Mi-am mai exprimat în trecut părerea în legătură cu acest subiect extrem de controversat. Dar cu cât aflu mai multe (despre el și nu numai) cu atât frustrarea mea crește mai mult. În loc să se clarifice, ”adevărul” despre problema răului devine parcă o ceață impenetrabilă. Cu ani în urmă, credeam, ca bun adventist ce eram, că dețineam controlul asupra lui. Acum, la vârsta maturității( sper eu și spirituale) îmi dau seama dezamăgit că nu știu mai nimic despre Dumnezeu, suferință și viață. Nu, nu am devenit agnostic, dacă asta înțelegeți prin ce am scris mai sus. Ci doar realizez cu uimire că Dumnezeu e infinit mai sus decât tiparele și clișeele teologice vechi în care am crescut. Dar uneori este parcă atât de sus încât …
…încât totul se prăbușește înlăuntrul meu și împrejurul meu. Mai ales atunci când nu găsesc un răspuns inteligent la întrebarea care mă macină de ceva timp :” De ce mai există atâta suferință și nu se termină totul odată? Ce mai așteaptă, dacă Dumnezeu este iubire desăvârșită, ca să termine cu chinul întregii omeniri? Nu i-a reușit experimentul cosmic? Trebuie să dovedim noi oamenii universului ceva? Așteaptă Dumnezeu de la noi să ne vindecăm singuri? Ce anume se întâmplă în realitate? Și care este realitatea, cea pe care o vedem sau alta, necunoscută de noi, ființe tridimensionale? Facem parte dintr-un joc cosmic, dintr-o hologramă cibernetică gen Second Life unde suntem doar niște pseudonime și nimic mai mult?
Problema aceasta a suferinței este mult mai complexă decât am crezut vreodată. Nu pot respinge, pe bază logică, credința mea în existența unui Creator. Dar tot pe bază logică nu (mai) pot înțelege de ce Dumnezeu tace și nu intervine la 2000 de ani după cruce, dacă cu adevărat îi pasă. O să redau în cele ce urmează răspunsurile clasice ale creștinilor privitoare la tema suferinței. Vă avertizez dinainte, nici-unul dintre ele nu mi se pare satisfăcător. Ca să fie satisfăcător, un răspuns probabil că ar trebui să mulțumească și rațiunea, și inima. Dar din câte veți vedea, este imposibil să le aduci pe amândouă la același numitor comun.
1. Voi începe cu cel mai clasic răspuns pe care îl puteți auzi într-o biserică creștină: ” Suferința există deoarece este un produs al păcatului. Atâta timp cât există păcat, va exista și suferință.”
Bun. Și dacă noi oamenii vom continua să păcătuim mii de ani de aici înainte? Nu va interveni nimeni să pună capăt nebuniei? E ca și cum i-aș spune fiicei mele de trei ani ” Plângi pentru că nu ai fost ascultătoare de mine și ai pus mâna pe fierul de călcat. Atâta timp cât ești neascultătoare, vei tot plânge până când o să înțelegi odată ce înseamnă (ne)ascultarea”. Ce tată ar spune asemenea enormități copilului său? Ce fel de suflet ar avea un astfel de tată, care în loc să aline durerea fetiței ducând-o la spital, i-ar da mai întâi lecții morale despre ascultare? Veți fi de acord cu mine că un astfel de comportament ”părintesc” ar fi pur și simplu monstruos.
2. Varianta EGW(adventistă) afirmă că suferința de pe acest pământ a fost și este un produs exclusiv al diavolului, așadar neavând absolut nimic de-a face cu Dumnezeu. Niciodată, nimănui și în nici-o circumstanță, Dumnezeu nu produce suferință, ci aceasta este o consecință a înzestrării creaturilor sale cu liberul arbitru, iar cum alegerea a fost proastă, roadele culese de asemenea…
Mai întâi, sunt absolut de acord cu existența Diavolului ca promotor al suferinței umane. A nu crede în existența lui, ci doar în cea a lui Dumnezeu, mi se pare o contradicție de termeni cumplită. Cum poate fi Dumnezeu bun, dacă creaturile sale suferă? Este așadar neapărat necesară prezența diavolului în ecuația suferinței umane. Niciodată nu voi putea înțelege cum pot renunța unii la credința în existența diavolului și să continuă să creadă în existența lui Dumnezeu. Ori amândoi la pachet, ori nici-unul…altfel nu merge, pur și simplu.
