Atotputernicie fără consecvență?

     

      În dezbaterile mele de pe forumuri cu diferiți apologeți ai creațiunii în 7 zile literale, atotputernicia lui Dumnezeu  este aruncată ca ultim argument puternic în favoarea ineranței Scripturii și în defavoarea evoluției universului sau a vieții pe Terra. În fața avalanșei de neoprit a dovezilor din diferite ramuri ale științei care vorbesc despre un pământ și univers foarte vechi, creștinii literaliști recurg la argumentul suprem mai sus amintit într-o încercare disperată de a nu-și pierde credința. Dar înseamnă oare o acceptare a dovezilor științifice despre evoluție în mod neapărat o lepădare de credință? Dacă biblia nu este exactă cu privire la felul în care a apărut universul sau viața pe Terra, înseamnă asta că Dumnezeu ne minte? Astfel de conflicte au mai existat în trecut, și de fiecare dată religia și biserica a fost cea care a pierdut lamentabil.  Și de asemenea… adevărata credință în Dumnezeu nu numai că nu a fost prejudiciată, dar a ieșit și mai întărită în urma descoperirilor științifice. 

   Să luăm de pildă cazul lui Galileo Galilei. Religia s-a opus sistematic dovezilor aduse de marele astronom în favoarea heliocentrismului. Pentru savanții iezuiți din Italia, posibilitatea ca Terra să se învârte în jurul soarelui sau ca soarele să aibă pete pe suprafața sa era echivalentă cu o distrugere a scripturii și totodată, a credinței în Dumnezeu. Galilei lupta singur contra tuturor. Preotul dominican Thomas Caccini spunea sigur pe sine în apărarea bibliei, în fața enoriașilor: 

   " Dacă matematica şi ştiinţa contrazic biblia, sunt eretice. Ideea că pământul se învârte în jurul soarelui este eretică pentru că biblia ne spune că pământul este imobil. Eu nu voi accepta o concluzie ştiinţifică care contrazice biblia." 

   

     De prisos să mai spun cine se înșela, și cât de tare. Și de prisos să mai spun că biserica nu s-a schimbat mai deloc în viziunea ei cu privire la știință, la peste 400 de ani de când Galilei era persecutat pentru ideile sale. Dar revin acum la întrebarea de mai sus: dacă în cele din urmă s-a dovedit în mod categoric că știința lui Galilei a fost superioară interpretării literaliste a bibliei, a reprezentat aceasta o înfrângere pentru creștinismul autentic? O anulare a mesajului biblic? O pierdere a credinței? Nici pe departe! Dimpotrivă, argumentele care vin din știință astăzi , precum valoarea extraordinar de mică a constantei cosmologice, procesul 3 alfa ( rata de producție  a carbonului în fuziunile nucleare, carbonul fiind elementul de bază al vieții ), entropia infimă de la momentul Big-Bangului, sau informația genetică din spatele ADN-ului fiecărei ființe vii - pentru a numi pe cele mai impresionante dintre ele - sunt indicii puternice în favoarea existenței unui Creator, indicii de care credincioșii se folosesc plini de pasiune în favoarea cauzei lor. 

   Când vine vorba însă să recunoască dovezi la fel de puternice din știință despre vârsta veche a vieții pe Terra, despre mecanismul evoluționist care stă în spatele vieții cel puțin la scară microcelulară, despre corectitudinea metodelor de datare moderne, etc… creștinii preferă să închidă ochii și să recurgă la aceleași „predici” vechi marca Thomas Caccini. În acest caz, ei știu doar una și bună: biblia e adevărată, știința este „bună” și „ falsă ”. Și nu e recomandabil să te intereseze știința, deoarece îți … pierzi credința. Sună cunoscut, nu-i așa?!?    Cu toate acestea, am întâlnit și creștini umili care neputând să facă față unei dezbateri serioase cu argumente din știință, scot ultimul as din mânecă în favoarea literalismului biblic: „Dumnezeu este atotputernic”. Și dacă este atotputernic, poate face orice, nu-i așa? Inclusiv să anuleze legile fizicii și chimiei. Inclusiv să ducă savanții în poticnire, prin faptul că genomul primatelor și al omului este asemănător în proporție de 99%. Inclusiv să facă totul din nimic, în mod instantaneu. Dar oare este acesta Dumnezeul adevărat sau doar o caricatură  a religiei ? 

