Asist de o bună bucată de vreme la conflictul tot mai exacerbat dintre stânga liberală şi dreapta conservatoare din biserica în care m-am născut , dintre fundamentalismul religios de tip Caiafa(„ori dispar ei din biserică, ori dispare biserica”) şi postmodernismul cu nuanţe din ce în ce mai agnostice, uneori chiar ateiste, pe care îl îmbrăţişează cealaltă extremă. Bineînţeles, cele două segmente de enoriaşi se anatemizează reciproc, stânga fiind acuzată de dreapta că vine cu o nouă evanghelie care tulbură biserica şi-l dezonorează pe Dumnezeu, dreapta fiind acuzată că retrocedează înapoi în evul mediu, unde orice om trebuie să se supună gândirii oficiale fără să se întrebe prea multe şi prea des. Liberalii sunt acuzaţi că renunţă până şi la biblia sacră în căutările lor după un Dumnezeu tot mai ipotetic, fundamentaliştii sunt acuzaţi că îl antropomorfizează pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea lor. Cine are dreptate în această luptă ideologică pe viaţă şi pe moarte?
Îmi vine să mă pun câteodată, atunci când văd toată această mascaradă printre prietenii mei, în pielea, sau mai bine zis în mintea ateului, care priveşte surâzând de pe margine întreaga agitaţie. Nu e de mirare de ce biserica, oricare ar fi ea, nu a găsit niciodată nici cea mai mică simpatie în rândul ateilor. Alteori îmi vine să mă pun în pielea islamistului care interpretează în maniera-i proprie promisiunea lui Jeshua că după el va veni un alt profet, si mai mare, cu o descoperire şi mai autentică despre Dumnezeu( Ioan 14, 16-17; 15, 26) decât cea a creştinilor, şi anume coranul. Încerc să-i inţeleg şi pe unii şi pe alţii, convins că numai dacă înţelegi lumea, o poţi schimba, deşi eu nu am neapărat intenţia de a schimba ceva. Dar aşa, măcar ca un observator neutru, suspendat între cer şi pământ...
Neputând fi însă de acord în totalitate nici cu mentalitatea acestora, e inevitabilă întrebarea „ ce ar fi făcut chiar Isus în această controversă care Il priveşte?” De care parte s-ar fi simţit atras, unde şi-ar fi găsit identificate ideile, aspiraţiile? Din fericire, nu e greu de aflat răspunsul la această dilemă. E nevoie doar să deschizi evangheliile şi să le citeşti cu un alt ochi decât până acum.
Aceeaşi încleştare ideologică exista şi pe timpul său. Fariseii, pe de-o parte, erau reprezentanţii clasei conservatoare, susţinătorii citirii ad-literam a Torei. Saducheii mai culţi pe de altă parte, veneau cu propriile noi intrepretări despre anumite teme din Torah şi profeţi, de exemplu despre înviere. La baza piramidei discuţiilor se afla desigur plebea, monopolizată şi manipulată de cler prin frică. Iar atunci când apărea vreun profet, clădirea se zgâlţâia din temelii, furând sistemului simpatizanţii, însă doar până la o nuntă sau înmormântare, când depindeau iar de sinagogă.
Isus stătea departe de toată această tevatură, din câte îmi amintesc eu, numind-o aluat, adică un ingredient indispensabil fabricării pâinii. Refuza să se lase atras în dezbateri interminabile, nu pentru că nu i-ar fi plăcut controversele. Ci pentru că plecau de la premize total greşite, ca în cazul femeii căreia i-au murit toţi partenerii de viaţă. Între legalismul aberant fariseic, filozofia de multe ori greacă a saducheilor, ignoranţa maselor şi violenţa de tip Jihad a zeloţilor, Isus era centrul. Era transcendenţa în carne şi oase. Era echilibrul dat de o cunoaştere adevărată, supremă, autentică a Tatălui său.
El nu refuza Torah veche, ci îi dădea o interpretare cu totul nouă. El nu nega că mântuirea vine de la iudei, dar nici nu sfătuia pe păgânii samariteni să devină iudei. El nu nega Templul iudeilor, dar îi dădea conotaţii uluitoare, metafizice, care până la urma i-au provocat propria moarte. El nu citea doar din Scriptură, el interpreta Scriptura şi invita pe învăţătorul legii să redescopere valenţele nebănuite ale acesteia( „cum citeşti în ea” Luca 10, 26). Se bucura că are admiratori necunoscuţi care fac aceleaşi minuni ca şi El, dar îi mustra pe ucenici pentru că îi porunciseră respectivului să tacă sau să li se alăture. Isus era mereu centrul între extreme, echilibrul, genialitatea. Şi tocmai pentru că era genial, surprindea, era neînţeles, aprindea patimi. Era răstâlmăcit, vânat cu răutate şi urât de moarte în culise. Dar era şi omul maselor, al neisprăviţilor, păcătoşilor, amărâţilor. Atrăgea deopotrivă la el, aidoma unui magnet puternic, pe duşmani şi pe susţinători.
Ei bine, un asemenea personaj lipseşte azi cu desăvârşire în biserici, dezbateri, forumuri de orice fel. Extremele, certurile, acuzaţiile, deformările Cuvântului, răstâlmăcirile, împroşcările cu noroi, judecăţile faţă de oricine şi prejudecăţile faţă de orice abundă pretutindeni în areopagul şi agora adventistă şi creştină în general. Toţi se luptă şi se exclud reciproc, se duşmănesc şi jignesc pentru că sunt îndrăgostiţi de ideile lor despre Dumnezeu, şi nu de Dumnezeul adevărat. Îndată ce altcineva le atacă ideile, ei strigă şi se înroşesc la faţă mai ceva ca fariseii de odinioară la judecata lui Ştefan. Şi asta dintr-un singur motiv: Isus, inspiraţia, geniul, este alungat cu parul din biserică şi de pe forumuri şi din gândirea fiecăruia în favoarea tradiţiilor moştenite de la părinţi, înlocuite acum semantic cu „vechile hotare”.
Ca şi odinioară, Isus deranjează şi astăzi pe Caiafa. Şi la fel ca odinioară, trist este că astăzi tot Caiafa conduce biserica şi nu Dumnezeu. N-am înţeles nimic din trecut şi nici nu vom înţelege vreodată. De aceea, nu pot decât să mă identific pe deplin cu Maria, plângând disperată în duminica învierii. L-au luat pe Domnul meu şi l-au confiscat. L-au închis în nişte doctrine, au pecetluit Ştiinţa infinită într-un seif laodiceean. Ca şi acum 2000 de ani, L-au pus din nou pe Isus pe o cruce, de data asta nu numai pe frontispiciul bisericilor sau pe amvoane, ci şi în sediul gândirii umane. „Stai aici”–i-au zis noii farisei convertiţi în apostoli- „să nu te dai jos cumva de pe cruce.”
Unde l-aţi pus pe Domnul meu? Unde e armonia, iubirea, genialitatea, echilibrul, înţelepciunea?
Spuneţi-mi unde l-aţi ascuns pe Isus... că mi-e tare dor de el...
Martin Luther, 6 noiembrie 2010.
Adevar graiesti, prietene! L'au confiscat.
RăspundețiȘtergere