Cutremure şi "cutremure"

       Nu intenţionam să scriu un articol despre cutremurul din Japonia întrucât pe de-o parte, este plină presa de aşa ceva, iar pe de altă parte, am convingerea că astfel de tragedii se vor repeta din ce în ce mai des. Dar revoluţiile arabe din ultimul timp înnecate în sânge de satrapii din Libia, Yemen sau Bahrein precum şi alte mişcări ciudate pe scena actuală adventistă m-au determinat să-mi schimb părerea. Ce legătură ar putea exista între nenorocirile din Japonia, care ţin o planetă întreagă cu sufletul la gură, dorinţa după schimbare şi libertate tot mai pregnantă din tările arabe şi criza din creştinism în general( sau chiar adventism)?Există vreuna, sau doar bat eu câmpii? Există, în umila mea părere, şi aş vrea să pun degetul pe rană acolo unde doare mai mult, în inima doctrinală a adventismului.
         Deja au apărut pe youtube să apară tot felul de nebuni care afirmă că tragedia din Japonia este opera lui Dumnezeu. Nu este exclus ca după ce se mai linişteşte mass-media, să găsim şi cre(ş)tini care să afirme că Dumnezeu Tatăl a dat cutremurul, Dumnezeu Fiul a adus Tsunami-ul şi Dumnezeu Duhul Sfânt a rămas mai la urmă, cu ameninţarea cea mai mortiferă dintre toate, cea nucleară. Vor găsi ei versete din Scriptură ( ca de exemplu cu păcatul de neiertat împotriva Duhului Sfânt) să le potrivească după mintea lor sucită, nu mă îndoiesc.

     Se pare că dumnezeul ăsta al lor este din ce în ce mai implicat pe planeta asta şi-aşa amărâtă, dar nu ca să aducă pace şi fericire, ci cutremure după cutremure, şi catastrofe după catastrofe. Cel puţin de vreun an încoace, cutremurele care iau viaţa a sute de mii de oameni văd că se derulează apoteotic, neiertând nici-un continent. Ba spiritiştii din Haiti, ba catolicii din Chile,ba maorii din Noua Zeelandă iar acum ateii din Japonia dau faţă-n faţă cu dumnezeu. Şi constată cu durere că nu e bine să te pui cu el...mai bine taci şi execuţi ceea ce-ţi porunceşte. 

      În altă ordine de idei, privind la câteva fuse orare distanţă, planeta arde din alte considerente, şi anume politice şi sociale. A început în Tunisia, acum două luni şi ceva şi mătură cu intensitatea unui tsunami uriaş toate ţările islamice. După Tunisia, a urmat Egiptul, apoi Yemen, Libia, Algeria, Bahrein, Iordania, Oman iar astăzi am auzit cum la jocul sângeros de " dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu" s-a alăturat şi stabila Sirie. Ce se petrece acolo? 

     În epoca în care internetul wireless, televiziunea prin satelit şi comunicaţiile mobile sparg zidul de beton armat pe care dictatorii din aceste ţări l-au construit în jurul cetăţenilor lor, oamenii simpli nu mai îşi pot ascunde frustrarea, mânia şi dorinţa după libertate. Vor şi ei sărmanii să aibă cumva parte de realizările occidentului "civilizat" unde drepturile la liberă exprimare, la liberă asociere sau gândire sunt de mult timp inalienabile. Vor şi ei democraţia din vest şi înfăurirea propriilor vise şi idealuri de progres şi libertate. Oamenii sunt conştienţi că şi-aşa nu mai au nimic de pierdut şi că viaţa lor  oricum a fost o pierdere de timp până acum.

    În concluzie, planeta arde în aceste zile, iar pompierii, fie ei la propriu, cei japonezi care încearcă să răcească cu apă piscinele nucleare, fie ei la figurat, comunitatea internaţională care deja a demarat operaţiunea militară contra guvernului din Libia, încearcă să stingă disperat "focul". Vor reuşi, sunt convins. Dar nici nu se va termina bine un "incendiu", că va şi izbucni un altul...ducând la moarte alte mii şi mii de victime omeneşti. 

