Am mai scris pe acest blog despre principiul
antropic ca argument teleologic serios în favoarea unui Proiectant
suprem al vieţii. Ultima carte a lui Stephen Hawking, Marele design, încearcă din
răsputeri să combată acest argument filozofic emiţând pretenţia de a aduce
dovezi ştiinţifice în defavoarea existenţei unui Creator. Dar ceea ce face
renumitul savant în cartea sa nu este altceva decât pură ... filozofie, chiar
dacă una de sorginte proprie. Voi încerca în articolele următoare să prezint obiecţiile
sale vis-a-vis de argumentul teleologic al principiului antropic, precum şi
obiecţiile mele faţă de filozofia lui.
Mai întâi, ce este principiul antropic,
foarte scurt şi explicit spus? Derivat din grecescul „anthropos” (om), acest
construct filozofic afirmă că universul este observabil numai datorită faptului
că este dotat cu nişte însuşiri care permit viaţa observatorului. Cu alte
cuvinte, dacă nu ar fi potrivit pentru dezvoltarea unor forme de viaţă
conştiente de sine, atunci nu ar fi nici fiinţe ca să îl poată percepe sau
descrie.
Acest principiu a fost introdus în 1973
pentru prima dată de către cosmologul Brandon Carter în timpul festivităţilor
legate de aniversarea a 500 de ani de la naşterea lui Nicolaus Copernic. El (principiul)
uneşte atributele strict fizice ale universului cu necesitatea existenţei unui
observator care poate să recunoască acest univers. La ora actuală există o
duzină de interpretări teleologice şi neteleologice ale acestui principiu, primele întâlnindu-se,
cum era şi firesc, în cercurile creaţioniste.
Să luăm rând pe rând la disecat faţetele
principiului antropic. Să începem mai întâi cu cel referitor la sistemul nostru
solar( principiul antropic slab). Aşa cum îl cunoaştem azi, sistemul solar
posedă mai multe atribute „fericite”, fără de care nu s-ar fi putut niciodată
dezvolta complexe forme de viaţă. De exemplu, legile lui Newton permit
planetelor orbite în formă de elipsă sau
cerc în jurul soarelui. Gradul comprimării unei elipse corespunde
excentricităţii elipsei, care este dat printr-o cifră de la 0 la 1. O
excentricitate apropiată de 0 înseamnă un cerc, pe când una apropiată de 1
reprezintă o elipsă. Lui Keppler nu i-a plăcut gândul că planetele se mişcă în
orbite circulare în jurul soarelui, deşi excentricitatea pământului este de
0,02, adică foarte mult apropiată de forma unui cerc. Această valoare este
considerată de Hawking ca un prim caz
de „noroc pur”! De ce?
Pe Mercur, a cărui excentricitate a orbitei
este de o,2( deci de 10 ori mai mare ca a Terrei), temperatura atinge valori cu
1000 C mai mari atunci când planeta se află aproape de soare decât
atunci când este mai departe. În cazul Terrei nu se întâmplă aşa ceva,
diferenţele de temperatură fiind neglijabile. Dar dacă excentricitatea orbitei
terestre ar fi apropiată de 1, atunci oceanele ar fierbe, când planeta s-ar
afla aproape de soare (perifeliu) şi ar îngheţa atunci când s-ar afla mai
departe de soare ( afeliu), ceea ce nu ar face prea plăcute concediile de vară
sau iarnă...De aceea, trebuie să ne considerăm „norocoşi” în viziunea lui
Hawking, din acest punct de vedere!
Dar coincidenţele „norocoase” nu se opresc
câtuşi de puţin aici. Un al doilea element pus în discuţie este relaţia dintre
masa soarelui şi depărtarea noastră faţă de acesta. Masa unei stele hotărăşte câtă energie emite aceasta. Cele mai mari
stele posedă o masă de aproximativ de o sută de ori mai mare ca soarelui
nostru, în timp ce cele mai mici numai a suta parte. Dacă soarele ar „cântări”
cu 20% mai mult sau mai puţin decât în realitate, pământul ar fi mai cald decât
Venus şi mai friguros decât Marte. În mod normal se defineşte ca „zonă
locuibilă” ( Goldilocks-Zone) acea subţire regiune din jurul unei stele a cărei
temperaturi permit prezenţa apei în stare lichidă. Viaţa inteligentă poate
apare ( şi dezvolta) numai în condiţiile în care pe acea planetă există apă în
stare lichidă.
