Creştinism păgân ( VIII a ): zecimea, furt în numele Domnului

 

      Pasajul din Maleahi 3, 8-10 este textul favorit al multor creştini, în special atunci când scade dărnicia. De mii de ori se rosteşte de la amvoane acest pasaj cu o retorică îndreptată către... deschiderea portofelelor. Şi cu ameninţarea voalată că...dacă portofelele nu se deschid generos, urmează căderea din graţia divină, pedepse şi poate chiar ceva mai rău. Care este rezultatul unui astfel de şantaj? Ne învaţă biblia că trebuie să dăm zeciuială? Şi suntem obligaţi spiritual să dăm salarii pastorilor şi personalului bisericesc? Răspunsul sincer la aceste două întrebări te va şoca cu siguranţă.
      Mai întâi de toate, biblia vorbeşte despre zeciuială. Prin urmare, da, zeciuiala este biblică. Dar nu este deloc creştină!!! Zecimea ţine în exclusivitate de Israelul din vechime şi era, în mod esenţial, taxa pe venit pe care o plăteau evreii. Dar în noul testament nu veţi găsi nicăieri un indiciu că primii creştini s-ar fi preocupat de zecime. Sunt indicii evidente că mişcarea creştină de la început nu avea o structură piramidală, nu avea lideri care să trăiască din predicare, şi ca atare nici nu exista vreun sistem financiar pus la punct pentru asta. Pavel spunea în mod necruţător pentru milioanele de pastori şi preoţi care trăiesc astăzi pe spatele enoriaşilor lor: „ ...Căci noi nu facem negoţ cu Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, pentru câştig. Ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu.” ( 2 Corinteni 2,17 NIV).
      Astăzi însă este altfel. În jurul Cuvântului s-a creat o industrie imensă. Cu biblia în mână săptămânal, poţi avea un trai liniştit, asigurat, confortabil. Iar prin răstâlmăcirea în interese proprii  a învăţăturilor ei s-a creat o afacere colosală care învârte de-a valma cu lopata miliarde de euro sau dolari şi miliarde de suflete de omeneşti. Prea mulţi creştini nu au nici cea mai vagă idee despre ce învaţă biblia cu privire la zeciuială. Ca nişte robi supuşi, ascultă ordinele dumnezeului lor lacom de bani, ordine care vin desigur prin gura aleşilor săi, clerul religios. Vă invit de aceea să vă eliberaţi puţin din lanţurile robiei, măcar în ceea ce  priveşte această temă atât de spinoasă, a banilor. Haideţi să studiem metodic despre zecime, dar aşa cum poate nu aţi mai făcut-o până acum.
     Pentru evrei, biblia spune că Dumnezeu a instituit trei feluri de zeciuială!
a)    din roadele pământului, ca sprijin pentru leviţi, care nu primiseră pământ în Canaan (Levitic 27,30-33; Numeri 18,21-31)
b)    zeciuiala din roadele pământului pentru organizarea sărbătorilor religioase la Ierusalim ( Deuteronom 14, 22-27)
c)    zeciuiala din roadele pământului, odată la trei ani, pentru leviţii locali, orfani, străini şi văduve ( Deuteronom 14,28-29; 26,12-13).
     Aceasta era pe scurt, zeciuiala biblică. Un calcul matematic simplu poate dovedi că evreii aduceau în fiecare an 23,3% din veniturile lor la templu (20% zecime pe an şi 10% altă zecime odată la trei ani dau acest procentaj). Zeciuielile nu constau din bani ci din roadele pământului – seminţe, fructe, precum şi rodul turmelor. Evreii fuseseră rugaţi de Dumnezeu prin Moise să-şi susţină financiar lucrătorii naţionali, sărbătorile religioase şi orfanii, văduvele şi săracii. Adică exact aceluiaşi scop pentru care servesc azi sistemele de impozitare moderne.
