sâmbătă, 8 octombrie 2011

Rugăciunea - experienţe personale (VI): casă de vânzare




       Discutam acum două zile cu un amic de pe forum despre implicarea lui Dumnezeu în banalul şi cotidianul vieţilor noastre. În timp ce el îşi mărturisea necredinţa că Dumnezeu ar interveni personal întru soluţionarea unor „nimicuri” omeneşti, precum vânzarea unei case ( aceasta este problema şi dorinţa sa), primul meu impuls a fost să-i dau dreptate, nu numai datorită faptului că subiectul intervenţiei divine mi se pare cel mai misterios dintre toate la ora actuală, ci şi pentru că mă bazam pe un verset biblic: „ Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?" (Luc.12:14). Doar după ce am terminat convorbirea pe mess mi-am adus aminte de o uimitoare experienţă personală tocmai în acest sens. Experienţă care nu ne dă dreptate niciunuia...



    Era prin 2005, când fosta soţie mi-a comunicat că dorea neapărat să vindem apartamentul. De-abia îl cumpărasem de trei ani, era un apartament frumos cu patru camere( în afară de o baie şi o bucătărie mari), de 90 m2, reformat şi echipat cu toate cele necesare unui trai convenabil. În plus plăteam o rată lunară infimă ( 300 euro) faţă de majoritatea covârşitoare a celorlalţi prieteni sau cunoscuţi din biserică. Avea un singur dezavantaj: scara blocului nu avea ascensor, precum blocurile moderne. Aşa că soţia vroia să ne mutăm.

     Desigur că m-am opus unui astfel de proiect. Şi m-am opus şi mai tare când am văzut că dorea să cumpere o casă dărăpănată, ce-i drept cu o curte imensă cu portocali, care valora peste 150 000 euro. Era necesară o investiţie uriaşă în afară de rata lunară propiu-zisă, care, dacă aveam să cumpărăm acum această casă, urma să urce la peste 600 de euro. Stress-ului de acasă, unde eram presionat peste măsură şi de foştii socri ca să cumpăr) se adăuga stressul de la servici, unde ce-i drept aveam salariu foarte bun şi contract fix de muncă. Dar şeful( despre care v-am mai povestit pe aici) se purta groaznic cu mine, acuzându-mă de tot felul de aberaţii, zbierând şi ameninţăndu-mă din te miri ce nimicuri. Simţeam că clachez psihic. Aşa că m-am pus serios pe rugăciune.

    Îl rugam pe Dumnezeu să găsească o soluţie la stressul cumplit în care mă aflam. Uneori când veneam acasă obosit după 12 ore de muncă nici nu mai aveam chef să mănânc. Eram epuizat fizic şi psihic. Doar El mai putea calma furtuna în care mă aflam, deşi nu ştiam cum în mod concret.

    Între timp găsisem împreună cu soţia un apartament într-un orăşel învecinat care arăta mai de „Doamne-ajută” decât cocioaba dintre portocali. Dar rata lunară avea oricum să se dubleze, fără îndoială. Cu strângere de inimă m-am supus dorinţei ei, deşi ştiam adânc în sinea mea că vor veni vremuri grele din punct de vedere economic. Dar rugăciunile mele deveniseră şi mai fierbinţi. Situaţia de la servici se înrăutăţise vizibil, şeful purtându-se acum efectiv ca un descreierat cu mine, acuzându-mă că îi făceam curte soţiei sale. Îmi doream uneori ca să-l lipesc cu faţa de vreun perete ca să mai tacă odată din gură. Dar dacă făceam acest lucru, stricam cu o mână ceea ce făcusem cu alta prin ore întregi de discuţie despre credinţă cu soţia acestuia în birou. Violenţa, fie fizică sau verbală, nu intra în socoteli, ci doar rugăciunea neîncetată la Dumnezeu. Doream linişte, doream o soluţie, doream pace.

      După vreo trei săptămâni de când văzusem casa dintre portocali, actele erau deja perfectate acum cu banca  să cumpărăm apartamentul din oraşul învecinat. Apartament mai urât ca al nostru, dar...cu lift...şi de două ori mai scump. M-am dus la bancă, am predat ultimele acte care îmi fuseseră cerute, şi eram acum chemaţi a doua zi pentru semnarea contractului cu banca.         