Dar lucrurile nu sunt atât de simple precum par. Dacă intențiile ascunse ale diavolului au fost deconspirate la cruce în toată hidoșenia lor, iar ”lumile necăzute în păcat și-au pierdut orice urmă de simpatie față de fostul lor comandant de odinioară”( HLL, adventiștii știu ce e asta), de ce mai continuă jocul ăsta absurd? Dacă diavolul a fost înfrânt la cruce, atunci cum se face că după mai bine de 2000 ani, își face de cap nestânjenit în continuare? Nu s-au săturat ”lumile inteligente” de atâta vărsare de sânge? Nu au înțeles nici până azi caracterul său odios?!? Dacă da, înseamnă că nu mai există vreo șansă ca povestea păcatului să se repete cândva în viitor cu vreun nou Lucifer. O demonstrație a fost suficientă…Și totuși…de ce nu intervine Dumnezeu să pună capăt acestui coșmar, dacă lucrurile sunt de mult clare pentru univers?
3. O altă variantă, pe care eu o numesc sadică, este aceea că ”suferința este mijlocul prevăzut de Dumnezeu prin care să ajungem desăvârșiți, sfinți, asemenea Lui în caracter”. O metodă de corecție. Bullshit. Adică cum? El permite îngrozitoarea suferință umană ca să ajungem la un standard anume? Să ne dăm seama că avem nevoie de El prin suferință? E la fel de absurdă și respingătoare această idee precum ai spune că un adult îngăduie nepăsător țipetele sfâșietoare de durere ale copilului său pentru ca astfel copilul să devină ascultător…și să nu se mai apropie niciodată de plita de care s-a ars . Îngăduiți-mi să mă dau înapoi în fața unei astfel de variante respingătoare. Dacă există vreun Dumnezeu plin de iubire, atunci nu poate folosi suferința pentru nici-un scop, oricât de nobil ar fi. ”Scopul scuză mijloacele” numai în cazul maniacilor de tip Hitler sau Stalin.
4. Varianta pe care am crezut-o mult timp până de curând a fost aceea legată de teologia ultimei generații. Pe scurt: Dumnezeu, și odată cu el universul, așteaptă cu sufletul la gură să vadă producându-se pe Terra o generație de sfinți, ” fără pată, fără zbârcitură, și altceva de felul acesta”. Un ”popor” care să-I reprezinte caracterul înaintea lumii. Numai atunci va veni sfârșitul, când ”caracterul Său va fi desăvârșit reprodus în copiii Săi” ( citat Ellen White din memorie).
Cu alte cuvinte, îngerii au înțeles cum stă treaba cu păcatul, diavolul & co. Numai că omul nu a înțeles ceva…și până nu înțelege, Dumnezeu e legat de mâini și de picioare. Altfel spus, Dumnezeu depinde de om…Bine, acuma nu chiar orice om, ci acel ”popor ales” numit adventiști care ”sunt cel mai aproape de adevăr”…Cine este AZS, știe că ironizez, dar nu și exagerez. Sfârșitul acestei lumi, și odată cu asta sfârșitul suferinței…depinde de o mână de oameni aleși care pricep cum merg lucrurile. Atâta timp cât ei nu le pricep, circul și mizeria continuă. Pentru încă 2000 de ani, de ce nu?
Ce m-a făcut să mă îndepărtez și de această explicație, a fost faptul că la prima sa venire Isus nu a depins de nimeni. De nici-un evreu cu nasul prin Torah. De nici-un fariseu sau saducheu. Nobody…Nimeni nu îi pregătise terenul. Nu era nici-o grupă de sfinți cu ochii pe cer. Ioan botezătorul, Ana și Simeon erau oameni credincioși și atât. Nimic mai mult. Puteau să fie credincioși și cu asta-basta. Dumnezeu a fost cel care a hotărât timpul. Și nu numai timpul nașterii lui Isus pe Terra, ci și orice zi din calendarul său mesianic, dacă e să cred în evanghelii. Pe deasupra, El spune urmașilor Săi că a doua venire va fi ca un hoț pentru toți, și cei buni și cei răi. Când ați auzit ca vreun hoț să dea cel mai mic indiciu despre data sosirii sale?!?
În altă ordine de idei, ce se întâmplă dacă mai durează încă 2000 de ani până se pune la punct ”the last generation”? Dacă omul (adventist sau nu) e bătut în cap și nu va pricepe prea curând cum stă treaba cu păcatul, e frumos să lași să treacă, generație de generație, prin cele mai cumplite chinuri imaginabile întreaga omenire? Deci tot haosul ăsta se va termina când niște amărâți ca noi vom pricepe ceva? Și toată responsabilitatea a două milenii de suferință și atrocități cade acum pe spatele ”poporului ales”, oricare ar fi acesta de-a lungul timpului, pentru faptul că mereu a fost greu de cap să înțeleagă cum e treaba cu păcatul? Dați-mi voie să consider nombrilistă( cu ochii la buricul propriu) o astfel de variantă.
5. Un alt punct de vedere este cel determinist. Adică…ai făcut niște alegeri greșite, suporți consecințele…Ok… mi se pare just. Numai că…avem o problemă mare. Copiii care se nasc cu deformații congenitale majore, copiii bolnavi de leucemie și cancer, cei decedați în urma unor accidente de trafic unde nu au avut nici cea mai mică vină, milioane de oameni înecați în tsunamiuri sau acoperiți de dărâmături la cutremure…ce alegeri greșite au făcut?!? Băiețelul de doi ani care aleargă după minge în fața mașinii și moare în chinuri groaznice sub privirile ororizate ale mamei, ce alegere greșită a făcut? Și lista este lungă și deprimantă…
Așadar, nici acesta nu este un răspuns suficient de bun care să acopere toată complexitatea subiectului. Trebuie să mai căutăm. Dacă vom găsi vreodată ceva...
Eu cred că orice căutare omenească este însă în zadar cu privire la problema suferinței. Va trebui să învățăm să trăim cu enigme. Nici măcar Isus nu a dat răspunsuri inechivoce atunci când a fost întrebat de ce era orb din naștere individul dela templu sau de ce au murit grecii care veniseră să aducă jertfe la Ierusalim…Numai că…având în vedere că Dumnezeu este și atotputernic, și atoatecunoscător și iubitor, cum se face că paradoxul lui Epicur rămâne ca un ghimpe în coasta credincioșilor până azi? E ca și cum i-ai spune copilului care țipă ca din gură de șarpe de durere în fața ta: ”Ei lasă, când o să te faci mare, o să înțelegi tu ce (nu) fac eu acum. Acum însă nu poți pricepe”…
Care copil și-ar mai iubi un astfel de tată monstru? Și totuși…cu părere de rău…continuăm să suferim și continuăm în același timp să rămânem fără răspunsuri. Sau cineva le are deja?!? Aștept...
Paradoxul lui Epicur e stupid logic.
RăspundețiȘtergereNu am un raspuns pentru public, am o anume intelegere a subiectului, dar ea nu poate incepe decat daca desparti raul de suferinta.
Dezvoltă. Please...Chiar nu mai înțeleg nimic.
RăspundețiȘtergereMartin, e foarte greu, chiar imposibil sa incerci sa intelegi un Dumnezeu fara sa intelegi societatea in care traiesti, decat la nivelul religiilor. Subiectul e muult mai larg si cuprinde alegerile fiecaruia in parte. Cel putin in aparenta, pt ca daca privesti mai atent, alegerile oamenilor nu sunt ale lor... Stiu: voi fi lapidat in mintile unora. Insa, daca privesti mai profund, de la educatia religioasa, pana la cea insitutionalizata numita scoala, tinerele vlastare sunt directionate atent spre un anumit mod de gandire, care au o singura finalitate: CEA PRESTABILITA de inginerii subconstientului omenesc. Dupa ce omul devine absolvent al acestui sistem, fie ca religios fie scoala cea de toate zilele, ai sanse mai sa te confrunti cu cohorte de masini spalate pe creier, care efectiv, NU MAI ALEG. Alegerea le'a fost inoculata, si are, cum am spus o finalitate fixa, dinainte stiuta. Lumea nu poate fi buna in aceste conditii, pt ca alegerile noastre o influenteaza, nu caii verzi pe pereti. Si cred ca sunteti cu totii de acord ca alegerile noastre sunt gresite. Insusi Pavel explica asta. Nici un Dumnezeu nu poate locui intr'o gloata fara minte, surda si muta, sclava a unor idei cultivate eronat. Nu Dumnezeu e vinovat, ci mintea noastra, care nu poate primi, pt ca...nici nu prea vrea. Si nici nu'si asuma.
RăspundețiȘtergereIntai paradoxul lui Epicur:
RăspundețiȘtergereVrea Dumnezeu sa combata/previna raul dar nu poate? Atunci nu este atotputernic. Poate, dar nu vrea? Atunci este rau (rau-intentionat). Poate si vrea? Atunci de unde vine raul? Nu poate si nu vrea? Atunci de ce il numim Dumnezeu?
