Creştinism păgân ( VIII b): zecimea, furt în numele Domnului

  

        În timp ce biserica creştină primară era cunoscută pentru dărnicia şi dragostea autentică dintre membrii ei, cu timpul spiritul de într-ajutorare a dispărut, făcând loc unei practici oficializate de susţinere financiară a...clerului bisericii. Primul scriitor creştin care menţionează această practică este Ciprian din Cartagina, în secolul III. El susţinea, făcând comparaţie cu timpurile mozaice, că aşa cum leviţii au fost susţinuţi material prin zeciuială, tot aşa trebuiau acum susţinuţi şi clericii.
      Cererea lui a fost extrem de singulară la vermea când a fost făcută. Nu a găsit ecou în rândurile creştinilor de rând, care aveau să o ia în consideraţie mult mai târziu. În afară de Ciprian, nici-un alt scriitor creştin de dinaintea lui Constantin nu a apelat la referinţe din vechiul testament pentru a susţine zeciuiala. Doar Ioan Crisostomul, într-una din scrierile sale, pledează ca zeciuiala să fie dată săracilor ( Murray, Beyond Tithing, 112). De-abia în sec IV, după ridicarea la putere a lui Constantin, unii lideri creştini au început să susţină zecimea ca fiind destinată susţinerii materiale a clerului. The Apostolic Constitution susţine zecimea pentru finanţarea clerului, făcând uz de argumente  din sistemul levitic al vechiului testament( pag 113-116). Şi Augustin a pledat pentru zecime, dar nu a prezentat-o ca pe o normă. El ştia că a da zeciuială nu reprezenta poziţia istorică a bisericii! Aşadar, zeciuiala până în secolele VI-VII era practicată doar de un număr restrâns de creştini pioşi, dar nu era o practică larg răspândită.
   Acest lucru avea să se schimbe începând cu sec VIII ( Hatch, Growth of Church Institutions, pag 102-112). Potrivit lui Hatch, cercetător al istoriei bisericii creştine, „ în primii şapte sute de ani mărturiile cu privire la practicarea zeciuielii sunt extrem de rare.” Dar iată cum s-au petrecut lucrurile după sec VIII.
      Darea în arendă a unor suprafeţe de teren era foarte răspândită în economia europeană a secolelor VII- VIII. Plata datorată moşierului reprezenta a zecea parte din veniturile obţinute de pe pământul respectiv. Pe măsură ce în întreaga Europă biserica devenea proprietara unor terenuri tot mai vaste, cele zece procente plătite de arendaşi moşierilor au trecut de la aceştia la...biserică! Liderii bisericii au devenit prin lege proprietari de pământuri. În felul acesta, zeciuiala a devenit o taxă bisericească. În mod creativ s-a inventat subterfugiul cu leviţii din vechiul testament ca să dea valoare „biblică” unei taxe absolut pământeşti. Prin urmare, zeciuiala creştină se bazează pe fuziunea dintre o practică mozaică demodată după Isus cu un sistem obişnuit de arendare a terenurilor din Europa medievală!( Murray, Beyond Tithing, 137). Murray scrie următoarele:
   „ Multe practici ale creştinismului au apărut ca urmare a unor astfel de fuziuni dintre elemente seculare cu elemente biblice, a unor motive şi practici vechi testamentale cu idei şi norme păgâne romane.”
    În sec VIII, mai precis între anii 779 şi 794, Carol cel mare a legiferat zeciuiala şi a făcut-o obligatorie în tot imperiul său ( Durant, Age of Faith, 764). Consiliul de la Valencia din 855 afirma următoarele: „Această hotărâre este cu privire la plata zeciuielii ca rentă, lucru pe care unii dintre arendaşii pământurilor bisericii par să-l fi neglijat. Îndemnăm acum pe toţi creştinii să plătească neîntârziat această zeciuială”( Hatch, Growth of Church Institutions, 103).
      În ceea ce priveşte salariile clerului, în primele trei secole lucrătorii bisericii nu erau plătiţi. Dar după ce Constantin a urcat pe tron a fost instituită practica plăţii către cler a unui salariu lunar fix, din fondurile bisericii dar şi din trezoreria cetăţii şi a imperiului!(Smith, From Christ to Constantine, 123). Aşa s-a născut salariul clerului – o practică dăunătoare ce nu are nici cel mai mic suport în noul testament! Aşadar rezumând, putem spune că zeciuiala era practicată până în sec VIII extrem de rar şi de puţini creştini, dar ulterior a devenit o obligaţie impusă prin lege pentru a susţine biserica-stat. O obligaţie pretinsă de clerul religios şi impusă de autoritatea seculară.
