În data de 5 aprilie 2015 voi fi în România și mă voi alătura la modul propriu lui Adi Tudosie și cititorilor noștri, la Rin Grand Hotel din București, într-un astfel de cadru prietenesc, încercând să punem la cale împreună un plan foarte bine organizat pentru viitor în ce privește creșterea noastră intelectuală și spirituală. Primul pas a fost deja făcut, pe data de 15 februarie, atunci când s-au strâns 13 participanți. Dorim așadar să ne înrădăcinăm acest obicei, scopul urmărit nefiind unul apologetic-dogmatic, ci resetarea și/sau updatarea cunoștințelor noastre din domeniul spiritual/religios.
Programul nostru este următorul:
- 10.00 - 10.30: cunoaștere și socializare la un ceai sau o cafea
- 10.30 - 11.00: prezentarea participanților
- 11.00 - 12.15: seminar George Dumitru pe tema relevanței Bibliei în zilele noastre
- 12.15 - 13.30: sesiune de discuții pe marginea prezentării
- 13.30 - 14.30: masa
- 14.30 - 15.00: pauză
- 15.00 - 16.00: seminar Adrian Tudosie având ca subiect necesitatea de a
umple cu ceva golul creat de teoriile alternative privind crearea lumii
- 16.00 - 17.00: sesiune de discuții pe marginea prezentării.
- 17.00 - 17.30: evaluarea întâlnirii, planuri de viitor, opinii
Vă mulțumim pentru interes și participare!