Prima problema este cea a potentei/omnipotentei. Asta inseamna ca, din puct de vedere logic, vorbim de potentialitate (ceea ce poate sa fie), nu de actualitate (ceea ce este). Potrivit lui Aristotel, potentialitatea poate sa fie inteleasa in sens slab, ca ceva care poate sa se intample, sau in sens tare, cum poate ceva sa se intample bine. Acest al doilea inteles se aplica fiintelor rationale. In fine, Aristotel mai are o distinctie de'asta, cea intre esential si accidental, care ar putea sa fie mai relevanta in aceasta discutie, pentru ca asta este modul de gandire specific momentului aparitiei acestui paradox. Dumnezeu este esential bun, adica poate sa faca doar bine, sau e doar accidental bun, adica poate sa faca si bine, si rau.
Ei bine, Dumnezeul iudeo-crestin nu este esential bun, ci poate sa faca si rau. Daca nu face rau, nu face pentru ca nu vrea, nu pentru ca nu ar putea.
Apoi stupizenia intelegerii antice a omnipotentei se vede in alt paradox: Daca Dumnezeu poate sa faca o piatra pe care sa n'o poata ridica. Formalizat, paradoxul suna asa: poate cineva sa faca ceva ce nu poate sa faca? Mai simplu: poate sa nu poata?
Si asa ajungem la forma glumeata a paradoxului lui Russel, problema barbierului care barbiereste pe toti barbatii care nu se barbieresc singuri, deci nu se poate barbieri pe sine. E un alt exeplu de cat de mult ne incurca gandirea dupa 'esente'. Evident ca se barbiereste, dar nu potrivit esentei sale de barbier, ci potrivit esentei sale de barbat :) Problema ar avea sens daca si numai daca am avea termenii egal distribuiti peste tot (de forma TOTI A sunt B, spre deosebire de UNII A sunt B, varianta nedistribuita). Insa nimeni nu ne spune ca barbatii care nu se barbieresc singuri nu se pot barbierii singuri potrivit esentei lor; ei nu se barbieresc singuri prin accident, nu prin esenta.
Sper ca nu te'am incurcat mai rau.
Ideile de omnipotenta si omnibenevolenta sunt stupide si in sine. Nu poti sa gandesti pe 'a putea' decat ca si corelativ opus lui 'a nu putea'. Nu poti sa'l gandesti pe 'bun' in absenta lui 'rau'. Daca nu exista decat a putea, atunci oricine e omnipotent. Daca nu exista decat bine, oricine e omnibenevolent. Nu ai nevoie de Dumnezeu aici. Daca exista si bine si rau, si a putea si a nu putea, atunci oricine alege.
Mai e o problema, pe care ar lua prea mult s'o discutam aici, anume cea a limbajului. Pentru ca, evident, paradoxurile sunt erori de limbaj.
De fapt, problema e mult mai simpla. Daca Dumnezeu nu POATE sa faca decat bine, e o simpla masina de facut bine. Pana si copiii se plictisesc de automatul care distribuie doar JellyBon; mai vor si vata de zahar sau alte dulciuri. Asa ca dumnezeul ala filosofic sa fie al lor, ca pe mine ma apuca cascatul.
RăspundețiȘtergereIn ce priveste raul si suferinta, vorbim de vreo patru lucruri, cel putin. Imaginea pusa la articol este cea mai inspirata alegere, pentru ca a starnit niste dezbateri etice. Adica fotograful a fost acuzat de lipsa de etica, pentru ca a privit in loc sa intervina. Nu agreez ideea ca trebuia sa'si vanda aparatul si sa cumpere mancare pentru somalezi, pentru ca daca toata lumea si'ar vinde aparatele pentru a cumpara hrana ar fi mai putina hrana pe lume, pana la urma. Dar mie mi se face parul maciuca de cate ori vad imaginea asta si cred ca as fi ratat o astfel de imagine incercand sa alung vulturii.
Dar asta e alta poveste. Sa luam pe rand conceptele utilizate si sa incercam sa le limpezim.
Suferinta poate sa aiba cel putin doua sensuri - fizica si mentala. Ambele au suport fizic, numai ca una deriva dintr'o actiune fizica (in sens larg, de materiala) asupra propriului corp, si asta e problema stiintelor. Din acest punct de vedere, al neurotransmitatorilor si analizorilor si terminatiilor nervoase omul si animalul sufera la fel. Ceea ce biologia nu'ti spune este daca resimt la fel, daca suferinta fizica are aceeasi semnificatie pentru om si animal. Suferinta psihica apare atunci cand altcineva sufera fizic sau cand pierzi pe cineva si asa mai departe. Suportul fizic al acesteia este tot treaba biologiei (iarasi in sensul cel mai larg). Semnificatia pe care o da fiecare acestei suferinte nu mai este doar o problema de biologie.