În condiţiile în care SH recunoaşte primordialitatea apei ca leagăn
al vieţii, recunoscând „norocul” enorm pe care îl avem de a trăi pe o planetă
care se află într-o zonă locuibilă minusculă în sistemul solar, nu este lipsit
de interes faptul că biblia prezintă despărţirea „apelor de sus” (atmosfera) de
cele de jos ( mările şi oceanele) ca find prima intervenţie a lui Dumnezeu în
actul Său creator la suprafaţa Terrei! Cu alte cuvinte, Dumnezeul bibliei
creează bazele pentru circuitul apei în natură aşa cum îl cunoaştem azi,
circuit care depinde însă în totalitate de alţi factori, precum distanţa faţă
de soare, înclinaţia axei pământului şi altele... În timp ce Hawking ne spune că
toată această potrivire este un simplu câştig la loz-în-plic, biblia ne spune
că este implicat cineva în mod personal şi conştient în toată această schemă! Rămâne
să credem ce ne place...
Hawking răspunde la argumentul creaţionist
în felul următor: începând chiar din 1992 s-au descoperit planete care
orbitează alte stele în alte sisteme solare! Între timp, există sute astfel de
planete descoperite, iar unele AR PUTEA să conţină viaţă... Faptul că există
viaţă în cu totul altfel de condiţii decât cele de pe Terra distruge concepţia
că pământul ( cu viaţa de pe el) ar fi fost în mod atent conceput de vreun Creator. Când fiinţele de pe o
planetă – spune el – ajung la concluzia că mediul înconjurător îndeplineşte
condiţiile necesare vieţii, aceasta nu este decât datorită faptului că existenţa
acestor fiinţe limitează caracteristicile mediului în care se află. Acesta este
de fapt principiul antropic slab.
Să formulez mai simplu. Principiul antropic
slab ne spune că viaţa, aşa cum o cunoaştem, poate exista doar între parametrii
x şi y. Biblia ne spune că însuşi Dumnezeu a fixat aceşti parametri,
indispensabili vieţii. Dar Hawking vine să ne spună că AR PUTEA exista viaţă şi
în alţi parametri! De acord...dar nu este asta pură filozofie? Eu credeam că SH
condamnă filozofia, nu inventează una proprie! Nu aduce nici-un fel de indiciu ştiinţific
concret că ar putea fi aşa cum zice, doar ne „curtează” să credem ce zice...De
ce să cred afirmaţia lui SH neargumentată, şi să nu cred la fel de bine raportul
creaţiunii biblice care la rândul lui nu poate fi demonstrat, ci doar crezut? De
fapt chiar el ,la pagina 152 în ediţia germană a cărţii mai sus-numite,
recunoaşte deschis că acest lucru „sună” a filozofie...
„Coincidenţe de mediu” – spune el – „sunt lesne
de înţeles, deoarece habitatul nostru este doar unul între multe altele care
există în univers şi pentru că trebuie să trăim într-un habitat care face
posibilă viaţa. Principiul antropic slab este în general acceptat. Dar există o
formă a sa mai complexă, numit principiul antropic tare , care afirmă că existenţa
noastră ca observatori este determinată nu numai de mediul în care trăim , ci
şi de formele şi conţinutul legilor naturale, unde sunt impuse din start
anumite reguli şi parametri! Se pare că nu numai proprietăţile sistemului
nostru solar permit în mod curios apariţia şi dezvoltarea vieţii inteligente,
ci şi trăsăturile universului nostru ca întreg, iar acest lucru este şi mai
greu de explicat...”
Cu toate acestea, departe de Stephen Hawking
ca să se dea bătut prin a recunoaşte o „mână nevăzută la lucru”...Cum îşi
construieşte argumentaţia sa deterministă şi în acest caz şi pe ce baze, vom vedea însă în episodul
următor.
( va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu