Dacă aş fi preşedinte...

      Poate v-aţi obişnuit pe acest blog să citiţi îndeosebi critici virulente la adresa sistemului bisericesc organizat, şi a practicilor manipulatorii şi de multe ori păgâne care îi stau la temelie. În cele ce urmează nu numai că nu va fi vorba de aşa ceva, ci dimpotrivă, aştept criticile dumneavoastră. Aş dori să prezint câteva soluţii ( mai bine zis idei) personale pentru criza profundă de identitate în care se află adventismul şi creştinismul în general. Nu mă mai interesează sub nici-o formă activităţile din biserică. Dar îmi pasă de oamenii care compun biserica. Nu mă mai interesează formele seci şi limbajul de lemn consacrate de acolo. Dar consider important ca oamenii din biserici să aibă viaţă, şi s-o aibă „ din belşug”. Deci, ce aş face?

   Deşi este puţin probabil ca să mai calc vreodată pragul unei biserici fără ca să mă mai plictisesc de moarte înăuntru, şi absurd din orice punct de vedere ca să devin vreodată măcar vreun simplu „diacon”, totuşi ...ce aş face eu dacă aş fi preşedintele conferinţei generale pentru un an de zile? Dacă mi s-ar da prin absurd în mâini puterea pe care nici-un om nu trebuie să o aibă,  cum aş influenţa eu, prin directivele mele, viaţa spirituală a bisericii mondiale?

     1. În primul rând, aş schimba din temelii conceptul de biserică, aşa cum îl cunoaştem în prezent. Concret: aş desfiinţa băncile, aş desfiinţa amvonul, aş demola acea „păcătoasă” şi aberantă platformă de 30-80cm pe care se află poziţionat strategic scaunele „formaţiei de la amvon”. Aş face astfel încât cine vorbeşte să vorbească eventual fără microfon, înconjurat de „mireni”. Cu asta, aş scoate pastorilor odată pentru totdeauna din cap ideea adânc vătămătoare că ei sunt cumva „dascăli” care „învaţă” poporul din scripturi. Nici nu vă trece prin minte ce manipulatoare şi dăunătoare este ideea de amvon în faţa bisericii, de unde un singur vorbitor să fie văzut şi ascultat...

   Făcând aceasta, publicul se va simţi egal cu cel ce vorbeşte, iar participarea sa va deveni automat mult mai dinamică. La ora actuală, există predici de aproximativ o oră la care enoriaşii adorm sau cercetează pagina de Facebook pe Smartphone dacă sunt mai tineri.

     2. Chiar conceptul de predică este deosebit de dăunător( voi reveni în viitor cu amănunte pe larg pe această temă care vor fi şocante...) Ideea că există o persoană calificată care să predice nu are nimic biblic( şi nou-testamental) în ea!!! Sunt de acord cu o expunere de idei pentru cel mult o jumătate de oră, urmată neapărat de discuţii şi dezbateri. Ceea ce face ca biserica să devină un loc interesant sunt dezbaterile şi chiar controversele, aşa cum într-un film suspansul şi acţiunea sunt „sarea şi piperul”.  Aş regândi din acest punct de vedere aşa numita „şcoală de sabat” ( sau de duminică, mă rog) care a devenit mai degrabă un alt instrument de spălare masivă de creiere decât o şcoală în adevăratul sens al cuvântului.

     Mă îndoiesc că la şcoală vă trimiteţi copiii ca să înveţe an după an cam aceleaşi lucruri. Ei bine, la şcoala de sabat auzim mereu, an după an, aceleaşi vechi „adevăruri” despre Dumnezeu pe care le auzeam din copilărie. Să fie şcoala laică mai inteligentă decât cea din biserică sau să fi învăţat noi deja totul despre Dumnezeu?!? Din păcate, se pare că ştim deja totul şi nu mai  avem nevoie să ne înveţe cineva.  

     Aşadar, aş da dispoziţie ca pentru un an de zile să nu mai existe nici-un fel de material tipărit de şcoală de sabat venit de la Conferinţa Generală. Materialele de studiu să fie confecţionate de membrii bisericii respective, de comun acord cu comitetul bisericii, dacă acestora chiar le pasă să înveţe ceva la biserică. Dacă nu au chef şi nici inspiraţie, atunci să stea acasă.  Biserica nu este cinematograf sau sala CC al PCR unde unul vorbeşte şi restul aplaudă sau dorm. Conform bibliei, biserica este un organism viu! Aşa cum arată ea azi însă e mai degrabă un spectacol trist, unde tinerii sunt complet neinteresaţi de viaţa bisericii, activitate, etc...Iar care sunt interesaţi, sunt foarte fanatici şi intoleranţi cu ideea de dialectică a ideilor, ca alternativă la ceea ce „ au pomenit de la părinţi”.

