Creștinism păgân (IX b): diluarea sacramentelor: cina Domnului

      Spre deosebire de botezul cu apă, cina Domnului este un obicei sau ritual al bisericii instituit chiar de Isus Hristos, conform evangheliei lui Ioan și epistolelor lui Pavel. Am putea spune așadar că este mai mult decât întemeiat ca să participăm regulat la un astfel de eveniment din viața bisericii: este o poruncă divină. Ceea ce se scapă din vedere este faptul că de-a lungul secolelor au fost vărsate râuri de sânge de către mâini protestante și catolice datorită disensiunilor cu privire la acest ritual sacru. Și asta pentru că oamenii au dat atenție mai mult formei decât esenței, ca dintotdeauna. Ce a intenționat Isus atunci când a stabilit acest ritual? A dorit El ca oamenii să participe la sfânta cină doar cu anumite condiții? A vrut ca împărtășirea cu trupul și sângele Său să fie acordată numai unor ”aleși”? Și ce are de-a face stadiul nostru spiritual ca și condiție de împărtășire cu sfânta cină?

La început a fost informația (II): ADN-ul, cartea vieții

 

          Păstrarea și transmiterea informației la nivel genetic este unul din cele mai impresionante fenomene din natură. În cel mai mic spațiu posibil găsim mecanismul care programează viața organismului în ansamblul ei. Informația cuprinsă în celulă cuprinde o gamă întreagă de indicații pentru producerea acelor elemente pe care o plantă, animal sau om le necesită. Această informație este ”scrisă” în așa zisele corzi de ADN, care formează ”volume” întregi numite cromozomi. ”Capitolele” luate separat se numesc gene.

Problema răului: De ce (mai) există suferință?

   

       Mi-am mai exprimat în trecut părerea în legătură cu acest subiect extrem de controversat. Dar cu cât aflu mai multe (despre el și nu numai) cu atât frustrarea mea crește mai mult. În loc să se clarifice, ”adevărul” despre problema răului devine parcă o ceață impenetrabilă. Cu ani în urmă, credeam, ca bun adventist ce eram, că dețineam controlul asupra lui. Acum, la vârsta maturității( sper eu și spirituale) îmi dau seama dezamăgit că nu știu mai nimic despre Dumnezeu, suferință și viață. Nu, nu am devenit agnostic, dacă asta înțelegeți prin ce am scris mai sus. Ci doar realizez cu uimire că Dumnezeu e infinit mai sus decât tiparele și clișeele teologice vechi în care am crescut. Dar uneori este parcă atât de sus încât …

Creştinism păgân ( IX a): diluarea sacramentelor: botezul

     Am fost învăţaţi să credem că botezul şi cina Domnului sunt sacramente pentru un creştin. Adică „instituţii” create sau recunoscute de însuşi Isus Hristos, neapărat necesare pentru a intra în viaţa veşnică. Dacă aşa stau lucrurile, ce a intenţionat de fapt El să ne spună prin aceste forme? Pentru că trebuie să recunoaştem că, la urma urmei, tot nişte forme sunt. Care este rolul şi semnificaţia profundă a botezului şi a cinei Domnului practicate azi de fiecare biserică creştină? Au ceva magic în ele însele? Dacă da, ce anume? Dacă nu, atunci de ce sunt touşi importante?!? Vă propun o perspectivă istorico-critică asupra celor două sacramente creştine ca să descoperim ce mai este sacru şi ce a devenit profan din ele.

La început a fost informaţia ( I ) : introducere

        O problemă insurmontabilă pentru savanţii de orientare ateistă atunci când vine vorba să explice originea vieţii ( abiogeneza) este legată de informaţia cuprinsă în ADN-ul fiecărei celule. Din punctul evoluţionist de vedere, viaţa este rezultatul unui complicat amestec de acţiune a legilor naturale ( fizice, chimice) şi pură întâmplare. O scurtă privire în chimia organică şi genetică ne dezvăluie însă faptul că la baza vieţii celulare stă informaţia, exact la fel cum la baza formării şi dezvoltării oricărei societăţi stă limbajul, comunicarea. Celula nu poate  funcţiona deloc fără informaţie ( un program genetic prestabilit) aşa cum un software de calculator nu poate fi creat fără nişte parametri informatici viabili. Pot doar legile naturale să creeze de la sine un cod informatic care să stea la baza vieţii? Poate să ia naştere informaţie fără inteligenţă sau voinţă? Şi ce este de fapt informaţia, o noţiune materială sau spirituală?

Creştinism păgân ( VIII b): zecimea, furt în numele Domnului

  

        În timp ce biserica creştină primară era cunoscută pentru dărnicia şi dragostea autentică dintre membrii ei, cu timpul spiritul de într-ajutorare a dispărut, făcând loc unei practici oficializate de susţinere financiară a...clerului bisericii. Primul scriitor creştin care menţionează această practică este Ciprian din Cartagina, în secolul III. El susţinea, făcând comparaţie cu timpurile mozaice, că aşa cum leviţii au fost susţinuţi material prin zeciuială, tot aşa trebuiau acum susţinuţi şi clericii.

Creştinism păgân ( VIII a ): zecimea, furt în numele Domnului

 

      Pasajul din Maleahi 3, 8-10 este textul favorit al multor creştini, în special atunci când scade dărnicia. De mii de ori se rosteşte de la amvoane acest pasaj cu o retorică îndreptată către... deschiderea portofelelor. Şi cu ameninţarea voalată că...dacă portofelele nu se deschid generos, urmează căderea din graţia divină, pedepse şi poate chiar ceva mai rău. Care este rezultatul unui astfel de şantaj? Ne învaţă biblia că trebuie să dăm zeciuială? Şi suntem obligaţi spiritual să dăm salarii pastorilor şi personalului bisericesc? Răspunsul sincer la aceste două întrebări te va şoca cu siguranţă.

Alergie la mântuire

      Astăzi sunt nervos. Am crezut că e numai un zvon, dar văd că se confirmă: am devenit alergic la „mântuire”. Nu e şi-aşa destul că aveam o groază de bube în capul meu teologic, „nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn”....mai trebuia să vină acuma şi amărâta asta de alergie. Nici nu rosteşte un creştin „născut din nou” cuvântul „mântuire”, că repede iau ciobul să mă scarpin. Mă doare inima...Mi se strepezesc dinţii. Mi se-ntoarce stamacul pe dos. Îmi cade pielea de pe mine. Şi mi se usucă limba numai când vine vorba despre mântuire... Am ajuns rău de tot, ce să mai...

Folclor cosmic adventist

   

    Începând cu Ellen White şi până în zilele noastre, adventiştii au compus şi întreţinut sistematic un folclor propriu de natură cosmică pe care doresc azi să-l analizăm sub lupa ştiinţei. Nu sunt genul de om care să fac din ştiinţă o nouă religie, precum "amicii" de pe Oxigen2 , dar nici nu mai pot băga capul în nisipul teologic mişcător care naşte pe bandă rulantă struţo-cămile arogante şi intolerante. Pur şi simplu caut adevărul, din postura unui om care ştie că nu ştie mai nimic. Spre diferenţă de alţii de prin biserici care ştiu totul: în ce constelaţie îl putem găsi pe Isus, ce face El prin Sanctuar de vreo 170 de ani, cât timp vom călători spre ceruri, în ce zi din săptămână va veni Isus a doua oară şi alte multe "mărgăritare" de acest soi. Dar oare chiar sunt aceste opinii mărgăritare sau doar folclor adventist desuet?