Enigme ale universului ( I ) : introducere

      Atunci când vine vorba despre științele naturale, oamenii religiei nu arată un interes deosebit pentru acestea, considerând știința „pe nedrept să fie numită așa”( 1 Timotei 6,20, un verset extrem de interesant care merită un articol aparte), sau în orice caz irelevantă în demersul cunoașterii lui Dumnezeu. Ei argumentează că numai și numai revelația biblică ( sau revelația în general) este cea care oferă pe tavă toate răspunsurile posibile despre divinitate. Pe de altă parte, marii savanți ai lumii consideră puerilă o acceptare a filozofiei sau teologiei în căutările lor, fiind ghidați exclusiv de un proces determinist de gândire, empiric și falsificabil, care nu are nevoie în nici-un fel de vreo credință pentru a înțelege mai bine viața și universul în care trăim. Voi încerca să demonstrez de-a lungul acestui serial că atât cei credincioși, cât și cei necredincioși, se înșeală cu privire la premizele de cercetare pe care și le-au ales. Deși formulat în cu totul altfel de cuvinte, conceptul general al celor două categorii este acela că Dumnezeu este revelat pe deplin, numai că noi nu am reușit să Îl înțelegem. Dar…este acest lucru adevărat? 

      Atunci când folosesc expresia „ Dumnezeu este revelat pe deplin”, nu mă refer neapărat la însușirile divinității. Oamenii de știință sunt în majoritatea lor complet dezinteresați de subiectul religios. Dimpotrivă, am în vedere concepția profund înrădăcinată în ambele categorii că adevărul sau cunoașterea tuturor lucrurilor este apanajul unei cărți sau al unei teorii științifice. Religioșii sunt de părere că o carte le este suficientă ca să Îl cunoască pe Dumnezeu. Scepticilor le este de ajuns vasta carte a naturii pentru a elabora o teorie științifică care - spun ei -, să fie mama tuturor celorlalte teorii și axiome științifice, încununarea cunoașterii umane.  Credincioșii și-au ales numai biblia, în detrimentul științei, închizându-se în carapacea lor și formându-și propria imagine deformată despre viață, oameni și Dumnezeu. Oamenii științei au procedat exact la fel, refuzând complet supranaturalul și misticul, blocându-se astfel într-o descriere exclusiv materialistă, mecanicistă a realității cu tot ce înseamnă ea. 

      Dorința mea este să arăt că o astfel de premiză este fundamental greșită în demersul căutării adevărului. Convingerea mea este că mintea lui Dumnezeu( ca să-l citez exact pe Hawking) nu este o carte fie ea chiar „sfântă”, și cu atât mai puțin o formulă M(atematică) care să ne pună pe tavă TOTUL.  

       Am încercat deja în numeroase editoriale să arăt de ce Dumnezeu nu S-a putut revela pe sine în mod complet în biblie. Nu doresc să mă mai repet acum și aici. În ceea ce privește serialul de față, intenționez să arăt de ce nu se poate revela pe Sine în totalitate nici prin științele naturale. Entuziasmul dezbordant al savanților atunci când caută Sursa tuturor lucrurilor ( de exemplu bosonul Higgs la CERN, teoria M în fizică, condițiile de dinainte de Big-Bang, șamd), crezând că o vor găsi prin calcule matematice sau modele de gândire ne-euclidiene, mi se pare o atitudine la fel de naivă ca cea a credincioșilor care citesc biblia și își formează în minte un dumnezeu după chipul și asemănarea lor. 

       În ceea ce-i privește pe adventiști, comunitate religioasă din rândul cărora eu provin, puțini dintre ei cunosc faptul că fondatoarea cultului lor, Ellen G. White, era  un om interesat de ambele abordări ( științifică și religioasă) și de maniera în care puteau contribui acestea împreună la o mai bună cunoaștere a lui Dumnezeu. Adventismul, am mai spus-o, s-a născut din încercarea de a raționaliza revelația biblică. Pionierii acestei mișcări studiau metodic și logic biblia, iar dacă ar fi avut azi la îndemână metoda istorico-critică modernă, sunt personal convins că ar fi folosit-o de asemenea. 

      În biblioteca Ellenei White se găseau destule cărți de natură strict științifică, precum cea a lui George McCready Price referitoare la cauzele potopului, sau tratate despre anatomia și fiziologia omului, din care ea și-a decupat mai târziu principiile celebrei „reformei sanitare”. Este foarte probabil să-l fi citit chiar pe Thomas Paine, Richard Dawkins-ul zilelor ei, din moment ce îi condamnă scrierile…În orice caz, merită tot respectul meu prin faptul că deși dispunea de o minimă educație instituționalizată, a avut un extrem de larg orizont de vederi pentru acel timp, dând naștere celui mai complex și mai modern sistem de sănătate și educație din SUA după cel catolic. 