Este suferinta buna sau rea? Leul face rau cand vaneaza? Limbricul face rau la mine in matze? E stupid sa te intrebi asta, cred.
Asa ca discutarea la un loc a raului si suferintei cred ca am depasit'o. Dar ce este binele si raul? In ciuda faptului ca au un suport fizic si ca mecanismele facerii de bine sau rau pot sa fie studiate de biologie, binele si raul depasesc un pic domeniul strict al lumii fizice.
RăspundețiȘtergereSi astfel ajungem in etica, numai ca asta nu mai e o stiinta pozitiva, ci e mediata de un limbaj foarte imprecis. E rau sa minti? Depinde. Daca minciuna ta face rau, da. Daca face bine, discutia se schimba si trebuie sa stabilesti exact ce bine face. Raspunsul la problema des invocata a discutiei cu soldatul nazist este limpede: il minti si faci bine. Altfel esti monstru, nu om, sau 'tonomat de spus adevarul'. Binele facut inconstient, binele ce nu este rezultat al unei alegeri nu este bine, este doar efect al unor cauze naturale. Nu faci bine decat atunci cand refuzi sa (alegi sa nu) faci rau.
Exista doua tipuri de etica: aia ce deriva din norma si aia naturala. Niciuna nu poate sa fie absoluta. Pentru incalcarea aleia ce deriva din norma exista puscarie. Pentru aia naturala exista remuscarile.
Exemplul dat de tine la prima teorie nu prea tine. Chiar daca o duci la spital, si fara sa'i spui tu, fetita va invata sa nu mai puna mana. Suferinta e un lucru folositor (era sa zic bun). Gandeste'te doar la boala aia a celor ce nu simt durerea. Pot sa moara de o rana ce altora le'ar provoca doar o mica neplacere.
La a doua teorie, intrebarea la fel de legitima ar fi de ce a venit crucea atat de tarziu. Si nu m'a multumit niciodata raspunsul ala ca la Dumnezeu 1000 de ani sunt ca o zi. Trebuie sa fie altul.
A treia teorie este forma aberanta a ceea ce am zis mai sus cu privire la folosul suferintei intr'o lume determinista.
Rezolvarea celei de a patra teorii e aceeasi cu a celei de a doua.
A cincea teorie iti arata limitele oricarei abordari cauzal-descriptive a unei probleme: explica ceea ce e evident, lasa fara raspuns restul.
Incerc un raspuns scurt, dar as vrea sa nu fie inteles gresit. Cred ca suferinta este sursa raului si, in acelasi timp, a perceptiei raului. Cat timp cineva poate face rau, trebuie sa existe si suferinta pentru ca raul sa fie perceput ca rau. Si atata vreme cat exista suferinta, aceasta va produce noi rele. Problema persistentei raului este ca suferinta nu vine instantaneu, ci poate fi un proces de lunga durata. Si pana cand suferinta generata de ultimul rau produs nu va fi simtita, raul nu va inceta.
K, problemele pe care le pui tu aici ( magistral) sunt de natură filozofică. Mă îndoiesc că toată lumea poate digera argumentația ta. Și mă îndoiesc că Dumnezeu, dacă ar da vreun răspuns, ar fi unul de natură filozofică. Sau mai știi?!? Probabil faptul că tace, infirmă tocmai ceea ce am spus acum...dacă El e cel mai mare filozof.
RăspundețiȘtergereSpui multe lucruri interesante și mi-e greu să le iau la puricat pe toate. Problema cea mai gravă, care m-a motivat să scriu articolul, acea frământare care poate duce inevitabil în agnosticism sau poate chiar ateism, este cea de la pct 2: De ce nu intervine Dumnezeu să curme coșmarul colectiv al planetei, dacă ceea ce și-a dorit în primul rând, și anume demascarea caracterului lui Lucifer înaintea universului, a fost deja de 2000 de ani realizat cu vârf și îndesat? Singura posibilitate pe care o întrevăd este aceea că DUmnezeu are ultimul cuvânt în ceea ce privește TIMPUL. Atât la prima venire a lui Isus, cât și la a doua.
Știu, îmi vei spune că timpul este o iluzie dpdv filozofic. Și o să-ți dau dreptate, mai ales că ecuația Wheeler-DeWitt( o formulă de bază a cosmologiei cuantice) confirmă că timpul nu apare deloc ca parametru fizic - sau ca mărime fundamentală - în descrierea cuantică a universului. Pur și simplu, dpdv cuantic, timpul este absurd. De-aia mă uimește 2 Petru 3,8: analfabetul ăsta de Petru a ajuns la aceeași concluzie cu fizicienii de azi încă de acum 2000 de ani!