   3. Pentru promovarea unui spirit tolerant şi intelectual în biserică aş da dispoziţie ca să existe predică numai un singur sabat pe lună, pentru cei ce ţin morţiş să aibă un program religios, tradiţional. În schimb, deoarece eu cred că tinerii sunt viitorul bisericii, aş concepe cu totul altfel programul de închinare. Restul sabatelor le-aş umple cu conferinţe pe tot felul de teme, culturale, ştiinţifice, filozofice pentru tineri. Neapărat cu  dezbateri libere după sesiunea propriu-zisă. Aş face asta deoarece prea mulţi dintre membrii bisericilor sunt  la ora actuală cu un întristător nivel de cultură generală, ceea ce este jignitor pentru creştinism în ansamblul său.

    De exemplu, aş face astfel încât într-un sabat să existe un seminar din genetică sau medicină, altădată altul din psihologie şi educaţia copilului, altădată despre univers, altădată din istorie şi tot aşa...bineînţeles, toate înfocate spre măreţia Creatorului. Lumea din biserică şi-ar face o cu totul altfel imagine despre Dumnezeu ( şi cu ocazia asta unii despre alţii) dacă ar fi mai educaţi. De obicei, omul educat este un creştin mai bun decât un „creştin” care nu este un om educat!

   4. Programul de vineri seara l-aş suspenda de la sine. Lumea e oricum obosită...sau pretenţioasă. Sâmbăta aş reduce programul doar la 2-3 ore, de la 10-12,30. Sâmbăta seara aş recomanda diaconilor să amenajeze subsolul bisericii cu mese de biliard, tenis de masă, echipamente Hi-Fi Home Cinema, etc, etc, etc... ptr tineri. În loc ca să pierdem tineretul prin discoteci sau baruri sau mai ştiu eu ce, le-aş aduce distracţia în biserică, fără alcool şi alte pericole, după apusul soarelui. Nici nu vă puteţi închipui ce atmosferă de părtăşie se va crea astfel...Tinerii nu vor mai apuca pe căi oculte, ferindu-se de părinţi, dacă li se va da libertate şi dacă li se va acorda încredere. Prăpastia dintre generaţii apare de regulă pentru că adulţii uită că au fost cândva şi ei copii...

   5. Aş înlocui pentru un an de zile( şi acum vine adevărata bombă) orice acţiune de timp evanghelizare, NET, colportaj cu o altfel de concepţie de misiune: „Slujeşte-ţi aproapele”. Sunt sigur că omul secolului 21 este prea încărcat de informaţie...una în plus de la „pocăiţi” nu îl va interesa deloc. Dar cred că ar fi plăcut surprins dacă biserica s-ar organiza în aşa fel încât prin rotaţie, membrii să meargă câte un sabat pe lună printre vecini şi să-i ajute la treburi! Are cineva de zugrăvit? Are cineva de prăşit porumbul? Are cineva de cărat mobilă? Are cineva de făcut curat? Noi vă ajutăm azi fără să vă cerem ceva în schimb! Imaginaţi-vă cum ar vorbi vecinii din sat despre adventişti, de exemplu, dacă în loc să le ducem pliante cu „adevărata zi de odihnă” ...le-am demonstra practic că ziua asta este o zi specială, chiar şi pentru ei!

     Zugravii să zugrăvească, zidarii să zidească, maseurii să maseze, doctorii să meargă la bolnavi, etc, etc...dar totul pe gratis. Oamenii azi caută dragoste, nu teorii. Vor bani şi ajutor, nu cărţi şi evanghelizări. Există metode simple prin care lumea să fie abordată(mica publicitate în ziare, rude, cunoscuţi...apoi focul se va întinde peste tot în mirişte). Cine nu vrea ca să fie ajutat pe gratis, mai ales in România? Cine nu vrea să fie sprijinit la nevoie, mai ales atunci când este bătrân sau singur? Ziua sabatului nu ne-a fost dată ca să ne încuiem în spatele uşii unei sinagogi, ci ca să fie o bucurie pentru noi şi pentru vecinii noştri. Activând dezinteresat în folosul semenului îl vestim pe Isus mult mai bine decât dormind în scaune şi aşteptând să se termine odată predica!