       Dar...stupoare! Când ajung acasă, primesc un telefon de la o familie din biserică care se hotărâse să se întoarcă definitiv în ţară. Această pereche de tineri aveau grijă de o vilă de lux de pe malul mării. El îngrijea curtea, udând florile, tunzând iarba, curăţind piscina de două ori pe săptămână, etc. Iar ea avea în sarcină  interiorul vilei, de la spălatul duşumelei până la cel al vaselor, hainelor, etc... Acum tipul mă întreba la telefon dacă nu am dori ca să preluăm noi vila, întrucât ei plecau. Din toate zecile de perechi din biserică, ei se gândiseră tocmai la noi!!! Şi asta fără ca noi să ştim sau să contribuim cu ceva la asta...

     Personal am intuit imediat că era un neaşteptat răspuns la rugăciunile mele. I-am comentat imediat soţiei propunerea acelor prieteni, şi ea a acceptat bucuroasă. Urma ca să locuim într-o altă căsuţă alăturată vilei, cu toate cele necesare, trei camere, aer condiţionat, garaj la dispoziţie, piscină, pe malul mării, cu o curte mare, doi câini jucăuşi, leagăn pentru fetiţa noastră, iarbă verde...şi totul...GRATIS! În plus, soţia urma să aibă salariul ei ( care cu timpul i-a ajuns la 1000 de euro) iar eu să lucrez de la 6- 14 în fabrica proprietarului vilei, cu un alt salariu asemănător, iar după amiaza să am grijă de curtea vilei. Toţi banii urmau să ne rămână în buzunar. Adio chirie, adio facturi de plătit, adio ascensor şi gălăgie!!! Totul gratis şi pe malul mării într-o staţiune frumoasă din Spania...şi exact aşa cum îşi dorise cu disperare soţia, cu o curte cu iarbă verde pentru fetiţa noastră...Era incredibil...!!!

      Seara am plecat la acei prieteni, am fost prezentaţi noilor şefi iar aceştia ne-au acceptat imediat! Vreau să vă spun că pentru o astfel de muncă se dădeau efectiv „bătălii” între români, datorită avantajelor enumerate mai sus. Noi o primiserăm pe gratis, fără să candidăm intenţionat pentru aşa ceva. Ni se dăduse cadou...şi nu oricând, ci cu doar 24 ore înainte de a semna un contract cu banca care ne-ar fi ruinat economic, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi adventişti din 2008 încoace...Nu era o minune?

    Simţeam că plutesc de fericire. Acasă era din nou linişte şi bucurie, deşi la servici iadul continua. Nu ştiu dacă pot pune pe seama diavolului sau nu ceea ce s-a întâmplat imediat după vizita la noii noştri şefi, dar a doua zi încă actualul şef era atât de turbat încât m-a pus să-i mut cu electrostivuitorul peste 200 de paleţi cu marfă din depozit absolut fără nici-un rost!!! Ar fi trebuit să plec la ora 17, dar în indignarea sa că plec din firmă m-a obligat să stau până la ora 21 ca să fac o muncă aberantă. Aberantă întrucât peste trei zile, m-a pus să pun paleţii din nou unde fuseseră mai înainte!!! Îmi aduc aminte şi acum faţa lui. Se aştepta să vadă la mine mânie sau să spun vreun cuvânt aiurea, vreo înjurătură, ceva. În loc de asta, deja bucuros peste măsură de victoria pe care o obţinusem cu casa, eu cântam şi fluieram fără probleme. Peste doi ani, când ne-am întâlnit din nou, mi-a mărturisit deschis că a vrut să mă scoată din minţi, de invidie pentru ceea ce-i povestisem soţiei sale în legătură cu problema mea cu casa...Iar calmul meu îl scosese şi mai tare din sărite. În realitate, numai eu ştiu că era posedat de nişte duhuri rele...care erau peste măsură de supărate că rugăciunile mele fuseseră ascultate...

     Scepticii vor spune din nou că nu e vorba despre altceva decât de un noroc „porcesc”, survenit cu 24 ore înainte de semnarea actelor cu banca, şi nimic mai mult! Fie ca ei...le doresc şi lor „norocul meu porcesc”, dar fără ca să se roage la Dumnezeu! Cât despre amicul de pe forum care nu crede încă în puterea rugăciunii sau dacă Dumnezeu se implică în astfel de chestiuni pur seculare, nu-i pot da un răspuns mai potrivit la problema lui decât acela să ÎNCERCE să facă ce am făcut eu: să se roage cu insistenţă! Vorba slujitorilor lui Naaman, după ce acesta a rămas dezamăgit de atitudinea lui Elisei la problema lui de sănătate: „ Dacă ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus...”