    Dar ce legătură are tot ce se întâmplă în lume cu adventismul?  Ce asemănare poate să existe între teroarea din Japonia sau Libia cu biserica adventistă? Păi în primul rând, chiar liderii naţionali sau mondiali care conduc biserica sunt conştienţi de criza care o învăluie tot mai mult. Tinerii pleacă pe capete din biserică,

 doctrine ciudate şi erezii încep să apară, spiritul colectiv adventist nu mai este de mult un spirit misionar, ci sedentar gen spectator de cinema şi pe deasupra şi critic, iar unii din cele mai capabile capete dintre liderii ei devin evoluţionişti, agnostici sau chiar ateişti. "Biserica pare să cadă"...spunea fondatoarea ei  Ellen White acum un secol. Şi, spre deosebire de ea, eu cred că nu numai adventismul, ci întreg creştinismul va cădea zgomotos în cadrul unui cutremur spiritual mai mare decât cel japonez. Dar care este cauza? Ce mă face să fiu atât de sigur când prevăd eşecul general nu numai al creştinismului, ci chiar al adventismului, mişcare ridicată totuşi de Dumnezeu acum mai mult de un secol?

    Niciodată nu mi-a plăcut să văd lucrurile în alb şi negru. Istoria umană şi fiinţa umană este extrem de complexă, plină de dileme şi de necunoscute. Cei care au adoptat crezuri şi dogme au sfârşit prin a le impune semenilor lor cu pretenţia că vin de la Dumnezeu. Dar de data asta observ trist cum însăşi esenţa creştinismului este atacată. Iar adventismul a devenit o corabie veche între multele alte corăbii purtate aiurea de Tsunami-ul actual postmodernist. De ce toate acestea? 

       Adventismul a eşuat lamentabil în a-L reprezenta înaintea omenirii pe Dumnezeu, întocmai cum evreii au eşuat ruşinos în a înţelege şi apoi explica eventual popoarelor din jur teologia lor. Când aud persoane importante din biserică, precum Aron Moldovan sau Iacob Coman cum afirmă că "Dumnezeu va pedepsi până la exterminare pe cei care refuză oferta sa de salvare" mi se face părul măciucă. De scârbă şi de indignare. Aceasta să fie oare solia care trebuie să o vestim lumii, că Dumnezeu este un ayatolah suprem care se ocupă cu cutremure şi cu tsunamiuri? Unde au citit ei aşa ceva? Unde au găsit ei în evanghelie aşa ceva? Când L-au văzut ei pe Isus făcând aşa ceva? Şi măcar de-ar fi doar cei doi, dar culmea ...aceasta este viziunea oficială şi generală  adventistă !!! 

     Pe lângă asta, dezamăgirea îmi este mare să constat că unul dintre cele mai geniale capete adventiste româneşti, cu mult deasupra celorlalte şi cu mult înaintea epocii sale, Edi Constantinescu, NU MAI CREDE în existenţa diavolului. În schimb, crede cu tot sufletul în evoluţie. Pe situl său se petrece un adevărat cutremur spiritual, unde cei care mai cred încă în existenţa lui Dumnezeu şi a diavolului sunt înjuraţi ca la uşa cortului de ateii de pe acolo, iar asta în timp  ce aceştia primesc dreptul să scrie editoriale, dispreţuind şi batjocorind de la o poştă pe Dumnezeu. Ce e asta altceva decât un respect deosebit nu atât faţă de atei, ci faţă de învăţătura ateistă din partea unui lider de marcă adventist? Ce se întâmplă de fapt? Cum de are loc pretutindeni această subtilă metamorfozare din credinţă în necredinţă? Din bunăcuviinţă şi respect faţă de om în egoism generalizat, nepăsare faţă de problemele individului şi batjocură pe faţă la adresa lui Dumnezeu?

      Singurul răspuns lucid pe care îl găsesc la ora asta este că Dumnezeu se retrage tot mai mult de pe planeta asta şi din minţile oamenilor. Guvernele, bisericile, moscheile, sinagogile, universităţile, şi indivizii în ansamblul lor sunt prizonieri ai unui trend invizibil, dar mortal: DIAVOLUL NU MAI EXISTĂ!!! Iar când ajungi să crezi aşa ceva, devii o pradă a sa extrem de uşoară, orice IQ puternic ai avea. 

