(Cuno)Știința vine de la evrei?

    În dialogul său cu femeia samariteancă din Ioan 4, Isus face multe afirmații absolut geniale, care vor rămâne peste timp adevărate comori pentru dezbateri teologice și filozofice. Un astfel de enunț ciudat, aparent ușor de digerat la prima vedere, dar în realitate plin de semnificații nebănuite, este cel care se referă la „ Mântuirea care vine de la evrei ”. Dat fiind faptul că astăzi prea puțini mai sunt interesați de mântuire din punct de vedere teologic, ar fi cu totul interesantă înlocuirea unui singur cuvânt în această propoziție pentru a deschide curiozitatea omului secular, și anume schimbând mântuirea cu știința...  Am putea spune că evreii sunt depozitarii nu numai al adevărului teologic despre Mesia, ci și al (cuno)științei în general? Are vreo legătură opțiunea iudaică a credinței într-un Dumnezeu unic și atotputernic cu cunoașterea ? Sau aceasta poate fi obținută numai având ca bază îndoiala în acest Dumnezeu, prin rațiune, logică și observații? Cu alte cuvinte, este credința o condiție sine-qua-non a cunoașterii sau este o piedică? 

Fără cuvinte

Well, până mai îmi adun gândurile pentru un nou articol, vă las să vizionați un video muzical care mi-a plăcut foarte mult.  N-am să comentez prea mult de data asta, mai mult voi lăsa imaginile să vorbească. Enjoy it. 

Enigme ale cosmosului ( V ) : iopanî egruc lupmit dnâC

         
      În Isaia 34, 4 sau Apocalips 6,14 biblia face niște afirmații deosebit de interesante în legătură cu viitorul universului. În ambele versete numitorul comun al acestor afirmații este că „ cerurile se vor face sul ”, indicând în limbajul antic spre un posibil sfârșit al universului. Isaia ne spune că „ toată oștirea cerurilor va cade cum cade frunza de smochin ”, iar Ioan ne spune în Apocalipsa că munții de pe Terra se vor muta din locul lor, atunci când Isus revine pe nori, la sfârșitul istoriei. Multă vreme, afirmațiile biblice referitoare la învierea morților și o viață fără de moarte au fost luate în batjocură. Dar ce are de spus fizica modernă despre posibilitatea iulupmit iirăsrevni? Este posibil ca timpul să curgă și înapoi? Și dacă da, ce se întâmplă atunci?

Tăcerea lui Dumnezeu

          

     Tema suferinței de pe Terra este unul dintre lucrurile care aruncă un mare semn de întrebare asupra caracterului lui Dumnezeu. Este foarte ușor să filozofezi sau să faci teologie  atunci când îți merge bine și toate sunt la locul lor, mai mult sau mai puțin. Dar atunci când treci prin experiența groaznică a lui Iov, orice teologie omenească devine o vorbărie goală iar cerul de deasupra capului pare că devine plumb. Oricât am dori să ne convingem pe noi înșine că putem găsi răspunsuri în biblie în acele momente, experiența lui Iov, a lui David fugărit de Saul, a lui Ioan botezătorul în închisoare sau a lui Isus în Ghetsimani sunt dovezi cât se poate de clare că acela nu este un timp al răspunsurilor, ci unul al întrebărilor. Iar întrebarea cea mai chinuitoare este aceasta: de ce tace Dumnezeu?!?

Enigme ale cosmosului (IV): entropia și săgeata timpului

       Cine poate vedea cum dintr-un compot se formează o prună sau cum din niște cioburi de pe podea se formează un pahar, are senzația că se află în vis, sau pe o altă planetă. Timpul  curge mereu înainte, indiferent că ne aflăm pe Terra sau oriunde altundeva în univers. Procesele ciclice din natură precum anotimpurile sau rotația lunii în jurul pământului sunt incluse și ele în această structură de timp ireversibilă. Din cauza acestei ireversibilități este improbabil și extrem de complicat ca ceva să ia ființă și să se dezvolte, în loc să devină cenușă. Dezordinea, conform legii a doua a termodinamicii, este cu mult mai probabilă decât ordinea. Și cu toate acestea, în univers se poate lesne observa că există o ordine exactă. Cărui fapt se datorează acest lucru? Și cine a ordonat timpului să aibă o singură direcție?