    Rugăciunea nu este altceva decât punerea la încercare a promisiunilor lui Dumnezeu. Noi greşim de multe ori că filozofăm prea mult pe tema rugăciunii şi ne rugăm prea puţin sau deloc. Cred că ar fi mai înţelept să facem invers: să filozofăm mai puţin şi să ne rugăm mai des şi mai mult. Şi vedem noi ce iese după aceea...

   ( va urma) 

8 comentarii:

  1. Ce minunatie de raspuns!
    Eu ma rog de 15 ani sa-mi dea Domnul o casa.M-am mutat pana acum de 11 ori,ultima data acum trei zile.Mi se inchideau toate posibilitatile si atunci cand eram cel mai aproape.Cred din tot sufletul ca Dumnezeu poate sa-mi dea,deci nu se pune vorba de credinta.De un an stateam la mama,dar nu mai rezistam,tipa din orice si atunci m-am cam ratoit la Dumnezeu ce-i drept si i-am zis:-da-mi macar cu chirie undeva mai ieftin sa-mi pot permite,daca casa nu vrei sa-mi dai.In 2 zile a venit cineva cu o oferta sub pretul pietii,mai convenabil si-i multumesc pentru asta.
    Dorinta tuturor credinciosilor cred ca este sa aiba o casa cu teren pentru ca sa nu fie legati de criza si de semnul fiarei,desi atunci vom fugi in munti.Mai crezi asta,sau ai alte pareri?
    Marceil

    RăspundețiȘtergere
  2. Marceil,
    Dumnezeu, precum şi diavolul, lucrează prin oameni. El nu are cum să facă ceva pentru noi de genul hocus-pocus, fără participarea omului. Nici măcar minunile de vindecare nu se fac fără participarea şi credinţa celui bolnav. Eu atunci nu i-am cerut express o casă în rugăciune, ci doar rezolvarea problemei mele care era mult mai amplă în sine. Atunci asta a găsit El cu cale...
    Despre problema pe care o ridici la sfârşit, ştiu că oricine ar dori să aibă o casă cu teren şi să scape de agitaţia oraşului. Nu numai cei are cred în evenimentele finale. Amicul de care am pomenit nu este AZS sau nimic de genul ăsta. Dar îşi doreşte să trăiască izolat şi iubeşte mult natura.
    Despre necesitatea unei case ca să rezistăm crizei viitoare, mi se pare exagerată pretenţia şi viziunea. Când va veni criza, îţi vor lua oricum casa, fie că nu ai bani s-o mai plăteşti, fie ştii tu de ce.... Aşa că nu m-aş muta undeva la ţară pentru evenimentele finale în primul rând, ci ptr că în natură e mai bine din toate pctele de vedere decât în oraşele aglomerate şi pline de stress.

    @ Jemiol,
    Prietene, întrebările de ordin personal( şi mai ales tendenţioase) cu privire la căsătoria mea, mi le pui mie personal, dacă te interesează amănunte. Că aşa e frumos. Nu în public, că nici eu nu m-am legat de trecutul tău sau al nimănui! adresa mea de mail ţi-am mai dat-o...aşa că...Dar mă îndoiesc profund că vrei să ştii răspunsul la ceea ce m-ai întrebat, ci doar vroiai să loveşti pe sub centură...

    RăspundețiȘtergere
  3. E clar, nu sunt un om religios. Nu ma prea rog. Nu ma rog, pt ca consider ca Dumnezeu are mult mai multe de facut decat sa'mi asculte mie vaicarelile, in timp ce altii prin Africa mor de foame, si n'ar vrea sa'l distrag de la indatoririle divine...de fapt, ti'am mai spus.

    Cand am de lucru cu sefii( btw, n'am sef ! ) - dar cand am de lucru cu sefii, de cat sa ma rog eu sa nu ma terorizeze, mai bine ii aplic o corectie fizica de neuitat si'l las pe el sa se roage el sa nu ma mai intalneasca.

    P'orma, oamenii's ciudati: daca vezi pe vreunul ca'i gelos ca'i propovaduiesti prea mult la nevasta'sa...io zic s'o lasi mai moale ca lui Dumnezeu nu'i place despartirea dintre barbat si femeie !...

    Iar de surprize d'astea cum ai avut tu parte nu m'a miluit Dumnezeu, si asta pt ca cred ca ma iubeste mai mult si'i place sa experimentez tot ce'i mai nasol in viata. De asta nu'i cer nimic.

    Da'.....pot sa'i multumesc ?

