joi, 31 martie 2011

" Nici prin putere, nici prin tărie"

     
          Trăim pe o planetă unde oamenii puternici, influenţi, de succes, devin modele de urmat. De la explicaţiile despre originea vieţii , trecând prin reţetele faimoase de marketing moderne şi până la cele referitoare la destinul nostru comun, predomină în mod categoric opinia că numai cel mai tare, cel mai deştept, cel mai pregătit fizic şi psihic, cel mai bogat, cel mai cel mai...va fi capabil să facă faţă provocărilor viitorului. Ca specie, suntem într-o goană nebună  după superlative. Într-o epocă în care toate produsele tehnice, electronice, şi de orice altă natură posibilă, fizică sau metafizică,  sunt într-o competiţie acerbă pentru impunere pe piaţă, fiind investite anual zeci şi zeci de miliarde de dolari sau euro numai pentru politicile de marketing şi /sau imagine( publicitate), banalul, simplitatea şi modestia aproape că nu mai prezintă nici-un interes, ba chiar au devenit aproape ridicole.

marți, 29 martie 2011

Adevărata biserică a lui Dumnezeu ( III )






      Astăzi redau ultima secţiune despre ce înseamnă adevărata biserică în opinia lui A.T. Jones. Aducându-mi aminte despre anii când făceam colportaj şi evanghelizări după evanghelizări cu scopul de a îngroşa rândurile bisericii reformiste, respectiv adventiste, astăzi mi se face ruşine. Nu făceam nimic altceva decât să-i chem la alţi oameni, nu făceam altceva decât să transform oamenii din ortodocşi în adventişti, o schimbare de nume, dar nu de mentalitate;  una de faţadă, dar nu una de formă, autentică, decisivă.  Bieţii oameni lăsau nişte dogme, şi găseau altele. Lăsau o formalitate seacă, fără viaţă, şi găseau alta asemănătoare, dar cu altă pălărie, mai biblică...

duminică, 27 martie 2011

Principiul antropic, teoria unificată a fizicii, inteligibilitatea Universului ( I )



       

        Legile ştiinţifice, aşa cum le cunoaştem în prezent, conţin foarte multe numere şi valori  - de  exemplu valoarea sarcinii electrice a electronului şi relaţia dintre masele protonilor şi electronilor – pe care cel puţin pentru moment nu putem să le prezicem din teorie. În loc de aceasta, trebuie să le găsim prin observaţii şi să le implementăm în ecuaţii. Unii numesc aceste valori „constante fundamentale”, alţii însă le consideră „factori capcană”.

sâmbătă, 26 martie 2011

Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu sau cuvântul oamenilor despre Dumnezeu?






         Tocmai am terminat de citit " Răstâlmăcindu-L pe Iisus" de Bart Ehrman, o carte pe care o recomand ca o lectură obligatorie tuturor acelor care apreciază biblia şi care sunt convinşi că ea este cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. Voi încerca pe cât posibil să fac un rezumat al cărţii în acest editorial, lucru extrem de dificil ,având în vedere complexitatea problemei revelaţiei. Un lucru este cert, cel puţin pentru mine: oricine va citi această carte, va fi o cu totul altă persoană în ceea ce priveşte extrem de ramificatele şi complexele ramuri ale teologiei. Dar să păstrez concluziile totuşi pentru sfârşit.

sâmbătă, 19 martie 2011

Cutremure şi "cutremure"


       Nu intenţionam să scriu un articol despre cutremurul din Japonia întrucât pe de-o parte, este plină presa de aşa ceva, iar pe de altă parte, am convingerea că astfel de tragedii se vor repeta din ce în ce mai des. Dar revoluţiile arabe din ultimul timp înnecate în sânge de satrapii din Libia, Yemen sau Bahrein precum şi alte mişcări ciudate pe scena actuală adventistă m-au determinat să-mi schimb părerea. Ce legătură ar putea exista între nenorocirile din Japonia, care ţin o planetă întreagă cu sufletul la gură, dorinţa după schimbare şi libertate tot mai pregnantă din tările arabe şi criza din creştinism în general( sau chiar adventism)?Există vreuna, sau doar bat eu câmpii? Există, în umila mea părere, şi aş vrea să pun degetul pe rană acolo unde doare mai mult, în inima doctrinală a adventismului.

vineri, 18 martie 2011

Găurile negre - porţi misterioase spre tronul lui Dumnezeu?


Deşi cu totul invizibile, găurile negre sunt surse misterioase de energie incalculabilă care influenţează puternic dezvoltarea galaxiilor în univers. Până nu de mult timp, aceste găuri negre treaceau în ochii astrofizicienilor drept nişte "guri" cosmice nesătule, înghiţind ameninţător materie şi încetinind timpul până la infinit. Dar noi uimitoare descoperiri au arătat că, deşi cele mai masive găuri negre din univers sunt de mărimea sistemului nostru solar, ele determină apariţia şi dezvoltarea unor alte corpuri cosmice la distanţe de mii sau chiar milioane de ani lumină.

vineri, 11 martie 2011

Un weekend la "independenţi"

        
       Sătul  şi obosit de "traducerea" lui Textus Receptus în germană, de compararea manuscriselor greceşti cu cele latineşti şi alte năzbâtii la care mai lucrez, sfârşitul de săptămână care a trecut m-am hotărât să ies din bârlogul meu din "castelul Wartburg" şi să mai dau o raită prin Deutschland. Adierea primăverii timpurii dinspre Pădurea Neagră mi-a dat parcă un suflu nou de viaţă şi m-am lăsat sedus întru aventură de primele raze timide ale unui soare încă somnambul de martie. Aşa că i-am lăsat cu limbă de moarte "prinţului Frederick" să aibă grijă ca de ochii din cap de hârtiile mele, am "încălecat pe-o şa" şi am plecat către Augsburg.

luni, 7 martie 2011

Adevărata biserică a lui Dumnezeu ( II )




              Aduceam în prima parte a editorialului despre adevărata biserică un fragment din A.T.Jones în care genialitatea sa iese în evidenţă prin fraze precum aceasta:      Însă Biserica, Biserica lui Hristos, este El Însuşi manifestat. De aceea, pentru a aparţine acestei Biserici, care este trupul Său, trebuie ca mai întâi să aparţii Lui. Iar apartenenţa de această Biserică, care este trupul Său, depinde în întregime de apartenenţa la El .

vineri, 4 martie 2011

Adventismul - lumini şi umbre

    Adventismul a apărut pe scena istoriei ca o negare a mainstream-ului protestant de la mijlocul secolului al XIX-lea. La fel ca orice genială idee, s-a născut în jurul bibliei şi a fost puternic contestat la începuturi, fără ca să capteze totuşi atenţia întregii Americi. Dar la fel ca orice geniu care nu se adaptează realităţii moderne şi upgradărilor divine, a ajuns azi o caricatură teologică de tot dispreţul, asta în timp ce el însuşi este convins că toate sunt bune şi la locul lor, cel puţin din punct de vedere dogmatic.