Când evanghelia veşnică devine o manea

         Ce este evanghelia? Dacă este să-l credem pe Pavel, ea este o putere infinită, capabilă să mântuiască pe oricine crede în ea. Nu e necesar decât să te laşi dus prin credinţă în lumea ei vrăjită şi-ţi este garantat, nu vei mai fi niciodată omul de mai înainte. Dacă ai fost cel mai crud criminal, vei deveni cel mai blând om, dacă ai fost un om egoist vei deveni un om altruist, interesat mereu numai de nevoile altora...şi tot aşa. Omul cel vechi moare, dispare, se prăbuşeşte în ţărână în faţa evangheliei. Un nou om ia fiinţă, capabil să se schimbe nu numai pe sine şi anturajul în care se învârte, ci chiar lumea. Da, aţi auzit bine, lumea întreagă.

        Dar ce fel de putere este aceea capabilă să schimbe „peste noapte” o lume întreagă? Ce fel de putere este aceea care transformă monştri abrutizaţi de alcool şi epave umane roase de droguri în gentlemani şi oameni educaţi, civilizaţi, responsabili? Cum de poate ajunge cineva să renunţe până şi la viaţa lui, atunci când ceea ce i se impune să facă contravine preceptelor evangheliei? În ce constă puterea aceasta magică a mărgăritarului de mare preţ ascuns în pământ?

     Atunci când oamenii din Palestina anilor 30 d.H auzeau pentru prima dată evanghelia, simţeau cum tot universul lor religios vechi se clatină şi se prăbuşeşte asurzitor fiind înlocuit de unul cu totul nou, fenomenal. Acel mesaj pornit de pe buzele unui Galilean anonim avea ceva ce nu aveau miile de predici din sinagogile lor, ceva ce nu aduceau milioanele de viţei şi miei sacrificaţi la sărbătorile lor şi cu atât mai puţin miile de reguli absurde care le împovărau viaţa zilnică: bucurie, fericire, siguranţă, vindecare fizică dar mai ales psihică,libertate, demnitate.

       Dacă ai fi stat la picioarele sau în preajma tâmplarului din Nazaret, timpul s-ar fi volatilizat mai ceva ca în ecuaţiile relativităţii lui Einstein. Dacă erai femeie, erai tratată cu acelaşi respect şi atenţie ca şi un bărbat. Dacă erai un erudit în Torah, stăteai toată noaptea la discuţii profunde despre metafizica Împărăţiei cerurilor. Dacă erai vreun analfabet, ascultai pe limba ta lucruri uimitoare despre viaţa asta şi cea viitoare. Dacă erai vreun tâlhar sau vreo prostituată, te simţeai în acelaşi timp ruşinat dar şi atras misterios de infinita Puritate. Dacă erai copil neastâmpărat, te-ar fi luat in braţe şi s-ar fi jucat cu tine. Evanghelia în carne şi oase atrăgea pe toţi  la sine, cu o putere de nestăvilit: cruzi soldaţi romani, perfizi lideri politici şi religioşi, pescari şi agricultori umili, precum şi (sau mai ales) „lepra” scocietăţii iudaice, vameşii,prostituatele şi păcătoşii.  În jurul lui Iisus, intrai pur şi simplu într-o lume magică, de care era foarte greu să te desprinzi.

         Dar nu numai acum 2000 de ani şi-a demonstrat evanghelia puterea-i misterioasă. La cincizecime, când 3000 de oameni şi-au schimbat destinul într-o singură zi la apelul lui Petru, pretutindeni prin Asia mică şi Europa de sud la călătoriile misionare ale lui Pavel, când oamenii renunţau la credinţa în zeii veşnic setoşi de sânge în favoarea credinţei în Zeul care şi-a dat propriul sânge pentru om. După numai câteva secole de cruntă prigonire, creştinătatea era o forţă de nestăvilit în imperiul păgân roman. Plecată din exemplul umil de viaţă al unui fiu de tâmplar, evanghelia se transformase acum într-un fenomen de masă, într-o bombă atomică căreia nimic şi nimeni nu îi putea rezista, nici măcar Împăratul imperiului( Constantin cel mare). Iar prin secolul 16, când jugul papal devenise insuportabil, strălucirile geniale ale unui călugăraş neamţ au redat evanghelia confiscată oamenilor de rând. Cred că e de prisos să mai amintesc revoluţia pe toate planurile care a urmat în Europa.

       Dar mă opresc aici cu marşul triumfal al evangheliei. Astăzi realitatea ne prezintă un alt tablou, complet diferit. În epoca cuceririlor ştiinţifice de tot felul, în era internetului şi raţiunii postmoderniste, evanghelia a fost pur şi simplu sugrumată. A devenit un pitic neputincios, parcă, în raport cu valul de secularism pe care l-a adus, inevitabil, ştiinţa. Azi bisericile sunt aproape goale, religia este  hulită, desconsiderată, ocolită. Şi pe bună dreptate, aş zice eu. De ce s-ar îngrămădi oamenii secolului 21 în biserici? De ce i-ar interesa evanghelia? Ce le-am putea oferi noi în schimb?  Sunt multe alte lucruri mai interesante şi mai captivante astăzi doar la un click de mouse depărtare.   În plus, omul modern simte imediat când vrei să-i vinzi ceva sau când îl iubeşti cu adevărat. Pe omul modern, mai ales dacă mai este şi educat, nu-l mai poţi duce cu zăhărelul, ameţindu-l cu teorii care nici măcar pe tine nu te schimbă.

       Este trist, dar adevărat. Evanghelia azi pare că nu mai are putere. Dar oare aşa să fie? Sau mai degrabă reprezentanţii acesteia prezintă UN ALT FEL de evanghelie, un surogat, ceva ce este imitaţie ieftină chinezească? Nu cumva predicatorii, părinţii bisericeşti, pastorii, prelaţii şi, implicit,  susţinătorii acestora, propovăduiesc o evanghelie falsă, ceva ce nu are nimic, dar mai nimic, de-a face cu originalul plin de putere? Nu cumva au schimbat superba melodie despre dragostea lui Dumnezeu cu o penibilă manea (aici sau aici ) Ce să găsească oamenii de pe stradă la noi, în biserici? Nu vor vedea nici iubire dezinteresată, nici bucurie, nici libertate. Poate doar feţe lungi şi ipocrizie. Şi atunci să ne mai mirăm de ce fuge o societate tot mai seculară de religie şi biblie?

      E foarte uşor să dai vina pe ei, cei de-afară, pentru dezinteresul lor trist faţă de teme de o veşnică importanţă. Dar e foarte greu să înţelegi că, de fapt, cânţi de zeci de ani de zile o partitură penibilă care are mai mult de-a face cu ţiganii decât cu un Dumnezeu civilizat. Şi iubitor al frumosului prin excelenţă.

     Cred personal ca soluţia este una singură: ori ne resetăm complet religia, ori îi dăm înainte cu maneaua noastră de prost gust. Dar dacă o alegem pe a doua, să n-avem pretenţii să ne asculte lumea...că Dumnezeu cu atât mai puţin.

Martin Luther, 31 oct 2010