  6. "Oilor piedute", adică ereticii, agnosticii, ateii, preacurvarii, hoţii, idioţii...le-aş acorda atenţie întreită. Aş vorbi cu ei, m-aş împrieteni cu ei, aş căuta sa înteleg de ce fac sau  cred ceea ce  cred. În nici-un caz nu i-aş exclude doar ca să-mi spăl imaginea bisericii înaintea altora. Sufletul unui om este categoric mai important decât imaginea unei corporaţii!  De exclus pe cineva este foarte uşor, de ascultat omul şi înţeles...e mai greu.

   7.    Aş pune foarte mare accent pe două aspecte: cercetare şi misiune. Iar misiune nu cu scopul ca să vină Isus, ci ca semenul de lângă mine să-L laude pe Isus, văzând faptele noastre bune. Aş experimenta cu oamenii şi cu Dumnezeu: nu avem cum să-L cunoaştem dacă nu-L experimentăm concret. Predicile sunt deja de domeniul trecutului. Iată cum aş face : Aş da fiecărui preşedinte de uniune( a se citi la nivel de ţară) dispoziţia de a împărţi uniunea în două părţi, fiecare urmând ca pentru 6 luni de zile să facă/nu facă tradiţiile AZŞ: una care dă zecime, alta care n-o mai dă deloc. Una care ia cina, alta care n-o ia deloc. Una care se roagă lui Dumnezeu, alta care nu se roagă neapărat. Una care face misiune printre vecini, alta care vine doar pur şi simplu la biserică.  Apoi, la jumătatea anului aş schimba grupele între ele, urmând ca la sfârşitul anului să se tragă concluziile...

   8. As desfiinţa pentru un an toate instituţiile de învăţământ "superior" adventiste, urmând ca banii economisiţi în acest an să fie folosiţi în proiecte de cercetare alternative, stiintifice, medicale...oricum în interesul omului de rând. După reluarea activităţii universitare, aş recomanda mai mult aplecarea corpului profesoral către ştiinţele exacte decât spre teologie. Aş face aşa încât teologia să ocupe din ce în ce mai puţin spaţiu şi timp în programa elevilor. Nici nu vă trece prin cap ce trăsături autentic păgâne are teologia aşa cum e predată azi peste tot în creştinism, fie el catolic sau protestant( dar despre asta, pe larg, altădată).

   9. Aş desfiinţa complet actualul sistem al zecimii astfel: oamenilor săraci aş interzice să le mai fie luată zecimea. Numai cei bogaţi sau din clasa de mijloc, de bună-voie, să o dea pentru cheltuielile administrative ale bisericii, dar nicidecum ca poruncă din partea lui Dumnezeu.

   În schimb, aş inventa altceva: un sistem evreiesc de întrajutorare reciprocă a membrilor bisericii. Aş crea un fond special prin care să fie încurajată orice iniţiativă de afaceri privată a vreunui membru, cu condiţia ca să fie viabilă, confirmată de cineva expert în domeniul afacerilor. Acest fond ar fi astfel conceput ca practic orice membru să nu cunoască ce este şomajul, şi să fie cât mai independent posibil de reţeaua statală de forţă de muncă. Are cineva o idee de afaceri? Să fie pusă în discuţie în comitet, şi dacă persoanele cu succes şi experienţă în afaceri îşi dau girul, atunci această persoană să fie creditată cu suma dorită, urmând ca să returneze banii cu dobândă( pentru acelaşi fond) numai în cazul unui succes. Singurele condiţii pentru beneficiarii unui astfel de sistem să fie o idee serioasă, viabilă de afaceri...şi desigur...apartenenţa în biserică! Dacă acest sistem ar fi implementat cu înţelepciune, într-o generaţie nu ar mai exista nici-un adventist şomer şi/ sau sărac! Ideea nu îmi aparţine în totalitate, este împrumutată de la evreii propiu-zişi, care sunt recunoscuţi ca fiind cei mai geniali negustori ai lumii!

   Aş mai avea multe astfel de idei, prin care omul din biserică să se adapteze nevoilor reale ale societăţii de afară...Poate că nu toate or fi bune. Însă pentru un an, dacă aş fi preşedintele Conferinţei Generale, aş încerca. Poate aş fi cel mai prost preşedinte adventist posibil, dar ştiu că aş avea o conştiinţă liniştită că am încercat şi ALTCEVA. Iar dacă anul acela nu a adus roade frumoase şi concrete( inclusiv pe plan misionar şi financiar), aş reveni la monotonia prezentă şi mi-aş demisia. Dar ce spun eu aici?!? Este târziu şi se pare că am început să visez cu ochii deschişi...