Dar asta e ca și cum ai spune: ”voi oamenii trebuie să suferiți și gata. Nu vă interesează pe voi când se va termina totul. Sau ce anume va declanșa sfârșitul suferinței umane@... Iar asta dă apă la moară ateismului, conform căruia nu există nimeni căruia să-i pese de noi în Univers.
Sunt perfect de acord cu răspunsul tău final. Din el înțeleg că suferința( produs al răului), încă nu și-a atins punctul culminant. Trebuie să existe cumva un final intrinsec al ei, fără intervenție dinafară. Exact la fel ca un puroi care se sparge singur. Sau ca o stea care implodează singură, la finalul vieții sale. Ca un virus care în cele din urmă își devorează gazda. Am înțeles corect?
RăspundețiȘtergereExact asta e și argumentația lui Gili Cârstea. Păcatul este un virus care ucide într/un final gazda. Nu există intervenție divină de pedepsire a păcatului, ptr că ar fi un non-sens. Cum să pedepsești un cancer? Trebui să-l lași săși facă treaba până la capăt. Asta spui tu: ” Si pana cand suferinta generata de ultimul rau produs nu va fi simtita, raul nu va inceta.”
Da, dar asta mă face să mă simt ca și cum m-aș roti mereu și fără oprire într-un cerc închis. Pentru că noi oamenii, ăștia păcătoșii, SCURTĂM suferința cuiva, fie animal, fie om, dacă suferă cumplit. Fie că-i facem o injecție cu eutanasie, fie că-i dăm să bea un ”lichior” dulce...și gata, adio suferință! Ei bine, întrebarea este: DUMNEZEU DE CE NU POATE FACE LA FEL? Pentru că din ce spui tu, Gili, experiența de viață și fizica cuantică, Dumnezeu NU POATE să scurteze suferința noastră! Trăim într-o lume a haosului, unde domnesc legile haosului, și nu El. Bueno, mare ușurare concluzia asta, ce să zic...
Ideea e asa: paradoxul lui Epicur este o problema filozofica. Daca discuti probleme filozofice este normal si etic sa le discuti filozofic. Un fel de sa nu'i dai omului probleme daca tu nu ai solutia.
RăspundețiȘtergereIncercam sa'ti atrag atentia doar ca Aristotel, ala pe care A.Ioinica il tine de prost, nu e chiar asa de prost si a gasit o iesire pentru orice paradox de felul asta cu acea intelegere 'etica' a potentialitatii. Adica, 'poate' sa faca orice, dar 'poate sa faca bine' doar binele. Si, daca ii citesti si etica (aia Nicomahica), o sa vezi ca raul este si lipsa, si exces.
Raspunsul direct cred ca n'a fost prea filozofic. 2 Pet. 3 este destul de obscur pentru mine. Iar folosirea de catre adventistii fundamentalisti a unor texte omiletice sau devotionale precum cartile EGW pe post de filozofie sau teologie sistematica e o aberatie si atat. Isus predica folosind basme sau intamplari imaginare, pentru ca nu conteaza adevarul, ci sensul povestii si reactia ascultatorului.
Nu cred defel intr'un punct culminant al raului. Si nu inteleg de ce efectul lui - suferinta - nu apare imediat. Petru zice ca din mila lui Dumnezeu. Se poate, dar asta trebuie s'o crezi, nu e o explicatie rationala. De ce ne invata Isus sa ne rugam 'nu ne duce pe noi in ispita' iar Iacov zice ca Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni? Nu ti se pare ca toata teologia ispitei este o aberatie?
Eutanasia nu prea e considerata etica nici de oameni. De ce ar fi o optiune pentru Dumnezeu?
...textul in original spune: si nu ne lasa pe noi in ispita
ȘtergereNu mă înţelege greşit. Filozofia ta este binevenită aici, ba chiar o consider o unealtă mai bună de explicare a realităţii decât fizica. Numai că şi ea este până la urmă proiecţia unor gânduri omeneşti, şi dacă spun asta, înseamnă că e la rândul ei limitată. Se pare că asta este chiar marea noastră problemă: orideunde ai începe, tot pe o străduţă înfundată ajungi, fie că e fizica, fie că e filozofia, fie că e...EGW. Sau mai ales EGW. Ne rotim într-un cerc închis ameţitor, orice ai face.