      Nu s-a întâmplat la fel și cu urmașii ei devotați, de ieri și de azi, din păcate. Adventiștii sunt în marea lor majoritate, ca orice alt cult creștin, refractari atunci când vine vorba despre știință. Departe de poziția ei echilibrată cu privire la inspirația biblică, ei consideră că ultimul cuvânt în demersul cunoașterii lui Dumnezeu îl are biblia și numai biblia, considerând atât scrierile ei cât și scrierile EGW infailibile de facto. Care este după părerea mea motivul pentru acest regres în ceea ce privește metodologia cunoașterii? Tocmai lipsa lor de interes  despre fenomenul științific în general. Cei mai fanatici susținători ai EGW sunt de fapt, chiar cei mai mari detractori ai ei. Pentru că a susține cu obsedare anumite opinii biblice sau opinii EGW înseamnă o necunoaștere completă a modului în care au luat naștere aceste opinii: autorii s-au raportat la ceea ce se cunoștea științific atunci!

     A ține de exemplu morțiș la concepțiile potrivit cărora universul acesta are doar 6000 de ani, că nu a existat nici-un Big-Bang și evoluția ulterioară a universului, că soarele a fost „creat” în ziua a patra - la mult timp după ce Terra deja exista -, că omul este înzestrat cu o energie vitală de la creațiune care se poate risipi prin masturbare, sau că ceea ce mâncăm poate influența spiritualitatea noastră, pentru a cita doar câteva dintre cele mai cunoscute dogme creștin-adventiste, denotă o crasă lipsă de educație. Nu degeaba intoleranța și lipsa totală a culturii dialogului tronează pretutindeni prin biserici. Nu ai ce să dialoghezi cu dogmele și apărătorii acestora. 

     Pe de altă parte, mi se pare la fel de necinstită maniera în care scepticii doresc să cunoască în general. Faptul că savanții se limitează numai la domeniul natural, excluzându-l din start pe cel supranatural, dovedește de asemenea lipsă de sinceritate în căutările lor și rotirea într-un cerc închis doar de dragul status-quo-ului din lumea academică. A refuza cu obstinație să crezi într-un proiectant inteligent, deși pretutindeni se pot vedea amprentele sale, atât la nivel micro cât și macroscopic, a întoarce spatele sistematic celor mai profunde întrebări de natură filozofică, sau mai bine zis încercând abordarea lor numai din perspectivă materialist/deterministă, a refuza arii de cercetare științifică care au mai mult de-a face cu imaterialul, subconștientul, supranaturalul, pe motiv că acestea sunt domenii mistice neserioase, este de asemenea o atitudine dogmatică. Este pur și simplu absurd să încerci să definești științific ce este dragostea, să explici de ce ochiul uman „se bucură” atunci când admiră o floare sau un peisaj,  sau de ce o operă de Bach dă naștere unor sentimente profund religioase chiar printre oamenii seculari. Este absurd și irațional să crezi că gândurile sunt doar reacții biochimice și nimic mai mult. Chimia, matematica și fizica nu vor putea explica niciodată de ce ființele umane sunt în stare să iubească sau să urască, de ce există curiozitate și altruism, care sunt cauzele apariției vieții și ale universului, de ce există CEVA în loc de NIMIC.

    

       Serialul pe care îl încep azi va prezenta o abordare filozofico-științifică a celor mai profunde întrebări ale rasei umane despre sensul vieții. Ce s-a întâmplat acum 13,7 miliarde de ani, când a luat naștere Universul? Ce anume a provocat Big-Bang-ul? Au spațiul, timpul, materia și energia un început anume sau există dintotdeauna? Cine l-a creat pe Creator? Mai există și alte universuri? Ce este timpul? Și mai ales ce rol joacă omul în univers? 

      Voi încerca de asemenea să răspund și îndoielilor nefondate ale credincioșilor despre vârsta reală a universului și a pământului, despre faptul că în univers există de asemenea moarte și violență, nu numai Terra noastră fiind afectată de acestea, cum are loc „creația” planetelor și sorilor în realitate, ce presupune distanțele astronomice de milioane de ani-lumină dintre galaxii sau ce-are de-a face scurgerea timpului cu …credința. 

      Oricât de neverosimil ar părea, credința mea a fost îmbogățită prin aplecarea mea amatoristă din ultimii doi ani spre știință. Și nu numai că a fost îmbogățită, dar a reușit să supraviețuiască „ienupărului” meu personal la umbra căruia Dumnezeu tindea să devină doar o poveste de adormit copiii. Acelora dintre credincioși care consideră inutilă (și) o abordare științifică a Adevărului, intenția mea este să le spun prin acest serial că atitudinea lor este cu totul absurdă pentru secolul XXI. Să nu se mire de ce religia pe care ei o propagă prin fiecare pliant la colț de stradă este neatractivă pentru majoritatea oamenilor  de azi. Acelora dintre sceptici care refuză insistent (și) o abordare filozofico-religioasă în căutările lor, le spun că intoleranța și bigotismul religios este ȘI o consecință a nihilismului lor. Dintotdeauna omul a dorit să-și înțeleagă sensul vieții, sens pe care religia i-l oferă, în timp ce știința ... încă nu. 

   Serialul acesta nu este pentru cei dogmatici, care consideră că sunt pe calea cea bună și au toate răspunsurile. Sau dimpotrivă… poate tocmai pentru ei…