   Demonizarea de azi nu îmbracă o singură formă, cea a intoleranţei islamiste sau a bigotismului şi fanatismului din creştinism, de pildă. Ci este mult mai educată, mai rafinată, mai cultă. Vorbeşte tolerant şi dă impresia că "însuşi diavolul s-a convertit". Citeşte din biblie, face misionarism, cântă laude la adresa lui Dumnezeu şi aşteaptă venirea lui Hristos a doua oară. Participă la acţiuni caritative, donează sume colosale pentru cei săraci, face evanghelizări pe bandă rulantă. Un singur lucru urăşte de moarte. Unui singur lucru îi dedică toată furia ei sălbatică: SEPARATISMULUI. 

     Orice individ care îndrăzneşte să gândească cu propria-i minte contra sistemului( fie că e religios sau secular, vezi cazul Wikileaks), orice om care îşi pune întrebări, care îşi exprimă nemulţumirile pe faţă contra guvernului sau bisericii sale, orice om care în definitiv înnoată disperat contra curentului popular, este adus la tăcere imediat, fără milă. Indiferent că pentru asta se folosesc gloanţele, avioanele de luptă contra propriului popor, şantaj mediatic, minciuni grosolane, tertipuri politice jenante, sau manualul comunităţii...individul trebuie anihilat. Mintea supremă, Bruxelles-ul, ONU, Comunitatea internaţională, diplomaţia şi status-quo-ul, dogmele şi tradiţia bisericii... trebuie nu numai să fie păstrate ci să se impună asupra dreptului inalienabil al individului. Cum altfel am putea rezista crizei, dacă nu cumva decât prin forţă şi violenţă, prin porunci şi decrete?

       Problema cea mai gravă este că toţi vor pune într-o zi exact această politică în cârca lui Dumnezeu. Şi asta în timp ce Satan s-a volatilizat definitiv din conştiinţa colectivă. Cu el s-a terminat de mult, la cruce...e un duşman învins de mult. Nimeni nu ştie că sunt cu toţii prizonierii aceluiaşi domn, al domnului pe care şi l-au ales când au ales să dea la o parte biblia şi esenţele acesteia. Nimeni nu bănuieşte că trenul în care s-au urcat duce omenirea cu o viteză ameţitoare la pieire veşnică. Doar pastorii şi în curând poate chiar guvernele lor îi vor asigura că se îndreaptă spre mult dorita pace globală.

    "Caci iata, intunericul acopera pamantul, si negura mare, popoarele; dar peste tine rasare Domnul, si slava Lui se arata peste tine. (Isa.60:2)"   Credeţi că diavolul şi supuşii săi vor sta cu mâinile în sân atunci când slava lui Dumnezeu se va arăta peste cei extrem de puţini ai Săi? Mă îndoiesc. Mai degrabă vor fi reeditate cuvintele lui Caiafa, când vedea că autoritatea sa şi a Sinedriului este pusă sub semnul întrebării: " Este mai bine să moară un om, decât să se piardă tot norodul"...

     Acesta va fi şi în viitorul apropiat argumentul decisiv, şi cu acelaşi roade teribile pentru omenire ca pentru evrei. De ce? Pentru că la fel ca şi atunci lumea asta cu toate bisericile, guvernele şi ştiinţa ei este guvernată de acelaşi drac, şi nu ştie. Cutremurul spiritual pe care îl va trăi omenirea atunci când va constata cu groază că tragediile naturale, sociale şi de tot soiul  nu numai că nu vor înceta, ci vor creşte geometric...va fi cu mult mai zguduitor, la propriu şi la figurat, decât cutremurul din Japonia. 

      Bănuiesc că trenul morţii în care se îmbarcă omenirea va pleca în sfârşit din ultima gară spre un destin cumplit, într-o ceaţă pe care nimic şi nimeni nu o va mai putea înlătura. Coborâţi din el, până nu e prea târziu!