RăspundețiȘtergereAcum...ce e de făcut? Ce poziţie e cea mai înţeleaptă? Ateismul? Agnosticismul? Sau cea salomonică din Ecles 12, 13? Pentru că ultima stă în contrast flagrant cu prima, iar a doua este resemnare...iar resemnarea se poate foarte uşor transforma în depresie, care iarăşi nu e bună.
Problema asta a suferinţei mă macină din urm. punct de vedere: dacă Dumnezeu ne-a creat oameni raţionali, care caută după răspunsuri logice , de ce NU EXISTĂ atunci nici-un răspuns satisfăcător dpdv raţional la problema suferinţei? De ce trebuie mereu să fie invocată credinţa? Cumva pentru că trăim într-o lume închisă, într-un sistem închis( să zicem universul), unde sunt imposibile proiecţiile extrasenzoriale?
Creştini cucernici au devenit agnostici sau atei datorate acestei teme a suferinţei. BArt Ehrman este un exemplu perfect cu a lui " The God's Problem: How the Bible Fails to Answer Our Most Important Question--Why We Suffer".
Să le luăm pe rând: filozofia şi logica eşuează. Ştiinţele naturale nici nu mai vorbim. Biblia, cea care până mai ieri era dictarea personală a lui God, eşuează. Şi nu ne mai rămâne ca atare decât să suferim şi să nădăjduim...că undeva, cuiva...cu adevărat îi pasă...Atât: speranţa. Dar nu răspunsuri raţionale complete şi veridice.
Acu' Bart Ehrman, pe care'l respect ca specialist si carturar, e in cartea aia un cautator de nod in papura plin de sofisme. La dece-ul factual (warum) raspund stiintele, nu Biblia. Doar la dece-ul ce interogheaza sensul sau motivul (wozu) poate raspunde Biblia. Si la asta raspunde Moise (Iov). Da' mai tre' si sa vrei sa vezi.
RăspundețiȘtergere@ Anonim Jan 28, 2012 08:45 AM
RăspundețiȘtergere...textul in original spune: si nu ne lasa pe noi in ispita
Iata textul in original:
και μη εισενεγκης ημας εις πειρασμον αλλα ρυσαι ημας απο του πονηρου οτι σου εστιν η βασιλεια και η δυναμις και η δοξα εις τους αιωνας αμην
Cuvantul care ne intereseaza este εισενεγκης, ce vine de la εισφερω. Daca vrei sa vezi ce inseamna, citeste aici: http://concordances.org/greek/1533.htm si aici: http://concordances.org/greek/eisenenke_s_1533.htm, daca te descurci in engleza. Eu nu sunt specialist nici in filologie greaca, nici in exegeza biblica. Dar nu vad cum ar putea sa insemne 'a lasa'. Intreaba un specialist si zi'ne si noua ce ti'a zis, te rog.
Ai citit-o? Eu tot încerc să fac rost de ea, dar nu o au ăştia încă în germană. Cât despre Moise (Iov), el ne propune ideea că suntem pionii unui experiment cosmic între bine( God) şi rău( Satan). Dar asta e iarăşi deprimant: suntem cobai de laborator şi doar atât?
RăspundețiȘtergereOk, şi cât mai durează experimentul ăsta? Că eu unul, şi nu numai eu, m-am cam săturat. Apropo de răzvrătire: dintre toţi, Iov răzvrătitul este acceptat de Dumnezeu cu enigmele sale cu tot. Iar ăia cu certitudini despre dumnezeu( în paranteză fie spus, nişte aberaţii) sunt somaţi să se ducă să-şi ceară iertare pentru ce-au debitat. Lool! Aşa că eu tot mai am speranţe...
buna stimabililor,
RăspundețiȘtergere@k...mi-a placut filozofia ta alambicata, daca cumva esti de prin Timisoara putem filozofa la un "ceai"; la Martin am deja un capucino datorie
la subiect: "Iata cel mai mare rau in tot ce se face sub soare: anume ca aceeasi soarta au toti...."Ecl9
eu zic ca David are logica buna, zicand destul de rational-filosofic "prin lumina Ta vedem lumina"
fara aceasta "lumina" e simplu, ori in ce directie o apuc dau de gard, de gardul mintii mele:
- de ce zilele trecute am aruncat din frigider mincarea ce s-a stricat, iar copilu ala (din poza) moare de foame...
imi tziuie sufletu cand mi-aduc aminte de Isus, nu va ingrijorati ce mincati si ce imbracati, uitativa la pasari si la iarba...cu cat mai mult nu va ingriji de voi putin credinciosilor.. si pe linga tupeu, minciuni grosolane, ratiunea mea Il mai poate acuza si de favoritism, pai peste Iudeii aceia incapatzanati ploua cu mana si veneau stoluri de prepelitze, aici vin corbii ca sa le manince lesurile...n-am pretentia sa dea cu mana din cer, dar mincarea mea inainte sa se strice o putea teleporta pe masa la somalezi acolo, ca sa nu mai vorbim, in povestea cu Ilie chiar ironic tot de corbi e vorba , ce comportament acolo...