Lichele și lichele

      Îmi aduc aminte de vremurile nu prea îndepărtate când descoperisem cu uimire matrapazlâcurile conferinței generale adventiste din 1888 și din deceniile care s-au scurs până azi. E o întreagă istorie care a reușit să fie dosită de publicul larg adventist pentru mai bine de un secol. Nu lipsesc nici-unul dintre detaliile picante și manevrele machiavelice sau securiste care ar putea face din această istorie un film dramatic de succes. Dar nu despre asta vreau să vorbesc în acest editorial. 

Alternative?!?

      Cunosc de peste treizeci de ani de zile placa oamenilor religioși, a celor care cred că prin simpla citire a bibliei pot obține răspunsuri la toate întrebările din lumea asta. Și cunosc de vreo doi ani de zile și placa ateilor sau a agnosticilor, nemulțumiți  de metoda wishfull thinking - după părerea lor - a celor care se agață de speranța falsă numită Dumnezeu.  Cunosc prea bine bigoții din biserici, baricadați într-o lume a lor, încuiați într-o carapace mentală impenetrabilă, și care tresar de spaimă la propunerea cuiva din afară de a începe să-și folosească și propriul creier. Și de asemenea cunosc din multele discuții de pe forumuri sau live și „ prea cumsecade ” domniile lor de batjocoritori la adresa credinței, care au impresia că biblia e o carte de colorat și revelația ca fenomen mistic general o poveste de adormit copiii. Desigur, nu îi cunosc pe toți. Dar cunosc îndeajuns de mulți dintre ei ca să mă izolez și de tagma ipocrită a unora, și de agora prea distinsă a celorlalți.

Enigmele cosmosului ( III c) : cine l-a creat pe Creator?

  

       Așa cum spuneam la început, ateii batjocoresc ideea unui Dumnezeu infinit în timp, necreat și existent prin Sine însuși. Conduși de dogmatica lor deterministă, intră însă - după cum veți vedea -, la rândul lor pe o stradă înfundată atunci când doresc să explice începuturile. Și, spre uimirea mea, recurg la exact aceleași argumente de natură filozofică,nedemonstrabile, nerepetabile și netestabile în vreun laborator, precum creștinii. În fond și la urma urmei, căutând să-și explice cum și mai ales de ce a început totul, răspunsul lor ultimativ este…CREDINȚA! Vă prezint la sfârșitul acestui miniserial de trei episoade argumente din fizica modernă care conduc la aceeași concluzie la care credincioșii simpli au ajuns demult prin intermediul nu tocmai atât de moderne biblii! Și să dăm onoarea cuvenită cui o merită cu adevărat…

Enigmele cosmosului ( III b): cine l-a creat pe Creator?

      Ultimul capitol al cărții sale este dedicat de Hawking unui exemplu de model matematic, care după părerea lui produce propria realitate: „ jocul vieții ” al lui John Conway. Conway și-a imaginat o „lume” care constă dintr-o distribuție de pătrate, asemănătoare unei table de șah, dar care se întinde la infinit în toate direcțiile. 

Enigmele cosmosului ( IIIa): Cine l-a creat pe Creator?

  

      Nu de puține ori mi-a fost dat să aud această întrebare venind de pe buzele ateilor sau batjocoritorilor credinței. Incapabili să dea un răspuns coerent despre inteligibilitatea cosmosului și motivele care stau în spatele acesteia, ei recurg la această întrebare crezând că prin ea pot închide definitiv gura creștinilor, făcând astfel derizorie credința acestora. Ateii au pretenția ridicolă ca cei credincioși să poată răspundă logic oricărei întrebări venite din partea necredinței. Iar dacă credincioșii nu pot răspunde , atunci înseamnă că nici credința lor nu are nici-un fundament. Dar din ceea ce vom vedea în continuare, o astfel de mentalitate nu are decât darul de a umple de ridicol pe cel care o posedă, exact ca în zicala: „ cine sapă groapa altuia…”. Și asta pentru că premizele de la care pleacă chiar mentalitatea lor sunt  ridicole.