    Recunosc faptul că la o primă vedere argumentul atotputerniciei lui Dumnezeu pare inatacabil. În realitate , eu cred însă că este unul slab, și am să explic de ce printr-un exercițiu logic, folosindu-mă chiar de o unealtă din grădina lor: Legea Morală. Când vine vorba despre moralitate, creștinii afirmă pe bună dreptate că ea nu este produsul omului în ultimă instanță, ci că există un etalon suprem de moralitate, din care derivă toate legile juridice și bunul simț comun. Referindu-mă strict la adventiștii de ziua a șaptea, chestiunea despre moralitate devine și mai inechivocă, deoarece Ellen White ( unul dintre fondatorii bisericii ) spune de nenumărate ori că Legea celor 10 porunci este de fapt „ o transcriere a caracterului divin  pe plăcile de piatră ”. Este inacceptabil așadar, chiar și pentru creștini, un Dumnezeu care dă o lege morală făpturilor sale, dar El este liber să „ facă ce vrea , deoarece este atotputernic”. Un Dumnezeu care minte, șantajează, ucide în mod indiscriminat, care torturează și face nedreptate celor nevinovați, doar pentru că „ este atotputernic ”… vă imaginați așa ceva? Un Dumnezeu care măcar într-un singur caz să recurgă la violență sau minciună pentru a-și atinge scopurile… vă imaginați așa ceva? Niciun creștin sănătos la cap nu ar accepta un astfel de dumnezeu, deși există din păcate suficienți zombi fundamentaliști religioși care cred în iad, într-un Dumnezeu violent și tribal în vechiul testament, într-un Dumnezeu care iartă preacurvia, crima și epurarea pe motive etnice, dar pedepsește cu moartea masturbarea sau munca în sabat…

     Apare atunci inevitabil o suită de întrebări care se leagă în mod logic unele de altele: dacă Dumnezeu este nu numai dătătorul Legii morale pentru om, ci și apărătorul suprem al acestei legi, sau mai mult, chiar întruchiparea transcendentă, transcrierea, copia „cerească” a legii morale date pe Sinai, de ce nu ar face exact aceleași lucruri și cu celelalte legi ale naturii, pe care creștinii le consideră de altfel ca fiind produsele aceleiași minți divine? De ce aceiași creștini care fac apel la frumusețea legilor fizicii, chimiei (și naturii în general) cu scopul de a convinge pe alții de fundamentul logic al existenței unei legi morale… sunt de părere că Dumnezeu nu ține cont de acele legi naturale în anumite împrejurări? Unde este consecvența lor și a dumnezeului lor? De ce aceiași creștini care sunt de acord pe de-o parte că „ la început, Dumnezeu a făcut ” matematică, chimie și fizică, și abia apoi prin intermediul gravitației, al bosonului Higgs sau al procesului 3 alfa al carbonului a făcut posibilă apariția universului și a vieții, sunt de asemenea sceptici că acest Dumnezeu s-ar fi folosit de toate aceste legi în ceea ce privește apariția… sistemului solar și a vieții pe Terra? Chiar narațiunea antică a facerii omului nu prezintă un Dumnezeu care face hocus-pocus sau rostește abracadabra, ci un Dumnezeu care modelează ceva DEJA EXISTENT (țărâna ), dar cu un scop nou. Minunile lui Dumnezeu nu sunt magii ieftine iluzioniste, ci apariția a ceva din altceva deja existent: minunea cu peștii înaintea celor 5000 de persoane, vinul din apă la nunta din Cana, uleiul și făina văduvei din Sarepta, vindecarea orbului din naștere cu noroi, șarpele care ia naștere dintr-un toiag, refacerea celulelor moarte într-un corp inert sau bolnav. Niciodată nu îl veți vedea însă pe Isus bătând din palme, rostind formule magice și aducând morții la viață și peștii pe masă din … nimic. 

