Recunosc, e un pseudonim înalt şi o responsabilitate să-i porţi numele, chiar şi pe un forum, sau pe un blog. Dar mă simt prea identificat cu entuziasmul său teologic, cu nonconformismul său înnăscut, ba chiar cu segmente întregi din viaţa-i zbuciumată, ca să nu-mi slujească drept exemplu şi mentor filozofico-teologic, şi acum ca „nickname” în spaţiul virtual de pe web, noul Reichstag din Augsburg, însă la un nivel mult mai amplu.
De ce Martin Luther?
Pentru că admir onestitatea ideilor, curajul de a gândi diferit, dispoziţia de a-ţi asuma ultimul risc când e vorba de a-ţi apăra o idee, un concept. Pentru că detest manipularea groaznică din orice biserică sau religie, frica de nou, înţepenirea teologică şi intelectuală, refuzul de a călca cu piciorul în apele învolburate ale mării roşii moderne( ştiinţa şi argumentele filozofico-ştiinţifice) pe care clerul actual, ca şi cel din trecutul evului mediu, le evită cu disperare.
Pentru că sunt gata sa experimentez „flagelarea” despărţirii în trup de biserică, „izolarea” teologică în „castelul din Wartburg” faţă de toate dogmele omeneşti, „lupta la sânge” cu puterile întunericului sau cu concepţiile moştenite despre caracterul lui Dumnezeu, „schizma” faţă tot ce ţine de biserică, cult, ritual sau formă bisericească şi „anatemizarea” prin figuri lingvistice de stil nu tocmai ortodoxe a celor ce mă consideră pierdut, eretic, rătăcit. Şi sunt gata de orice alt experiment posibil cu Dumnezeu sau fără El numai de dragul ştiinţei, al cunoaşterii, al adevărului acela care ne-ar face, ni s-a promis, liberi.
De ce Martin Luther? Pentru că nu mi-e frică nici de draci, nici de laci, nici de papi nici de satrapi (religioşi, desigur), nici de bule de excomunicare, nici de „sfinţii” din adunare( sau de judecăţile lor premileniale) şi cu atât mai puţin de Dumnezeu. Ce poate să-mi facă? Oricum sunt un abur care gândeşte. Dar dacă gândirea şi scrierile mele pot alunga teama de necunoscut, de Dumnezeu, de viitor, de cercetarea şi investigarea a orice, de a pune întrebări, de „a certa” si „a se certa” cu Creatorul numai ca să poată fi înţeles mai bine, dacă „tezele” mele aduc o revoluţie în gândire, provoacă la introspecţie de sine şi zguduie din temelii prejudecăţile dobândite,moştenite sau cultivate, atunci s-au meritat toate chinurile „facerii” unui om nou, amintite mai sus.
De ce Martin Luther? Pentru că în timp ce atac cu furie bisericismul, obscurantismul, misticismul, dogmatismul şi amatorismul, am pasiune pentru om, fie că e creştin, ateu, agnostic sau cine ştie ce-o mai fi. Imi repugnă protocolul cu covoare roşii, săli pavate cu marmură albă şi sfinţi auriţi în timp ce enoriaşii întreţin din micul lor avut confortul celor care mânuie Cuvantul ca pe o sabie de paie de la amvoanele catedralelor ignoranţei de orice fel. Nu mă interesează armata papală de ameninţări sau avertizări cu iadul veşnic, nici ce zice Dumnezeu despre mine, nici in ce tabără o să fiu la Ziua judecăţii.Mă interesează doar dacă mai are de mâncat ceva tanti Olguţa cu nouă copii, dacă nea Ion are suficiente lemne de foc pentru iarna asta şi de cât timp aşteaptă în ploaie la marginea drumului băbuţa care a pierdut ultimul autobuz spre casă.
De ce Martin Luther? Deloc în ultimul rând pentru că am iubit dintotdeauna limba şi ţara lui Goethe şi Der deutsche Charakter: punctualitate, seriozitate,calitate, ordine şi disciplină. Gesagt, getan. Zis şi făcut. Dar nu făcut în dorul lelii, ca şi cum Dumnezeu ar fi plecat în concediu.
An die Arbeit, Martin Luther 2010...
Pentru că sunt gata sa experimentez „flagelarea” despărţirii în trup de biserică, „izolarea” teologică în „castelul din Wartburg” faţă de toate dogmele omeneşti, „lupta la sânge” cu puterile întunericului sau cu concepţiile moştenite despre caracterul lui Dumnezeu, „schizma” faţă tot ce ţine de biserică, cult, ritual sau formă bisericească şi „anatemizarea” prin figuri lingvistice de stil nu tocmai ortodoxe a celor ce mă consideră pierdut, eretic, rătăcit. Şi sunt gata de orice alt experiment posibil cu Dumnezeu sau fără El numai de dragul ştiinţei, al cunoaşterii, al adevărului acela care ne-ar face, ni s-a promis, liberi.
De ce Martin Luther? Pentru că nu mi-e frică nici de draci, nici de laci, nici de papi nici de satrapi (religioşi, desigur), nici de bule de excomunicare, nici de „sfinţii” din adunare( sau de judecăţile lor premileniale) şi cu atât mai puţin de Dumnezeu. Ce poate să-mi facă? Oricum sunt un abur care gândeşte. Dar dacă gândirea şi scrierile mele pot alunga teama de necunoscut, de Dumnezeu, de viitor, de cercetarea şi investigarea a orice, de a pune întrebări, de „a certa” si „a se certa” cu Creatorul numai ca să poată fi înţeles mai bine, dacă „tezele” mele aduc o revoluţie în gândire, provoacă la introspecţie de sine şi zguduie din temelii prejudecăţile dobândite,moştenite sau cultivate, atunci s-au meritat toate chinurile „facerii” unui om nou, amintite mai sus.
De ce Martin Luther? Pentru că în timp ce atac cu furie bisericismul, obscurantismul, misticismul, dogmatismul şi amatorismul, am pasiune pentru om, fie că e creştin, ateu, agnostic sau cine ştie ce-o mai fi. Imi repugnă protocolul cu covoare roşii, săli pavate cu marmură albă şi sfinţi auriţi în timp ce enoriaşii întreţin din micul lor avut confortul celor care mânuie Cuvantul ca pe o sabie de paie de la amvoanele catedralelor ignoranţei de orice fel. Nu mă interesează armata papală de ameninţări sau avertizări cu iadul veşnic, nici ce zice Dumnezeu despre mine, nici in ce tabără o să fiu la Ziua judecăţii.Mă interesează doar dacă mai are de mâncat ceva tanti Olguţa cu nouă copii, dacă nea Ion are suficiente lemne de foc pentru iarna asta şi de cât timp aşteaptă în ploaie la marginea drumului băbuţa care a pierdut ultimul autobuz spre casă.
De ce Martin Luther? Deloc în ultimul rând pentru că am iubit dintotdeauna limba şi ţara lui Goethe şi Der deutsche Charakter: punctualitate, seriozitate,calitate, ordine şi disciplină. Gesagt, getan. Zis şi făcut. Dar nu făcut în dorul lelii, ca şi cum Dumnezeu ar fi plecat în concediu.
An die Arbeit, Martin Luther 2010...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu