Creştinism păgân ( V b): „unşii Domnului”

     

    Astăzi voi merge mai departe pe firul întortochiat al istoriei, căutând să aduc dovezi la rece, fără patimă teologică, despre faptul că Isus nu a dorit niciodată ca religia creştină să arate aşa cum arată azi. Procesul dezvăluirilor este unul lung şi dificil, dar mai dificilă este acceptarea realităţii, şi anume că aproape tot ceea ce se face azi în bisericile pretins creştine sunt doar reguli şi învăţături omeneşti.

Creştinism păgân ( Va): „unşii Domnului”

  

Pastorul este persoana cea mai importantă a

protestantismului. Îndepărtaţi pastorul din biserica protestantă, şi aceasta va intra în panică. Îndepărtaţi pastorul din protestantism, şi acesta va muri. Pastorul este piesa centrală a bisericii contemporane şi întruparea protestantismului. Marea ironie este însă că nu vom găsi în întreg noul testament nici măcar un singur verset care să sprijine ideea de pastor, aşa cum o cunoaştem azi! În biserica creştină primară, pur şi simplu nu existau pastori.

„ Nu a sosit vremea”

   
      Din nou despre sistem...ce m-aş face eu fără el?!? Mi-ar dispare până şi obiectul muncii de pe blogul ăsta. Aşa că atâta timp cât există sistemul organizat bisericesc, blogul meu rămâne nemuritor...Lăsând acum gluma la o parte, mi-am adus aminte de una din replicile celor doi pastori reformişti care m-au vizitat acasă acum două săptămâni. Era vorba despre Isus şi sistemul organizat al timpului său.

Isus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu?!?

  

     Gili Cârstea a fost cel care mi-a provocat cea mai serioasă resetare personală în ceea ce priveşte religia, acum vreo opt ani în urmă. Articolele sale zilnice din acea perioadă despre implicaţiile respingerii soliei 1888 şi posibilele legături ale acestei respingeri cu necunoaşterea caracterului lui Dumnezeu de către biserică, mi-au captat ani de zile interesul şi admiraţia. Poate şi faptul că în rândurile grupului de studiu 1888 se află un mai vechi prieten de-al meu reformist, de aceeaşi vârstă cu mine şi exclus din biserică, m-a determinat să ascult cu atenţie ce aveau ei de spus. Şi recunosc că spuneau ceva cu totul nou faţă de ceea ce auzisem până atunci. Dar ultimele găselniţe teologice ale lor mă uimesc şi mă dezamăgesc deopotrivă.

Creştinism păgân ( IV d): predica, vaca sacră

       Deşi venerată de cinci secole în creştinism la fel de mult  precum mamiferul încornorat din India, predica tradiţională are un impact negativ asupra bisericii, din mai multe puncte de vedere, pe care le voi detalia imediat. Şi la fel ca vaca sacră indiană care îngreunează şi obstrucţionează circulaţia de pe şoselele de acolo, predica este un obstacol major în ceea ce priveşte dezvoltarea intelectuală şi spirituală. Poate că vă şochează această afirmaţie( sau comparaţie), dar haideţi să vedem argumentele.

Creştinism păgân ( IV c) : predica, vaca sacră

       Prin secolul al treilea, odată cu apariţia clerului religios, întrunirea bisericii începe treptat să aibă un rol tot mai predominant liturgic, transformându-se într-o slujbă. Apare pentru prima dată noţiunea de „specialist în religie”                     (Norrington, To preach or not,24-25). Creştinii autentici încep să nu-şi mai găsească locul în mijlocul acestor structuri eclesiastice, părăsindu-le. Astfel, aproximativ prin secolul al patrulea, biserica devenise complet instituţionalizată, avându-l ca şef suprem chiar pe împăratul imperiului, Constantin.