   Pe de altă parte, ce ar fi vrut Dumnezeu să demonstreze universului( urilor ) prin faptul că făcea sistemul nostru solar într-o singură zi sau 14 specii de animale și insecte pe secundă!!! ( fără să ținem cont de nenumăratele specii dispărute de la creație și până azi, pe care nu le-am mai inclus în calcul ), sau că plantele și pomii creați în ziua a treia au putut trăi o zi fără lumina soarelui ? Atotputernicia Lui? Îngerii o recunoșteau deja, mă gândesc… A vrut să se joace, jonglând cu legile fizice după bunul său plac? Ok… dar cu ce scop? A vrut să fie un prilej de poticnire pentru oamenii de știință de azi, care judecă universul și viața după dovezile empirice, ca apoi să-i arunce în iad pentru că au avut suficientă rațiune și logică, dar n-au avut credință în Geneza 1? Dacă da, nu-mi aduc aminte de Isus Hristos să fi dus vreodată dinadins semenii săi în încurcătură, sau să fi fost pentru ei vreun prilej de poticnire…

    În consecință, un dumnezeu care pretinde făpturilor sale CONSECVENȚĂ în ascultare de Legea morală, CONSECVENȚĂ în ceea ce privește credința în el, dar în același timp nu este el însuși consecvent față de anumite legi stabilite de el, fie că sunt morale sau de altă natură, este cel mai monstruos tiran posibil. Cum să mai iubești rațional un dumnezeu care face ce vrea și cum vrea, că doar el este Șeful suprem? Este interesant că știința modernă a putut să se dezvolte până la stadiul incredibil de astăzi tocmai datorită CONSECVENȚEI întâlnite în legile și fenomenele naturii. Dacă Dumnezeu nu ar fi ținut cont de legi precise la crearea universului sau a vieții pe Terra, astăzi cu siguranță încă am mai fi crezut că pământul este plat cu patru colțuri , că grindina are „ cămările ei în cer ” , sau că soarele și întreaga galaxie orbitează … pământul. Și încă ceva, un detaliu care nu trebuie să scape mai ales adventuriștilor de ziua a șaptea în ale științei: dacă Dumnezeu a creat soarele , luna, stelele și viața pe pământ doar în 7 zile, atunci cum se face că în constelația Orionului (chiar la El acasă după ei, nu-i așa?!?) imaginile luate prin telescop demontează în mod categoric mitul creațiunii instantanee, în favoarea evoluției stelelor și sistemelor solare? 

    Isus pe cruce este o demonstrație extrem de puternică în favoarea ideii că Dumnezeul adevărat este consecvent cu sine însuși, cu vorbele și promisiunile Sale, cu onoarea Legii Sale și implicațiile care decurg din apărarea acestei Legi, și în același timp este un Dumnezeu slab, incapabil să se dea jos de pe cruce. El nu se dă jos de pe cruce nu pentru că N-AR PUTEA să o facă, ci pentru că NU VREA. Ei bine, am tot respectul pentru un astfel de Dumnezeu, unde atotputernicia nu face opinie separată cu consecvența. Pentru dumnezeul fundamentaliștilor creștini care populează până la saturație bisericile, un dumnezeu care îți interzice să gândești cu creierul tău, care te șantajează cu pierderea mântuirii sau care te duce dinadins pe piste false și apoi te acuză de necredință, ei bine… față de acel dumnezeu nu mai am demult nici cel mai mic respect. Pentru că nu poți cere consecvență creaturilor tale, iar tu, ca și Creator, să nu ții seama deloc de ea.