   Adventiştii, singurul cult nouprotestant care se agaţă de exact aceleaşi argumente istorice arătate mai sus spre a desfiinţa( pe bună dreptate de altfel) sfinţenia duminicii ca zi de închinare, refuză cu încăpăţânare „faraonică” să înţeleagă că exact aceleaşi argumente desfiinţează şi multe alte obiceiuri practicate la scară largă în biserică, printre care se găseşte la loc de frunte şi zecimea. Ce poate însemna asta decât şmecherie şi rea-voinţă?
      Dacă vreun credincios doreşte să dea zecime bisericii, este liber să o facă. Curentul, căldura şi chiria localului trebuiesc, evident, plătite de undeva. Dar culmea parşiveniei este să speli creierele enoriaşilor săptămânal inducându-le teama prin manipularea grotescă a versetelor biblice că...dacă nu plătesc zecimea bisericii, nu au parte de binecuvântări cereşti. Nici că poate exista concepţie mai păgână şi mai repugnantă!
   Pe de altă parte, în sistemul vechi-testamental, instituirea zecimii a fost o veste foarte bună pentru orfani, cei nevoiaşi şi văduve. Însă în zilele noastre, pentru cei săraci, obligaţia de a da zecime este fără îndoială o formă de extorsiune. Nu puţini săraci au ajuns într-o sărăcie şi mai mare deoarece li s-a spus că dacă nu dau bisericii cu generozitate, fură de la Domnul şi nesocotesc porunca Lui. Aşadar, pentru ei, în loc de ajutorare zeciuiala devine opresiune...Ce repede am uitat( sau ne facem că nu vedem) că dacă există vreun motiv pentru a da zeciuială din veniturile noastre, atunci tocmai săracii şi văduvele singure sunt acest motiv!
   Dimpotrivă, pentru bogaţi zecimea este o veste nemaipomenită. Pentru cine câştigă mult, zecimea aruncată în coşuleţ la sfârşit de lună este...puţin, fără să aibă un impact asupra nivelului său de bunăstare. Bogatul îşi linişteşte conştiinţa, gândindu-se la grămada de  bani cu care ajută el biserica şi „lucrarea lui Dumnezeu”. Ah, ce fatală amăgire! Perspectiva lui Dumnezeu asupra cantităţii darului oferit este cu totul alta, aşa cum reiese din evanghelii( Luca 21, 1-4).
      A da zecimea nu este câtuşi de puţin un semn al devotamentului tău faţă de Dumnezeu. Opreşte-te puţin şi gândeşte: dacă aşa ar sta lucrurile, atunci primii creştini, aceia cei mai înflăcăraţi pentru evanghelie, NU ERAU DEVOTAŢI lui Dumnezeu, deoarece ei nu practicau zeciuiala! În biserica creştină de azi, unul din motivele adevărate care stau în spatele insistenţei de  a se da zeciuială este...salariul clerului! Mulţi pastori predică cu totul aiurea în favoarea zeciuielii, amintind în felul acesta de obligaţia „sfântă” a bisericii de a le asigura salariul şi a asigura buna administrare a clădirii. În felul acesta zecimea devine echivalentul creştin al investiţiei la bursă. Tu dai Domnului bani, iar El îţi dă sănătate, prosperitate şi o groază de binecuvântări. Nu dai, ai grijă...s-ar putea s-o păţeşti! Poate fi ceva mai repugnant decât asta? Tetzel cel cu indulgenţele s-ar răsuci în mormânt pretinzând pe bună dreptate dreptul de autor la o asemenea enormitate...