Nişte pizza şi o salată verde

       
        Care este sâmburele creştinismului?  Dacă l-am putea reduce la o singură propoziţie simplă, dar care să sublinieze esenţa acestuia, cum ar suna aceasta? Tot ce am învăţat şi auzit în mii de predici, în mii de ore de discuţii la şcoala de sabat, la seminare religioase sau institute teologice, cum ar putea fi redat succint? 

Creştinism păgân ( IV b): predica, vaca sacră

    Într-adevăr, Biblia consemnează cazuri în care bărbaţi şi femei au predicat, conduşi fiind de Duhul Sfânt. Însă între predicarea lor şi ceea ce se întâmplă azi prin biserici atunci când se predică este o diferenţă ca de la cer la pământ. Această diferenţă este aproape întodeauna trecută cu vederea pentru că am fost condiţionaţi să ne justificăm practicile, în mod inconştient, cu Scriptura. Suntem convinşi că prestaţia săptămânală a pastorului în faţa bisericii este întemeiată biblic, nou testamental vorbind. Dar aceasta este o eroare.

Creştinism păgân ( IV a): predica, vaca sacră

      În intenţia mea de a deconstrui bucată cu bucată toate tradiţiile din creştinismul contemporan şi a localiza punctele sale nevralgice, am ajuns astăzi la apogeul discuţiei noastre despre acest subiect( deşi sunt departe de a fi finalizat seria). Predica, adică predicarea cuvântului lui Dumnezeu, este privită ca ceva sacrosanct, intangibil, fără de care nu poate exista creştere spirituală într-o biserică. Este absurd pentru majoritatea creştinilor să critice obiceiul de a predica. În cel mai rău caz, poate fi criticat cel care predică. Voi încerca să arăt, din mai multe puncte de vedere, că această practică încetăţenită azi pretutindeni în protestantism are prea puţin de-a face cu obiceiurile creştine iniţiale şi este prea puţin benefică pentru o sănătate intelectuală şi spirituală.

Creştinism păgân ( III b ) : „serviciul divin”

    

        Aşa după cum arătat până acum, serviciul de închinare protestant s-a deosebit foarte puţin de consacrata liturghie romano-catolică. După inventarea tiparniţei în anul 1540, producţia de cărţi liturgice a grăbit implementarea noilor reforme ale lui Martin Luther în viaţa bisericească. Astăzi voi vorbi despre contribuţiile celorlalţi mari reformatori europeni în acest sens.

Mitul poporului ales

       De curând, în cadrul unei evanghelizări din Ploieşti, pastorul Cornel Dărvăşan a răspuns cu o ironie fină la adresa unei întrebări din sală care-i viza pe reformişti. Nu mi-au parvenit cuvintele sale exacte, ci doar ideea de bază: reformiştii nu au nici-un drept să existe. Cine sunt aceşti „mâncători de morcovi”?... Ca unul care m-am născut într-o familie reformistă dar care cunosc de asemenea foarte bine şi „barca” adventistă, ba chiar pe el personal într-o anume măsură, îmi permit să-mi dau cu părerea în mod nepărtinitor despre „incident”.

Ce se întâmplă cu RRRom ânia?

       Întrerup pentru puţin seria mea de articole dedicate bisericii ca să-mi exprim  în scris uimirea şi scârba organică faţă de ce se întâmplă într-o mocirlă numit Rrrom ânia. Este o descărcare lutherinogenă personală dintr-un alt colţ de lume unde iarba este verde iar soarele răsare la răsărit şi apune la apus. Şi nimeni nu înjură de mamă pentru asta.

Creştinism păgân ( III a) : „ serviciul divin”

     „ Tradiţia fără adevăr este eroare încetăţenită”, spunea Tertulian, un teolog creştin din secolul al treilea. Astăzi, aşa cum voi încerca să arăt în continuare, biserica creştină este cufundată într-o mocirlă de erori omeneşti pe care însă le consideră divine. Una dintre ele este concepţia falsă că ceea ce facem noi în biserici o dată pe săptămână este un serviciu divin, adică un serviciu adus unei divinităţi. Nimic mai absurd.