aici. Această forţă provine, spre deosebire de celelalte , nu dintr-o anume sursă, ci „locuieşte” chiar în structura în sine a spaţiului şi timpului. Ea dă "puterea" celorlalte forţe ale căror efecte pot fi  observate: gravitaţia, electromagnetismul ...Însă ce anume este în mod concret această forţă rămâne un mister.

vineri, 21 octombrie 2011

Dovezi din (astro)fizică pentru existenţa unui Creator ( II )


     


       „Felul în care s-au putut forma planete cu viaţă inteligentă dintr-un univers timpuriu care consta numai din hidrogen, heliu şi puţin litiu, este o poveste cu mai multe capitole”, ne spune Stephen Hawking. Şi ne mai spune că exact în felul în care anumite evenimente de pe Terra au determinat evoluţia speciei umane, tot la fel a fost necesară fiecare za din lanţul cosmic al existenţei noastre.” Adică, mai pe înţelesul nostru: hazard, hazard...dar tare norocos şi favorabil nouă!