@Martin: planul initial nu a fost (nici nu este) de cobai,...ma uit in spate, in lungul istoriei si vad cum adevarul, dragostea, bunatatea etc au fost exterminate prin orice mijloace, plus personal am trait multe cu Dumnezeu de la cele mai marunte nimicuri (la propriu) pina la fenomene paranormale...asa ca iti dau tie "enter" aici si ma duc si mai dau un "enter" zicand:
"Doamne m-ai convins suficient de mult incat sa ma incred si pentru lucrurile de peste gard, dar cand vad contrastul dintre realitate si Scriptura imi vine sa dau cu Scriptura de pereti"...enter
@ cristilz
RăspundețiȘtergere"pe saraci ii aveti intotdeauna cu voi". Mancarea aia din frigider trebuie s'o dai tu cui are nevoie, inainte de a se strica. Din ce inteleg eu din Biblie, Dumnezeu nu face minuni atunci cand o minima bunavointa umana ar putea rezolva problema. Povestea cu Cornul Africii e un pic mai complicata, acolo niste trupe de fundamentalisti religiosi impiedica ajutoarele sa ajunga la cei in nevoie. Insa niciuna dintre maretele puteri islamice sau crestine nu vrea sa intervina acolo cu trupe de mentinere a pacii, asa cum au facut in Iugoslavia, Irak, Afganistan sau Libia. De ce oare?
De ce (mai) exista suferinta? Cine te-a informat ca a existat vreodata in lumea asta un punct zero in care n-ar fi existat suferinta? Biblia? Si inafara de ea? Alta intrebare. Inafara de suferinta, mai exista si altceva in lumea asta? Daca vei zice da, atunci raspunde-mi te rog,..... poate binele si raul sa existe in acelasi timp, in acelasi loc? Poate lumina si intunericul sa existe in acelasi timp, in acelasi loc? NU? Atunci putem sa mai vorbim de acel.....(mai)...sau se elimina de la sine!?
RăspundețiȘtergere"De ce mai există atâta suferință și nu se termină totul odată? Ce mai așteaptă, dacă Dumnezeu este iubire desăvârșită, ca să termine cu chinul întregii omeniri?"
RăspundețiȘtergere.............
Ce crezi ca face din puntul tau de vedere o iubire desavarsita? Ce inseamna a termina...ptr. tine? A pune capat? Poate Dragostea care inseamna libertate...pune capat daca nu e permis, daca nu e dorit? Ai impresia ca omenirea doreste un capat? Ai impresia ca omenirea doreste schimbare? Ai impresia ca sfera in care te afli vrea sa fie altceva decat ceea ce este?
Omenirea se teme de sfarsit. Omenirea are frica de ...sa dam expl.biblic....o revenire...care ar implica ...un sfarsit. Ma insel?
"Adică…ai făcut niște alegeri greșite, suporți consecințele…Ok… mi se pare just. Numai că…avem o problemă mare. Copiii care se nasc cu deformații congenitale majore, copiii bolnavi de leucemie și cancer, cei decedați în urma unor accidente de trafic unde nu au avut nici cea mai mică vină, milioane de oameni înecați în tsunamiuri sau acoperiți de dărâmături la cutremure…ce alegeri greșite au făcut?!?"
RăspundețiȘtergere.............
Daca in urma unor alegeri gresite ai avea de suportat niste consecinte....te intreb, mai putem vorbi de DRAGOSTE?...mai putem vorbi de LIBERTATE?. Daca nu, ce concluzie tragi?
"Eu cred că orice căutare omenească este însă în zadar cu privire la problema suferinței."
RăspundețiȘtergere.........
gresit. o vei gasi. dar pana atunci mai ai de dat la o parte multe prejudecati si gunoaie care-ti stau in cale ptr. a-ti gasi raspunsul care sa te satisfaca. plus ca nu astepta sa ti-l dea altii. cine cauta gaseste, nu uita. raspunsurile sund de multe ori in fata nasului nostru, doar ca sunt acoperite de gunoaie. inlatura gunoaiele si vei vedea incetisor o mica licarire care pe zi ce trece, cu cat te vei apropia de ea, va lumina tot mai mult.