       Astfel de idei sfâşie inima veştii bune adusă de evanghelie. Faptul că pastorii primesc salariu pentru slujba lor îi ridică deasupra poporului lui Dumnezeu, transformând trupul viu al lui Hristos într-o afacere. Ei sunt specialiştii plătiţi ai Cuvântului. Restul bisericii rămâne inevitabil într-o dependenţă pasivă şi bolnăvicioasă de aceşti „ specialişti”. Dacă toţi enoriaşii ar fi însă "preoţi" activi pentru Dumnezeu( şi dacă li s-ar permite această chemare) s-ar pune imediat întrebarea: „ Atunci la ce îl mai plătim pe pastor?” În condiţiile unei preoţii pasive,ierarhizate, astfel de întrebări nu se pun însă niciodată. Când biserica însă funcţionează după planul lui Dumnezeu, necesitatea după lucrători ordinaţi devine o aberaţie, o malformaţie cancerigenă.
      Dar asta nu este totul. Pentru că este plătit, pastorul caută să placă oamenilor. Devine sclavul celor care îl plătesc. Tichetul său de masă depinde de cât de mult îi place bisericii de el. De aceea, el nu poate vorbi liber, presupunând că ar dori să spulbere unele prejudecăţi vechi, de teamă că-i va pierde pe unii donatori importanţi de zecime. În plus, în nenumărate comitete şi adunări administrative, de cele mai multe ori nu bunul simţ şi logica se impun, ci puterea..banului!
      Cu toate argumentele istorice de mai sus, zecimea continuă să fie dată în biserici oamenii crezând sincer că aduc o slujbă lui Dumnezeu. Orice argumente şi/sau logică sănătoasă i-ai aduce unui pastor în defavoarea practicii acesteia păgâne, el îţi va întoarce spatele, acuzându-te că vrei să aduci răzvrătire şi tulburare în norod...Ah, cât de repetată până la epuizare este această replică veche de 2000 de ani! Cât de nemilos este sistemul acesta religios fără chip care usucă adevărata evlavie şi aruncă sufletele oamenilor în bezna groazei şi a superstiţiei! Şi ce monstru lacom şi crud creează dintr-un Dumnezeu plin de har şi de bunătate faţă de om aşa cum L-a făcut cunoscut Isus din Nazaret.
      Prietene cititor, Isus te-a eliberat definitiv din robia fricii, a dogmelor şi a prejudecăţilor. Învaţă să gândeşti liber! Învaţă să fii tu însuţi! Nu-ţi fie frică să gândeşti contra curentului de manipulare bisericească. Vestea bună a evangheliei e că Dumnezeu nu are nevoie de banii tăi sau de eforturile tale ca să Îl convingi să te iubească! Nu trebuie să-ţi plăteşti mântuirea! Nu trebuie să mai întreţii un sistem criminal care face roboţi din sufletele oamenilor! Nu trebuie să mai îţi fie frică de pierderea mântuirii sau a favorurilor oamenilor dacă nu le faci pe plac. Dragostea adevărată alungă frica! Cunoaşterea adevărului aşa cum este el în Isus te eliberează complet de orice religie, de orice superstiţie, de orice manipulare! Încetează să mai finanţezi peşterile de tâlhari, unde în ascunziş, fără ştirea ta, se petrec cele mai grave nelegiuiri cu banii tăi. Dacă tot afirmi că eşti creştin, atunci copiază-ţi Modelul genial care NU A PLĂTIT DAREA PENTRU TEMPLU de bunăvoie. Dimpotrivă, e nevoie şi azi ca şi atunci de „nebuni” curajoşi care să răstoarne mesele schimbătorilor din templele actuale, arătând în toată goliciunea lui un sistem religios mizerabil. Riturile,dogmele, acele mese de bişniţari unde se vând şi se cumpără sufletele oamenilor în zi de sabat sau de duminică, folclorul bisericesc, superstiţiile, prejudecăţile, tradiţiile, toate se vor topi într-o clipă la arătarea Lui, a Adevărului! Dar tu ce doreşti, Adevărul sau sfânta Tradiţie? Comoditatea falsă a sistemului poleit cu aur sau libertatea totală? Să fii dus ani de zile  de nas de farisei şi saduchei falşi sau să gândeşti cu propriul creier, coste aceasta orice ar costa? Exemplul Lui Isus, pe care îl consideri pe bună dreptate Maestrul tău, copiază-l cu curaj, întorcând definitiv spatele  unui sistem religios omenesc care nu are nimic de-a face cu Dumnezeu. Ce dacă te vor condamna pe o cruce? Adevărul este de partea ta. În ceea ce mă priveşte, "nu-mi pot supune credinţa nici papei şi nici conciliilor. Aici stau, şi nu pot face altfel. Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Amin!"