      Dar odată cu moartea lui Isus, toate obiceiurile şi tradiţiile legii mozaice au fost ţintuite odată cu El pe cruce şi apoi îngropate, ca să nu mai fie niciodată invocate spre condamnare. Din acest motiv pe larg explicat de Pavel în epistolele sale ( Coloseni 2,13-14,Evrei cap 6-10) nu vom găsi nicăieri în noul testament pe cineva care să dea zeciuială, exact la fel cum nu vom mai găsi nici-un creştin care să aducă ţapi şi tauri pentru ispăşirea păcatelor. Creştinii din primul secol dădeau cu bucurie, fiecare după posibilităţile lui, şi nu din obligaţie. Şi cei care beneficiau de pe urma ei erau în primul rând săracii, văduvele, orfanii, bolnavii şi întemniţaţii pentru evanghelie ( How the Christian Worship, Christian History 12 nr 1:15).
    Parcă-i aud pe defensorii zecimii: „ Şi cum rămâne cu Avraam? El a trăit înainte de darea Legii şi totuşi a dat zecime marelui preot Melhisedec! ( Geneza 14, 17-20). Nu contrazice aceasta afirmaţia ta că zeciuiala ţine de legea mozaică?”
   Nu, nu o contrazice. În primul rând, Avraam a dat zecime din iniţiativă proprie, nu pentru că i s-ar fi cerut. Nici Melhisedec, nici Dumnezeu nu i-a cerut vreun şfanţ. În al doilea rând, Avraam a dat zecime din prada de război pe care o luase de la sodomiţi. Zeciuiala lui e echivalentă cu zecimea pe care i-ai da-o tu Domnului din câştigul de la loteria de crăciun. Nu-ţi va cere Dumnezeu niciodată aşa ceva, stai liniştit. În al treilea rând, şi cel mai important ditre toate, zeciuiala lui Avraam către Melhisedec a fost unică!!! E singura menţionare din scriptură despre faptul că Avraam a dat zecime în toţi cei 175 ani ai săi! Nu avem nici cea mai mică dovadă că ar mai fi făcut aşa ceva vreodată. Prin urmare, dragii mei, dacă vă folosiţi de acest pasaj ca să vă fundamentaţi credinţa voastră nestrămutată în importanţa zecimii, logica elementară vă cere să o faceţi asta o singură dată în viaţă, nicidecum lunar!
   Dar să mă întorc din nou la răscititul şi trasul de păr verset din Maleahi în favoarea zecimii. Ce trebuie să înţelegem corect de aici? În primul rând, trebuie spus că mesajul acesta NU VĂ ESTE ADRESAT DVS, oamenilor din secolul XXI. Contextul este cu totul altul. Dumnezeu, începând încă de la versetul 5, este supărat pe evrei deoarece nu se mai aduceau la vistieriile templului zeciuielile în mod corect ca odinioară. Orfanii, văduvele şi săracii sufereau de foame, simbriaşii( zilierii cu ziua) erau neplătiţi şi asupriţi de oamenii bogaţi, iar nedreptatea şi corupţia – chiar cea de la templu – înflorea. Prin „ casa vistieriei” din Maleahi 3, 10 se înţelege tocmai acele magazii care fuseseră concepute pentru a da hrană săracilor şi văduvelor. Acum nimănui nu-i mai păsa de aceştia. Iar Dumnezeu, ca de fiecare dată( vezi de exemplu Matei 25, 45), la fel şi în versetul 8 şi 9 se identifică pe Sine cu cei amărâţi şi desconsideraţi, cu cei mici şi uitaţi de societate.
    Acesta este, dragii mei prieteni religioşi, contextul corect al versetelor citate până la epuizare de pastori din Maleahi. Acum vă întreb: de câte ori l-aţi auzit pe pastorul dvs spunând adevărul contextual al lui Maleahi 3? De câte ori vi s-a spus că acest pasaj a fost la originea lui o invitaţie de dărnicie către om, şi nu către Dumnezeu ad-literam? Sau că apelul de acolo erau un strigăt divin de condamnare a corupţiei şi nedreptăţilor sociale, şi nicidecum o cerşetorie venită din Orion? Daţi-mi voie să ghicesc: NICIODATĂ, nu-i aşa?  Şi asta pentru că în biserica în care mergeţi nu adevărul este primordial, ci banul!  Este atât de logic că şi până un copil de cinci ani ar înţelege: încetaţi să mai daţi zecimea voastră popilor şi pastorilor, iar acel moment va fi sfârşitul lumii pentru ei. Sistemul piramidal bisericesc va imploda de la sine. Ce pastor sau popă şi-ar dori să se vadă pe drumuri, dacă oamenii ar cunoaşte ...adevărul?
   ( va urma)