    Gata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Merită adăugată, zic eu,şi o amintire mai tristă legată de această experienţă. Sabatul care a urmat acestui răspuns neaşteptat din partea lui DUmnezeu, am dorit neapărat să-L laud în biserică, spunând şi celorlalţi "fraţi" despre bunătatea lui Dumnezeu şi cum mă ajutase.
    Dar...deşi pastorul bisericii ştia de dinainte, de la mine personal toată povestea, NU AM FOST LĂSAT SĂ SPUN bucuria mea în biserică. În sabat de dimineaţă pastorul s-a reunit cu comitetul şi le-a transmis dorinţa mea. Aceştia, fără ca să aibă habar de minunea care se întâmplase cu mine, au votat toţi ca să nu mi se dea dreptul să vorbesc.
    Deci, era vorba despre o experienţă personală prin care vroiam să-L laud pe Dumnezeu! Nu despre o predică! Dar ei, cunoscând vederile mele dăunătoare la adresa bisericii, MI-AU INTERZIS să vorbesc...DEŞI PASTORUL ŞTIA FOARTE BINE ce vroiam să spun!!! Ar fi putut să influenţeze el comitetul, dar a preferat să tacă, nespunând nimănui nimic despre motivele care mă motivau să vorbesc...
    De prisos să mai spun că acela a fost unul dintre multele episoade care m-au convins şi mai mult că între Dumnezeu şi biserică este o mare prăpastie...a fost ultima dată când doream să mai mă implic cu ceva în legătură cu biserica...Poate că azi sunt un frustrat, nu zic nu, dar cred că am şi de ce....

    RăspundețiȘtergere
  5. Da,se pare ca si mie mi-a raspuns cand nu am cerut o casa a mea,desi e atat de greu sa te muti de atatea ori cu copii mici,asa ca eu cred ca a fost normal sa-i cer asta.
    Stiu ca am un Dumnezeu atotputernic si stapan pe situatie,chiar daca nu inteleg tot si in mod sigur nu cred ca-i displace sa cerem si pentru noi atunci cand avem nevoie.
    Iar in privinta copiilor din Africa,si a altor atrocitati de pe pamant impotriva oamenilor nu pot decat sa ma rog ca Domnul Isus sa vina cat mai repede.

    Da,e adevarat ca din cauza stresului si a poluarii,e bine sa te muti,dar eu ma refeream la faptul ca in natura, in liniste si departe de tumultul orasului auzi mai bine vocea lui Dumnezeu.Si atunci cand ai o relatie puternica cu Dumnezeu,vom putea ramane de partea Lui prin puterea Lui,bineinteles.

    Cat despre biserica daca ar putea ne-ar dicta pe foaie ce sa spunem si ce nu.Cat despre pastori,intra intr-un fel in facultate si ies modelati dupa acelasi tipar.Baiatul meu de 14 ani (care apropo e nelipsit de la biserica,nu ca mine)le spune comunisti.

    Ma ung pe suflet experientele cu Dumnezeu.Sa scrii cat mai multe.
    Marceil

    RăspundețiȘtergere
  6. "Stiu ca am un Dumnezeu atotputernic si stapan pe situatie,chiar daca nu inteleg tot"...
    Ai sintetizat bine. Nu cunoaştem DE CE unele rugăciuni, chiar arzătoare rămân fără răspuns, dar asta nu înseamnă că nu există Dumnezeu, sau şi mai rău, precum au ajuns să creadă mulţi, că nu-i pasă pur şi simplu... De la Isus H încoace, e absurd să mai spui că lui Dumnezeu nu-i pasă!
    A spune că nu există Dumnezeu sau că e impasibil la suferinţă, etc... ptr că nu ţi-a dat ce i-ai cerut, mi se pare un argument la fel de pueril ca şi cum dacă Băsescu nu-ţi dă 1000 de euro după ce l-ai rugat insistent, înseamnă că nu există.

    Cât priveşte problema ridicată de sceptici cu copiii din Africa, ea este mereu un paravan pentru agnosticism/ ateism. Mi se pare extrem de superficial pusă problema, deşi la prima vedere pare pertinentă. Adică...ca şi cum...există Dumnezeu? Da!! Există suferinţă de copii nevinovaţi sau nedreptăţi strigătoare la cer? Da!!! Concluzie: Dumnezeu e un nenorocit! Tare inteligent, ce sa zic!...

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu ti-am pus o intrebare personala. Ti-am pus o intrebare si-atat. Se pare ca nu te-ai rugat suficient astfel incat sa nu apara situatia nedorita.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce ştii tu Jemiol despre cât de suficient sau nu m-am rugat eu ptr problema x sau y? Hm?

    RăspundețiȘtergere